Alegeri la Academie

„România literara“ a publicat recent o ancheta privind prezenta scriitorilor in Academia Româna. Ideea de la care pleaca e ca numarul scriitorilor este, actualmente, ridicol de mic in inaltul for de cultura si stiinta si ca, in chip normal, ar trebui sa fie mai multi. Cei chestionati (scriitori ei insisi, unii dintre ei scriitori reputati) raspund in mai multe feluri: unii cu indignare, altii cu scepticism, câtiva cu umor. Cum apartin si eu tagmei scriitoricesti, desi n-am mai calcat in ultimii 20 de ani decât de doua ori in sediul ei de pe Calea Victoriei, tin sa le spun tuturor (si scepticilor, si celor cuprinsi de mânie!) ca au dreptate. Academia Româna a fost infiintata, cu 144 de ani in urma, de catre scriitori, filologi si istorici pentru a studia, in esenta, limba, literatura si istoria nationala. Primul ei presedinte a fost, reamintesc, Heliade Radulescu. Numarul scriitorilor (prin scriitori intelegând si criticii, teoreticienii, istoricii literari si, in genere, pe creatorii din acest domeniu!) in Academia Româna de azi este foarte modest: din aproximativ 220 de membri (titulari, corespondenti si de onoare), numarul scriitorilor, zic, este mai mic de 10. De ce? Pentru ca asa prevede Statutul Academiei Române…
Cei interesati de aceasta tema, ar trebui sa stie ca, potrivit acestui statut, Academia are 14 sectii (patru de stiinte umane, 10 de stiinte tari!) si fiecare sectie primeste, in chip egal, câte 12-13 membri (membri corespondenti si titulari). Scriitorii impart aceeasi sectie cu filologii, asa ca numarul lor nu poate depasi, când e vorba de titulari si corespondenti, cifra fatidica de 7. Este drept, e nedrept? Este conform, repet, statutului Academiei Române care spune limpede ca fiecare sectie, indiferent de potentialul ei intelectual, are dreptul sacru la 13 sau chiar 14 membri… Bine, bine, am intrebat eu când am fost ales in inaltul for, dar daca apare, sa zicem, un mare matematician, si sectia este plina (completa), cu el ce facem? Mi s-a raspuns sec si democratic: sa astepte! Sa astepte, adica, sa dispara un onorat membru din sectie si dupa aceea discutam…
Am incercat, in 2005-2006, sa modificam ceva in acest statut, in sensul urmator: alegerile sa se faca, in functie nu de o disciplina stricta, ci in functie de un grup de discipline intelectuale inrudite dând, astfel, posibilitatea de a avea mai multi candidati pe un loc… Amendamentul a fost acceptat aproape in unanimitate (4-5 voturi impotriva), dar… Dar, dupa ce mi-am incheiat mandatul, Statutul a fost revizuit din nou si s-a revenit, astfel, la scenariul dinainte… Fiecare sectie este o parohie care se gospodareste cum se pricepe… Interzis de a forta frontierele ei… Incercarea mea si a altor colegi de a schimba ceva a esuat. Cei care au votat, cu trei-patru ani in urma, schimbarea au votat, apoi, anularea schimbarii…
Revin, dupa aceasta lunga paranteza explicativa, la ancheta „României literare“. Am citit cu atentie raspunsurile date de onoratii confrati si am observat, in afara unor sugestii demne de a fi luate in seama, fel de fel de curiozitati. Doamna Marta Petreu propune, de pilda, cam 40 de nume de scriitori contemporani care ar merita sa fie primiti, numaidecât, in Academia Româna. Doamna Gabriela Adamesteanu este de parere ca primirea in Academia Româna, ca membri post-mortem, a lui Eugen Ionescu si Cioran reprezinta un act abuziv pentru ca scriitorii citati au refuzat, cât au fost in viata, aceasta demnitate. Intrebarea este daca acest refuz trebuie mentinut pâna la apusul istoriei. Sunt altii, ca N. Manolescu, de exemplu, care regreta faptul ca primirea lui Cioran si E. Ionescu s-a facut atât de târziu. Cum vedeti, opiniile difera…
Un scriitor cunoscut, membru – el insusi – al Academiei Române, propune (tot in „România literara“) ca alegerea in Academie sa se faca in functie de judetele, orasele patriei… Ar fi vorba de o repartizare mai democratica… Un poet din Ardeal este cât se poate de indignat si crede ca in forul academic se produc lucruri necurate, fara a ne spune insa care sunt acestea. Este multumit, in schimb, de conducerea actuala a Uniunii Scriitorilor si, in consecinta, ii dedica un discurs encomiastic… In fine, cei intrebati fac propuneri generoase si, la o socoteala rapida, numarul scriitorilor recomandati pentru a fi primiti in Academia Româna se ridica, aproximativ, la o suta… Multe sugestii sunt indreptatite, tin, totusi, sa-i anunt pe stimatii mei colegi ca in Sectia de Filologie-Literatura sunt, actualmente, 12 membri (filologi si scriitori) in viata si, potrivit regulamentelor in vigoare, sectia noastra mai are drept la un singur loc. Nici mai mult, nici mai putin decât atât… Nu vreau sa-mi dezamagesc confratii, dar aceasta este situatiunea.

*

La Academie au avut loc, intre timp, alegeri. Alegerea, mai intâi, a presedintelui si, la data când va aparea acest jurnal, vor avea loc alegeri pentru cei patru vicepresedinti si a secretarului general. Anul acesta a aparut un regulament nou si regulamentul prevede ca desemnarea candidatilor sa se faca mai devreme, mai precis: cu 30 de zile inainte (pentru presedinte) si doua saptamâni pentru ceilalti. De ce?, m-am intrebat si am intrebat in adunarea generala a inaltului for. Nu mi s-a raspuns satisfacator. Raspunsul a fost, aproximativ, cam acesta: pentru ca asa s-a hotarât… Raspuns, cum se vede, foarte rational si extrem de democratic. Sincer vorbind, nu este nici o ratiune sa inchidem, in Academie, o lista de candidati cu o luna sau doua saptamâni inainte de alegeri. In ce scop? Cu ce efecte din moment ce in acest spatiu de timp nu se petrece nimic? Nu-i, cumva, o metoda politicianista, inadecvata (ca sa nu spun: lamentabila) intr-o democratie academica (democratia spiritelor egale, cum o numea Pârvan)? Cum am spus deja in forul academic, aceasta masura mi se pare absurda si ofensatoare. Academia Româna trebuie sa stea departe de toate intrigile politicii si, vorba lui Cioran, de zeii ei balcanici si depravati.

*

S-a discutat mult, in recenta adunare pentru alegerea presedintelui, despre averea Academiei si foarte putin (in fapt: aproape deloc) despre rolul intelectual si moral, in actualele circumstante, al Academiei si despre performantele ei stiintifice. De acord, recuperarea bunurilor Academiei Române este un fapt important si este de laudat efortul de a duce la capat acest proces anevoios; totusi, Academia Româna nu trebuie sa piarda din vedere ca rolul ei in societate este altul: sa faca, prin institutele ei, cercetare performanta si sa propuna (si sa realizeze) proiecte culturale de interes national. Facem rapoarte de o suta de pagini despre padurile Academiei Române si nu spunem nimic despre proiectele noastre privitoare la cultura nationala. Spre surpriza mea, umanistii din Academie, cu mici exceptii, au tacut, iar altii au facut elogiul inertiei. Filosofia lor de existenta este sa se reformeze, dar sa nu se schimbe nimic. Ii contrazic: o Academie care nu-si asuma responsabilitatea culturii nationale (prin care inteleg, mai spun o data, si stiinta) risca sa dispara in indiferenta generala.

14 aprilie 2010