Sari la conținut
Autor: MONICA SAVULESCU VOUDOURI
Apărut în nr. 396

Cu cine, cum si despre ce vorbim

    La plecarea din tara, fata mea era la pubertate. Peste vreo câtiva ani, scotând din rucascul ei de scoala costumul de gimnastica sa-l pun la spalat, a cazut pe jos un plastic cu o legitimatie înauntru. Când am ridicat-o am înghetat. Era un certificat de donator. Fata mea semnase un document care spunea ca în cazul unui accident ireversibil, îsi dona toate organele.
    Cred ca niciodata nu am avut cu atâta acuitate dovada ca, de fapt, ea apartinea unei alte biografii. O crescusem în limba româna. Biblioteca mea era plina de carti românesti. Prietenii mei erau români. La întâlnirile noastre se vorbea despre Ceausescu. Ea apartinea familiei noastre, celor dinlauntru si celor din afara. Consideram ca era bilingva, sau mai bine spus trilingva, dintr-o întâmplare. Ceea ce credeam eu, era ca ea va împartasi toata viata experienta noastra, româneasca. Ca ea îmi apartine, ne apartine.
    Dar ea îsi apartinea siesi. Si experienta ei de viata era alta decât a noastra. Biografia ei se desfasura pe alte coordonate, deci ea urma sa se formeze altfel decât ne-am format noi.
    S-a format. A studiat medicina într-o tara europeana, alta decât cea în care emigrasem eu. A facut stagii prin alte tari europene decât cea în care a facut facultatea. A început sa lucreze într-o alta tara europeana decât cea în care facuse facultatea si stagiile. A emigrat din aceea tara într-o alta, în care nu-si facuse nici studiile, nici stagiile, nici nu locuise vreodata. Ceea ce a pastrat prin toate aceste peregrinari, a fost limba româna. Si relatia ei cu România. De când a reusit sa-si ia o diploma, o stiu cautata si dispusa sa ajute pacientii români. Ea este un om al emigratiei românesti la cea de a doua generatie. La cea mai mica solicitare ajuta oameni ai emigratiei românesti din generatia mea si din generatia ei. Si… acum se regaseste cu profesionisti de vârsta ei din România, plecati din tara si angajati prin spitalele europene.
    Deci uite cum, dupa aproape treizeci de ani de la plecarea din tara, fata mea este om al lumii si… al României. Tin la acest lucru, nici nu mai stiu de ce. Poate pentru ca suntem atât de multi în afara tarii. Poate pentru ca printre acesti multi exista un mare potential intelectual, care nu pare luat în seama de cei din România. Poate pentru ca cei din afara nu au numai însusirea de a trimite bani în tara, fapt pentru care din când în când li se mai ofera câte un turneu cu guristi de muzica joasa, cu dansatori în opinci sau bancuri cu Bula, sa râda prostimea.
    Emigratia, mai ales  cea de a doua generatie, e integrata, e creativa, are mentalitatea unei lumi deschise, multinationale, multilingve, libera de stereotipii si preconceptii. Si, în majoritate… cu un certificat de donator în buzunar, ceea ce spune multe despre raportarea la lume si la propria fiinta.
    Pentru ca nu mai traim în aceeasi tara, cea a primei noaste emigratii si pentru ca munca solicitanta de zi cu zi nici nu ne permite sa ne vedem prea des, comunic cu fata mea mult prin e-mail. Si mi-am facut obiceiul sa-i trasmit si ei tot ce mai stiu de prin România. De unde primesc multe mesaje. Si multe dintre ele oficiale. Apas pe-un buton si i le trimt si ei. Iar ea, apasa si ea pe un buton si le trimite colegilor ei de prin spitalele lumii, pacientilor ei de acelasi neam, prietenilor români din a doua generatie, cu care mai pastreaza legatura, prin te miri care tara de pe mapamond.
    Câti suntem în afara nu stie nimeni. Noi nu ne putem numara unii pe altii, nu suntem toti oficializati în acelasi mod. Eu, personal, nu stiu, desi ca sociolog am epuizat toate sursele, nici câti traim în Atena.
    Tara ne-a numit însa un reprezentant. Locuieste în România, dar bate drumurile. Are sarcina grea. Este senatorul Românilor din… Europa si Asia. Asa suna titulatura oficiala. Vasazica… mai, mai…
    Domnul senator ma are si pe mine pe lista. Dânsul nu uita pe nimeni din Europa si Asia. Asa ca primesc de la biroul dânsului comunicate de presa.
    Ieri am deschis e-mail-ul si am dat peste un asemnea comunicat. Ce eram anuntata? Ce erau anuntati românii apartinând câtorva generatii si împrastiati prin toata Europa si Asia? (Ceea ce trebuie sa ne dea de înteles ca mai avem asemnea reprezentanti si pentru celelalte continente, probabil, care si dânsii arunca în eter asemenea comunicate).
    Deci: textul oficial ne anunta ca reprezentantul nostru în România tocmai facuse „o vizita de lucru“. Si „cu acest prilej a avut o serie de întrevederi“. Si la aceste întrevederi „au avut loc o serie de discutii“. De „consultari“. La care au fost „abordate o serie de subiecte“. Ce subiecte? Privind „problemele cu care se confrunta…“. Iar domnul senator al românilor din Europa si Asia (la gramada!) „ a reiterat importanta pastrarii si afirmarii identitatii lingvistice“. Dar n-a ramas doar la aceste vorbe pline de continut. Dânsul a „facut si o importanta donatie de carte“. Si, n-o sa credeti, dar „pe parcursul vizitei a participat la întrevederi“. S-a mai întâlnit si cu vreo doi primari disponibili la aceea data. Cu care în discutii „au fost abordate o serie de probleme de interes comun“. Si sa nici nu credeti ca s-au oprit la „abordare“. Doamne fereste! Dânsii s-au avântat fara preget. Astfel ca, spune comunicatul, au abordat „si modalitati de rezolvare a acestor probleme“.
    Aceasta parte a doua a frazei este introdusa cu un „precum si“. Acest „precum si“ m-a dat gata!
    Stau cu degetul pe buton, de parca m-as pregati sa apas pe tragaci. Sa-l trimit fetei mele nu pot, fiindca mi se face rusine. Poate ca ea, ocupata cum este, dupa ore si ore de bloc operator, dupa nopti de garda, îl scapa pur si simplu si altor colegi, altor prieteni cu radacini românesti, si astfel comunicatul se zbântuie prin eter si ajunge pe birourile oamenilor seriosi de prin lume. Nu pot face una ca asta. Sunt patrioata.
    Singurul lucru pe care sunt în masura sa-l fac este sa trimit un mesaj expeditorului. Si sa-l rog sa ma stearga de pe lista de corespondenta, fiindca eu pot trai si fara asemenea informatii. Iar sefului lui sa-i sugerez o masura absolut necesara, pentru a nu se trezi ca primeste si alte cereri de stergere de pe lista: celui care este în stare sa mai trimta prin lume, anno 2012, asemenea comunicate, sa i se taie salariul!