Venita in buna masura pe neasteptate – specialistii nostri politici au vrut sa-i ignore primejdiile -, criza ne-a afectat si ne afecteaza in continuare. Masurile care au fost adoptate pentru a i se face fata sunt negândite pâna la capat, pâna la consecinte, si continua sa se ocroteasca interese politice intr-o problema de insemnatate si gravitate deosebita, careia ar trebui sa i se faca fata national si deplin transparent. Nu este vorba numai de a iesi cât mai grabnic dintr-o situatie grea, ci de a avea in vedere urmarile masurilor adoptate astazi pentru etapele urmatoare. Nu este vorba doar de responsabilitati politice pe termen scurt in urmatorul deceniu, ci de responsabiltati fata de un proces istoric decisiv pentru viitorul acestei tari.
De douazeci de ani de zile, nu s-a izbutit sa se gaseasca calea cea buna, echilibrata si moderata, ca România sa se inscrie pe noul drum ales in decembrie 1989 si sa se alinieze ca partener intr-adevar real si egal al celorlalte tari. N-am reusit acest lucru nici in comparatie cu tarile ocrotite timp de veacuri, din vestul si nordul continentului, care n-au avut de infruntat decât propriile lor „rautati“ si nu au fost – aproape in permanenta, ca românii – „in calea rautatilor“. Dar n-am reusit nici in comparatie cu aproape toti vecinii nostri, care au stat o jumatate de veac intr-o situatie similara, careia i-am pus capat cu totii cu doua decenii in urma.
Este timpul sa ne trezim si este mai ales timpul ca cei care ne reprezinta politic sa inteleaga ca datoria lor este sa gaseasca solutii, nu sa se ingrijeasca in primul rând de propria lor stare materiala, nu sa poarte ceea ce am putea numi chiar un „razboi civil“ fara de sfârsit! Pârghia trebuie gasita in „noi insine“, in munca noastra, bine organizata si temeinica, in prioritatea pe care ar trebui s-o dam cu totii urnirii tarii si nu intereselor noastre personale ori politicianiste, intelegând ca numai intr-o tara puternica si bogata sta viitorul fiecaruia si al celor care ne vor urma. In mult mai mica masura ar trebui sa ne intemeiem strategia doar sau cu prioritate pe ajutorul din afara. Facem parte din Comunitatea Europeana, dispusa sa ne ajute, dar acest sprijin nu trebuie sa ne dispenseze de propriile noastre eforturi si mai ales de propria noastra gândire, care ele trebuie sa reprezinte temeiul resuscitarii României.
Este firesc ca guvernului sa-i revina principala responsabilitate, dar in imprejurarile in care ne gasim masurile care se impun este tot atât de firesc sa fie rezultanta unei vointe si a unui consens national. Totodata, ele trebuie comunicate cetatenilor tarii, trebuie explicate si justificate si trebuie mai ales sa obtina in concretizare sprijinul lor. Transparenta este mai necesara ca oricând. Iesitul nostru la lumina, alinierea noastra europeana si mondiala presupune o neaparata conlucrare, multa intelepciune, evitarea hotarârilor pripite si insuficient gândite, dezbaterea publica problematica si nu cea rezultata din rafuieli interesate pentru un caz sau altul, ci aceea marcând temele de insemnatate majora, având un caracter generalizant, menite a rezolva problemele tuturor sau cel putin ale majoritatii.
In mutatiile si masurile care se adopta este de remarcat, din pacate, minimala importanta acordata culturii. Se uita prea usor ca prin gradul sau de cultura, un popor se poate afirma si ca pentru natiunile mici si mijlocii este calea cea mai dreapta pentru a iesi in evidenta. Viitorul depinde de temeiul cultural pe care il vom putea construi.
Beneficiem de un tineret nativ inzestrat, desi in ultimele decenii s-a redus nivelul de pregatire si de asimilare a cunostintelor sub pretextul unei supraincarcari. S-au redus de fapt sansele reusitei si ale afirmarii multora. Sansa tinerilor nu sta in mai putina carte, ci in mai multa carte, in inzestrarea lor la un nivel care sa-i evidentieze in comparatie cu altii. Imitându-se, uneori cu prea multa servilitate, executându-se ceea ce altii au refuzat sau au supus retusurilor substantiale si uitând experienta noastra de aproape doua veacuri in constructia sistemului de invatamânt, suntem departe de a fi realizat in aceasta privinta cea mai buna formula.
Printr-o reala si larga dezbatere ar trebui procedat la o reconstructie optima a sistemului, operatie in care sa se tina seama de cadrul european de actiune in domeniu, dar si de experienta noastra istorica. Oricum, instructiunea publica ocupa firesc un loc de marcanta insemnatate si pentru ea trebuie facute toate jertfele, inchizându-se in multe alte parti robinetele risipei si in primul rând in zilnica dezvoltare si complicare a aparatului birocratic – prea deseori din motive politice – care sufoca viata cetatenilor si reprezinta o baza a coruptiei. Nu poate fi acceptat ca in România din 2010 mii de dascali ai satelor sa dispara.
In Franta, printre primele masuri anticriza s-a numarat sporirea fondurilor acordate cercetarii. La noi, si acesta este un sector afectat si care n-a fost asezat acolo unde s-ar fi cuvenit. Institutele Academiei Române sunt grav amenintate. Cercetatori vârstnici de mare valoare urmeaza sa-si inceteze activitatea, inaintarile tinerilor merituosi sunt practic blocate, realizarile unor proiecte de mare insemnatate se vad puse sub semne de intrebare. Solicitarile Academiei in aceasta privinta pentru retusuri neinsemnate ale bugetului redus in 2010 la scara nationala, care ar fi ingaduit sa se remedieze macar partial aceste situatii, n-au fost tinute in seama, desi la unele ministere bugetele au fost marite!
De ani de zile, probleme capitale in domeniul culturii sufera amânari nejustificate. De douazeci de ani, incheierea lucrarilor la palatul Bibliotecii Nationale a devenit un adevarat basm al cocosului rosu, fiecare guvern angajându-se sa finalizeze lucrarea, promisiuni repetat neonorate. In schimb, din vreme in vreme, apar proiecte de a se da alta destinatie respectivei cladiri! La urma urmei, o biblioteca nationala este un lucru neinsemnat si degradarea zi de zi a fondului national de carte nu-i intereseaza pe politicienii nostri! Ma gândesc cu câta daruire, materiala si morala, regele Carol I a pus sa se ridice Biblioteca Universitatii si a inzestrat-o si cu câta staruinta Ion si apoi Ionel Bratianu au strâns o extraordinara colectie de carti straine referitoare la români, creând Asezamintele testate Academiei Române, care de douazeci de ani nu a putut sa le primeasca in posesie. De altfel, cele aproape cincizeci de imobile daruite si testate Academiei in Bucuresti si care i s-au luat abuziv de catre stat in vara anului 1948, nu i s-au restituit nici pâna astazi, in timp ce atunci când apare o casa de avocatura actionând in numele posesorilor unor „drepturi litigioase“, in mod „miraculos“ cazurile respective isi dobândesc rezolvari favorabile, desi in cea mai mare parte sunt intemeiate pe indoielnice situatii de proprietate si succesiune.
De douazeci de ani n-a putut fi organizata o difuzare pe plan national a publicatiilor, monumentele de arhitectura cad zilnic prada speculatiilor imobiliare si când este vorba de restaurare nu se acorda sumele necesare, fiind considerate cheltuieli ce pot fi amânate… pâna la deplina lor ruinare sau disparitia monumentelor!
N-am facut decât sa insir câteva dintre multele si gravele probleme care confrunta cultura noastra. As mai putea doar sa adaug complicata situatie in care se afla stiintele umane legate de identitatea noastra. De ani de zile – mai precis din 2007 – printr-o aberanta hotarâre de guvern, munca de cercetare in aceste domenii mergând pe propriii parametri, este supusa unor criterii de evaluare inadecvate, nerecunoscându-se importanta unei carti de stiinta, dar in schimb pretinzându-se filologului sau istoricului brevete de inventii!
Ne aflam in fata unei noi etape, speram ca vom iesi si noi din criza, cum altii se pare ca au iesit, dar, oricum, pâna atunci grija pentru cultura trebuie sa nu fie doar o preocupare minora. Cultura ramâne una din stachetele prin care se poate masura performanta spirituala a fiecarui popor si a fiecarui stat. Sunt lucruri care pot fi definitiv pierdute si sunt intârzieri pentru recuperarea carora costurile pot fi inzecit mai mari. Cultura nu este un lucru de insemnatate minora, ci o pârghie esentiala in mersul inainte si acest lucru nu trebuie nicicând si de nimeni uitat!