Oltita Cintec in dialog cu Cristina Rusiecki
Un afis simpatic-foc, printre cele mai agatatoare pe care le-am vazut in ultimul timp: un tip in frac si joben, cu cozile fracului fluturându-i, calareste o bicicleta cu o roata imensa si una mica, mica. Dedesubt, sta scris Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tânar organizat de Teatrul Luceafarul Iasi. Tema editiei de anul acesta, a sasea, a fost LUDIC. Atribut evident fie si numai din papionul pe care il poarta directoarea artistica, Oltita Cintec, când deschide festivalul alaturi de directorul teatrului, Ioan Holban. Urmeaza premiera Teatrului Luceafarul, „Printul fericit“ de Oscar Wilde, in echipa careia s-a aflat o tripleta de aur: regizorul Radu Alexandru Nica, muzicianul Vlaicu Golcea si coregraful Florin Fieroiu, careia i se adauga scenografa Ioana Popescu si… deloc in ultimul rând, laureatul Galei HOP de anul acesta, Dumitru Georgescu. Un spectacol pe cât de modern, pe atât de sensibil. Ba chiar de o frumusete induiosatoare! Genul pe care il pastrezi in memorie ani si ani. La sfârsitul serii, pe fatada teatrului, artistul vizual Andrei Cozlac face o demonstratie de video mapping. Incepe, bineinteles, cu aratarea aschilambica, dar haioasa din cale afara, cu frac si joben pe care o gasim si pe coperta albumului ilustrat, un fel de memorie in imagini a celor cinci editii trecute. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca festivalul pentru copii si tineret din Iasi a avut de-a lungul anilor invitati din Indonezia, Brazilia, Canada, Chile. Ca sa nu mai vorbim de Europa. Si un paradox de toata stima: selectia de la editia cu numele de LUDIC arata de o seriozitate exemplara. Un program intocmit cu creier si gust artistic, pentru toate vârstele, cu invitati din Marea Britanie, Rusia, Olanda, Germania, Polonia pentru cei mai mici dintre pitici, dar si cu spectacole de prestigiu, in regia unor artisti de indubitabila valoare, ca Alexandru Dabija („Capra cu trei iezi. Studiu gastronomic“, Teatrul ACT, dar si premiera Teatrului Tineretului din Piatra Neamt lansata in cadrul festivalului, „O… lada“), Theodor Cristian Popescu („Metoda“, Teatrul „Nottara“) sau tineri cu incontestabil talent, ca Bobi Pricop („Jocuri in curtea din spate“, Teatrul ACT), Andrea Gavriliu („Zic Zac“) sau ca laureatii ieseni ai Galei HOP.
Nu in ultimul rând, festivalul a gazduit spectacole-lectura interesante prin teme, abordare si interpretare, ca „Straini cu abilitati extraordinare“ de Saviana Stanescu), dintre care unele au fost chiar in prima auditie („Unu+Unu“ de Lucian Dan Teodorovici sau „Soldata lu’ buni“ de Mihaela Michailov).
Ce mai, o selectie jos palaria! Despre criteriile, scopurile, dar si dificultatile pe care le intâmpina, discutam cu autoarea sa, criticul de teatru Oltita Cintec.
Cristina Rusiecki: Am vazut in albumul bogat al festivalului ca de-a lungul celor sase editii au participat spectacole din Brazilia, din Indonezia, din Canada, din Chile… Cum de s-a intâmplat miracolul acesta?
Oltita Cintec: Miracolul acesta s-a intâmplat cam dupa douasprezece luni de munca intensa, de concedii la care am renuntat, de weekenduri sarite, dupa mii de mailuri, de telefoane, de corespondenta, de eforturi de a gasi sprijin financiar. Au fost la festivalul nostru, in cele sase editii, spectacole cam din toate cele patru zari ale lumii, din Canada, Chile, Brazilia, Statele Unite, Indonezia si din Europa, evident. Anul acesta ii avem pe cei de la Kabarovsk, care vin din partea asiatica a Rusiei, la anul vom avea o companie din China. Lucram la asta de câtiva ani deja, pentru ca spectacolele traditionale chinezesti inseamna un numar destul de mare de actori care vin insotiti de o mica orchestra, insemnând cinci-sapte instrumentisti cu instrumente de tot felul si o parte scenografica destul de voluminoasa. Distanta din China pâna aici este destul de mare, deci sunt niste cheltuieli uriase.
C.R.: Presupun ca implica multa bataie de cap din partea organizatorilor.
O.C.: Este un efort, este si oboseala, dar o oboseala placuta, pentru ca nu am putea face lucrurile astea daca nu am fi pasionati. Le-am putut face si datorita unei lungi liste, una consistenta, cu greutate, de parteneri, pentru ca altfel nu se poate: UNITER, AFCN, ICR, ambasade si Institute Culturale din Bucuresti. Toate tarile care au fost reprezentate in festivalul nostru de-a lungul celor sase ani au alaturi suportul financiar si, desigur, moral al reprezentantelor lor diplomatice si culturale. Fiecare sigla, Institutul Italian, Institutul Francez, Centrul Cultural German, Autoritatile Landului Baden-Württemberg, British Council, Centrul Ceh si ceilalti constituie câte un simbol pe micul blazon al acestui festival care a ajuns la editia a sasea.
C.R.: Pare un festival cu puncte de atractie pentru toate vârstele, nu numai pentru cei mici.
O.C.: Noi am vrut sa facem un festival foarte bogat, foarte serios. Eu personal am fost educata in spiritul acesta: daca te apuci sa faci un lucru, atunci fa-l foarte bine! Daca nu poti sa-l faci foarte bine sau macar bine, conserva-l sau abandoneaza-l (depinde de context) sau apuca-te sa faci altceva! Suntem o echipa mica la Teatrul Luceafarul, dar suntem ambitiosi. Ceea ce ne-a incurajat sa continuam a fost faptul ca festivalul nostru este unic in tara ca identitate. Nu mai exista un festival pentru publicul tânar exact pe tipul acesta. In ceea ce priveste regiunea, suntem singurul festival international de o asemenea amploare si unul dintre putinele internationale de gen din tara. Trebuie sa o recunoastem, sunt multi colegi care, din motive de natura financiara, in primul rând, au restrâns, au conservat, s-au adaptat la conditiile economice. Reactia publicului ne-a incurajat, si nu numai a celui iesean, ci si a celui din regiune. Sunt oameni care, pe perioada festivalului, vin din Roman, din Bacau, din Piatra Neamt sa vada evenimentele noastre. Si atunci am zis ca ceea ce facem noi este dorit de public si trebuie sa continuam. Sigur ca ne dorim sa fim si o platforma de intâlnire pentru artisti, pentru specialisti. Avem spectacole de teatru pentru cei mai mici, prescolari, pentru tineri si chiar pentru seniori, pentru ca noi nu ne adresam vârstei biologice. Cel putin sapte zile, cât tine festivalul, nu ne uitam in cartile de identitate, ci ne adresam celor care au sufletul tânar. Din fericire, sunt multi care au sufletul tânar si la senioratul biologic.
C.R.: Prin ce se individualizeaza festivalul?
O.C.: Este un festival care are multe exclusivitati in fiecare an, adica incercam sa-l individualizam prin diferite evenimente, care nu se petrec in tara, in alta parte. In fiecare an, pentru a-l mentine viu, dinamic, atragator pentru toata lumea, ii atasam câte o emblema, câte o tema. Cea de anul acesta este „Ludic“. Facem expozitii, lansari de carte, spectacole-lectura, cam tot ce se poate face, pentru ca orice festival trebuie sa fie o sarbatoare.
C.R.: Care sunt criteriile de selectie?
O.C.: Decurg din emblema festivalului. Din capul locului, valoarea. Incercam sa fie o varietate si ca reprezentare nationala, tari diferite, companii diferite… Avem o regula pe care incercam sa nu o incalcam: la fiecare editie aducem alta companie, alt gen de spectacol, pentru ca avem de unde sa alegem. Sigur ca eu, fiind critic de teatru si umblând nu numai prin tara, ci si prin strainatate, am o viziune destul de completa asupra fenomenului teatral al momentului. Incerc ca oferta festivalului sa fie cât mai diversa. Iata, dupa sase editii, am ajuns in situatia in care cei din strainatate ne fac oferta si noi selectam. Primesc corespondenta de la multe companii, CD-uri, invitatii de a merge la multe festivaluri ca sa-i vedem, ceea ce e un semn foarte bun. La prima editie, eu am facut aceasta munca de scanare, de selectare. Nu e usor, e o munca de aproape un an, dar, când lucrurile iti ies asa cum le-ai gândit, cum le-ai visat, cum le-ai sperat si cum te-ai straduit sa fie, uiti efortul si mergi mai departe.
C.R.: Presupun ca au existat si dificultati?
O.C.: Editia din anul acesta a fost cel mai dificil de realizat din motive de natura financiara, in primul rând. In alti ani, am simtit mai mult criza din România. Dar anul acesta am simtit si taieturile din bugetele ambasadelor sau institutelor culturale din tarile partenere, pentru ca aceasta e politica la nivel european. La editia din acest an nu avem decât tari din Europa.
C.R.: Dar spectacolele românesti cum le-ati ales?
O.C.: Anul acesta tema a fost „Ludic“. Am incercat sa aducem spectacole care, prin realizare, prin conceptia regizorala, scenografica, sa onoreze aceasta titulatura. Ca in orice festival, trebuie sa combinam criteriile estetice, valorice cu ceea ce si-ar dori publicul, cu ceea ce nu are ocazia sa vada in fiecare zi in oferta culturala a orasului. Sunt teatre cu blazon, cu staif, sunt teatre nationale, sunt teatre din sfera activitatii pentru copii si tineret recunoscute nu numai in tara, ci si in strainatate. Incercam sa aniticipam cam ce si-ar dori si publicul, pentru ca ne cunoastem publicul local. Ne gândim cam ce ar trebui sa-i mai oferim, pentru ca – o stim cu totii –, publicul se si formeaza, ti-l educi, ti-l fidelizezi.
C.R.: Cum il fidelizati?
O.C.: Privesc relatia noastra institutionala si a mea, in calitate de critic de teatru, cu audienta, fie ca e publicul larg, fie ca sunt specialistii, ca pe o relatie in care noi trebuie sa seducem. Intotdeauna incercam sa-i dam mai mult decât i-am dat la editia precedenta. Si multumirea noastra este ca observam de la o editie la alta cum a crescut odata cu festivalul, cum il asteapta. Primim mesaje: „Când faceti festivalul?“, „Ce tema are editia aceasta?“. Sunt motivele care ne incurajeaza sa continuam in ciuda tuturor dificultatilor financiare. Noi am incercat sa suplinim ceea ce ne lipseste in plan financiar cu creativitate. Dar sunt lucruri pe care, oricât esti de creativ, nu le poti suplini. Nu poti plati hotelul sau biletele de avion cu creativitate.
C.R.: Festivalul s-a deschis cu unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le-am vazut in ultimul timp, „Printul fericit“ de Oscar Wilde.
O.C.: Teatrul „Luceafarul“ are in fiecare an o premiera de nivelul spectacolelor pe care le aducem in festival. Anul acesta a fost „Printul fericit“, un titlu pe care nu l-am avut in cei saizeci si trei de ani de activitate a institutiei. E un spectacol pentru care am lucrat cu o echipa foarte tare de artisti, in frunte cu Radu Alexandru Nica, la primul lui spectacol pentru copii si tineret. De fapt, este un spectacol pentru intreaga familie, pentru ca are o adresabilitate destul de larga. E vorba de copiii peste zece ani. Povestea lui Wilde nu este pentru cei mici, are foarte multe straturi de intelegere, de profunzime. Regizorului i s-au alaturat Florin Fieroiu la partea coregrafica, Vlaicu Golcea la muzica, Ioana Popescu, scenografie si Daniela Madgearu, dramaturgia. Este un spectacolul foarte modern, in spiritul tendintelor actuale in arta teatrala, nu numai pentru tineret, ci si pentru cei mari. Un spectacol care a iesit foarte bine.