„Lohengrin“, o premiera pe masura Festivalului „Enescu“

Dupa nouazeci de ani de la premiera in tara, odata cu institutionalizarea Operei Române, „Lohengrin“-ul lui Wagner se reia intr-o noua productie ce apartine regizorului Stefan Neagrau, artist, din pacate, foarte putin folosit de-a lungul timpului si intr-o mare masura nedreptatit. El a demonstrat cu ocazia actualei puneri in scena masura reala a posibilitatilor sale, oferindu-ne un spectacol coerent, inchegat, rafinat, care merge pâna la cele mai mici detalii ale textului wagnerian. Regizorul a patruns cu maiestrie si inteligenta in palierul de adâncime al lucrarii, descifrând sensurile sacre ale acesteia, precum si zbaterea continua si duala a fiintei umane intre credinta si indoiala. Lohengrin vine ca un eliberator al lumii, cerându-i acesteia sa-l respecte si sa-l inteleaga, sa creada in el. Din pacate, natura umana este dominata de intrebari si nelinisti si incompatibila cu nobletea sa, ceea ce face ca el sa se reintoarca in lumea din care a venit. Stefan Neagrau puncteaza foarte bine leitmotivele lucrarii. Am apreciat, de pilda, explicitarea prin pantomima in timpul preludiului de la actul I a cauzelor si conditiilor conflictului. Ortrud il leaga cu lantul pe Gotfried pentru a-l transforma in lebada si a-si desavârsi exorcizarea.
Dramaturgic, câteva momente sunt admirabil surprinse: duetul fortelor malefice ale lui Telramund si Ortrud din actul al II-lea, duetul Lohengrin-Elsa din actul al III-lea ce se petrece intr-o oglinda care da impresia de pat nuptial, dar, in acelasi timp, reprezinta si alter-egoul Elsei, relevând dualitatea acesteia. Se pot citi in cadrul spectacolului câteva insemne si simboluri cu sens masonic, care, dupa opinia noastra, nu impieteaza asupra lucrarii, potentând dimensiunea sacra a acesteia.
Decorul Adrianei Urmuzescu este simplu, esentializat si functional, servit impecabil de lumina (apartinând lui Catalin Ionescu-Arbore). Nuantele coloristice ale luminii dau o tenta picturala: lumina ofera stare, se nuanteaza in functie de trairile personajelor, poate fi tandra si buna, dar si amenintatoare si tenebroasa.
Costumele sunt stilizate, având o cromatica variata si de bun-gust (apartin tot Adrianei Urmuzescu). Am asistat la un spectacol eveniment pregatit minutios, in primul rând de maestrul Cristian Mandeal, reputat muzician si dirijor, impatimit de spiritul wagnerian pe care l-a inteles in cele mai adânci sensuri ale sale. Orchestra a sunat impecabil, dându-ne impresia ca ne aflam intr-un mare teatru al lumii. Distributia a fost de referinta, incluzând nume sonore ale liricii mondiale.
Am avut fericirea de a-l vedea si asculta live pe celebrul tenor Johan Botha, prezent pe mari scene. L-am mai vazut intr-o productie cu „Walkyria“ de la Bayreuth, de asemenea in tetralogia wagneriana de la Viena, in rolul Siegmund, si intr-un „Tannhäuser“ la Covent Garden. Botha este, intr-adevar, un „heldentenor“, impunator prin statura sa masiva, având, insa, o voce absolut unica, de o rara frumusete, dar mai ales cu o nuantare subtila in glas a tuturor starilor sufletesti. El este când tandru si delicat, când dramatic si amenintator. Sunetul sau impresioneaza prin fluenta, curge ca un suvoi care-ti patrunde in suflet. Are o dictie ireprosabila si ceea ce mi se pare colosal este ca  interpreteaza cu glasul fiecare fraza, accentuând si cuvintele cele mai importante. A fost o mare bucurie sa-l ascultam in spectacol.
Elsa a fost interpretata de soprana americana Emily Magee, buna cunoscatoare a rolului pe care l-a cântat si pe alte scene. Are o voce frumoasa, calda, demonstrând ca stapâneste bine stilistica frazarii wagneriene. In visul Elsei culoarea timbrala a sa parea hieratica si diafana. A jucat sensibil, fiind, in acelasi timp, o buna partenera.
Cuplul malefic Ortrud-Telramund a fost asigurat de Petra Lang si Valentin Vasiliu. Petra Lang este o mezzosoprana dramatica wagneriana care a interpretat rolul si in actuala productie de la Bayreuth, ceea ce demonstreaza ca-l stapâneste bine. Este, in opinia mea, mai mult o soprana dramatica si o mare artista care si-a condus extrem de inteligent vocalitatea pentru a puncta nuantele cele mai negre si mai tenebroase ale partiturii muzicale. A fost convingatoare in aria din actul al II-lea, in care apeleaza la puterea zeilor Wotan si Freia pentru a-si desavârsi actul magic. Acutul sau sigur si tunator a impresionat publicul.
Valentin Vasiliu a facut eforturi substantiale pentru a se integra onorabil intr-o asemenea distributie internationala. Partitura lui Telramund este ucigatoare, pentru el a fost un adevarat tur de forta sa reziste dupa atâtea repetitii (nu are dublura) la o misiune atât de grea. La spectacol a cântat nuantat, a fost dramatic si convingator. Horia Sandu, in regele Henrich, s-a integrat excelent intr-o companie prestigioasa. Remarcam ca glasul i-a crescut mult si si-a timbrat vocea cu profesionalism. Tânarul Vasile Chisiu a fost heraldul, intr-o nota corecta si sobra. Am putea spune ca ansamblul coral al Operei a fost personajul central, impecabil, dovedind sonoritati de-a dreptul impresionante.
Dupa actul al II-lea, Ioan Holender,  presedintele Festivalului, a omagiat, printr-un gest de noblete, personalitatea dirijorului corului Stelian Olariu, care timp de cincizeci de ani a slujit cu credinta si devotament Opera Româna, conducând ansamblul coral cu pasiune si dragoste. A fost un moment emotionant ce a conferit intregii seri un caracter festiv si de mare eveniment.
Spectacolul cu „Lohengrin“ de Wagner a constituit o deschidere impunatoare si demna de orice teatru din lume a Festivalului International „George Enescu“. Prin regie si prin latura muzicala el se impune ca o productie fericita a unui cunoscut text muzical, intr-o viziune moderna prin modalitatile de realizare (decor, lumini), simboluri si metafore teatrale care se subsumeaza cu respect mesajului wagnerian, relevând, in acelasi timp, sensurile profund existentiale si sacre ale acestei capodopere si demonstrând, inca o data, ca avem datoria de a ne raporta la traditie, respectând stilistica impusa de compozitor.
Spectacolul trebuie sa intre in repertoriu si sa fie rulat de mai multe ori deoarece o asemenea productie face cinste Operei Nationale, raspunzând necesitatilor si dorintelor tuturor iubitorilor de opera, in speta ai muzicii lui Richard Wagner.