Numeroase si cel mai adesea inepte au fost, in saptamanile care au precedat alegerile, comentariile care constatau pe un ton de sfanta revolta neputincioasa si de tragica si mioritica resemnare ca romanii nu mai iubesc Occidentul.
Alegerile terminate cu victoria convingatoare a aliantei socialist-liberale considerata, cel putin in discursul opozitiei de dreapta si in presa straina, drept antioccidentala si nationalista, e de presupus ca ineptiile vor atinge in curand sublimul. Ca si dragostea urlata din amandoi plamanii pentru un Occident indistinct, inform, fara frontiere, un Occident la gramada, cum sade bine cand iti admiri pana la uitare de sine bogatia sufleteasca si ti-ai gasit aleasa sau alesul. Franta, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Grecia, Statele Unite, Canada si ce-a mai ramas din Occident, tot o apa si un pamant cultural lipsite, oroare de neiertat, strigatoare la cer, de iubirea romanilor! Ca Occidentul a supravietuit, supravietuieste si va supravietui bine merçi si fara, nu exista nicio indoiala. Dar pe romani i-ar pandi daca nu de-a dreptul o sinucidere in piata publica a planetei, cel putin o catastrofa nationala cu ecouri regionale si poate continentale. Spre bucuria strategica, politica si economica a Rusiei, Bielorusiei, Ucrainei, Uzbekistanului, a Chinei si, in general, a periferiei lumii care nu conteaza si nu tine sa fie iubita sau sa iubeasca pentru ca nu-i serveste la nimic.
Acesti cativa, acolo, mai mintosi, mai sensibili, mai visatori la voluptati traite sau doar banuite iubesc deci patimas Occidentul si se bat voiniceste cu pumnul in piept, scriu aprig la gazeta si vocifereaza la televiziune. Grija pentru sanatatea sufleteasca a natiei ii innebuneste! Frumos. Inaltator. Induiosator. Fiindca e un amor nebun, orb ca toate amorurile care iau mintile la toate varstele, profesiunile si putintele. Cum scria un cutarica in confesiunea sa saptamanala, intr-un mijloc de zi cand nimic serios nu i s-a legat pentru posteritate, concluzia ca Romania sufera de anormalitate l-a strivit si l-a golit de alte ganduri pentru tot restul zilei. Numararea anormalitatilor terminata si sugestiile gratuite pentru normalitate formulate, a ramas probabil pentru altadata, dupa alegeri, sa-si invite amicii sa cante in cor intrebarea sfasietoare de ce oare amorul normal, sincer, curat, nobil, dezinteresat al spiritelor alese ale natiei pentru Occident supara, irita, scandalizeaza? De ce il ridiculizeaza, il iau in raspar nespalatii, analfabetii, primitivii, abrutizatii de televiziunile subversive si o mana de lunateci stangisti, trotkisti si poate chiar si maoisti pripasiti si ingaduiti in Romania capitalista? De unde atata neintelegere, fermentatie isterica, rea-vointa, prostie, incapacitate de a realiza consecintele si proportiile monstruoase ale refuzului de a iubi Occidentul? Cum e posibil sa nu fie iubita Lumina? Civilizatia? Bogatia? Progresul? Libertatea? Capitalismul? Democratia? Saracia? Violenta sociala? Toleranta? Drogurile? Orientarile si dezmaturile sexuale? Crizele? Razboaiele? Gloata asta, romanii astia multi, cand uitati, cand batjocoriti de Istorie, nu au niciun respect pentru nimic, fara a mai pomeni de propensiunea lor genetica pentru deriziune si fatalism, ei n-au stiut niciodata altceva decat sa iubeasca sau sa dusmaneasca bucata lor nefericita de tara! Nu-si merita cu adevarat nici alesii providentiali si nici desteptii! Locul lor e, de buna seama, in Asia Centrala! Cum zice un alt cutarica ingrozit pana la sufocare de rezultatul alegerilor care sfideaza Occidentul, mitul de 200 de ani al poporului oropsit si infinita sa intelepciune colectiva a murit si nu mai trebuie dezgropat cu niciun pret niciodata.
Nu stiu daca, in trecutul mai indepartat, romanii au iubit vreodata Occidentul cu aceeasi pasiune devastatoare si exclusiva pentru a descoperi azi, cu stupefactie, ca n-a mai ramas decat ranchiuna, dusmanie si nerecunostinta. Au visat poate la el cum viseaza fecioarele insomniace Feti-Frumosi si se trezesc insarcinate de primul neispravit care le iese in cale. Nu stiu nici daca, de douazeci si doi de ani s-au prefacut doar ca-l iubesc si, cand si-au dat seama ca iubirea colonilor e totdeauna paguboasa, i-au intors spatele. Nu stiu, de asemenea, nici daca din dragoste sau doar din disperare doua-trei milioane de romani au luat de atunci drumul Occidentului. Ca, odata ajunsi si ramasi in picioare, au inceput sa-l iubeasca, unii pana la delir si repulsia lor pentru Romania sa-i tina in viata, e posibil, cunosc de altfel cazuri. In treacat, insa, amintit, din cauza crizei, e atata fataiala in Occident, mai ales a tinerilor, in cautare de lucru, ca exodul romanilor si-a pierdut de mult particularitatea. De amintit, de asemenea, in treacat, ca batranii nu prea instariti ai aceluiasi Occident mirific pentru unii se retrag bine merçi in tarile sarace unde viata e mai ieftina.
Asadar, dupa aceste alegeri care au dat, daca mai era nevoie, masura exacta a ceea ce gandeste si simte prapaditul de popor roman despre lumea in care a fost obligat sa traiasca, ce facem cu Occidentul? Ne apucam sa-l iubim, sa-l detestam sau ne vedem de ale noastre bune sau rele? Eu nu stiu. n
P.S. De curand, 80 de romani, care ar face parte dintr-o retea de trafic uman, au trecut ilegal granita in Québec. Cum 35 dintre ei au mai putin de saisprezece ani, sunt fara indoiala tigani. Ar fi sosit din Romania sau din Europa in Mexic si ar fi traversat Statele Unite in cinci grupuri diferite intre februarie si octombrie. Treizeci dintre ei au fost arestati, alti patruzeci au fost localizati si ceilalti s-au pierdut in natura.