Cand E.T. joaca pe masa: „They Live“ de John Carpenter

Dintre multele retete sigure ale cinematografului, genul apocaliptic pare a fi cel mai radical. Cumva, mai toate filmele care se incadreaza in aceasta categorie cad intr-una dintre urmatoarele extreme: fie se acopera de ridicol, luându-se prea in serios (un oarecare se trezeste peste noapte ca stie si sa conduca, si sa traga cu arma, si sa rezolve probleme de chimie moleculara), fie nu se iau deloc in serios si infatiseaza un biped extraterestru zburator cu trasaturi asiatice drept salvatorul omenirii („The Evil Brain from Outer Space“ din 1964). Filmului apocaliptic ii lipseste, asadar, o clasa de mijloc viguroasa. Unul dintre putinele exemple in acest sens este „They live“ din 1988.
Cu scenariul, muzica si regia semnate John Carpenter, „They live“ spune povestea unui zilier care ajunge sa traiasca intr-un fel de comuna a homeless-ilor, alaturi de mai multi membri ai unei Rezistente de care treptat devine constient. Gruparea subterana este distrusa de o militie cam ca aceea din „Fahrenheit 451“, insa Nada (Roddy Piper) intra in posesia unei perechi de ochelari de soare cu ajutorul carora discerne intre oameni si androizi si poate interpreta subliminalul din spatele mesajelor publicitare – „Supune-te!“, „Casatoreste-te si fa copii“, „Uita-te la TV“ s.a.m.d.
Fara sa stea prea mult pe gânduri, Nada trece la treaba. Dupa o interminabila confruntare cu Frank (Keith David), prietenul sau, menita sa puna pe deplin in valoare doctoratul in wrestling detinut de interpretul principal (Piper, care oricum isi dezgoleste bustul ori de câte ori are ocazia), protagonistul purcede la a ucide cu o pusca de vânatoare jumatate din distributia aliena a filmului, lasând impresia ca face asta de-o viata, rareori indoindu-se de apropiata lui izbânda.
„They live“ aminteste, prin ritmul excelent si prin subtextul ideologic, de „Running man“, cu Arnie in rolul principal. Unele situatii sunt pur hitchcockiene, insa, cum-necum, Nada e inarmat cu munitie cât pentru o armata, asa ca dilemele sale se risipesc cât ai zice „Fuck it“. Problema de fond a filmului este ca, de la inaltimea indoielnica a unui thriller de serie B cu extraterestri, critica tocmai media, vazute ca unelte de indoctrinare. Iar un asemenea unghi de abordare echivaleaza cu a lua filmul in serios.
Iar asa ceva chiar ca nu se face…