Alegerile prezidentiale din Rusia au declansat patimi si controverse. Patimile sunt obisnuite oricarei campanii electorale care aduce la start protagonisti ademeniti de putere. Anul asta, rusii au de ales între eternizatul Vladimir Putin, reprezentant al partidului Rusia Unita, Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist, Vladimir Jirinovski, extremist zgomotos, din partea Partidului Liberal Democrat, Serghei Mironov de la Partidul Rusia Dreapta si miliardarul independent Mihail Prohorov. Un al saselea pretendent, Grigori Iavlinski de la Partidul Liberal, nu a fost acceptat; madame Catherine Ashton, sefa diplomatiei Uniunii Europene, s-a straduit sa-l readuca pe lista de candidati – este la moda acum sa fie impusa din afara democratia – respingerea liberalului, motivata de frauda la strângerea semnaturilor de sustinere, a fost confirmata de Curtea Suprema a Rusiei.
S-ar spune ca sunt destui candidati pentru o democratie functionala si fara Iavlinski. Dar, dupa cum remarcau corespondentii de presa, Putin nu are contracandidat. Un ziarist polonez de la Gazeta Wyborcza a publicat un comentariu de o remarcabila perspicacitate: dupa mine, scrie el, exista numai doi candidati la presedintia Rusiei sau mai degraba doi rivali. Primul este, evident, Vladimir Putin. Al doilea, nu neaparat personificat, este Antiputin. Calamburul polonezului exprima o realitate. Nu sunt dubii în privinta victoriei lui Putin, dar lumea vrea sa nu se treaca peste contestarea lui în interior care, desi nu-i pune în pericol viitorul politic, merita sa fie cunoscuta. Este reala reactia de ostilitate. Dimensiunea acesteia nu ar avea importanta daca nu ar pluti suspiciunea ca, macar în parte, este sprijinita din afara. Partea ,,pur ruseasca“ a contestarii lui Putin în interior este semnul ca democratia este posibila în Rusia chiar si în conditiile în care, acum, ghearele puterii sunt scoase ceva mai rar. Demonstratiile de protest s-au tinut lant. Mai ales la Moscova. Rândurile rusilor care îl idolatrizau pe Putin s-au cam rarit iar el a trebuit sa suporte o scadere semnificativa în popularitate. Pe parcurs a redresat situatia, ceea ce dovedeste ca este cu adevarat un om politic puternic. Mijloacele de care s-a folosit? Sunt universale. Nu spunea Machiavelli ca în politica dicteaza interesele si forta, nu considerentele morale? El a recuperat când trebuia popularitatea. Adica înainte de alegeri. Si a facut-o introducând în campanie o tema politica ce merge la suflet rusilor: recuperarea averilor statului jefuite de oligarhi prin privatizari dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice. Coruptia a fost devastatoare dupa prabusirea puterii sovietice. Dar privatizarile nu puteau fi facute cu rusii, evident lipsiti de orice posibilitate financiara dupa ?aptezeci de ani de comunism. Atunci cu cine? Bataia este lunga. El a mai avut razboaie cu oligarhii si nu a menajat nici pe complicii acestora – strainii –, cu care si-au facut averile. Câtiva oligarhi aruncati în temnita, altii au reusit sa fuga la timp. Cei care au avut acest noroc sau, dupa cum spun unii, si ukaz de la Kremlin, cumpara tot ce le sta în cale în lumea economiei de piata: palate, magazine de lux, proprietati, flotile, cluburi de fotbal, terenuri, fabrici si uzine. Chiar si oameni, mai ales oameni destepti. Oligarhii care au ramas în Rusia au tras ceva sperietura când l-au auzit pe Putin ca reia razboiul împotriva lor. Coruptia a fost întotdeauna o tema electorala, dar daca va fi ceva mai mult? Chiar si dinspre Occident bate un vânt rece în cefele marilor combinatori de jafuri care au provocat criza mondiala. Mi s-a parut demna de retinut remarca inteligenta a cineastului rus Stanislav Govorutkin desemnat sef al campaniei electorale a lui Putin în privinta coruptiei: ,,Astazi noi am revenit la o coruptie normala, civilizata care, din pacate, exista în China – este adevarat ca acolo sunt împuscati pentru aceasta –, în Italia si în America. La noi coruptia este mai fireasca decât în aceste tari, dar suntem pe cale sa iesim din aceasta monstruoasa situatie de jaf. Pe vremea lui Stalin nu exista coruptie“ si-a încheiat el, fara alte precizari, opiniile încredintate ziarului Trud. Cum sa furi pe vremea lui Stalin când te astepta executia sau deportarea chiar si când nu aveai vreo vina! Dimitri Medvedev, care are toate sansele sa ramâna la putere pe fotoliul de prim ministru, a încercat, ca presedinte, sa stavileasca flagelul coruptiei, dar s-a recunoscut învins. Poate va avea ceva mai mult succes în tandemul reînnoit de îndata ce prietenul lui va reveni la Kremlin.
Victoria lui Putin în alegeri nu este pusa la îndoiala. Pariurile care se fac printre corespondentii de presa straini la Moscova privesc asigurarea succesului lui din primul tur de scrutin. Fara sa manifeste o siguranta aroganta, echipa lui Putin pune mai multe ambitii pe un câstig rapid decât pe asigurarea victoriei. Un ziarist britanic de la „The Independent“ socoteste ca popularitatea lui Putin este forte mare si mereu în crestere. Doar o ziarista estoniana are rezerve, timide si acelea, ca Putin va iesi învingator. Este de înteles, în cazul ei, dorinta ia locul calculului rece. În privinta sanselor contracandidatilor lui, observatorii nu-si fac iluzii. Ziuganov are un electorat stabil, cantonat la cote nesemnificative competitional, Jirinovski atrage alegatori putini, Mironov este controversat pentru ca, în 2004, era un sustinator al lui Putin, miliardarul independent pare sa fi avut o întelegere cu cei de la putere, ceea ce alegatorii nu agreeaza. Si, totusi, ceva merita atentie. Popularitatea lui Putin a scazut nu numai cantitativ, ci si calitativ. Fenomenul s-a produs, potrivit unor sondaje, la electoratul cu vârste între 35-54 de ani. Acesta este partea cea mai viguroasa a societatii ruse de azi. Alaturarea acesteia contestatarilor traditionali ai lui Putin, comunistii, si a celor sedusi de mesajul ultranationalist si extremist al lui Jirinovski ar putea sa împinga desemnarea presedintelui în doua tururi de scrutin.
Ramâne importanta, poate nu cu efecte majore, reactia rezervata, uneori critica, a Occidentului fata de revenirea la Kremlin a lui Putin. În Occident i se reproseaza cezarismul, usurinta cu care trece peste democratie pentru a ramâne la putere. Celui care era rasfatat si curtat altadata i se aduce aminte mai frecvent acum ca a fost fabricat în laboratoarele KGB-ului. Este adevarat ca mâine Vladimir Putin nu va mai fi conducatorul unei Rusii ce-si cauta drumul spre refacerea puterii. Si-a refacut-o chiar sub primul lui mandat. O Rusie care, pentru a iesi din impasul în care o trimisese veselul Boris Eltân, a semnat parteneriate speciale cu SUA, NATO si Uniunea Europeana. Curând, Putin avea sa declare ca dezmembrarea URSS a fost cea mai mare catastrofa politica a secolului trecut. Apoi, când a devenit evidenta noua strategie militara americana, Moscova a luat distanta fata de partenerii de ieri. S-au schimbat si Putin, si Rusia. S-au schimbat multe si multi. Lumea nu sta pe loc. Evenimentele care au condus la modificarea perceptiei si la reexaminarea intereselor Occidentului fata de Putin tin de evolutii atât pe plan intern cât si extern. Nu cred ca apropierea americano-rusa sub Putin a fost vreodata fara cusur. În timp ce fostul presedinte Bush jr., dupa un lunch luat la ferma lui din Texas cu Putin, anunta pe americani ca are la Kremlin un prieten, ambasadorul SUA în Rusia din acea vreme, Alexander Vershbow, comenta astfel alegerile din 2004: ,,Este clar ca uriase resurse administrative au fost utilizate în favoarea partidelor pro-Kremlin. Presa controlata de stat a ilustrat fortele pro-Kremlin într-un mod pozitiv, în timp ce oponentii lui Putin au fost constant prezentati negativ“. Observatie care avea sa fie tratata de politicienii rusi cu detasare: democratia în Rusia are particularitatile ei ce tin de traditie si de cultura politica. Remarcile strainilor la politica Rusiei au reînceput sa fie primite cu ostilitate la Moscova: ,,nu va bagati unde nu va fierbe oala!“. Revenind, astfel trebuie luat comunicatul purtatorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe dupa interventia Bruxelles-ului pentru admiterea candidaturii lui Iavlinski despre care am amintit mai sus. Iata cum suna comunicatul: ,,declaratia ambigua a dnei Ashton ne-a retinut atentia. Responsabila Uniunii Europene a încercat sa puna în cauza anticipat caracterul liber si onestitatea viitoarelor alegeri în Rusia“. Punct. Nici o explicatie în plus. Pe plan extern, modificarea atitudinii democratiilor occidentale fata de Putin îsi are cauze în accentuarea tot mai pronuntata a comportamentului lui de forta. Acesta era tot mai evident ori de câte ori era vorba de spatiul ex-sovietic. Nici o concesie nu mai era posibila. Cu nici un pret. Mai ales când în joc intrau uriasele resurse energetice din Caucaz pentru care au aparut pretendenti puternici dupa disolutia Uniunii Sovietice. Strategia Rusiei de a întretine conflictele înghetate sau de a deschide altele noi în aceste spatii a fost reactualizata prompt cu dezvoltari care nu excludeau transformarea acestora în câmp de lupta. Dovada cea mai elocventa a fost razboiul punitiv împotriva Georgiei, din 2008.
Este usor de constatat ca, acum, sensibilitatile prietenilor de ieri, înca parteneri si azi, nu mai sunt menajate. Daca lucrurile merg în aceasta directie, si este evident ca merg, atunci nu este nevoie de nici o osteneala sa se demonstreze ca lumea se afla în plina bulversare geostrategica. Moscova contesta din ce în ce mai viguros unipolaritatea, adica preeminenta fortei Washington-ului, si se bucura deja ca centrul mondial al puterii economice s-a mutat în Asia. De ce sunt nelinistiti unii dintre prietenii de ieri ai lui Putin pentru un al treilea mandat prezidential al acestuia? O explicatie poate fi gasita în evolutia Rusiei în timpul celor doua mandate anterioare. Simplificând, se poate spune ca în primul mandat Putin a oprit decaderea Rusiei iar în al doilea i-a refacut statutul de putere regionala. Ce va face în al treilea? Poate veni si un al patrulea. Vom vedea. Ceea ce stim, si Putin conteaza pe aceasta, este ca visul oricarui rus este sa aiba un stat puternic care sa-i poarte de grija. Rusii au pus saracia în care s-au trezit dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice în primul rând pe seama pierderii competitivitatii statului lor nu numai pe plan militar, ci si economic. Tema recuperarii averilor de la cei care au devastat economia tarii prin privatizare trebuie legata, între altele, si de ideea potrivit careia capitalismul nu a adus avantaje rusilor. Si în Occident, din cauza ca nu are solutii la criza, capitalismul începe sa fie contestat. Sa lansezi în campania electorala o astfel de tema, chiar daca nu o definesti în acesti termeni, înseamna sa urmaresti revitalizarea fermentilor nemultumirii ,,omului sovietic“ – cel mai ferm adversar al lui Putin –, fata de cei care au contribuit la prabusirea Mamei Rusii. Adica departe de neputintele sau erorile proprii. Strategie electorala care, aproape sigur, îl apropie pe Putin de o noua victorie.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 362