Doua materiale din „Le Figaro“ (numerele din 25 si 26 martie 2010) confirma febrilul interes al presei franceze pentru ideea de revolutiune. De data asta: pentru „revolutia numerica“ – un concept incluzând orice referinta la prezentarea unui discurs scris altfel decât pe clasica pagina de hârtie (e vorba desigur de suporturile electronice dernier cri oferite de Apple, Google, Amazon, de e-book, audiobook si alte gaselnite din aceeasi familie).
Febrilitate intru totul explicabila: in aprilie anul curent, iPad Apple va ateriza cu toate onorurile pe piata franceza, amenintând sa devina un concurent serios al editurilor autohtone si in genere al modului traditional de prezentare a cartii. Ce intreprind, in aceste vitrege conditii, presa culturala, lanturile de edituri si librarii franceze? Gliseaza elegant intre pulsiunea naturala de adoptare a noului (fie el de incontestabila filiera americana), urmata de strategiile de optimizare a produsului importat, si pulsiunea (la fel de naturala) de prezervare a valorilor franceze in habitus-ul lor traditional. Cu mici variatii de abordare, ambele materiale publicate succesiv de „Le Figaro“ isi propun sa demonteze ceea ce autorii articolelor califica drept „o prejudecata“: aceea ca textul tiparit nu mai are nici un viitor si ca suportul electronic va ajunge sa domine industria de carte. Lucrurile stau si nu stau asa, arata „Le Figaro“.
„Un francez din cinci ar citi o carte pe suport electronic“ anunta cotidianul în numarul din 25 martie. Titlul articolului e, in aparenta, alarmant, dar materialul in sine ofera o doza buna de calm: sondajul, realizat cu ajutorul institutului OpinionWay, arata intr-adevar ca 22% dintre francezi ar fi pregatiti sa citeasca romane si poezii pe suport electronic (11% prin intermediul computerului, 7% prin intermediul unui e-book, 2% cu ajutorul telefonului mobil si alti 2% apelând la formatul audio-book; intre acesti „tehnofili“, se pare ca 15% sunt femei si doar 8% barbati…). 22%? Dar asta nu inseamna decât ca 77% dintre francezi sunt retincenti in a beneficia de ultimele gaselnite Apple, Google sau Amazon, jubileaza „Le Figaro“. „In Franta, cartea audio nu reprezinta decât 1% din vânzarile de carte, spre deosebire de 10% in SUA“, se grabeste sa precizeze Valérie Lévy-Soussan, directoarea „Audiolib“, specializat in comertul cu audiobook-uri. In plus, se arata in acelasi material, concurenta intre papier si numérique e departe de a fi una perfect intemeiata: cele doua suporturi „coabiteaza fara probleme“ – altfel spus Apple-Amazon-Google nu sunt un concurent, ci un adjuvant al pietei de carte franceze.
„Lumea cartii fata cu revolutia numerica“ (articolul din 26 martie) asigura ca „in ciuda crizei, vânzarile de carte au ajuns la 4,2 miliarde de euro in Franta, in 2009, in crestere cu 3,9 % fata de 2008“. Editorilor de carte francezi, aflam, le merge bine in ciuda „revolutiei numerice“ si in ciuda crizei. Traducerea unor best seller-uri planetare de tipul „Twilight“ sau „Millenium“ si tot felul de brosurele despre cum sa trecem de criza si cum sa cheltuim mai putin au reprezentat, se pare, un bun stimulent pentru cheltuitul banilor pe ceea ce continuam sa numim carti. Mai mult decât atât: daca traductiunile din alte literaturi (in speta din literatura „planetara“, de larga circulatie si de mica relevanta) si propagarea de hapuri tiparite contra crizei n-au demnitatea unei riposte serioase si suta la suta franceze, editorii si autorii francezi au initiat recent o strategie mai complexa de raspuns, in colaborare cu ministerul francez al Culturii. Acordul cu pricina urmareste sa stabileasca „un model de difuzare si exploatare comerciala a operelor pe suport electronic urmata de o repartitie a veniturilor in chestie“ si face parte dintr-o strategie mai larga de „transpunere pe suport electronic a patrimoniului national.“ Nu e vorba, in fond, arata „Le Figaro“, de un avans al electronicului asupra hârtiei tiparite, ci de o alternativa franceza la Google Livres si de o speculare in interes national a avantajelor oferite de noile suporturi high-tech (printre care scaderea riscurilor financiare in publicarea debutantilor), fara „canibalizarea“ propriilor traditii&identitati ale editurilor franceze. Chiar si asa, mie tot a victorie a „revolutiei numerice“ imi suna, dar n-am de gând sa ma pun impotriva contrarevolutiei franceze…