Un articol de COSTIN POPA

Asa cum a început, cu recitalul de lied al excelentei mezzosoprane Roxana Constantinescu, cea de-a noua editie a Festivalului International al Artei Lirice s-a încheiat la Sibiu tot în forta, cu doua spectacole sustinute de studentii si masteranzii faimoasei Universitati Mozarteum din Salzburg.
Este pentru prima oara când austriecii de pe malurile Salzach-ului viziteaza România si prezenta lor a îmbracat forma unui parteneriat cu Filarmonica de Stat, care se anunta durabil. Cele doua seri cu opera „Rapirea din serai“ au si fost repetate la Salzburg la numai zece zile dupa reprezentatiile sibiene. Rectorul universitatii, profesorul Reinhart von Gutzeit, remarca în programul de sala ca „ambele orase-partenere ale cooperarii, în calitate de centre culturale, si-au facut un renume care depaseste frontierele tarilor lor.“ Asocierea Sibiului muzical cu orasul lui Mozart este deosebit de onoranta si consfinteste valoarea Filarmonicii ca unul dintre motoarele artistice ale tarii noastre. Ne amintim ca în desemnarea orasului transilvan drept Capitala Culturala Europeana 2007, rolul acestei institutii de cultura a fost primordial, dupa cum derularea ulterioara a manifestarilor a avut în Filarmonica un pilon central, important.
Asa cum era de asteptat, tenta studenteasca a productiei cu „Rapirea din serai“ a fost prezenta prin distributia tânara, cu voci în curs de desavârsire din punct de vedere tehnic si interpretativ. Ca de obicei, calitatea de glas s-a aratat diferentiata, de la nivel bun la mediu. Perspectivele sunt însa evidente si sunt convins ca îi vom întâlni pe unii dintre solisti, cât de curând, pe scenele unor teatre lirice de marca. Cu conditia studiului continuu. Dar daca am distins un numitor comun, a fost acela al pregatirii muzicale, în primul rând stilistice. Mâna maestrilor de la Universitatea Mozarteum se simte cu putere în forjarea unor abordari potrivite penei maestrului de la Salzburg. Frazarea, accentul, jocul de nuante de la transparenta la forta, umorul subtil cu care este înzestrata articularea pronuntiei în teritoriul comediei sunt câstiguri care se pot obtine doar în putine locuri din lume si, în primul rând, în fieful mozartian. M-am bucurat când, în CV-urile tinerilor, printre numele profesorilor le-am gasit pe cele ale Horianei Branisteanu si Marinei Krilovici.
Din distributia internationala a celui de-al doilea spectacol, l-am observat pe tenorul Vassilis Kavayas, Belmonte cu timbru rotund si placut, cu linie vocala lirica frumos condusa, cu cânt agil („Klopft mein Herz“). Sunete intonate mai jos, ca si respiratii furate, se mai strecoara pe alocuri. Tânarul artist grec va progresa si va ajunge, poate, un redutabil mozartian. Depinde numai de el.
Alta remarca merge catre soprana românca Mirela Bunoaica, posesoarea unui glas de consistenta culoare în registrele grav, central si central înalt. Depasindu-le, sunete stridente se insinueaza, abilitatile de coloratura supra-acuta sunt periclitate iar vocalizele curg câteodata printre tonuri. Cred ca Mirela Bunoaica are un viitor deschis în teritoriul liric pur, mozartian si nu numai, apreciind totodata ca distribuirea în rolul Konstanze a fost întrucâtva extrapolata.
Basul David Steffens a fost un bun Osmin. În atentie trebuie sa-i stea în primul rând omogenizarea emisiei si ajungerea la un vibrato natural al sunetelor, evitând „albirea“ lor. Pentru cuplul lejer Blonde-Pedrillo, i-am avut la dispozitie pe sud-coreeana Se-Ri Baek si pe japonezul Masashi Tsuji, prima, cu voce minuscula si subtire de subreta, dar cu registru supraacut prea liniar în care, la unele pasaje, s-a plasat sub tonul corect. Cel de-al doilea, un „Spieltenor“ potrivit rolului, a cântat cu muzicalitate si usurinta, dar dificila nota de Si natural acut a ariei „Frisch zum Kampfe“ l-a gasit nepregatit.
Sub bagheta regizorala a lui Hermann Keckeis s-a jucat cu mobilitate si daruire, valorizând darul tineretii. Scenografia semnata de Marouan Dib – costume clasice si decoruri stilizate, cu panouri armonios colorate – au întregit un tot placut, îndelung si generos aplaudat atât pe parcurs, dupa fiecare arie, cât si la final de un public care a umplut pâna la refuz cocheta Sala Thalia.
Nu în ultimul rând, remarc competenta conducere muzicala a lui Josef Wallnig, care a dirijat instrumentistii sibieni cu finete si tempi judicios alesi. În versiunea prezentata, partile corale au fost eliminate.
Cum spuneam, succes notabil! Gratie oaspetilor salzburghezi si acompaniatorilor lor din fosa, la Sibiu s-a cântat un Mozart autentic, concluzionând o editie de festival cu care Filarmonica de Stat si directorul ei general, Ioan Bojin, se pot mândri.