ActOrchestra, divertisment muzical de calitate, inclus în proiectul 9G (coordonator Cristiana Gavrilă) al Teatrului Naţional Bucureşti, demonstrează câtă varietate şi performanţă se ascund în Noua Generaţie. Folosind formula noului circ, cu actori-clauni – mărturie stau costumele al căror consultant este nici mai mult, nici mai puţin decât Alina Herescu –, trei personaje cuceresc publicul din capul locului, interpretând fragmente muzicale arhicunoscute şi arhiiubite. În prima parte, selecţiuni din muzica clasică se continuă, se contrazic sau pur şi simplu îşi răspund. În cea de-a doua, ritmurile se vor înfierbânta cu hituri pop printre care se mai strecoară din când în când şi câte o populară neaoşă.
Atraşi de clape ca de un magnet, cu un adevărat ritual al intrărilor, cei trei clauni îşi dispută întâietatea afişându-şi dexteritatea interpretativă la varii instrumente: pian, vioară, contrabas… şi câte şi mai câte! Binecunoscuta schemă a circului cucereşte graţie măiestriei etalate de actori. Căci da, cei trei care cântă cu uşurinţă la atâtea instrumente nu sunt absolvenţi de muzică, ci de actorie (ca şi regizorul Horia Suru, de altfel), la clasa prof. Bács Miklós, spre marele beneficiu al unui spectacol în care atât dramatismul, cât şi poanta se nasc din te miri ce, producând surpriză după surpriză. Evident, spre deliciul publicului!
Regizorul Horia Suru umple de situaţii şi de relaţii (când dramatice, când ludice, când tensiune, când solidaritate) tot acest entertainment muzical derulat într-un ritm înnebunitor. Iar actorilor Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea nu le rămâne decât să strălucească. Ceea ce şi fac cu prisosinţă. De la disputele pentru întâietatea în interpretare, specifice circului, la momentele de ingenuitate afectivă (Florin Călbăjos aureolat de o morgă amuzantă, savuros în momentele de comunicare mută cu publicul) până la un adevărat ritual de înmormântare al cărui defunct se dovedeşte… o vioară, momentele născute parcă din nimic curg ca şampania. Dar în spatele acestui părelnic „nimic“ performanţa va ieşi lesne la iveală.
În fracurile lor dichisite cu câte un detaliu fistichiu, actorii cântă, mimează şi dansează. Prinşi în permanenţă într-o sarabandă a muzicii şi a mişcării, cei trei aşi ai contrastului comic nu se dezic de mutrele sobre. Cadenţa este frenetică, distracţia nu se lasă aşteptată iar publicul nu poate decât să le fie recunoscător acestor minunaţi performeri care nu se cruţă. Ba dimpotrivă! Spectacolul nu numai că nu are timpi morţi, dar viaţa şi munţii de energie pulsează în el la… secundă. Într-un ritm accelerat, căruia puţini actori i-ar face faţă, cei trei născocesc aşa, ca din senin, poveşti, dispute, ba uneori chiar şi lupte. Toate, pe acorduri celebre. Pe scurt, energie şi bună dispoziţie! Iată cu ce veţi pleca acasă de la ActOrchestra. Vizionare plăcută!
