Continuam dezbaterea pe marginea cazului Nicolae Breban (deschisa în numarul anterior din „Cultura“ prin reproducerea Sentintei civile nr. 4430, data în sedinta publica de la 02.07.2012, în Dosarul nr. 3084/2/2012, în care CNSAS cerea Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de „colaborator al Securitatii“ în cazul lui Nicolae Breban), prin publicarea pledoariei de recurs, precedata de un scurt text introductiv, ambele semnate de Sergiu Andon, avocatul lui Nicolae Breban.
În numerele viitoare din „Cultura“ urmeaza sa tiparim texte de Paul Goma, Aura Christi, Virgil Nemoianu, Virgil Tanase, Basarab Nicolescu s.a.
Invitam specialistii în domeniu, colegii de breasla, membri ai Academiei Române si ai USR, sa se pronunte pe marginea acestui caz.
Mascarada
Sergiu ANDON
Mascariciul român are mai multa influenta în societate decât mascaricii altor neamuri. Îl ajuta, pesemne, înclinatia celor din jur de a reduce rolul principiilor la zeflemea. Principialitatea adevarata lucreaza discret si rezistent, zeflemeaua se potriveste cu galagia si cu improvizatia, face chiar diferenta între chibzuinta si improvizatie.
Mascariciul român gaseste usor un postament, chiar si într-o tara cu putine monumente, se cocoata pe soclu si, agatat de piciorul calului, îsi umfla una-doua bojocii. Sigur ca valorile se cern cu timpul, dar pe mascarici asta nu-l sperie, pentru ca el vizeaza succese pe termen scurt si cunoaste mângâierea prolificitatii, ca insectele. E sigur ca îi succed alti mascarici ce vor avea succes, pentru ca derizoriul ne-a devenit demult a doua natura.
Interactiva, cultura precaritatii amesteca tragicul si comicul, râsul cu plânsul într-o vesnica dialectica a simulacrului. Cel mai tragic act al istoriei noastre de dupa navalirile barbare a fost distrugerea brutala a elitei nationale în anii 1948-1955, cu final prelungit pâna în 1964. Razboaiele cu otomanii au fost un fleac. Toata Europa se încaiera în evul de mijloc si mai încoace. Razboaiele moderne ne-au saracit demografic, dar i-au saracit si pe altii: au însemnat pierderi de sânge, dar nu pierderi de inteligenta, credinta si curaj. Chiar si mankurtizarea practicata de regimul Ceausescu a fost foarte grava, dar nu a suprimat fizic existenta elitelor, a lasat sansa subtilizarii si unor licariri protestatare în masura în care se mai gaseau apostoli.
Dar apostolii si apostolatul fusesera eradicati în perioada Rautu-Chisinevschi-Pauker, împreuna cu pojghita de principialitate înfiripata de la Trahanache încoace. Au ramas mascaricii si vocatia mascaradelor.
Acel capitol tragissim – eradicarea elitelor – trebuia cunoscut, condamnat si deplâns. Într-o addenda se putea cerceta si perioada mankurtizarii voluntar-obligatorii în timpul careia locul tragicului adânc a fost luat de duplicitate, locul disperarii de oportunism, iar locul rezistentei dârze de datul cu tifla si trasul pe sfoara.
Se justifica deci o lustratie serioasa, adevarata, care sa marcheze începutul unei noi morale nationale, cu minimizarea josniciei, duplicitatii, delationismului, tradarii, cu renasterea demnitatii, încrederii, franchetei. Riscul principal era ca procesul sa nu încapa pe mâna mascaricilor – cocotati pe statuie ori disimulati între gura-casca – sa nu se transforme într-o reciclare a josniciei, duplicitatii, delationismului si tradarii, cu masti si veleitari noi.
Din pacate, exact asa s-a întâmplat. Mascaricii vechi si noi au acaparat si lustratia, transformând agheasma în laturi. Derizoriul endemic a fost ajutat de interese institutionale oculte, dar si de disperarea vitejilor de dupa razboi si a corifeilor fara opera de a-si încropi merite din praful trecutului. În valmasagul creat, simtul valorilor s-a ratacit si mai mult, iar arta manipularii, modernizata si relansata cu ifose academice, a zapacit cu totul cunoasterea.
Valmasagul de spirit justitiar si impostura, de victime si calai, de tortionari ai trecutului cu neo-tortionari ai cuvântului, a culcat în noroi totul.
L-am cunoscut direct pe Constantin Ticu-Dumitrescu, promotorul legislatiei deconspirarii Securitatii, si risc cu placere sa îi girez onestitatea si bunele intentii, pentru ca insinuarile, încercarile de discreditare, iar în final marginalizarea nu l-au ocolit nici pe el, iar telul care-i aureola o viata de lupta s-a depreciat pe masura realizarii lui.
Mascaricii au avut grija sa iasa o lege neghioaba, sa se infiltreze în organismul specializat pentru aplicarea ei, sa cenzureze dovezile si sa timoreze justitia. Dupa 15 ani de la adoptarea primei reglementari, deconspirarea Securitatii apare ca un penibil esec. Rezultate exista, dar monstruoase. Marii delatori ramân necunoscuti, reflectoarele s-au oprit pe câteva figuri, dar surprinzând în nuditatea lor modele venerate ale revansei au fost stinse cu jena, activitatea C.N.S.A.S. a devenit repede o sursa de santaj pentru unii si de rafuiala pentru altii, cabale externe si-au infiltrat oameni, tenebrele trecutului au fost reconstituite în episoade ridicule, iar ca tragi-comedia sa fie completa, justitia a fost transformata dintr-un act de chibzuinta într-un compostator de o simplicitate idioata.
Calitatea derizoriului e ca se prabuseste de la sine. Mascarada deconspirarii Securitatii a rezistat cât un om de zapada. Încet, încet, ramân din el carbunii murdari, morcovul degerat si cratita gaurita ce s-a vrut palarie. În acest final lipsit de glorie al unei mascarade costisitoare se iveste si cazul Breban. Stupida, ca destule altele, noua isprava a C.N.S.A.S. are, în plus, doza de rafuiala vanitoasa specifica lumii scriitoricesti. Si un adaos de ipocrizie. Marele Pârât a fost asigurat în soapta (ca pe vremuri!) de tartorul manipularilor din compromisa institutie, ca s-a retras – în semn de protest, vezi Doamne! – de la votul din Colegiu. Dar de ce n-o fi ramas la vot, sa demonteze inteligent prostia initiata?!
Se pune totusi întrebarea cum de autorii încropirii unui asemenea caz nu se tem de judecata timpului. Pai, am aratat de ce nu se tem. Nu-i intereseaza viitorul. Ei traiesc, se complac, se solidarizeaza si triumfa într-o perpetua solticarie, pe care o genereaza, o întretin si, cu voia noastra, o generalizeaza.
BAROUL BUCURESTI
Cabinet de avocatura
SERGIU ANDON
Str.Dr.Paul Orleanu nr.6 ap.6 sector 5 cod postal 050742
Tel.fax: 021.3366911;
E mail : avocat_sergiuandon@yahoo.fr
CURTEA DE APEL BUCURESTI
Sectia VIII-a de contencios
administrativ si fiscal
Dosar nr.3084/2/2011
Pe antetul hotarârii atacate este
scris gresit anul 2012
Doamna Presedinte,
Subsemnatul BREBAN NICOLAE ALEXANDRU – prin avocat – domiciliat în Bucuresti, (…) în calitate de pârât în pricina ce formeaza obiectul dosarului nr.3084/2/2011, (consemnat gresit în antetul hotarârii ca fiind nr.3084/2/2012), reclamant fiind CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII (C.N.S.A.S.), cu sediul în Bucuresti, sectorul 3, str.Matei Basarab nr.55-57,
În conformitate cu dispozitiile art.299 si urm., în conditiile art.3041 din Codul de procedura civila (1865) aplicabil spetei, declar
RECURS
În termenul legal împotriva Sentintei civile nr.4430 pronuntata în cauza la data de 02.07.2012 de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, hotarâre pe care o consider netemeinica si nelegala pentru urmatoarele
Doamnei Presedinte a sectiei a VIII-a, de contencios administrativ si fiscal, complet 26 fond, Curtea de Apel Bucuresti
MOTIVE
1. Hotarârea se întemeiaza pe o norma legala abrogata ( motiv aflat sub incidenta art.304 pct.9 teza I, art.3041 Cod proc.civ.)
În pofida aspectului voluminos al dosarului, cererea introductiva de instanta se bazeaza pe numai 4 înscrisuri.
Toate cele 4 înscrisuri sunt consemnari ale ofiterilor de securitate. Trei dintre ele privesc transcrierea in extenso a unor convorbiri telefonice cu generalul Plesita, transcriere realizata, bineînteles, de un lucrator al securitatii, iar al 4-lea este o nota raport în urma unei contactari impuse.
Actiunea a fost formulata de institutia reclamanta în perioada anterioara Deciziei Curtii Constitutionale a României nr.672 din 26 iunie 2012. Pâna la aceasta importanta decizie, practica judiciara a cunoscut raspunsuri diferite în evaluarea fortei probante a înscrisurilor provenind de la lucratorii securitatii. Unele instante au interpretat extensiv doua dintre formularile înscrise în art.2 lit.b din O.U.G. nr.24/2008 („indiferent sub orice forma“ si „relatarile verbale consemnate de lucratorii Securitatii“) , în vreme ce alte instante au interpretat aceleasi formulari prin prisma nevoii de a corobora înscrisurile respective cu alte probe.
A doua interpretare parea cea logica si conforma principiilor dreptului, menirii actului de justitie. Materia reglementata priveste deconspirarea unei componente importante a aparatului de stat dintr-o anumita perioada, fiind fara precedent în istoricul vietii institutionale din România. Aceasta demolare nu putea avea decât o justificare pe masura. Justificarea a fost ca institutia în cauza a lucrat preponderent abuziv. Abuzul nu a existat în abstract, metafizic, ci a însumat abuzurile de fiecare zi ale, ipotetic cel putin, fiecarui lucrator. Pentru asta, si nu pentru un joc politic, survine deconspirarea.
În pofida logicii simple a deconspirarii, institutia reclamanta, cu aplombul paraconstitutional în care si-a început activitatea, a mers pâna la a sustine cu insistenta teza ca sintagmele „indiferent sub orice forma“ si „relatarile verbale consemnate de lucratorii Securitatii“ instituie, nici mai mult nici mai putin decât… „o prezumtie legala“ de veridicitate! Adica înscrisurile provenind de la lucratorii abuzivi ai unei institutii abuzive, desfiintate si, iata, deconspirate tocmai pentru abuzuri, au o forta probanta mai puternica decât înscrisurile emanate de alti functionari, ai altor institutii, nedesfiintate si nedeconspirate!
Instantele înclinate spre o receptivitate apriorica la actiunile C.N.S.A.S. au acceptat bizara ipoteza a fortei probante indubitabile.
Curtea Constitutionala a constatat ca respectivele doua sintagme sunt neconstitutionale. Cum Parlamentul României nu a dat o noua redactare formularilor neconforme cu legea fundamentala, cele doua sintagme si-au încetat eficacitatea legislativa începând cu data de 22 septembrie 2012.
Sentinta pe care o atacam a fost pronuntata la 02.07.2012, deci ulterior Deciziei Curtii Constitutionale nr.672 (26.06.2012) si anterior publicarii în Monitorul Oficial (08.08.2012) precum si expirarii termenului prevazut de art.147 din Constitutia României.
Succesiunea cronologica a momentelor jurisdictionale analizate nu schimba realitatea ca hotarârea recurata este lipsita de temei legal pentru ca:
4 anterior încetarii aplicabilitatii celor doua sintagme, hotarârea s-a bazat pe un text neconstitutional;
4 ulterior încetarii aplicabilitatii sintagmelor hotarârea a ramas fara niciun temei legal;
4 norma desfiintata, care priveste raporturi de drept procesual (valorizarea probelor) fiind afectata de neconstitutionalitate, încetarea efectelor ei este aplicabila tuturor proceselor nesolutionate irevocabil.
Observând, pe semne , aceasta vulnerabilitate a judecatii fondului, în motivarea hotarârii (survenita dupa 9 luni si jumatate de la pronuntare) prima instanta recurge la 2 stratageme.
Mai întâi aduce în discutie aspectul ca pârâtul nu a contestat realitatea discutiilor purtate. De aici, sugestia ca înscrisurile care probeaza convorbirile sunt veridice. Eroarea instantei este usor de observat. Nu realitatea existentei discutiilor o contestam, ci aspectele consemnate, nuantele discutiilor care, în mod inerent, apartin celui care consemneaza unilateral. Iar când autorul consemnarii e marcat de prejudecati de natura celor care-l definesc, istoriceste si legal, ca promotor de abuzuri, detaliile, nuantele consemnarilor sale nu pot fi decât afectate de prejudecati, de subiectivism. Iar verdictul pe citarea nuantelor se bazeaza.
Facem abstractie în expunerea acestui motiv de recurs de extrapolarile instantei însasi. Le vom învedera infra. Problema ce se pune în context este aceea ca nu i se pot reprosa lui NICOLAE BREBAN amanuntele, detaliile, nuantele consemnate ca atare exclusiv în înscrisuri apartinând fostilor lucratori ai Securitatii.
A doua stratagema este de-a dreptul nedemna. Instanta încearca sa coroboreze cele 4 înscrisuri ale lucratorilor de securitate cu mentionarea unei declaratii olografe, datata 30.08.1974. Este un act pe care pâna si autorii cererii introductive l-au trecut sub tacere si a carui autenticitate nu a fost confirmata. Independent însa de problema autenticitatii, remarcam urmatoarele:
Referirea la înscris este preluata de instanta din Nota de constatare a Directiei de Investigatii a C.N.S.A.S. nr.473/15.02.2010 pag.11. Desigur, notele de constatare ale Directiei de investigatii nu constituie probe, ele având functia de lucrari pregatitoare pentru deciziile Colegiului. Problema e însa mult mai grava. Declaratia nu-l prezinta nicicum pe BREBAN în postura de colaborator, ci în aceea de achetat. Citam integral:
„Declaratie, olografa, semnata olograf de catre titular, cu numele real, la 30.08.174 (sic!), în care acesta face precizari în legatura cu un manuscris al sau care i-a fost confiscat la granita cetateanului suedez RENE COCKELBERGHS. Titularul da detalii privind modul în care l-a cunoscut pe cetatenul sudez, circumstantele calatoriei turistice împreuna cu acesta în Maramures, împreuna cu poeta GABRIELA MELINESCU, precizând faptul ca nu a avut intentia de a scoate ilicit manuscrise peste granita si nici sa încalce în vreun fel legea. (vol.3, f.315-317)“ .
Asadar Declaratia a fost data în cadrul unei anchete. Nu întâmplator cererea introductiva de instanta a ignorat-o. Si totusi, Curtea o mentioneaza – fara a-i reda continutul – ca dovada a colaborarii.
Rezumam:
4 continutul înscrisului nu cuprinde delatiuni de natura celor vizate prin art.2 lit.b din O.U.G. nr.24/2008;
4 nici Sentinta nu mentioneaza continutul înscrisului, ci numai existenta acestuia, care nu poate semnifica prin ea însasi confirmarea sustinerilor din înscrisurile ofiterilor.
2. Verdictul este pronuntat cu încalcarea legii (motiv aflat sub incidenta art.304 pct.9 teza a II-a, art.3041 Cod proc.civ.) .
Dupa spatiul consacrat istoricului dezbaterilor, prima instanta începe segmentul de analiza a actelor dosarului (pag.7) cu prezentarea dispozitiilor art.2 lit.b din O.U.G. nr.24/2008, care constituie sediul materiei.
De la început atrage atentia ca se face o expunere si excesiva si incompleta. Excesiva pentru ca, dupa redarea frazei initiale a textului de lege se trece inutil la enuntul frazei finale din art.2 lit.b care nu are absolut nici o legatura cu speta (Este ipoteza „gazdei“, irelevanta în pricina). Aceasta încarcare generoasa a considerentelor contrasteaza cu parcimonia de a se trece sub uitare frazele intermediare ale normei evocate, între care fraza a treia privea în mod direct cauza, respectiv aspectul retinut de instanta cu excesul de zel descis în finalul Motivului 1. Reproducem norma legala, complinind surprinzatoarea ei evitare de catre prima instanta (sublinierile ne apartin):
„Persoana care a furnizat informatii cuprinse în declaratii, procesele verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei si procesului, în stare de libertate, de retinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetata, fie judecata si condamnata nu este colaborator al Securitatii, potrivit prezentei definitii, iar actele si documentele care consemnau aceste informatii sunt considerate parte a propriului dosar“.
Dar sa analizam acest înscris olograf asa cum încearca si prima instanta, adica în coroborare cu notele scrise de ofiterii de securitate.
Din probe rezulta cu certitudine ca :
4 NICOLAE BREBAN era chemat la conducerea Securitatii;
4 convocarea s-a facut în mod oficial, cu o programare stricta, prin intermediul unui ofiter trimis sa îndeplineasca actul procedural;
4 scopul convocarii era avertizarea pârâtului, timorarea lui si aplicarea unei amenzi sau a unui avertisment de amenda;
4 este de notorietate ca, dupa decretele de gratiere generalizata a detinutilor politici, adoptate în anii 1965-1968, avertizarea si amenda constituiau – împreuna cu punerea în discutia colectivului de munca ori compromiterea oculta – principalele modalitati de neutralizare a adversarilor;
4 tinând seama de evolutia metodelor securitatii reglementarea cuprinsa în art.2 lit.b) fraza a III-a precizeaza ca exceptia priveste si anchetele „în stare de libertate“ fara a face vreo distinctie în functie de pornirea sau nu a procesului penal ori de trimiterea în judecata.
Conditiile ce rezulta din lege pentru îndeplinirea conditiilor exceptarii de la calitatea de colaborator sunt:
4 sa fi fost declaratii facute în timpul unei anchete, deci al unor convocari si audieri impuse, adica sa nu fi fost benevole, în cadrul unei relatii colaborationiste;
4 un criteriu implicit de distinctie este caracterul neconspirat al relatiei, cu identitate reala si nu ocultata;
4 persoana sa fi fost interogata „pentru motive politice“.
Probele nu lasa loc nici unei îndoieli ca NICOLAE BREBAN a fost convocat la conducerea Securitatii pentru ca era permanent urmarit pentru motive care, în mentalitatile si practicile perioadei, erau considerate politice:
4 continutul protestatar mai mult sau mai putin criptat în scrierile sale;
4 luarile de pozitie perseverente si transante în favoarea libertatii de creatie;
4demisia motivata politic de la conducerea principalei reviste literare si mai ales din Comitetul Central al P.C.R.;
4ramânerea fara permisiune în Occident si dobândirea cetateniei vest-germane;
4 scandalul politic international declansat de exilul sau temporar.
Numai prestigiul literar considerabil (în care se înscria si o posibila candidatura la premiul Nobel ), asociat temerii regimului de a nu înmulti protestele internationale si dizidentele deja manifeste, ca si pozitia sociala a persecutatului (demisionat din Comitetul Central) au dictat ca ancheta administrativ-politieneasca sa se desfasoare cu anumite masuri de tact si aparente de minim protocol. Rezultatele ei o definesc însa limpede ca actiune represiva:
– i s-a impus promisiunea scrisa a unei conduite mai retinute;
– s-a expus alternativa unei riposte mai severe.
Tonul civilizat nu poate fi privit altfel decât expresia perfidiei, cinismului si sigurantei de sine ale autoritatilor.
Cât priveste Declaratia din 30.08.1974, atribuita lui NICOLAE BREBAN nu poate fi privita decât ca act al unei anchete administrativ-politienesti, aflate sub incidenta art.2 lit.b) fraza a III-a din O.U.G. nr.24/2008 cu modificari.
Conditia prevazuta de textul de lege ca ancheta sa se fi efectuat „pentru motive politice“ este validata prin minima nevoie de coerenta a actiunii institutiei reclamante si a verdictului primei instante. Acelasi grad de relevanta privind opozitia fata de regim afecteaza atât explicatiile cerute lui NICOLAE BREBAN pentru comportamentul propriu, cât si comportamentul, atitudinile si opiniile personalitatilor despre care a relatat.
Convingerea noastra este ca afirmatiile si informatiile nu întrunesc conditiile stabilite prin teza principala a definitiei „colaboratorului Securitatii“ (art.2 lit.b) fraza I-a), iar pretinsa Declaratie olografa din 30.08.1974 se situeaza în sfera de aplicare a art.2 lit.b) fraza a III-a, deci consemnarile si declaratia facute cu acel prilej excepteaza de la aplicarea calificativului de colaborator al Securitatii.
3. Normele legale invocate sunt aplicate în mod gresit (motiv aflat sub incidenta art.304 pct.9 teza a III-a, art.3041 Cod proc.civ.)
Procedura deconspirarii judiciare având ca obiect „constatarea calitatii de colaborator al Securitatii“ este, prin însusi scopul ei, limitativa de drepturi si libertati fundamentale. Acest aspect va fi dezvoltat infra, în cadrul Motivului 4 de recurs. În context marcam caracterul invaziv al procedurii pentru a sublinia necesitatea maximei rigori în pronuntarea verdictului, care trebuie sa aiba la baza interpretarea stricta si precisa a textului de lege.
Definitia pe care legea o stabileste pentru calificativul blamant are menirea sa excluda orice interpretare subiectiva, politicianista, retorica, metaforica, revansarda sau chiar etica. Interpretarea judecatorului trebuie sa fie exacta în raport cu exprimarea legiuitorului. În redactarea aprobata prin Legea nr.293/2008 (care se restrânge si mai mult în urma Deciziei Curtii Constitutionale nr.672/26.06.2012) – a se vedea sintagmele reproduse cu litere mai mici – norma de drept are urmatorul cuprins (sublinierile ne apartin):
„art.2 lit.b) – colaborator al Securitatii – persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile si atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (…)“.
Am subliniat cuvintele-cheie, reperele interpretarii corecte, din a caror prezenta în textul de lege rezulta urmatoarele conditii obligatorii:
a) persoana în cauza sa fi furnizat informatii, deci informatiile sa nu fi fost obtinute fara voia sau stirea sa (prin sustragere, interceptare, în stare de necunostinta, inclusiv de eroare asupra persoanei etc);
b) informatiile furnizate sa fi avut caracterul de denuntare. Conform Dictionarului explicativ al limbii române editat de Academia Româna, continutul notiunilor de denunt si a denunta este urmatorul:
„DENUNT, denunturi, s.a. informatii adresate unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala cu privire la savârsirea unei infractiuni de catre o persoana.
A DENUNTA, v.tranz.1A aduce la cunostinta unei autoritati savârsirea unei infractiuni, a face un denunt“.
Se observa ca elementul penal este indispensabil continutului notiunii de denunt, cel putin din perspectiva denuntatorului. Restrângerea notionala din textul legii nu afecteaza adevarata deconspirare a Securitatii pentru ca însasi politiei politice îi este specifica extinderea incidentelor legii penale. Deci deconspirarea poate urma tendinta extensiva a activitatii politiei politice din regimul dictatorial, tinând seama de tintele represive ale acesteia, dar nu poate depasi limitele pe care nici institutia abuziva nu le-a depasit, incluzând în sfera denunturilor orice informatie captata de Securitate.
Limita are în vedere si caracteristica Securitatii de a fi colectat orice fel de informatii, ceea ce nu înseamna ca si deconspirarea poate cadea în capcana de a sanctiona orice fel de relatie cu Securitatea, asimilând-o denuntarii. Ar fi calea sigura de discreditare a lustratiei ce se încearca, bagatelizând-o, vulgarizând-o si transformând-o într-o competitie de abuzuri ce ar perpetua psihoza generalizata întretinuta de partea deconspirabila a Securitatii.
c) Denuntarea trebuie sa fi privit activitati sau atitudini. Si aceste vocabule obliga la interpretarea stricta a legii. Enumerarea ipotezelor este clara si cu rost limitativa, excluzând alte categorii de informatii, în primul rând cele care divulgau pareri, opinii.
Desi, fata de caracterul explicit al limitarii, nu prezinta mare importanta care a fost intentia legiuitorului când a limitat continutul informatiilor (la activitati sau atitudini) , nu este cu totul inutil sa observam ca restrângerea se coreleaza cu alte doua interpretari. Una este cea legata de conotatia penala a notiunii de denunt, analizata supra la pct.b). Cealalta are în vedere efectul restrictiv de drepturi al deconspirarii, pe care îl vom analiza pe larg în Motivele 4 de recurs.
Relevant pentru critica hotarârii instantei de fond este aspectul ca informatiile pretins a fi fost furnizate de NICOLAE BREBAN privesc exclusiv opinii, caracterizari, pareri ale unor persoane, deci nu activitati sau atitudini. Diferentierea e foarte necesara deoarece numai activitatile sau atitudinile cu continutul analizat infra la pct.d) puteau avea o finalitate represiva, opiniile si caracterizarile alimentând alte tronsoane ale activitatii Securitatii (spre exemplu monitorizarea starii de spirit a populatiei) care nu formeaza obiectul deconspirarii. În plus, cum învederam, interpretarea restrictiva este impusa de caracterul procedurii, care vizeaza restrângeri ale exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, de data aceasta în conditiile statului de drept.
d) Limitarea denunturilor supuse deconspirarii la cele care priveau activitati sau atitudini rezulta si mai limpede din cealalta conditie stabilita prin norma legala, anume ca activitatile sau atitudinile sa fi fost potrivnice regimului totalitar.
Termenul potrivnic deriva din împotrivire, deosebindu-se de alti termeni pe care legiuitorul i-a evitat. Asadar, analizând obiectiv si nu demagogic raul Securitatii, legiuitorul statului de drept nu a cuprins în procedura deconspirarii divulgarea oricarei atituidini critice la adresa regimului totalitar, ci numai acelea care marcau cel putin un început de împotrivire. Ratiunile sunt aceleasi cu ratiunile care nu au cuprins în sfera divulgarilor si simplele opinii. Chiar daca jurisprudenta difera în aceasta privinta, legea ofera premisa unei practici judiciare rezonabile, conforme statului democratic, cu evitarea exceselor, a repetarii practicilor statului totalitar, cu etichetari si sub pretexte noi.
e) Mai exista si conditia din nefericire invocata uneori stereotip în spetele de acest gen, ca informatiile sa fi vizat îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale. Adesea, discutarea pe marginea acestei conditii esentiale a notiunii se rezuma la distinctia ca legea nu prevede ca îngradirea drepturilor sa fi fost realizata, suficienta fiind vizarea. Interpretarea este literal corecta, dar nu acopera ceea ce înseamna vizarea, în ce consta ea si care îi sunt limitele.
Neîndoielnic ca legiuitorul a avut în vedere un minimum de intentie de producere a efectului opresiv, ceea ce presupune ca efectul opresiv sa fi fost posibil cel putin ipotetic.
Din acest punct de vedere, hotarârea atacata este descoperita pâna la ridicul. Exemplele pe care le enunta vizeaza restrângeri de drepturi si libertati imposibil de imaginat. În primul rând ca majoritatea se refera la cetateni straini, rezidenti în alte tari, cu drepturile si libertatile garantate si protejate de legislatia respectivelor state. În al doilea rând ca informatiile cuprindeau nu activitati sau atitudini, ci puncte de vedere sau caracterizari, ce nu atrageau nici pentru cetatenii români restrângeri de libertati, ci cel mult monitorizarea lor. În al treilea rând ca exemplele vizau fie opinii de cea mai larga notorietate, fie truisme, fie banalitati. Cu tot respectul pentru actul de justitie, dar nu putem considera ca fiind de prestigiul acestuia exemple cum sunt cele din paragraful al 2-lea al paginii 8: ca NOEL BERNARD l-a invitat pe BREBAN la o masa în oras, ca i-a oferit sa-l angajeze la Europa libera sau ca MONICA LOVINESCU este „marcata de un anticomunism primitiv“.
Ducând si noi efortul de contra-argumentare pâna la absurd, mentionam ca toate opiniile si caracterizarile privind personalitatile literare si publicistice din diaspora occidentala, citate ca exemple în Sentinta, erau notorii pentru ca alcatuiau însasi substanta emisiunilor radiofonice în limba româna, pe care Securitatea le monitoriza mult mai minutios decât într-una sau în câteva convorbiri cu NICOLAE BREBAN.
4. Hotarârea este data cu încalcarea legii fundamentale a statului (motiv aflat sub incidenta art.304 pct.9 teza a II-a, art.3041 Cod proc.civ.)
Desi se numesc, aparent inofensiv, actiuni în constatare, pricinile din aceasta categorie vizeaza restrângerea unor drepturi si libertati fundamentale: dreptul la onoare, la reputatie, la imagine corecta, libertatea exercitarii anumitor profesii si activitati etc. Scopul actiunilor este atragerea oprobriului public pentru cei vinovati de a fi contribuit în mod direct si real la opresiune.
Generata de nevoi si principii de etica civica, exercitata în virtutea dreptului populatiei de a se cunoaste adevarul asupra trecutului, deconspirarea prin justitie trebuie sa respecte totusi rigorile actului de justitie, nu numai impulsurile sau trairile emotive ale atitudinii civice sau morale. Raportat la adevar, actul de justitie trebuie sa egaleze, cel putin, rigoarea istoricilor, iar raportat la lege trebuie sa aiba permanent în grija ca limitarea exercitiului drepturilor susmentionate sa se înscrie în cerintele rezonabile ale unei societati democrate.
Articolul 53 din Constitutia României stabileste limpede limitele unui asemenea demers:
„Art.53 (1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.“
Niciodata un verdict în actiunile în constatare initiate de C.N.S.A.S. nu va putea fi corect daca instanta va ignora în mod deliberat si sententios conditiile istorice concrete si comportamentul de ansamblu al pârâtului respectiv. Desigur, au existat si vor exista de-a pururi cazuri de duplicitate derutanta, falsi eroi au putut fi si pot fi delatori abjecti si periculosi, meritele ocazionale nu pot sterge amintirea pacatelor tot ocazionale. Ceea ce vrem sa subliniem nu este oportunitatea exceptarii de la deconspirare a unor delatori cu merite, ci obligatia de a distinge, într-un material probator echivoc sau incomplet, ceea ce este real în personalitatea si comportamentul celui vizat, pentru a reconstitui adevarata sa pozitie fata de autoritatile represive. Privirea obiectiva si de ansamblu e cu atât mai necesara cu cât jurisprudenta (în concordanta cu istoriografia în materie) releva ca metodele de lucru ale Securitatii cuprindeau înscenarea, contrafacerea probelor si compromiterea inamicilor politici, inclusiv mânjirea lor cu suspiciunea ca ar fi „colaboratori ai Securitatii“ când de fapt nu erau.
Instanta de fond nu numai ca a respins ritos cea mai mare parte din cererile de probe propuse în apararea pârâtului (încalcând si prevederile art.24 alin.(1) din Constitutia României) si dreptul la un proces echitabil (consfintit prin art.23 alin.(3) teza I din Constitutie), dar a ignorat muntele de înscrisuri contrare versiunii acceptate de ea. Cea mai mare parte din aceste înscrisuri au ramas necercetate în arhiva C.N.S.A.S., iar înscrisurile aduse totusi la dosar probeaza coplesitor ca:
4 Nicolae Breban nu a cautat sau dorit sa se afle în compania vârfurilor Securitatii sau a lucratorilor ei de orice grad si cu orice functie. Cea care a initiat convocarile si discutiile cu N.B. a fost conducerea Ministerului de Interne, reprezentând autoritatea statului, pentru a-l sanctiona (amenda), timora (amenintari) si tine sub control (promisiuni). Coordonatorul discutiilor era chiar generalul Nicolae Plesita (evocat în actiune), prezentarea la acesta fiind obligatorie dupa lege. Unele înscrisuri erau întocmite de Securitate pentru conducerea partidului si a statului (concepute de ministru si dactilografiate la masina de scris pentru înalti demnitari). Nimic din continutul convorbirilor nu permite concluzia ca scriitorul BREBAN s-ar fi pretat la delatiuni.
8 NICOLAE BREBAN a ramas inflexibil, neintimidat de chemarile la Ministerul de Interne, de sanctiunile aplicate si amenintarile proferate, pastrându-si atitudinea patriotica dar intransigenta fata de practicile regimului totalitar. El nu numai ca nu a respectat niciun moment practicile de confidentialitate specifice Securitatii, dar facea imediat cunoscute public presiunile la care era supus.
8 Pe urmele lui NICOLAE BREBAN, considerat deosebit de periculos prin creatia, atitudinile si relatiile sale a fost pus un amplu si complex mecanism de supraveghere si interventie operativa.
8 Acest gen de relatie cu Securitatea era diametral opus colaborarii.
Securitatea este cea care a conceput si pus în practica planul de compromitere a lui NICOLAE BREBAN prin raspândirea minciunii ca ar fi colaborator al institutiei. C.N.S.A.S. nu face decât sa continue planul de compromitere a scriitorului.
Din dosare însumând peste 13 volume, privindu-l pe NICOLAE BREBAN, urmarit de Securitate timp de aproape 2 decenii, dosare totalizând sute si sute de pagini, institutia reclamanta a selectat pentru sustinerea actiunii doar 4 documente. Dintre acestea, 3 sunt convorbiri cu generalul NICOLAE PLESITA, purtate în zile succesive, iar al 4-lea este raportul unui ofiter superior de Securitate care, de asemenea, a stat de vorba cu persoana pârâta.
Aspectul ca, din peste 1000 de pagini, institutia reclamanta a retinut numai 4 convorbiri reflecta neputinta C.N.S.A.S. de a identifica informatii în sensul legislatiei deconspirarii care sa fi fost furnizate Securitatii de NICOLAE BREBAN.
Dar cine ar fi mai în masura decât Securitatea însasi sa aprecieze daca NICOLAE BREBAN i-a furnizat informatii denuntatoare în sustinerea activitatii ei ocult-represive ?! Cea mai în masura sa aprecieze daca a primit informatii-denuntatoare de la BREBAN, daca l-a folosit pe acesta pentru a o informa – explicit sau implicit – ramâne Securitatea. Nota de constatare întocmita de Directia de investigatii a C.N.S.A.S. citeaza, pe lânga înscrisurile mentionate în cererea introductiva de instanta, 9 rapoarte si note-raport întocmite de ofiteri. Din continutul lor rezulta ca pentru Securitate NICOLAE BREBAN era fie obiectiv dat în urmarire fie persoana prin care se urmarea influentarea pozitiva a altor persoane.
Concluzia matematic exacta a raporturilor dintre pârât si fosta Securitate o ofera cercetarea exhaustiva a arhivelor acelei institutii cu mijloacele moderne ale detinatoarei arhivei – C.N.S.A.S. În finalul Notei de constatare întocmite de Directia de investigatii se conchide:
„S-au efectuat interogari în bazele de date, categoriile «informator» si «delator», pe numele NICOLAE BREBAN si prenumele conspirativ «BALTAG». Nu s-au identificat informatii sau documente privitoare la colaborarea persoanei verificate cu Securitatea“ (sublinierile apartin D.I. a C.N.S.A.S.)
Asadar, computerul asigura ca Securitatea nu l-a considerat pe NICOLAE BREBAN informator sau delator. Oare pe ce logica, temei legal sau principiu al statului democratic i s-a putut aplica un calificativ pe care institutia abuziva a statului totalitar nu-l avea în vedere? Evident – pe niciunul.
Relevanta pentru lipsa dorintei instantei de fond de a judeca în mod impartial, fara convingeri preconcepute, este si respingerea probei cu interogatoriul solicitat a fi luat institutiei reclamante. Reproducem întrebarile ce urmau a fi puse pentru a se observa relevanta acestora, faptul ca ar fi fost de natura sa demonstreze netemeinicia actiunii: „1.Câte volume si câte file cuprind în total dosarele din arhiva Dvs. care-l privesc pe NICOLAE BREBAN? (Aditionarea filelor e simpla, fiecare volum fiind numerotat si sigilat). 2. Dintre aceste mii si mii de file, puteti prezenta macar un înscris apartinându-i lui N.BREBAN, altul decât scrisorile care i-au fost interceptate sau manuscrisele care i-au fost sustrase în secret ?
3. Puteti prezenta cel putin o fila scrisa de NICOLAE BREBAN care sa contina o delatiune sau angajamentul de a comite delatiuni ori de a colabora cu Securitatea? 4. Recunoasteti ca detineti înscrisuri din care rezulta ca PAUL GOMA si alti scriitori neagreati de regimul totalitar insistau pe lânga NICOLAE BREBAN sa intervina pentru ei, cu notorietatea sa, la autoritati ca sa le atenueze regimul de marginalizare? 5. Este adevarat ca NICOLAE BREBAN a fost urmarit neîntrerupt timp de 15 ani (1972-1987) dar nu a avut nicio zi dosar de retea? 6. Cunostea NICOLAE BREBAN ca i s-a atribuit numele de cod «BALTAG» sau alt nume de cod?“
Dar cel mai elocvent indiciu pentru lipsa dorintei instantei de fond de a afla si întelege adevarul, preferând prizioneratul cererii introductive, este respingerea integrala a probei testimoniale, cu toate ca tezele probatorii erau diverse si prezentate explicit, iar martorii erau propusi dintre personalitatile care se aflasera în pozitii cheie în acea epoca.
Complinim aceasta lacuna a judecatii de fond, propunând în recurs înscrisuri noi, la care facem sumare referiri în motivul de recurs urmator si ultim.
5. Verdictul încalca dreptul fundamental la libertatea convingerilor, este periculos pentru cultura si contrar unei societati democratice (motiv aflat sub incidenta art.29 alin.(art.304 pct.9 teza a II-a, art.3041 Cod proc.civ.)
Din cultura generala dar si din cuprinsul dosarului, NICOLAE BREBAN se contureaza ca o personalitate proeminenta, de top, a constiintei nationale. Constitutia României sart.29 al.(1)t garanteaza fiecarui cetatean libertatea convingerilor sale. Cu atât mai scandalos este sa se încerce limitarea libertatii convingerilor unui mare purtator de constiinta.
Printre convingerile constante, promovate cu ardoare de NICOLAE BREBAN întreaga viata, în trecut ca si acum, sub dictatura ca si în regimul actual de presupusa libertate, se situeaza ca meridiane fara abatere dragostea pentru România si îndârjirea de a apara libertatea creatorului de cultura, statutul scriitorului.
În numele acestor valori a acceptat si convorbiri cu ofiterii de Securitate, inclusiv cele 3 convorbiri telefonice cu un general din conducerea ins