Ca in fiecare an, si acest sfarsit de noiembrie a adus o noua editie (a saptea) a Festivalului International de Animatie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie“, organizat de Teatrul Tandarica si coordonat de directorul Calin Octavian Mocanu. Timp de unsprezece zile (incet-incet devine un festival cu durata impresionanta), iubitorii teatrului de animatie, mici sau mari, au avut prilejul sa se delecteze cu cate doua-trei spectacole pe zi. Cei mici au privit cu ochi lacomi nazbatiile din montarile dedicate lor, aduse din toata Romania, ca si de peste mari si tari (Israel, Spania, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Italia). Nu ati mai trecut de mult pe la Tandarica? In cazul acesta, merita sa mergeti macar o data ca sa savurati privirile nedezlipite de papusi, ochii mari care uita sa mai clipeasca, fetele inmarmurite ale celor mici. Apoi, ca sa va aduceti aminte de savoarea sfaturilor si dialogurilor dintre public si personaje. O adevarata bucurie pentru cei de toate varstele. Cei mari s-au distrat cu spectacole pentru adulti ca „Play Shakespeare“, in regia lui Cristian Pepino sau au cazut pe ganduri, bine adanciti in reflectie, cum s-a intamplat la sfarsitul reprezentatiei cu „Istoria imaginatiei pacatoase“ dupa Bruno Schulz, de la Teatrul Pinokio din Lodz, Polonia. Ca festivalul alege montari pe spranceana o dovedeste cea prezentata la finalul editiei de anul trecut, „Respiratii“, in regia lui Gavril Cadariu (Teatrul Ariel in colaborare cu UAT Tg. Mures), care anul acesta a obtinut Marele Premiu de Regie la festivalul organizat de moscoviti la Sochi, la concurenta cu valoroase montari din Rusia, Ucraina, Belarus, Turcia, Bulgaria etc.
Ne intoarcem la Bucuresti, unde copii si adulti au zambit, s-au incantat si fermecat de papusile vesele, de puisori, serpisori, domnite, cavaleri si feti frumosi, ca si de luna cu reflectii magice, chiar de cum au pus piciorul in foyer – gazda a expozitiei de papusi create de scenografa Daniela Dragulescu. De altfel, spiritualii prezentatori ai ultimelor editii, Petronela Purima Tanase si Vlad Tanase, debordand de vitalitate plus farmec si scotand de fiecare data din maneca un sketch sau o poanta de bun-gust ca prefata la spectacol, au aparut inaintea publicului in costume elegante semnate tot de Daniela Dragulescu.
Ca in fiecare an, specialistii au avut ocazia sa-si aduca aminte de montarile istorice cu ajutorul proiectiilor video sau sa faca cunostinta cu descoperirile colegilor lor si sa impartaseasca din propria experienta in diferitele workshop-uri (teatru de umbre, educatie interculturala, Origami etc.), ca acelea tinute de Carmen Margineanu, Georgeta Lozinca si Valentin Lozinca Mandric (pantomima), Adrian Lefter (papusi din baloane), Gratiela Ene („Marionete… din sosete“). Cei ce au vrut si mai mult, cei interesati de pragurile teoretice, s-au putut imbogati asistand la conferintele tinute de Victor Ioan Frunza („Teatrul si Cetatea“), Mihai Sandu Gruia („Tehnica clovnului“), croatul Ivica Simic („Retele si asociatii internationale de teatru“) si polonezul Marek Waszkiel („Teatrul european de animatie pentru adulti).
Ca sa priceapa o data pentru totdeauna si bietii manageri de teatru ce inteleg criticii printr-un spectacol bun, festivalul a prilejuit o intalnire intre cele doua tabere, nu o data pe pozitii inamice. Iar ca sa ne luminam cu totii si sa mai invatam cate ceva, in cele zece zile s-au lansat si volumele „Silviu Purcarete sau privirea care infatiseaza“ de Oltita Cintec, „101 poeme“ de Vasile Groza, „Lumea NON-E“ de Elena Gaspar Ion, „Cum si-a petrecut iepurele Audedestuldebine sarbatorile de iarna“ de Alina Nelega, „Atlasul de smarald“ de John Stephens. Mai mult, specialistii si-au putut cufunda nasurile, printre picaturi, intr-o carte recent aparuta, „Ipostaze ale teatrului traditional. De la rit la divertisment“ de Daniel Stanciu, axata pe atenta investigare a traditiilor si teatrului popular romanesc privit in oglinda cu corespondentul sau asiatic.
Cum era de asteptat, Teatrul Tandarica s-a etalat cu productiile sale noi si valoroase. Printre acestea se numara si „Alice in Tara Minunilor“, in regia lui Alice Barb, cu o scenografie (Marian Sandu, Alice Barb, Gabriel Apostol) care ia literalmente ochii prin culori, forme si marimi. Padurea giganta, ciupercutele, papura, ceainicul cu brate de caracatita, broasca testoasa cu ghiozdanel in spate (mai pe scurt, carapacea), gratioasa lebada devenita si mai gratioasa in mainile experte ale actorului Ioan Brancu si cate si mai cate papusele asambleaza pe loc un univers captivant prin tuse si culori magice. Scena cu fluturii care zboara in intuneric, feerie decupata dintre minunile lui Wonderland, ca si jocul cu dimensiunile, de la Alice devenita pitica la capul imens al pisicii plimbat dintr-o parte in alta a scenei, au fost cireasa de pe tortul acestui minunat spectacol vizual. Frumusetea fascinanta a lumii de pe scena s-a completat prin fracul Iepurelui de Martie (acelasi Gabriel Apostol cu talent si verva pe fiecare centimetru patrat din impunatoarea sa statura), prin interminabilul joben rosu al Palarierului sau prin costumele haioase ale Ducelui si Ducesei de Cupa. Feeria cromatica e accentuata de pelerinele flu-flu de la inceput, de un alb bland, serafic, terminate cu berete de pictori, care abolesc in mod fericit vechea conventie a costumelor negre, de serviciu, ale actorilor papusari. O povestitoare (Ioana Chelaru) anima sala fara incetare. In mijlocul tuturor, blonda si carliontata Alice, in rochita roz-mov, mirata de atatea peripetii, candida si diafana, e interpretata de Alina Teianu care cucereste pe loc publicul.
Cine ar fi putut prevedea, pe vremea „Cartofilor prajiti cu orice“ de la Teatrul Odeon, spiritul dulce-ludic al regizoarei Alice Barb iesit la lumina odata cu omida care vrea sa zboare – doar ca fumeaza cam mult din pipa –, cu dansul gratios si dramatic al broscutei care plange manuita de cei trei actori-papusari perfect sincronizati sau cu scena cricket-ului? Unde regele si regina folosesc gigantele pasari flamingo in chip de crosa si un biet arici, din ce in ce mai hartuit, in chip de minge. La sfarsitul unei productii straine din primele zile ale festivalului m-am nimerit langa un baietel de doi ani al carui tatic mi-a spus: stai sa vezi „Alice in Tara Minunilor“ ca sa te incanti cu adevarat. Peste cateva zile nu puteam decat sa-i dau dreptate.