Cu ochiul celalalt…

Strigata si deplânsa in reviste si in adunari interne de breasla, criza de vizibilitate a scriitorului de azi – din ce in ce mai invizibil nu doar in spatiul public dar si pe canalele audio-vizuale ca sa nu mai vorbim de programa scolara! – ne infunda intr-un paradox caruia o mie de intelepti nu-i dau de capat: intr-o lume care traieste din ce in ce mai democratic si teatral si iese in strada ca pe scena spre a-si juca acolo rolurile (social, politic, civic), numai scriitorul nu se vede! Trecând doar in fuga prin revistele dintr-o saptamâna se pot strânge intr-o colectie impresionanta plângerile pe aceasta tema, suferintele, indignarile, dar si vaicarelile sterile pricinuite de lipsa de vizibilitate a scriitorului de azi chinuit ca si ieri ca, mai presus de orice, „Europa nu ne vede!“ Aproape unanim, acest strigat – putem pentru ca sa zicem istoric! – colecteaza si exprima deficiente structurale, intre care debilitatea constiintei de sine insotita ca o umbra indelebila de complexul superioritatii nerecunoscute nu-i cea din urma. „Strainatatea ne ignora poezia…“ – citesc intr-o importanta publicatie expresia acestei vechi suferinte a poetului român fata cu o Europa oarba, care nici când se uita la noi nu ne vede! Si ce facem când, totusi, „strainatatea“ ne mai vede? Ne facem noi insine ca nu vedem si, conform celebrului precedent recent, intoarcem spatele bombanind si-i refuzam Europei invitatia la cutare salon de carte sub pretextul mizeriilor noastre de acasa, iar nu din „casa“ Europei. Dumnezeu sa ne mai inteleaga… In fine, „strainatatea“ care nu se vede e o notiune vaga, imprecisa in spinarea careia putem arunca orice fugind de propriile neajunsuri: prea preocupati de ochiul „strainatatii“ fara nume, nu vedem bârna din ochiul nostru. Am in fata o „strainatate“ cu nume si pronume, cu numele unui excelent poet grec din Canada, de la Toronto, fost elev, student si om al muncii intelectuale in România socialista pâna spre inceputul anilor ’80: Ziatas Hristos, un poet in creatia caruia forfotesc eroii homerici ai vechii Elade si in care se aude respiratia cunoscutilor Agamemnon, Achile ori Ulise, dar se pot distinge si sonurile moderne ale unor Ritsos, Veakis sau Elitis. Un poet modern si extrem de cultivat, erudit cu picioarele pe pamânt si cu capul in norii bibliotecilor, in greceste, dar si in româneste, pentru ca, pasionat si lipit de arta si cultura româna, nutreste un cult impresionant pentru poetul „primelor iubiri“, comuniste si necomuniste, Nicolae Labis, pentru Miorita in care moare teama de moarte, despre care a scris pagini memorabile si, in primul rând, fata de Luceafarul cu vieti nenumarate, poetul national cum i se mai spunea pâna de curând. Nascut in 1937, in satul Halara din Grecia (regiunea Kastaria), refugiat in România in timpul razboiului civil din Grecia, poetul Urmeaza scoala medie si liceul in România, apoi Facultatea de filologie din Bucuresti, dupa care lucreaza ca bibliograf la Biblioteca Nationala, când colaboreaza la ziarul grecesc din România, „Nea Zoi“. In 1975 se stabileste in Canada, la Toronto. Autor al unor volume bilingve de poezie (in engleza si greaca), publica in 1980 „Treizeci si cinci de poezii absurde de dragoste“ la Editura Odisseus din Atena. Intre alte volume ii apar acolo si o Antologie de poezie pentru copii, traduce poeme de Puskin, Eminescu, Vasco Popa. In România i-au fost traduse volumele „Sub pleoapele cucuvaei“ de catre Darie Novaceanu (Editura Albatros, 1974) si „Ochiul celalalt“, in 2007, traducere de Ion Andreita (Editura Oscar Print). Despre „Ochiul celalalt“, poeme pe „teme“ românesti ale unui suflet convertit ce inchina o emotionanta declaratie de iubire pe care Ziatas Hristos o intoarce spre cea de-a doua patrie a lui, Gabriel Dimisianu scrie: „Este intr-adevar emotionant sa constati cât de mult a fost marcat sufletul acestui grec de legaturile cu spiritualitatea româneasca, ce rasunet amplu gasesc in poezia lui miturile si simbolurile românesti, figurile noastre istorice si legendare. Probabil ca cititorul neavizat nu va percepe toate nenumaratele referiri românesti din poezia lui Ziatas Hristos, dar cititorul român cu siguranta ca le va descoperi si va fi miscat. Miorita, Mesterul Manole, domnitorii ilustri, Eminescu, Enescu, Blaga, Brâncusi, dar si
G. Calinescu, Labis, Marin Preda, apoi frânturile de peisaj românesc sunt elemente de evocare sugestiva, nu o data memorabila“. Cu exceptia reputatului critic G. Dimisianu care scrie patrunzator si cald despre cartea româneasca a lui Ziatas Hristos, „Ochiul celalalt“, cel românesc, al poetului grec a fost intâmpinat de destinatari cu o cortina de fier, cu o tacere asurzitoare in cea de-a doua patrie a lui. Idealist incurabil, Ziatas Hristos a continuat insa a-si trimite mesajele lui catre patria de-a doua oferindu-i si o minunata creatie dramatica, „Aias“, piesa intr-un act in care, omagiindu-l pe O’Neill (cel din „Inaintea gustarii de dimineata“), daruieste scenei românesti povestea unei Hecube devenita, printr-o minune ca si mitologica, o Galatee care si-l faureste pe Pygmalion, personaj tragic si nevazut, de fapt propria ei vedenie. Piesa de mare complexitate despre singuratatea artistului in lume, cu subsol de tragedie antica, „Aias“ a fost interpretata magistral de vocea marii actrite Maia Morgenstern intr-o emisiune de teatru la microfon, adaptare radiofonica de criticul Costin Tuchila. Din pacate, cea de-a doua patrie a lui Ziatas nu i-a putut intinde Hecubei si scândura scenei de sub picioare… Mesajele catre patria adoptiva ale grecului nostru din Toronto continua si dupa acest (in)succes din 2011. In 2012 el ne trimite din Canada, din „strainatatea (care) ne ignora“, o superba antologie poetica intitulata „Din cântecele generatiei mele“, tiparita la Toronto si destinata cititorilor din Grecia unde, spera el, „aceasta carte va ajunge“. In definitiv, ma intreb, ce vrea poetul grec care gândeste in româneste cu aceasta antologie a lui unde aduna 14 poeti români ale caror creatii le considera „cântecele generatiei mele“, generatia ’60? Poetii români „expediati“ in Grecia pe limba lui Elitis sunt urmatorii: Nicolae Labis, Alexandru Ion, Andreita Ion, Baltag Cezar, Bantas Ioana, Blandiana Ana, Buzea Constanta, Malancioiu Ileana, Melinescu Gabriela, Negoita Lucia, Novaceanu Darie, Sorescu Marin, Stanescu Nichita, Serban Corneliu. Sunt printre acestia, cum vedem, marii poeti ai generatiei’60 si alti câtiva alaturi de care Ziatas Hristos s-a aflat in viata lui româneasca, in acei ani in care ei au curatat fata lirismului românesc de zgura realismului socialist ce invadase si poezia, ocupând-o aproape in intregime. Ce le spune Ziatas Hristos cititorilor pe care spera sa-i gaseasca in tara lui natala? Iata judecata lui greceasca asupra generatiei românesti pe care, implicit, si-o revendica: „Generatia saizeci a consolidat un stil intensiv, viguros si proteic care a influentat fertil generatiile urmatoare. Din pacate, azi, insuficienta sociala, stapânirea celor viciosi, neindestularea politica si spirituala, devalorizarea institutiilor, decaderea si depresiunea ideilor marete, lipsa de incredere, poluarea bogatiilor spirituale si alterarea limbii nationale, depravarea idealurilor si rasturnarea valorilor morale care i-au insufletit pe acesti „descalecatori“ ai tarii spirituale si morale, cum pot fi numiti cei din generatia ’60, descompunerea sociala si umana, pustiirea si ruinarea mediului, propagarea mizeriei spirituale prin exemplul nefast al puternicilor zilei au inceput sa produca in ritm galopant confuzii in viata sociala, culturala, politica a tarii. Care-i viitorul artei si al creatorului? Al literaturii si al scriitorului in general, al poeziei si poetului in România? Care-i menirea si contributia generatiei de azi si ale generatiilor ce vor urma? Vor continua calea deschisa de inaintasii lor sau se vor abate din drum invaluiti doar in mantaua unui postmodernism venetic sau chiar antinational? Ar fi prematur sa decida cineva soarta poeziei românesti si a literaturii in general, in noua existenta istorica, politica si culturala. Totusi, veteranii ramasi pe creste ai generatiei ’60 si ai generatiilor imediat urmatoare si anticipatoare ne incurajeaza sa speram ca minunata literatura româna isi va mentine, nevestejite, roadele sale. In tunel exista lumina. Cei opt poeti (in viata – n.n.) din aceasta antologie nu vor sa depuna armele. Iar cititorii unor Angela Marinescu, Mircea Dinescu, Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Ioan Es. Pop si ai altor credinciosi misiunii lor asteapta sa auda vocea celor care au iubit si continua sa iubeasca. E timpul ca poezia româneasca sa-si spuna cuvântul. Cuvântul ei deplin. Timpul nu ni se da pe credit. Fie ca aceasta culegere sa trezeasca interesul cuiva care dispune de mai mult timp ca mine, care sa completeze golurile lasate de mine si sa dea publicului grecesc o imagine mai ampla si mai completa a poeziei generatiei ’60. România abunda de ellenisti.“ Emotionante, patrunse si insufletite de un „pasoptism“ tânar si nevestejit ce pot suna straniu si bizar, inaudibile urechilor surde si inaccesibile mintii razuite a „omului recent“ – mesajele poetului grec reproduc in esenta lor marile intrebari, grave si tulburatoare, indoielile si sperantele dintotdeauna ale adevaratilor „albatrosi“ ai poeziei. Nu este singura maniera insolita, straina publicului recent de a reaminti in cuvinte uitate – pentru ca golite de continut din pricina indelungatei lor proaste folosiri – locul si rostul pe care le-au avut intotdeauna mesajele albatrosului catre lume. O lume aflata mereu in profunda schimbare si mereu tragând dupa ea toata zgura, coruptia si tot gunoiul pe care plutesc surcelele dintr-un celebru poem de Esenin. Sau ca dopul istet de pluta deasupra apei intr-una din putinele poezii valabile ale prolificului Cicerone Teodorescu. Vom vedea mai departe cum apare in „ochiul celalalt“, al poetului grec Ziatas Hristos, acest trecut al victoriei dificile si cu vietile scurtate la jumatate pe care stralucita poezie a generatiei’ 60 a repurtat-o asupra surcelelor si dopurilor istete din acea epoca. (va urma)