La flash mob-ul din 21 iulie, din fata sediului Curtea Veche Publishing, trei politisti se sprijineau, însirati, de balustrada de vizavi cu niste mutre ce exprimau regretul ca n-au la îndemâna si niste seminte, ca sa le mearga mai bine spectacolul. Dupa ce oamenii s-au strâns cu afise, tigari si carti, gealatii ce ocupau curtea au iesit, nepasatori, în mijlocul multimii si s-au apucat sa sudeze poarta, de parca a suda la 35 de grade poarta din fata a unei case, în centrul Capitalei, ar fi cel mai firesc lucru din lume.
Spectacol pe cinste! Numai ca bucuria politistilor a fost tulburata când unul dintre trecatori – subsemnatul – a îndreptat spre ei aparatul de fotografiat.
Instantaneu, politistii, care nu depasisera balustrada regulamentara de pe partea lor de trotuar, s-au repezit peste drum. „Actele dumneavoastra!“, se rasteste, umflându-si burdihanul, unul dintre militieni. Prezint buletinul, pe care barbatul în uniforma mi-l însfaca. „Si legitimatia de la ziar sa mi-o dati!“, ordona militianul. „Nu lucrez la ziar“, explic eu, iar burtosul se repede neîncrezator cu buletinul meu peste drum. „De ce le-ati dat buletinul? Au spus vreun motiv pentru care vi l-au cerut?“, ma întreaba cei din jur. „Nu au voie sa va ia buletinul din mâna!“, ma trage de mâneca un alt participant la flash mob. Pot, cel mult, sa va noteze datele, dar nu pot pleca asa, cu buletinul dvs!
Dupa vreo 10 minute, timp în care omul în uniforma se agita, cu o statie de emisie-receptie în mâna, pe trotuarul de vizavi, politistii se îndreapta din nou spre flash mob, în sir indian. Unul dintre ei tine buletinul, pe care însa nu mi-l restituie. Mai întâi începe interogatoriul: „De ce ne pozati?“; „Ce vreti sa faceti cu pozele?“. „Le folosesc în interes personal“, îi spun (da, aveam de gând sa le postez pe blog). „Aha!“. „Dar de ce i-ati cerut buletinul? E vreun semn undeva care arata ca fotografiatul pe acea parte a drumului e interzis?“, sare lumea din jur. „Nu e nici un semn, doamna. Dar noi ne facem datoria, va rog frumos sa v-o faceti si dvs. pe-a dumneavoastra!“. „Pai noi asta vrem, dar nu putem intra în sediul editurii ca sa lucram pentru ca e ocupat de interlopi, în timp ce dvs. stati acolo si priviti“. „Nu e treaba noastra sa intervenim“, raspunde sec barbatul în uniforma. „Iar dvs. sunteti un mincinos!“, ma repede întorcându-se spre mine. „V-am verificat prin statie si sunteti videojurnalist. Exact asa ni s-a spus despre dumneavoastra: ca sunteti videojurnalist!“.
Acesta chiar e un banc prost, cu politisti. Daca m-am mai prezentat, ocazional, ca jurnalist (o titulatura pe care am adoptat-o pentru ca era prea complicat sa explic mereu: „eu scriu în reviste culturale, în special despre carti“), videojurnalist n-am fost niciodata. Habar n-am sa tin o camera video în mâna si nu mi-am câstigat niciodata existenta facând fotografii. Însa în fata celor slabi, politistii înca pot avea dreptate si trebuie sa aiba mereu dreptate. Ce conteaza ca cei trei militieni erau platiti din banii nostri, tocmai ca sa-i apere pe cei slabi. Vorba unuia dintre burtosi, în poate singurul sau moment de sinceritate: „Doamna, la cum a ajuns tara asta…“.