Daca aveti chef sa va familiarizati pustii cu universul lui Creanga, o optiune potrivita ar fi „Danila Prepeleac“ de la Teatrul Tandarica. Premiera a avut loc in cadrul Festivalului International al Teatrului de Animatie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie“.
Regizorul si actorul Ioan Brancu, expert in teatrul de acest gen, cu talent si experienta cu toptanul, stie sa uzeze de toate atuurile pe care i le ofera limbajul animatiei pentru a stoarce comic din povestea lui Ion Creanga. Mai intâi, descâlceste haios itele povestii scotând umor dintr-un joc al dubletelor pe care mizeaza la toate nivelurile limbajului scenic.
In plan vizual, acesta se manifesta mai ales prin suprapunerea dimensiunilor in oglinda, aceleasi personaje aparând si in chip de papusa si totodata de actori in marime naturala. Cea din urma – supradimensionata de niste cusme cu vârfuri imense care obliga interpretii la tot felul de miscari comice. La nivel sonor, acelasi joc al dubletelor se traduce prin intreteserea vocilor live cu cele inregistrate, ca in debutul povestii, când vocea sotiei ii cere lui Danila, din off, sa-i aduca tot felul de obiecte. Un pretext excelent pentru ca Ioan Brancu sa creeze o adevarata defilare de mijloace comice, cu obstacole rasarite in calea papusilor si un bestiar miniatural, cu tot felul de lighioane haioase de pe urma carora personajele trag câte o sperietura zdravana. Ca sa nu mai vorbim de modul hâtru in care rezolva Danila problema!
Dincolo de comicul inerent al povestii lui Creanga, in care obiectele imprumutate (cutitul de taiat malaiul, de exemplu) se rup imediat ce ajung la personajul principal, talâmb in debutul spectacolului, istet mai pe urma, regizorul continua sa speculeze amuzant jocul intre dimensiuni. Uneltele in marime naturala purtate de actori apar de indata in mâinile papusii ca… miniaturi frânte. E drept ca atunci când evolueaza liber, fara papusi, fara farmecul si puterea lor de convingere (datorate, evident, tot lor, actorilor), acelorasi Dan Codreanu si Marin Fagu nu le-ar strica mai multa atentie la capacitatea de expresie a propriului corp.
Alaiul comic de papusi simpatice, cocotate pe paravan, se va intregi cu micile animalute din ograda lui Danila: rata, gaina, broasca, pisicuta etc. De tot hazul se dovedeste si incarnarea tipica a uneia dintre figurile constante din imaginarul marelui clasic, cea a micului diavol – rosu in materializarea vizuala a regizorului –, care gaseste de cuviinta sa impunga toate animalele pe la spate, imboldindu-le la prostii si spaimosenii de mai mare hazul.
Universul vizual (scenografia Marian Sandu) e conceput pe doua dimensiuni. Prima, care reproduce lumea satului românesc, ramâne fidela lipsei de culori si cenusiului caselor rurale din vremuri de demult. Lipsesc, astfel, frumusetea scenografiei si culorile care, in mod traditional, iau ochiul si il incânta totodata in spectacolele de la Tandarica. Mai mult, ca sa se asorteze cu lumea descrisa, unele papusi vor „straluci“ printr-un aspect rudimentar. Reprezentarea populara a iadului se dovedeste, insa, mult mai ofertanta vizual, cu o compozitie atent delimitata si segmentul in miniatura (haios, evident!) al pacatosilor care se prajesc la temperaturi cât se poate de… incandescente.
Aici, un Scaraoschi updatat se concentreaza pe fitness si sare sportiv coarda in momente in care interpretul „se face vinovat“ de un comic savuros. Acelasi personaj se va speria de moarte de chelfaneala administrata de Mama Dracului. Adica a lui! Contrastul este, lesne de ghicit, comic. Imaginarul regizorului Ioan Brancu se muleaza uns pe perceptia traditionala a „supranaturalilor“ cu trasaturi omenesti de la Creanga. Dracii trimisi de Intunecimea Sa pe pamânt ca sa-i mute lui Danila gândul de la constructia manastirii exact in zona limitrofa proprietatii lor au toate atributele prostiei din povestile marelui clasic. Comic e si descântecul pe care il citeste groaznicul Hardubal, cu impresionantele sale coarne de berbec, din imensa „Carte a Spaimelor“, un ceaslov respectabil care adaposteste cuvinte de o eficienta magica de netagaduit, ca „Râu, ratusca, ramurica“, „Ana are mere“, „Capra crapa…“ si altele de acelasi gen. Ioan Brancu practica un comic benign, plin de bonomie si de bun-gust, dar si de ironie fina (ca imprumutul de clisee din lumea de azi in cazul lui Danila, simpatic incordat in conditii de concurs) in toate productiile regizate. Iar „Danila Prepeleac“ nu face in nici un fel exceptie.
Pâna la finalul usor nelamurit, regizorul se foloseste de numeroase mijloace pentru a vitaliza spectacolul, cum este simpaticul dans al iepei (incarnate de doi actori) pe ritmuri de charleston. Ca actor, imagineaza o scena de adevarata maiestrie, incaierarea intre urs si drac. Miscarile sunt excelent sincronizate, mai ales ca cele doua personaje sunt mânuite, cu virtuozitate, de acelasi actor. Dinamic, momentul are mare impact asupra prichindeilor, dar – de ce sa nu recunoastem! – si asupra parintilor lor.
Dupa cum se vede, „Danila Prepeleac“ de la Teatrul Tandarica ramâne un preambul potrivit al lecturii din marele clasic. Asta când pustii vor invata sa citeasca.
Autor: CRISTINA RUSIECKIApărut în nr. 404