„Pe ei, pe ei, pe mama lor“?!

În acest aprilie atât de capricios din punct de vedere meteorologic, pâna si fotbalul are o programare ciudata. Prima divizie este convocata sa se prezinte oficial pe teren cam o data la trei zile – ritm care ne surprinde atât mintal, cât si în ceea ce priveste programarea antrenarii efortului fizic. Iar toata aceasta aglomerare de jocuri oficiale are doar o explicatie subiectiva, data de forurile decizionale ale fotbalului, fara argumente reale: respectiv calendarul planificat, mai mult al improviso, al echipei nationale. Care, de altfel, are sanse infime de a mai ocupa locul secund în grupa, poate doar daca depaseste pe 3 iunie Bosnia, în „Giulesti“… Apoi, tam-nesam, mai mult ca pretext de plimbare, s-au pus la punct doua amicale, tocmai în America de Sud, cu Brazilia si Columbia. Toate doar la câteva zile distanta. Cu ocazia primului amical, cel cu reprezentativa „carioca“, va avea loc chiar un eveniment de luat în seama: retragerea din activitate a „grasutului“, acum, Ronaldo. Dar cam atât. Altminteri, scorurile si încercarile nenumarate ale lui Razvanel nu cred ca ne vor ajuta. Iar dupa aceea, la doar trei zile, hop cu noi si în Columbia! Si acolo va fi greu, nu putem apela la „faina“ lor revigoranta… Apoi, la acele date, mai toti jucatorii importanti din America de Sud care evolueaza în Europa vor evolua ca adusi din vacanta. Si atunci ce testam? Ca sa nu mai spun ca, daca nu câstigam nici cu Bosnia, s-a prezentat deja varianta îndepartarii lui Razvanel. Iar cu primii tricolori va pleca la comanda chiar antrenorul tineretului, placutul si civilizatul Emil Sandoi. În concluzie, aceasta actiune este numai de complezenta, poate va aduce ceva în visteria federatiei, dar fotbalistic nu-i decât o aflare în treaba, totul, oficial vorbind, fiind deja compromis!
Pâna atunci, în zilele ce au urmat chinului cu Luxemburg de la Piatra Neamt se pronunta, pe fata, numele posibilului urmas la comanda nationalei dupa Razvan Lucescu. Bietul de el, nici nu mai conteaza. Mai ales dupa ce „Nasul“ Mircea Sandu s-a pronuntat clar, si logic as spune eu, cum ca actualul antrenor al selectionatei noastre trebuie înlocuit. Or, când seful fotbalului nostru, de atâta timp, prezinta o astfel de varianta, chiar daca acum s-a supus la vot democratic si a pierdut, pentru viitor verdictul este clar. Si, ca de obicei, nimeni nu ne întrece în asezatul la coada ordonata de sefi si nici la ridicatul mâinii aprobator la orice vine de sus, indiferent de opinia noastra interioara.
Revenind la disputele din liga, prezentate acum o data la trei zile, cei implicati direct în soarta echipelor noastre ne tot cânta refrenul deprimant ca: „nu suntem pregatiti pentru a face fata la asa ceva“!? Nu poti decât sa te crucesti, ca tot vin Sfintele Sarbatori ale Pastelui. Mai mult decât atât, se declara ca „fotbaliatorii“ nostri ar fi obositi! Ca se joaca prea repede în regim oficial si ca ar fi nevoie de loturi mult mai numeroase. Hai sa stabilim atunci un adevar minim rezonabil. Pai, jucatorii lui Barcelona, Manchester, Real, Dortmund si ai altor echipe din campionatele straine nu joaca, în mai toate lunile, cam o data la trei zile? Si nu folosesc mai mult de 16-17 jucatori! Sunt ei din alt aluat sau chiar extraterestri? Pentru ca vedem, fara tagada, gratie deselor transmisiuni televizate, ce ritm si ce angajament superior noua etaleaza acestia. Adevarul este, desigur, cu totul altul. Profesionalismul fotbalistilor occidentali este net superior pretentiilor noastre de a fi tratati ca „meseriasi profesionisti“! Începând cu cei care conduc, pâna la cei care calca iarba noastra oficiala. Iata o marturie incontestabila în acest sens. Scrutati ce echipe au avut, cât de cât, continuitate în acest campionat al nostru: au fost contabilizate doar evolutii contradictorii, de la un meci la altul. Ca nivel de joc, nu ca cifre, atât de relative. „Una calda, alta rece“ s-ar putea spune. În aceasta categorie se înscrie si laudata „Poli“ Timisoara, care a pierdut doar o simpla întâlnire, aceea din Giulesti, de curând. Ca joc însa, patronul lor, în propria dubla persoana, a fost sfidator de sincer: „Jucam prost si am câstigat sau ne-am salvat de la înfrângere abia în ultimele minute“. Acum, dupa esecul clar din fata Rapidului, a fost si prima data când nu a mai aparut, asa cum ne obisnuise, pe mai toate ecranele. Ultima data amenintând chiar ca si-a potolit instinctele razboinice evitând sa se mai apropie de unii oficiali din fotbalul nostru, care, bineînteles, l-au suparat de mama focului. Si cum neaosii nostri sunt „aprigi la mânie“, si-a scuipat în sân si a stat deoparte. Este într-un fel, de consemnat ca pozitiva o astfel de atitudine în comparatie cu cele care, la modul abrutizant, au facut pâna acum regula aparitiilor sale si ale altora în fata opiniei publice fotbalistice de la noi. Ce epitete s-au folosit… mai bine sa nu mai amintim!
La toate acestea, sa mai adaugam spectacolul de exceptie la care am asistat cu ocazia disputei locale de la Cluj, dintre mitica „U“ si, cu aceleasi pretentii, dar contestabile istoric, C.F.R.-ul din aceeasi localitate. Firesc, a dominat corul „uistilor“; a fost o atmosfera civilizata din multe puncte de vedere, fata de ceea ce se astepta, dar nu se putea „sa nu ne dam iar în petec“. Ce m-a frapat însa este o strigare prea des auzita pe stadioanele noastre. Chiar si în Transilvania, unde George Cosbuc a scris poate cel mai frumos imn dedicat iubirii materne. Salbatic si sfidator, corul suporterilor echipelor noastre racnesc ceva de neconceput: „Pe ei, pe ei, pe mama lor!“. Ma înfior la auzul îndemn de pe stadioanele noastre. Sa fie necunoastere, rautate, inconstienta? Sa existe oare, în subconstientul acestor vinovati fara vina cunoasterii filosofice din tribunele noastre, senzatia ca nasterea nu-i altceva decât o necrutatoare condamnare la certa disparitie? Din câte stiu, suntem singurul popor „capabil“, indiferent ca se petrece în fotbal, de a rosti în cor patimas o asemenea blasfemie. Dar mai bine sa revenim si sa ne îmbunam tot cu fotbalul.
Da, ne asteapta un final de campionat palpitant. Favoritele Otelul si Timisoara au început sa gâfâie. Mai în vâna si cu un program favorabil pare Vasluiul lui Porumboiu si Hizo. Are si lotul cel mai bun (alaturi de Rapid!), cel mai bine platit si poate înnoda traditia neasteptatului Urziceni. Deci, pare cert, vor fi trei provinciale pe podium. Faptul spune mult, e chiar definitoriu. Ca sa nu mai amintesc ca aceste echipe au avut mereu lungimi importante în fata reprezentantelor traditionale ale Capitalei.
Explicatia ar fi una singura: convulsiile interioare si subiectivismul, atât de straine de profesionalism, ce au caracterizat reprezentantele mereu la titlu ale Bucurestiului. Cu asta cred ca am spus totul, pentru moment. Rapid, Dinamo si Steaua s-au pavoazat mai mult cu vorbe si tichii de margaritar decât cu adevarate fapte de joc. Si Rapiduletul chiar are un lot foarte bun, egal cu cel al Vasluiului. Vom vedea, mai e putin. Cam cât o ploaie de primavara.    n