Ashe, ultimul învingător

Patrick Proisy crede că doar personalitatea polivalentă a lui Arthur Ashe i-a conferit acestuia tăria de a evolua în registre diferite, cum sunt arena sportivă şi cadrul luptei civice. O dimensiune nu a anulat-o pe cealaltă, ci a completat-o.
După experienţa sud-africană doar cu greu se poate spune că destinul lui Arthur în sportul alb traversase o epocă înfloritoare. În ierarhia ATP, al cărui prim preşedinte al consiliului jucătorilor Ashe a fost, se petrecuseră evenimente majore. Generaţiile se schimbau rapid, garda australiană nu mai domina avanscena, Connors urcase prea sus, iar apariţia lui Borg şi Vilas bulversase orice ierarhie. Smith dispăruse, Năstase se ţinea prea mult de şotii şi conflicte pentru a părea ameninţător, Pasarell nu confirmase, Orantes era limitat, Gorman se dezumflase. Unde şi care mai era locul tenismenului de culoare? Mai avea el oare un cuvânt de spus în sportul alb?
Răspunsul avea să vină curând, în 1975, la Wimbledon. La ediţia precedentă, Jimbo Connors îl făcuse praf la propriu, prin dimensiunile scorului şi calitatea jocului, pe veteranul australian Ken Rosewall. Acum, partenerul de dublu al lui Năstase dorea cu orice preţ să-şi apere titlul şi nici nu se gândea să vadă în „bătrânul“ Ashe un rival cu potenţial. Doar că Jimmy va plăti scump trufia şi orbirea, căci Arthur i-a administrat o înfrângere nu doar dureroasă, ci şi pilduitoare. În dimineaţa finalei, Ashe i s-a confesat amicului său Doug Stein, spunându-i că simte o putere nouă, o încredere de început de lume şi aceste revelaţii îl determină să nu creadă în înfrângere. Strategia lui a fost una simplă şi clară, dar fatală pentru mult mai tânărul lui adversar: Connors este de jucat până la monotonie pe forhand, dar cu mingi joase. Jimbo a pierdut în patru seturi şi probabil că nu a înţeles nici până astăzi cum de a fost posibil…
În 1976, Arthur Ashe atinge locul doi mondial, cel mai bun clasament al său. Peste doi ani avea să câştige din nou Cupa Davis pentru culorile americane, chiar dacă în calitate de rezervă. În 1982, având statutul de căpitan-nejucător, îşi conduce băieţii la o nouă victorie în această mare competiţie.
Dincolo de aceste importante succese, Arthur s-a luptat permanent cu o stare de sănătate din ce în ce mai şubredă. Astfel, în 1979, este operat pe cord deschis. Din acel moment, condiţia lui atletică nu-i mai îngăduie să participe la competiţii. În 1983, el suportă o nouă intervenţie de acelaşi tip. Ironia soţii determină ca sângele transfuziei să fie infectat cu SIDA. Arthur va afla acest îngrozitor adevăr abia în 1988. Flagelul este abia la început, dar una dintre primele sale victime este celebrul sportiv american. Ştiind prea bine că este condamnat, Ashe se implică din toate puterile, din ce în ce mai slabe, într-o campanie umanitară de prevenire şi tratare a cumplitei maladii în cazul copiilor. În 1992, alături de marele baschetbalist Magic Johnson, bolnav şi el, înfiinţează Fundaţia Arthur Ashe de combatere a maladiei SIDA.
Campionul are zile până în 1993. El se stinge la 6 februarie, lăsând în urmă multe regrete, dar şi o amintire de o luminozitate fără seamăn. Tenismenul francez Yannick Noah, descoperit de Arthur în Camerun, a fost unul dintre cei mai afectaţi. El a declarat că a pierdut un tată. Preşedintele Bill Clinton a spus: „În ultimii ani de viaţă el s-a luptat fără răgaz pentru semenii lui, înfruntând o boală pe care ştia că nu o poate învinge. Ashe a fost un adevărat erou american şi rămâne un exemplu minunat pentru noi toţi“. După ce a fost eliberat din închisoare, Nelson Mandela, la prima lui călătorie în Statele Unite, şi-a manifestat dorinţa să-l întâlnească în primul şi în primul rând pe Ashe, ceea ce s-a şi întâmplat, într-o atmosferă greu de descris. Emoţia reciprocă a fost enormă, iar Mandela a spus că povestea lui Arthur i-a dat puterea să reziste în închisoarea ultimilor ani.
În septembrie 1997 noua arenă centrală de la Flushing Meadows, acolo unde se dispută Openul american, a fost botezată cu numele Arthur Ashe. Nici că se putea un omagiu mai călduros şi mai potrivit pentru unul dintre cei mai inimoşi şi bravi campioni de tenis ai tuturor timpurilor…