De salutat promptitudinea cu care rectorul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, prof.dr. Dan Dediu, a reactionat la propunerea mea de a organiza un festival de flaut în cadrul U.N.M.B. Prof. Dan Dediu întruchipeaza modelul de conducator al unei institutii de învatamânt, fiind o personalitate recunoscuta de breasla, moderna în gândire, cu spirit de initiativa si solutii viabile, asa cum o impune timpul în care traim.
Pentru patru zile (8-11 Martie) ne-am bucurat de prezenta celei mai renumite echipe de constructori si reparatori de flaute din lume – echipa Muramatsu. Pentru lumea flautistica, prezenta acestei echipe de aur în cadrul vreunui festival sau masterclass este un semn de recunoastere a valorii si importantei evenimentului respectiv. De-a lungul timpului, japonezii de la Muramatsu, prin Hiroshi Aoki, Kaoru Noda si Fumyasu Ito, au urmat mari flautisti în demersul lor artistic sau pedagogic, cum ar fi Aurèle Nicolet, Wolfgang Schultz si, bineînteles, Sir James Galway. Asadar, ne putem mândri cu faptul ca acesti „trei fantastici“ reprezentând firma Muramatsu au venit la Bucuresti la invitatia mea. Gestul lor înseamna pentru mine unul dintre cele mai valoroase premii pe care le-am primit pâna acum.
Ideea organizarii unui astfel de eveniment a fost, pe de o parte, de a resuscita si impulsiona miscarea flautistica din România, iar pe de alta, de a profita de prezenta acestor profesionisti pentru ca flautele cât mai multor elevi, studenti, profesori, orchestranti si solisti, sa fie reparate. Este cunoscut faptul ca, în România, nu exista nici un atelier sau reparator profesionist de instrumente. Cei interesati în a dobândi un asemenea statut ar trebui sa realizeze la firma Muramatsu un stagiu de sapte ani! Pentru flautistii români, cel mai apropiat atelier recunoscut de Muramatsu se afla la Viena. O revizie completa a instrumentului poate ajunge pâna la o mie de euro. Daca mai adaugam costul drumului si al cazarii în metropola europeana, putem avea un tablou complet a ceea ce presupune un asemenea demers. Acesta este motivul pentru care instrumentele tinerilor si profesionistilor români sunt, de multe ori, într-o stare jalnica de functionare. Fapt constatat – si în mare parte rezolvat, macar pentru moment –, de echipa Muramatsu. U.N.M.B. poseda douasprezece flaute Muramatsu care, pâna astazi, nu au beneficiat de service, cu toate ca, dupa cum se stie, un instrument rezista în timp, doar daca îl tratam cu atentie. Pe lânga flautele Universitatii, japonezii au reparat absolut toate flautele, indiferent de marca, pe care tinerii sau flautistii din orchestrele noastre le-au adus pentru service. Spre exemplu, flautele Yamaha si Sankyo ale Filarmonicii „George Enescu“ au fost revizuite cu mare profesionalism. Flautistii de la Orchestra Radio, Opera sau Opereta au beneficiat de acelasi tratament, precum si toti elevii si studentii care au dorit sa aiba un flaut mai bun.
Nu ne putem ascunde mâhnirea în ceea ce priveste faptul ca majoritatea flautistilor nostri au fost interesati doar de partea pragmatica a evenimentului, adica de reparatia propriu-zisa a instrumentului si deloc de cea artistica, adica de cele doua recitaluri ale mele (8 martie – Integrala Sonatelor de Bach – si 11 martie – recital de flaut si harpa), de cel al elevilor (9 martie) sau de cel al studentilor (10 martie). Vorbim despre zeci de elevi, studenti, profesori si, de ce nu, parinti care ar fi putut întari rândurile publicului. Mai mult, cei implicati nu au fost interesati decât de propria prezenta în recital, nefiind curiosi câtusi de putin sa asiste la prestatia colegilor de breasla. Nu au manifestat nicio atentie nici pentru prezentarile concepute de catre Hiroshi Aoki – cel mai mare constructor de flaute din lume, un geniu recunoscut de catre toate firmele de profil -, de catre prof. dr. Doina Rotaru – compozitorul cu cele mai numeroase si mai complexe lucrari pentru flaut (26!) sau de catre prof. dr. Dan Dediu – rectorul însusi al Universitatii, si el cu o impresionanta si valoroasa creatie dedicata flautului. Nu au fost interesati nici de filmele pe care le-am proiectat în cadrul acestor manifestari, filme foarte rare, document, despre „legendele“ flautisticii mondiale: Jean Pierre Rampal si Sir James Galway.
Daca dl prof. dr. Vasile Gantolea s-a bucurat de prezenta acestui eveniment major si s-a implicat în organizare, prin alegerea studentilor si programului prezentat de acestia în ziua de 10 martie si prin programarea salilor pentru atelier si recitaluri, daca Cezara Comsa – ultimul an de Master la U.N.M.B si profesoara de flaut la unul dintre liceele de muzica bucurestene – a prezentat clasa ei de flaut, reusind sa mai atraga si alti doi elevi (!) din afara clasei ei, pentru ziua de 9 martie, alti profesori au fost complet opaci si lipsiti de reactie. Si nu ma refer doar la cei din Bucuresti, ci si la cei din tara, pentru ca evenimentul a fost mediatizat în toate institutiile muzicale din tara, invitatia fiind lansata tuturor flautistilor români. (Rectorul U.N.M.B oferea cazare la caminul Universitatii bucurestene pentru cei din provincie.)
Am putea vorbi, asadar, chiar de o lipsa de bun-simt si de educatie a tinerilor nostri flautisti si a celor profesionisti, ba, mai mult, de lipsa curiozitatii ce ar trebui sa mentina „focul viu“ în sufletul si mintea oricarui artist. Este foarte trist sa constati ca în deschiderea festivalului, când rectorul Dan Dediu a urcat pe scena pentru a tine un discurs de multumire adresat membrilor firmei Muramatsu, sala era aproape goala. Erau de fata doar câtiva dintre cei implicati în recitalurile viitoare (si mentionati mai sus) si sustinatorii apropiati (mai precis, familia mea). Ne miram de indolenta studentilor din U.N.M.B. cu atât mai mult cu cât în cadrul recitalului programat în deschidere, la pian se afla prof. dr. Verona Maier, cea care le sta la dispozitie zi si noapte acestor tineri pentru a-i ajuta sa-si pregateasca examenele, auditiile sau proiectele proprii. Verona Maier este cea mai titrata pianista în repertoriul de flaut. Macar din respect pentru profesoara lor ar fi trebuit sa fie prezenti în sala, nemaipunând la socoteala ca o integrala a Sonatelor de Bach nu se aude atât de des pe scenele noastre de concert. În schimb, a doua zi, în cadrul atelierului de reparatii, au venit în numar foarte mare. De mentionat faptul ca cei trei membri ai firmei Muramatsu nu s-au miscat de pe scaunele lor timp de patru ore, în toate cele trei zile rezervate reparatiilor de flaute, reusind sa scoata la lumina mai bine de douazeci de instrumente pe zi. De aceea vorbesc despre lipsa de bun-simt, care mi s-a parut revoltatoare îndeosebi în ziua de 9 martie, când fusese anuntata prelegerea domnului Hiroshi Aoki si când, la ora la care aceasta trebuia sa înceapa, nu se afla în sala absolut nicio persoana! Cu chiu, cu vai, am reusit sa adunam câtiva martori, astfel încât, la ora 17.30, dl Hiroshi Aoki sa-si poata sustine dizertatia. A vorbit despre faptul ca aceasta firma a crescut în timp, prin legatura strânsa pe care au cultivat-o cu cei mai mari flautisti ai lumii. Initial, firma a pornit în ideea de a crea instrumente profesioniste pentru cei apropape douazeci de flautisti amatori si profesionisti din Japonia. Apoi, acest instrument a devenit foarte popular în Japonia si foarte repede au ajuns sa aiba o cerere extrem de mare de flaute. A mentionat relatia extraordinara pe care a avut-o cu Marcel Moyse – întemeietorul scolii moderne de flaut –, cu Aurèle Nicolet sau cu Sir James Galway, explicând cum acesti corifei ai flautului au influentat bunul mers al firmei Muramatsu. Cel mai important lucru este faptul ca Hiroshi Aoki – si implicit firma Muramatsu –, nu accepta lucratori care sa nu stie sa cânte la flaut. Acestia studiaza în cele mai bune scoli din Europa sau America si merg la masterclass-urile celor mai importanti flautisti ai momentului pentru a se perfectiona. De aceea, în timp, aceste flaute au ajuns sa fie lider de piata si garantia excelentei.
Abia în ultima seara de festival, la recitalul de flaut si harpa, avându-l invitat pe unul dintre marii harpisti ai lumii, prof.dr. Ion Ivan Roncea, am putut zari câtiva studenti si elevi în sala, lucru care ne-a bucurat.
În ciuda celor spuse pâna aici, consider ca demersul nostru a fost benefic. Ne-am demascat neajunsurile, dar e singura cale pentru a le elimina. Cel mai important însa este faptul ca flautele tuturor suna acum mult mai bine, iar elevii si studentii au avut ocazia sa cânte în fata celor mai titrati specialisti în flaut din lume, pentru ca aceasta echipa Muramatsu asculta anual mii de flautisti în devenire sau profesionisti. Acum i-au ascultat si pe ai nostri si au plecat cu gândul ca merita sa fie ajutati, în ciuda reactiei lor „ciudate“ de moment. Ne-am despartit cu promisiunea ca vom organiza anual un astfel de festival, pentru ca tinerii nostri flautisti si cei profesionisti sa învete a se conecta la cerintele moderne ale lumii flautistice internationale.
Nutresc speranta ca „Zilele Muramatsu la Bucuresti“ va deveni, pe viitor, un eveniment national, în ideea formarii unei Asociatii Nationale a Flautistilor din România, motiv pentru care sunt hotarât sa contribui la organizarea si în 2013 a acestui festival, cu sprijinul U.N.M.B. si al acestor inimosi si formidabili constructori japonezi de flaute.
Autor: ION BOGDAN STEFANESCUApărut în nr. 369