„Multe domnisoare, la etatea când corpul cresce, par sa fie foarte desolate, caci cu toata speranta ce au avut în corset si cu toata staruinta ce au pus ca sa se strânga zilnic, spre a obtine corp subtire, vad cu parere de rau cum corpul cresce si se îngroase continuu; dar spiritul femeei e destul de inventiv, reteta e gasita: poarta corsetul si în timpul noptei si spre a opri îngrasarea manânca regulat câteva lamâi pe zi sau bea ceva otet. Resultatul e superb: candidata sigura la tuberculoza. (…)
E o coincidenta fericita pentru femei ca cheia si clanta usei e cam în nivelul mijlocului. Câte din dame, atunci când bona nu e libera, sau când doamna nu are destula forta, nu se servesc de clanta usei ca sa strânga mai tare sireturile corsetului. În asemenea cazuri, forta de tractiune constatata prin dinamometru poate sa treaca peste 30 kg. Deci nu e lucru de mirat ca uneori sireturile corsetului se rup si doamnele o stiu, cazul acesta e foarte des. Aceasta forta de compresiune influenteaza fiecare organ în parte si în general întreg organismul, modificând corpul din punct de vedere estetic, deplasând si alterând structura si functiunea organelor.“
„Suflarea româneasca“ si… corsetul
Jurnalele din primavara anului 1899 acordau spatii ample unui subiect cel putin insolit: conferinta doctorului Dimitrie Gerota, tinuta la Craiova si Bucuresti, cu scopul proclamat de a le determina pe femei sa renunte la corset. Gestul nu este singular în epoca, dar marcheaza un moment de cotitura din cel putin doua puncte de vedere: prin impactul avut asupra practicilor vestimentare ale burghezei române, pecetluind în acest fel forta presei ca vehicul de transmitere si propagare a ideilor, dar si prin legitimarea specialistului – în cazul de fata, medicul – drept singura persoana îndreptatita sa vorbeasca în spatiul public despre subiecte delicate, daca nu de-a dreptul tabu. Aceasta a doua componenta ne intereseaza aici, întrucât semnificatiile ei cunosc reverberatii si în prima.
Asadar, cum a ajuns medicul la rascrucea dintre secolele al XIX-lea si XX sa fie învestit cu o asemenea forta simbolica? De ce el si nu preotul ale carui atributiuni le preia într-o anumita masura? Raspunsul nu trebuie cautat prea mult. Cum ar fi putut discuta omul lui Dumnezeu despre vesminte sau despre misterele corpului fara a adopta un ton vehement, vituperant? Si mai avea oare el vreo înrâurire asupra burghezei? Spre deosebire de discursul axat pe rusine si pacat practicat de preot, medicul are cel putin avantajul ca vorbeste despre fapte concrete si ca nu prevesteste pedepse aplicate de o entitate din afara, ci de suplicii pe care omul si le aplica singur. Prin urmare, remediul ar trebui sa vina tot de la el. Individul este în acest fel pus fata în fata cu geografia propriului trup, pe care se presupune ca îl poate modela asa cum doreste. Improbabila mântuire fagaduita de Viata de Apoi a fost înlocuita cu dovada stiintifica, discursul medical fiind el însusi ajustat în functie de mai multe componente (subiect, public etc.). Astfel, a propune o conferinta despre efectele daunatoare ale corsetului înseamna în primul rând a vorbi despre trupul feminin, despre anatomia acestuia, înseamna a explora un univers diferit de cel masculin si, din acest motiv, nelinistitor. De altminteri, specialistul îsi ia precautii de la bun început într-o fraza care ilustreaza magistral raporturile ambigue dintre acceptabil si inacceptabil, dintre decenta si indecenta, pudoare si impudoare specifice epocii: „Daca un barbat într-o conversatie cu o domnisoara ar pronunta cuvântul de tâta, domnisoara ar rosi si ar califica pe acel barbat ca indecent sau mojic; dar tot aceeasi domnisoara, poate tot în aceeasi zi, se duce seara la bal cu pieptul jumatate desfacut si cu mamelele expuse la privirea a sute de barbati si acea domnisoara nu mai roseste, nu se mai jeneaza fiindca asa e moda“. Gasim concentrat în aceste câteva rânduri un complicat cod vestimentar care traduce legatura tulbure, enigmatica dintre sexe, legatura mijlocita de moda. Dezvaluirea si învaluirea nu sunt bune sau rele în sine, ci numai pentru ca respecta sau transgreseaza anumite norme. Ne putem întreba pe buna dreptate de ce femeile puteau sa-si expuna decolteul seara în spatiul public, dar nu si ziua în amiaza-mare. Acest mister s-ar putea explica prin ambivalenta diurn-nocturn. Ziua, femeile puteau fi mult mai greu de supravegheat, pe când seara erau invariabil însotite la evenimentele mondene la care participau (baluri, serate, spectacole) de barbati. Codul vestimentar sofisticat era fara doar si poate în avantajul barbatilor, permitându-le sa exercite un control subtil, dar cu atât mai eficient, asupra partenerelor de viata. Nu trebuie exclusa din ecuatie nici placerea perversa a exhibarii si, din nou, nu trebuie sa aruncam vina numai asupra femeii. Barbatii erau la fel de dornici sa arate ceva din trupul femeii care le apartinea, dar numai atât cât sa le fie satisfacuta vanitatea de a poseda si de a se afisa cu un asemenea trofeu.
Dar de ce tocmai corsetul si de ce (abia) acum? Pentru a întelege mai bine miza si impactul celor doua conferinte ale doctorului Gerota trebuie sa facem o scurta incursiune în timp. Se pare ca actul de nastere al acestui obiect vestimentar a fost semnat, cândva pe la începutul secolului al XV-lea, de Isabela de Bavaria, care a avut ideea de a-si coase pe sub rochie, în jurul taliei, oase de balena. Un secol mai târziu, Caterina de Medici aduce aceasta moda din Italia în Franta. De atunci, piesa vestimentara devine tot mai cunoscuta si mai purtata, în compozitia acesteia intrând nu numai oasele de balena, ci si lemnul si fierul. Cele aproape cinci secole de existenta a corsetului contribuie la creionarea si apoi la cristalizarea unui anumit canon de frumusete definit prin sintagma talie de viespe sau silueta în forma de S. Înainte de orice, este necesar sa vedem ce intra în compozitia corsetului: un dril greu – adica un fel de tesatura asemanatoare cu serjul, groasa si confectionata din bumbac –, nenumarate armuri rigide, din fier sau din oase de balena, prinse în adevarate lanturi întarite, iar în fata balene din fier prevazute cu agrafe. Atât de râvnita silueta în forma de S era obtinuta prin strângerea corsetului cu ajutorul unor mici orificii asezate pe spate, în mijloc. În acest fel, se obtineau o talie foarte fina, un piept si un posterior proeminente.
Talia lui Venus si talia de viespe
De la bun început, marcarea a doua idealuri de frumusete are menirea de a înclina balanta într-o anumita directie. Talia lui Venus nu este o sintagma aleasa la întâmplare, ci pentru ca serveste de minune demonstratiei medicului. În fond, omul de la sfârsitul secolului al XIX-lea – si cu atât mai putin omul obisnuit – nu stia prea multe despre viata cotidiana a înaintasului sau roman. Importanta în argumentatie era comparatia cu o perioada cât mai îndepartata în timp si, în consecinta, idealizata. Talia lui Venus era idealul, culmea la care, raportându-se, medicul scotea în evidenta nimicnicia, precaritatea prezentului. Frumusetea venusiana era voluptuoasa, naturala, bine facuta, se desfasura în deplin acord cu legile firii. Talia de viespe, în schimb, era blamabilul ideal de frumusete al epocii, un tipar în care toate femeile voiau sa se încadreze. Iar pentru realizarea acestui deziderat nici o suferinta nu era prea mare. Ceea ce omite medicul sa pomeneasca în laborioasa lui expunere este ca tema suferintei în numele frumusetii, controlul si violenta asupra propriului trup sunt vechi de când lumea. Într-o varianta a basmului „Cenusareasa“, una dintre surorile vitrege îsi taie din picior pentru ca acesta sa încapa în condur. Un avatar al acestei scheme arhetipale este chinul la care îsi supuneau chinezoaicele picioarele, obicei milenar care este condamnat si respins exact în aceeasi perioada cu stradaniile depuse de medicii din spatiul occidental pentru a le determina pe femei sa se descotoroseasca de corset.
Asadar, câteva secole bune femeile au purtat aceasta odioasa piesa vestimentara fara ca vreun barbat sa protesteze, sa fie îngrijorat pentru sanatatea partenerei de viata sau a pruncului pe care aceasta îl purta. Abia în a doua jumatate a secolului al XIX-lea se înregistreaza primele semne firave ale schimbarii, totul culminând în pragul secolului al XX-lea, când mutatia este ireversibila. Mai multi factori participa într-o proportie mai mare sau mai mica, dar sinergic, la aceasta rasturnare de mentalitate cu repercusiuni în cascada de-a lungul întregului secol trecut. Cea care impune regulile jocului este stiinta. Fie ca vorbim de ultimele descoperiri stiintifice sau inventii tehnice, fie ca ne raportam la specialist ca la un fel de „Dumnezeu laic“, cert este ca asistam pe tot parcursul secolului al XIX-lea la o frenezie a descoperirilor si inventiilor a caror forta destructiva oamenii vremii nu o percepeau. Aceasta fuga înainte a culminat cu Primul Razboi Mondial (sau Razboiul cel Mare), adevarat moment de ruptura paradigmatica.
Care este rolul vesmintelor într-un asemenea tablou amplu si complex? Oricât de ciudat sau scandalos ar putea parea pentru unii, vesmântul, textura, forma, dimensiunea acestuia sunt tot atâtea elemente care prevestesc mutatiile sociale si comportamentale de mai târziu. Din aceasta perspectiva, corsetul este deosebit de important. Obiect vestimentar de supliciu, el trebuie citit mai ales prin prisma a ceea ce pe atunci înca le lipsea femeilor: libertate a miscarilor, iesire de sub tirania privirii masculine, o alta reprezentare a propriului trup, explorare a propriei feminitati. Prin ricoseu, conferinta doctorului Gerota ne ofera prilejul nesperat de a vedea cum se raportau barbatii la misterul feminin.
Vanitatea? Un substantiv care
nu se declina la fel pentru barbati
si pentru femei
Ceea ce frapeaza de la bun început în argumentatia medicului este disproportia care defineste raportarea la cele doua sexe. Doctorul Gerota pomeneste în câteva rânduri ca si barbatii poarta corset, dar o face en passant, ca si cum ar fi un detaliu nesemnificativ.
Dupa ce recunoaste ca exista si reprezentanti ai sexului tare care poarta corset, medicul se lanseaza – cu armele omului de stiinta – într-o ofensiva voit educativa, civilizatoare, din care femeia nu poate iesi decât vinovata, raspunzatoare pentru toate caznele la care si-ar supune propriul trup într-un fel de razboi autoflagelator, mutilant, nimicitor. Daca barbatii poarta la rândul lor corset înseamna ca sunt la fel de cocheti, de vanitosi ca jumatatile lor. Numai ca din pledoaria medicului nu rezulta ca ar fi asa. Vanitatea este un substantiv care nu se declina la fel pentru barbati si pentru femei. În aceeasi perioada, jurnalista Laura Vampa reechilibreaza balanta, afirmând raspicat: „Sunt si barbati cocheti tot atât cât sunt si femeile si întrebuinteaza aceleasi artificii de gateala ca si ele, începând de la corset si sfârsind cu peruca sau parul canit“.
De altfel, textele epocii care au impact în rândul publicului (cele jurnalistice îndeobste) asaza întreaga responsabilitate a educatiei copiilor pe umerii femeilor. Ele sunt chemate sa fie mame bune, iubitoare, sa se lase eclipsate, sa-si puna viata între paranteze ori de câte ori vine vorba de viitorul odraslelor, deci al tarii. Tatal este întotdeauna absent. Educatia se face fara el. „Momentele si schitele“ lui Caragiale ilustreaza la modul exemplar absenta figurii paterne care sa fixeze limite, sa stabileasca norme. Toate sotiile isterice, adulterine, excesiv de ocrotitoare cu odraslele lor sunt asa pentru ca sunt ele însele tratate de soti fie ca niste obiecte, fie ca niste copii. Nici macar aventurile cu alti barbati nu mai sunt asa de blamabile daca le înscriem într-un timp în care societatea le condamna pe femei, de foarte tinere, unui parcurs existential previzibil.
Dar sa revenim la conferinta doctorului Gerota si sa vedem care erau armele prin care acesta încerca sa le convinga pe femei de efectele nefaste ale corsetului. Asociind cuvântul cu imaginea, specialistul arata ca întelegea foarte bine ca stradaniile sale nu vor fi nicicum fructificate daca nu sunt dublate de unul dintre cei doi poli principali ai procesului de persuasiune: placerea sau dezgustul. Nu este întâmplator ca alege a doua varianta. Astfel, el construieste un adevarat esafodaj retoric prin care mame sau fiice sunt învinovatite pentru toate relele provocate de corset. Tulburator este ca pe parcursul complexului proces argumentativ medicul nu îsi pune nici macar o clipa întrebarea cum traiau, cum au trait barbatii alaturi de aceste femei pe care – textul o marturiseste cu asupra de masura – corsetul le deforma într-o asemenea masura. Femeia reprezentata în discursul medical pare mai degraba un monstru. Stranie aceasta dedublare masculina: pe de o parte, femeia cu talie de viespe, mândrie a barbatului si emblema a potentei lui sociale, pe de alta parte, un trup contorsionat, mutilat pe care îl tinea în brate si care trebuia sa-i ofere urmasi. Probabil ca indiferenta, nepasarea barbatului se explica prin ambiguitatea unei societati care propovaduia casatoria pentru reproducere. Placerea era ilicita, trebuia cautata în alta parte. Prin urmare, trupul sotiei, misterul lui, suferintele acesteia nu existau.
Femeia arbore
În expunerea lui, medicul Dimitrie Gerota acorda o pondere semnificativa imaginilor. Majoritatea lor cartografiaza diferite parti ale trupului femeiesc si surprind printr-un caracter frust-?tiintific. Cele doua adjective nu sunt aglutinate întâmplator, întrucât concentreaza efectul dorit de conferentiar: repulsia. Este de la sine înteles ca într-o societate care a ridicat pudoarea la rang de virtute, de valoare exponentiala, cum este societatea burgheza din secolul al XIX-lea, ar fi fost cu neputinta ca trupul sau parti ale trupului femeiesc sa fie prezentate în spatiul public altfel decât sub umbrela unui pretins scop nobil si stiintific. Pe parcursul demonstratiei, medicul aminteste în mod constant ca imaginile au valoare ilustrativa si experimentele au fost facute pe cadavre sau pe schelete. Aliata specialistului este tehnica prin ultima ei descoperire: razele lui Röntgen. Putem masura distanta care ne separa de sfârsitul secolului al XIX-lea prin punerea în ecuatie a acestei inventii. Daca razele X sunt pentru noi o banalitate, mentalul omului de acum peste o suta de ani era cu desavârsire bulversat. Iar nelinistea apar?inea ambelor sexe, chiar daca din motive diferite. Barbatii constatau cu uimire ca femeile sunt diferite, dar nu radical diferite de ei. Cunostintele tot mai complexe de anatomie si fiziologie pun în evidenta complexitatea functiei de reproducere, iar descoperirea legilor fecundarii nu mai sustine mentinerea femeii într-un tipar arhaic, milenar. La fel, înflorirea etnologiei si a sociologiei schimba datele problemei: se constata ca în societatile primitive, traditionale femeile munceau cot la cot cu barbatii si ca, în consecinta, erau egalele acestora prin forta fizica sau a mintii. Pe de alta parte, misterele creierului începeau sa fie si ele dezlegate. Organizarea cerebrala a celor doua sexe nu era diferita. Probabil ca ilustrarea cea mai plastica a acestei schimbari de paradigma ne este oferita de celebra disputa dintre Titu Maiorescu si Sofia Nadejde. Misoginul Maiorescu le vede în continuare inferioare pe femei, incapabile sa iasa din spatiul domestic si, în consecinta, sortite sa fie dependente de barbati. Dovada? Stiinta o afirma raspicat: creierul femeii e mai mic decât al barbatului. Oponenta lui îl învinge cu propriile arme: creierul femeii are dimensiuni mai reduse deoarece si trupul ei e mai mic. Sa notam spaima barbatului de a-si pierde rolul, pozitia, întâietatea.
Femeile erau speriate pentru ca erau dintr-o data expuse privirii celuilalt într-un mod brutal si indecent. Tocmai ele, care învatasera lectia milenara a ascunderii, a secretului, a rusinii si pacatului. Calatoria în interiorul trupului femeiesc facuta în fata a mii de ochi are drept miza o alta reprezentare a femeii. Nu mai e faptura plina de mister, ci un conglomerat de viscere, de intestine. Imaginarul este rasturnat. Sa nu uitam ca la Belle Époque a fost si perioada când a zari printre faldurile rochiei glezna unei femei crea o tulburare enorma printre barbati.
Ambiguitatea epocii transpare din acest limbaj dublu: a nu vedea nimic, a ghici si, mai ales, a lasa frâu liber fantasmelor; de cealalta parte, a vedea trupul femeiesc disecat, dar cu desavârsire lipsit de viata. Mutatia provocata de privirea medicului este mult mai puternica decât aceea a Judecatii de Apoi. Pentru ca, la urma urmei, femeia nu e niciuna dintre cele doua ipostaze, ci o alcatuire mult mai complexa în care carnea si spiritul merg împreuna, fiecare având întâietate într-un moment sau altul.
În reprezentarea alegorica propusa de medic femeia apare zugravita aidoma unui copac ale carui radacini sunt: MODA(cele doua radacini principale, situate la stânga si la dreapta, cei doi piloni pe care se înalta trupul femeii); IMITATIA; COCHETARIA; NECUNOASTEREA IGIENEI; VANITATEA; LIPSA DE GUST ARTISTIC. Sa fie oare aceasta însiruire de cusururi apanajul exclusiv al femeii? Raspunsul nu poate fi decât negativ, iar dovezile în acest sens tin în primul rând de bun-simt. Imitatia si vanitatea sunt trasaturi umane general-valabile, constante antropologice, iar distributia acestora în functie de sexe tine de misterul creatiei. Acelasi lucru s-ar putea spune despre cochetarie. Cu necunoasterea igienei si lipsa de gust artistic ne situam la alt nivel care tine de conditionarile sociale. Gustul artistic se cultiva, iar igiena se învata. Ambele pot fi înglobate într-un singur cuvânt: EDUCATIE.
Secolul al XIX-lea a fost un secol falocentric prin excelenta, un secol în care barbatul a impus si a dispus. Desi femeia este plasata în centrul reprezentarii, trebuie sa fim atenti la detalii. Cel care îi strânge talia este un omulet, deci tot un barbat. Un mic geniu rautacios care face tot ce vrea din aceasta femeie-marioneta. Ea este creatia lui. Mizeaza pe asa-zisele slabiciuni ale acesteia: moda, imitatia, cochetaria, vanitatea si o manipuleaza. Iar oamenii cel mai usor de manipulat sunt cei needucati si cei tinuti în stare de dependenta.
Discursul medical se apleaca exclusiv asupra cauzelor, fara a încerca sa adânceasca problematica si sa depisteze cauzele profunde. În fond, demonstratia doctorului D. Gerota nu vorbeste decât despre puterea barbatilor asupra femeii. Putere cu atât mai redutabila cu cât este legitimata de imperativele epocii. Nu barbatul este vinovat pentru încercarea disperata a femeilor de a se conforma canonului de frumusete, ci moda, vanitatea, cochetaria, oricine altcineva. Or, situatia era mult mai ambigua si mai complexa decât credem. Numeroasele studii de istoria modei pe care le-am citit sau chiar reclamele gasite de noi însine în revistele de moda arata ca acest obiect vestimentar devenit subiect de studiu medical era o afacere extrem de profitabila. Sa închidem ochii în fata acestui aspect comercial înseamna sa trunchiem adevarul. Dupa cum s-a afirmat de nenumarate ori, la Belle Époque marcheaza începutul epocii consumeriste peste tot în lumea occidentala, dar si la noi, întrucât de la proclamarea României drept regat în 1881 si pâna la debutul Primului Razboi Mondial sincronizarea cu Europa apuseana a fost satisfacatoare. Iar a vinde un corset însemna a vinde un vis, a oferi femeii pasaportul pentru o viata mai buna. Ne aflam în fata unei ambivalente: discursul medical denunta consecintele nefaste ale corsetului, în vreme ce imaginarul publicitar urmareste si are un impact cât se poate de concret: eficienta comerciala. Prin urmare, nu ar fi gresit sa citim în antagonismul discurs medical – imaginar publicitar expresia unui razboi crâncen, de uzura care avea drept câmp de bataie trupul femeii. Medicina si comertul nu sunt înca prietene la sfârsitul secolului al XIX-lea, dar vor învata în curând sa coopereze. Sa punctam deocamdata existenta acestor adversari înversunati angrenati într-o lupta, când dreapta, când sub centura, nepriceputi la început în arta negocierii si a compromisului, dar pe care o vor rafina pe tot parcursul secolului XX. În lucrarea „Cristalizarea opiniei publice“, Edward L. Bernays – considerat fondatorul relatiilor publice – povesteste la un moment dat cum se construieste o buna strategie de marketing. Raspunsul lui, dat cu aproximativ un secol în urma, i-ar revolta pe unii, i-ar face sa tagaduiasca pe altii, dar cu siguranta pune si astazi pe gânduri: o buna strategie de marketing are ca temelie crearea unei nevoi sau, dupa caz, discreditarea, nimicirea uneia vechi si înlocuirea cu una noua. Pe firul acestei logici, Barnays a cladit campanii de promovare sau discreditare, facând istorie în câteva momente cheie pentru evolutia mentalitatii occidentale. Bunaoara, campaniile pro-tabac vazute ca semn de emancipare a femeii sau acelea duse pentru abandonarea corsetului vizeaza renuntarea/respectiv dobândirea unor deprinderi noi, fiind parte a unui proces de manipulare extrem de subtil, pe alocuri pervers. Merita aici sa pomenim ca unul dintre simbolurile emanciparii feminine – fumatul în spatiul public – a fost apoi vehiculat drept strategie de a slabi, pentru a sfârsi, odata cu progresele din domeniul medical, prin a fi repudiat, considerat la fel de nociv precum corsetul la sfârsitul secolului al XIX-lea. O dovada în plus ca nu obiectele în sine conteaza, ci discursurile în care sunt ambalate si vândute.
Pieptul, glezna si strip-tease-ul
Dinamica învaluirii si a dezvaluirii trupului femeiesc, pudoarea si impudoarea, strategiile de seductie, toate acestea si multe altele se repozitioneaza, capata noi semnificatii, sunt resemantizate. Probabil ca valorizarea cea mai spectaculoasa si mai trainica a corsetului este potentialul sau erotic. Si nu ne referim la el în sine, ci la straturile de vesminte care îl acopereau. Daca exista un element prin care putem caracteriza la Belle Époque din punctul de vedere al istoriei modei, acesta este privilegierea auzului în detrimentul vazului. Vesmintele ascund, învaluie si, cu cât sunt mai multe, cu atât mai mare este rezonanta lor. Matasea, satinul, texturile fine atâta simturile, stârnesc dorinta. Fosnetul unei rochii este o promisiune. O promisiune care nu va fi niciodata tinuta. Auzul este tot mai ascutit, vazul pus la grea încercare. Disproportie magistral ilustrata de raportarea, pe de o parte la glezna, pe de alta parte la piept. Ne referim, fireste, la felul de a se raporta al barbatilor la aceste parti ale trupului femeii. De ce oare reprezentantii sexului tare nu clipeau când vedeau un piept voluminos si generos expus, dar erau pe punctul de a face un atac de cord când întrezareau printre faldurile rochiei glezna unei femei? Un anumit Sigmund Freud, traitor în aceeasi epoca, mai precis în Viena sfârsitului de secol XIX, ar citi aceasta ambivalenta într-o anumita cheie. Sânii sunt înainte de orice materni, glezna e asociata partii inferioare a corpului si, prin urmare, contine un potential erotic exploziv. Ca este asa ne-o demonstreaza emergenta unui fenomen, exotic atunci, banal astazi: strip-tease-ul. Chiar daca denumirea provine din spatiul anglo-saxon si nu dateaza decât de pe la mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut, realitatea este mult mai veche. Ea trebuie cautata tot la rascrucea dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea, în Franta. Celebrul french cancan îsi trage seva si faima nu numai din ritmul saltaret si acordurile zgomotoase, vesele, ci si din felul în care era dezvaluita partea inferioara a corpului femeii, parte ascunsa cu mare grija pâna atunci.
Liga barbatilor contra corsetului
Conferinta doctorului Dimitrie Gerota se încheie apoteotic cu apelul pentru constituirea unei ligi contra corsetului. Nimic mai firesc, de vreme ce toate eforturile sale vizau lepadarea acestei piese vestimentare. Numai ca destinatarul nu era publicul feminin, ci acela masculin: „Termin, apelând la toti cari tin la femee, ca sa formeze o liga în contra corsetului, caci când femeia va vedea ca barbatii nu mai iubesc corpuri încorsetate, de sigur ca nu se vor mai gândi sa poarte corset.“ Talentul oratoric, persuasiv al medicului este de netagaduit. Rasturnând demonstratia, am putea spune ca – de fapt – cauza si cheia pentru rezolvarea întregii problematici se afla în aceste trei rânduri care sfârsesc conferinta si care ar fi trebuit sa o deschida. Dar unde sunt barbatii care nu mai iubesc trupurile încorsetate? Au reusit oare sa puna bazele acestei ligi? D-voastra ati auzit de asa ceva?