Copilăria continuă să rămână un subiect fascinant nu numai pentru istorici, ci pentru toţi cei care doresc să cunoască locul şi rolul copiilor în cadrul unei societăţi. De-a lungul timpului, viaţa copiilor nu a fost uşoară, chiar dacă proveneau din categorii sociale diferite. În cursul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, chiar în familiile bogate – implicit cele princiare şi regale –, părinţii se fereau să-şi răsfeţe prea mult copiii. Aceştia nu aveau niciun fel de viaţă privată, timpul lor liber era la dispoziţia părinţilor, care le impuneau sarcini, le supravegheau cu toată stricteţea relaţiile şi se arătau foarte reticenţi în legătură cu camaraderiile extrafamiliale. Căsătoria era o afacere de familie şi depindea de părinţi în mod direct, mai cu seamă atunci când erau în joc şi bunurile de familie.
La Curtea Regală a României, familia princiară Carol I şi Elisabeta a avut un singur copil – o feţită, Maria, care s-a născut la 27 august/ 8 septembrie 1870, venirea pe lume a unei principese fiind salutată cu 21 de lovituri de tun. Mica principesă a fost botezată în religia ortodoxă la biserica Palatului Cotroceni, fiind un copil foarte drăguţ şi tandru, cu ochii albaştri şi o inteligenţă precoce. Bucuria de a avea acest copil a fost însă de scurtă durată, fiindcã principesa Maria s-a îmbolnãvit de scarlatină şi a murit pe 28 martie 1874, fiind îngropată în grădina Palatului Cotroceni.
Unit la 29 decembrie 1892/ 10 ianuarie 1893, cuplul princiar (şi apoi regal) Ferdinand şi Maria a avut primul copil, pe principele moştenitor Carol, născut în noaptea de 15 spre 16 octombrie 1893, la Castelul Peleş din Sinaia, naşterea sa fiind anunţată cu 101 salve de tun, obicei practicat şi astăzi la Curţile Regale ale Europei, la naşterea unui prinţ. Fiu al unui catolic şi al unei anglicane, principele Carol a fost botezat ortodox, conform clauzei constituţionale, România urmând astfel să aibă un rege de aceeaşi credinţă cu poporul său. Ceremonia botezului principelui moştenitor a avut loc la 29 octombrie 1893, chiar în ziua când principesa Maria împlinea 18 ani, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand, miniştrii, parlamentarii şi demnitarii Curţii. Principesa Maria nu a luat parte la botez, respectând astfel tradiţia ca mamele să nu participe la botezul copiilor, ci să primească felicitările după sfârşitul slujbei.
La vârsta de cinci ani, principele Carol a avut prima guvernantă englezoaicã, pe domnişoara Winter, care fusese în slujba Casei Regale a Olandei, apoi pe domnişoara Ffoliott, de origine irlandeză, care a fost înlocuită în 1905 de un preceptor elveţian, Arnold Mohrlen.
În ceea ce priveşte pregătirea şcolară a principelui Carol, din ordinul regelui Carol I, la sfârşitul anului şcolar 1911-1912 s-a hotărât ca acesta să treacă examenul de absolvire al cursului liceal. Regele a instituit o comisie de examinare, compusă din toţi profesorii principelui, preşedinte al comisiei fiind desemnat profesorul C. Litzica, care era şi directorul învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. Regele Carol a dorit un examen amănunţit, care să îmbine cele două secţii liceale de real şi de modern. De asemenea, examenul s-a desfăşurat după regulamentele în vigoare, specifice examenelor de absolvire ale liceului. Lucrările de examinare s-au desfăşurat la Sinaia în perioada 26-29 iunie 1912, regele Carol I şi tatăl principelui urmărind îndeaproape desfăşurarea examenului. Materiile obligatorii la care principele a susţinut examen au fost: limba română, matematici, ştiinţele fizico-naturale, limba franceză şi disertaţia, iar pe lângă acestea, comisia l-a mai supus şi la o probă de limba latină şi germană, precum şi la o probă orală de filosofie şi istorie. În urma examenului, principele a obţinut următoarele note: limba română (scris-8, oral-10), matematică (scris-8, oral-9), limba franceză (scris-8, oral-10), ştiinţe fizico-naturale (scris-8, oral-9), limba germană (scris-9, oral-8), limba latină (scris-7, oral-7), disertaţia de istorie (oral-10), filosofie (oral-10). În urma notelor obţinute, media generală a principelui a fost de 8,81.
Principesa Elisabeta s-a născut la 11 octombrie 1894, purtând numele reginei Elisabeta şi fiind botezată, ca şi fratele ei, în religia ortodoxă. A fost o copilă dificilă, distantă şi tăcută, plăcându-i să stea mai mult singură. Principesa Elisabeta nu a urmat nicio şcoală oficială, ci a studiat doar în particular. Era pasionată de pictură (ca şi mama sa picta cu mare talent florile) şi muzică, luând lecţii de vioară şi pian cu George Enescu.
Cea de-a doua fiică, principesa Marioara, s-a născut la 9 ianuarie 1900, la Gotha. Ea a fost considerată de regina Maria „copilul zbuciumului meu“, deoarece „era numai zâmbete şi blândeţe; se mulţumea cu orice, se învoia cu supunere la toate jocurile celorlalţi, fără a arăta vreodată dorinţa de a porunci sau de a domina“. Cât priveşte educaţia, principesa Marioara a urmat colegiul Heathfield–Ascot, din Anglia. Conform diplomei de absolvire a clasei a V-a la principalele materii, principesa s-a prezentat astfel: la engleză a fost declarată inteligentă; la istorie prezenta dificultăţi; la dicţie prezenta interes pentru subiect; la matematică „lucrează bine“; la franceză, „fineţe multă în analiza literară şi foarte bună judecată“; la pian, „lucrează bine“, iar la cântat, „excelent“.
Principele Nicolae s-a născut la 3/15 august 1903 şi a fost cel de-al patrulea copil al cuplului Ferdinand şi Maria. A fost botezat de asemenea în religia ortodoxă, primind numele ţarului Nicolae al II-lea, văr primar al principesei Maria. Fiind al doilea bărbat în familia regală, principele Nicolae a fost exclus de la succesiunea la tron, primind totuşi o educaţie deosebită, dar nu una destinată unui viitor rege. Preocupările sale au fost direcţionate spre cariera militară, sport (mai ales automobilism), neinteresându-l problemele politice. Principele Nicolae era nepotul preferat al regelui Carol I şi a urmat faimosul colegiu britanic Eton, după care a devenit ofiţer cadet în Marina regală britanică.
Ultima fiică a cuplului Ferdinand şi Maria, principesa Ileana, s-a născut la 5 ianuarie 1909, fiind botezată tot în religia ortodoxă. Principesa Ileana era numită de mama sa „copilul sufletului meu“ şi a venit pe lume într-un moment în care principesa moştenitoare nu mai era aşa de tânără (avea 35 de ani). Principesa Ileana, spre deosebire de fraţii şi surorile ei, avea un respect şi o admiraţie fără margini pentru mama sa, trăind toată viaţa sub imperiul ei, cu cea mai mare adoraţie şi supunere. Ca şi sora sa, principesa Marioara, din 1925, principesa Ileana a urmat colegiul Heathfield, în Anglia. De aici, Ileana i-a trimis multe scrisori mamei sale, dându-i informaţii despre programul pe care îl avea şi despre colegele ei: „aici la şcoală mă simt ca acasă, toate fetele sunt drăguţe. Suntem în clasa a VI-a şi dorm în camera lui Mignon. Am sosit ieri la 6.30 cu maşina colonelului Antonescu. Dimineaţa ne trezim la ora 6.30; micul dejun la 7.45, unde suntem strigate şi spunem «prezent» când ne auzim numele. Apoi, urmează o rugăciune de 10 minute, după care încep lecţiile. Prima este cea de engleză, apoi de religie, franceză, apoi pauză o jumătate de oră. După aceea urmează aritmetica şi germana. Papa a aprobat. După masă, putem scrie scrisori acasă. După ceai, avem oral şi jocuri. Sunt fericită aici, deşi mi-e dor de tine, de acasă, de România. Dar trebuie să-mi fac treaba cât pot mai bine. Sărut mâna cu drag şi dor. Ileana“.
Ultimul copil al cuplului Ferdinand şi Maria, principele Mircea s-a născut în ianuarie 1913, dar el nu a trăit, murind de febră tifoidă (noiembrie 1916), cu două luni înainte de a împlini patru ani.
Relaţiile dintre părinţi şi copii, în familia regală Ferdinand şi Maria, au fost în aparenţă normale, deşi nu se încadrau în contextul relaţiilor de acelaşi gen din vestul Europei şi chiar din răsărit. Principesa Maria a încălcat obiceiurile regale şi a insistat să-şi alăpteze ea însăşi copiii. A petrecut multe ore cu copiii săi, în condiţiile în care viaţa la Curtea Regală a României nu oferea decât puţine prilejuri de divertisment, exprimându-şi de-a dreptul iritarea atunci când lecţiile lor interferau cu jocurile în aer liber. Fiind ea însăşi copilăroasă şi plină de entuziasm, Maria a fost mai mult un tovarăş de joacă pentru copiii săi decât mamă, lăsându-le multă libertate de acţiune şi nereuşind să-şi impună autoritatea, uneori în cele mai importante momente ale vieţii lor.
În ceea ce priveşte educaţia copiilor regali, regina Maria considera că „în educaţia acestora este dificil să se păstreze echilibrul între propria personalitate şi modestia care se aşteaptă de la ei. Cred că aceia care îi educă pe copiii din familiile regale ar trebui să înţeleagă clar că în viaţa lor, mai mult decât în cazul oricărui altcineva, totul se bazează pe principiul «dăruieşte şi primeşte». Ţi se cuvin onoruri, trăieşti într-un palat, ai mulţi servitori, multe privilegii, călătoreşti în caleşti regale sau ambarcaţiuni regale, oamenii îşi scot pălăriile în faţa ta, oriunde te-ai duce ocupi primul loc, eşti oaspetele de onoare, nimeni nu-ţi stă în cale, dar, în schimbul tuturor acestor privilegii ai de asemenea obligaţii importante, nu eşti liber să trăieşti cum ai vrea. Multe ţi se oferă, dar în schimb se şi aşteaptă multe de la tine. Am încercat de la început să-i fac pe copiii mei să înţeleagă substratul conceptelor de «a dărui» şi «a primi»“.
Autor: Ştefania DinuApărut în nr. 509