„Istoria orala este un antidot pentru orice naratiune care domina!“

Alessandro Portelli in dialog cu Oana Popitiu

Profesor de literatura la Universitatea La Sapienza, unul dintre fondatorii istoriei orale ca  disciplina academica si inovator al discursului istoriografic actual, Alessandro Portelli ne vorbeste despre importanta istoriei orale si despre similitudinile dintre aceasta disciplina si jurnalism. Portelli isi explica pasiunea pentru istoria orala prin faptul ca se considera „un magazioner de povesti, si nu de fapte“ si recunoaste ca „prin anii ‘77-’80 puteai sa fii dat afara din universitate daca vorbeai de surse orale“.

Cu toate acestea, universitarul italian a semnat numeroase lucrari care au schimbat perspectiva asupra trecutului, dar mai ales asupra modului in care acesta este memorat si re-memorat de cei care l-au trait. La inceputul anilor 1970, Portelli s-a aflat printre fondatorii Cercului „Gianni Bosio“ care relansa interesul antropologilor pentru cultura populara din deceniul ’50.
„Toata lumea era suspicioasa in legatura cu credibilitatea surselor, chiar daca in arhive se aflau transcrieri ale oralitatii de la Tribunal sau Parlament“, a povestit Portelli.
Oana Popitiu: Stiu ca ati mai fost in România in ‘71. Care sunt impresiile dumneavoastra legate de aceasta tara. Cum vedeti România dupa douazeci de ani?
Alessandro Portelli: Impresiile mele sunt destul de superficiale. Am petrecut trei zile la Bucuresti si doua zile la Cluj. România pare o tara mult mai tânara sau cel putin in prima mea excursie nu am vazut atâtia tineri. Am observat, totusi, o deschidere la nivel conversational. La prima vizita in România am fost cu o delegatie a Consiliului National al Cercetarii Stiintifice, asa ca a fost mai multa birocratie. Am avut intâlniri numai cu administratori, birocrati si cu cei de la guvernare. Imi place aceasta tara si cred ca este foarte important pentru mine sa intâlnesc români, care, de altfel, sunt o prezenta a vietii de zi cu zi din Italia, tara din care provin. La Cluj-Napoca am interactionat cu tineri, jurnalisti, universitari. Au trecut, totusi, douazeci de ani de la caderea regimului comunist. In acest punct aveti deja o generatie care a crescut in democratie. Si asta face diferenta!
O.P.: Daca ati fi cercetator in România ce v-ar interesa sa studiati? Ce proiect de istorie orala ati demara?
Alessandro Portelli: Mi-ar placea sa cercetez populatia care migreaza din spatiul rural spre spatiul urban, de la sate la orase. In zilele noastre acest fenomen este prezent peste tot. Stiu ca este un fenomen care s-a petrecut odata cu industrializarea si o mare parte din munca mea se leaga de societatile industrializate.
O.P: Daca ar fi sa intervievati un politician din România, care ar fi acesta?
Alessandro Portelli: Nu m-a interesat niciodata sa intervievez politicieni. Politicienii vorbesc oricum, nu au nevoie de istoricii orali pentru a primi mai mult spatiu. Prefer sa intervievez oameni a caror voce nu poate fi auzita.
O.P.: Subiectele dumneavoastra seamana foarte mult cu articolele de presa. Care este diferenta dintre istoria orala si jurnalism?
Alessandro Portelli: Istoria orala vorbeste despre trecut, in timp ce jurnalismul ar trebui sa fie despre faptele din prezent. Istoria orala vorbeste despre subiectivitate si despre intelesuri pe termen lung. De aceea, un interviu jurnalistic este de obicei mult mai scurt si mult mai concentrat decât un interviu de istorie orala. In istoria orala intrebarea se pune in felul urmator „sa vedem ce are de spus persoana asta“, in timp ce in jurnalism formularea ar fi „sa vedem ce are de spus persoana aceasta despre acest subiect“.
O.P.: Dar despre similitudinile din istoria orala si feature, New Journalism?
Alessandro Portelli: Exista ceva pe care francezii il numesc lahistoire du moment present, care este in strânsa legatura, desigur, cu jurnalismul, caci jurnalismul este despre momentul prezent. Dar ceea ce difera este perspectiva in care expui subiectul. Trebuie sa vorbesti de istoria momentului prezent, privind momentul prezent din perspectiva unei lungi perioade de timp. Iar momentul prezent este intotdeauna altul.
O.P.: Exista reguli care pot fi imprumutate din istoria orala in jurnalism si viceversa?
Alessandro Portelli: Am avut o conferinta la Roma in cadrul careia s-a discutat despre interviu in istoria orala, in jurnalism si in antropologie. Si am vazut ca, desigur, sunt abordari foarte diferite. In jurnalism nu exista un interes atât de mare pentru povestea vietii. In istoria orala the life story (povestea vietii) poate deveni o carte, in timp ce in jurnalism poti scrie doar un articol de tip feature. Am transformat foarte multe interviuri de istorie orala in articole de presa, dar erau foarte lungi. Abordarea si structura sunt diferite. Un interviu de istorie orala este legat si de alte cercetari. Ai mai mult timp sa lucrezi la el, pentru ca nu te astepti sa-l publici a doua zi. Daca scriu un interviu pentru un ziar, stiu ca il scriu azi si mâine trebuie sa-l predau. O alta diferenta importanta este lipsa spatiului. In jurnalism nu poti publica o transcriere exacta. In istoria orala tindem sa fim atenti si exigenti cu transcrierea exacta a cuvintelor pentru ca, de fapt, producem un document. Exista o linie care delimiteaza granita dintre jurnalism si istoria orala, unde se termina jurnalismul si unde incepe istoria orala ca o continuare. Dar, desigur, relatia diferita cu timpul, relatia diferita cu limba, perspectiva diferita in care plasezi conversatia le fac sa apartina altor genuri.
O.P.: Ce rol are memoria colectiva si cea individuala in istoria orala?
Alessandro Portelli: Acesta este, de fapt, motivul pentru care istoria orala este diferita. Chiar daca oamenii impartasesc aceleasi experiente si au aceeasi apartenenta culturala, noi recunoastem ca ceea ce alege fiecare sa-si aminteasca si cum isi aminteste ii apartine. Istoria orala este despre relatia dintre experienta colectiva si cea personala, naratiunea colectiva si memoria personala. Despre cum, in final, memoria colectiva devine rezultatul mai multor naratiuni individuale care sunt influentate de schimbari. Ceea ce este important este rolul activ al oamenilor in crearea memoriei si insufletirea acesteia.

O.P.: Scrieti, de asemenea, pentru cotidiane. Va place mai mult pozitia de istoric sau cea de jurnalist?
Alessandro Portelli: Când scriu pentru ziare, scriu mai mult editoriale. Nu prea scriu reportaje. Cu toate acestea imi place sa scriu pentru jurnale si stiu ca este foarte diferit. Asa cum am mentionat si mai devreme, când iau un interviu de istorie orala si il transform intr-un articol de ziar imi iau mai multa libertate in ceea ce priveste limba, pentru ca trebuie sa sintetizez. Când trebuie sa scriu riguros, ca pentru o carte sau un jurnal stiintific, am tendinta sa fiu mai atent in ceea ce priveste alegerea cuvintelor. Nu ma astept ca materialul pe care il scriu pentru ziare sa fie evaluat dupa criterii stiintifice, ca atunci când scriu un interviu de istorie orala care trebuie sa se ridice la nivelul academic. De exemplu, când redactezi un material de istorie orala ai note de subsol, in timp ce pentru un articol de ziar nu ai nevoie de acestea. Nici revistele, in Italia, nu utilizeaza notele de subsol. Pentru ca, fireste, cititorul nu este acolo pentru studiu. Istoria orala are ca scop studiul. Insa si in jurnalism si istoria orala, practic, faci acelasi lucru. Te duci sa intervievezi pe cineva, dupa care scrii despre acest lucru. Materialele servesc altor nevoi. Difera doar maniera in care scrii. Unul nu este mai bun decât celalalt, dar au functii diferite. Ar fi lipsit de sens ca ziarele sa utilizeze terminologia tehnica sau academica.
O.P.: Credeti ca istoria orala va fi mai apreciata in rândul generatiilor viitoare?
Alessandro Portelli: Un lucru despre istoria orala este ca ar putea creste utilizarea istoriei. Pentru ca acum beneficiem de reportofoane, de camere video si de computere. Redactarea, scrisul, nu este singurul lucru pe care il poti face cu materialele de istorie orala. Pentru ca tinerii sunt mult mai familiari cu tehnologia, computerele, decât sunt cu cartile, poti sa faci prezentari multimedia, poti sa-l pui pe Internet, poti sa faci Cd-uri si poti sa folosesti sunet.
O.P.: In acest sens, va considerati un determinist tehnologic sau un determinist cultural?
Alessandro Portelli: Nu sunt un determinist tehnologic, dar desigur accept faptul ca mijloacele tehnologice au o anume influenta. Exista multa bibliografie pe aceasta tema. Mijloacele tehnice au foarte multe avantaje. N-am fi putut sa facem istorie orala, stiintific vorbind, daca n-ar fi existat reportofoanele si daca n-am fi avut tehnologia care ne permite sa fixam, sa redam cu acuratete o voce, pentru a lucra critic asupra oralitatii, asa cum am facut de secole cu cea scrisa. Gianni Bosio, unul dintre fondatorii disciplinei de istorie orala din Italia, a specificat in anii ‘60 in lucrarile sale ca multumita reportofonului putem face munca analitica pe oralitate, asa cum am facut pe cea scrisa si sa tratam cultura orala ca pe o cultura pentru a recunoaste ca e la fel de demna ca si cea scrisa. Ceea ce cred este ca tehnologiile extind paleta lucrurilor pe care poti sa le faci. Nu cred ca o noua tehnologie este mai buna decât cealata. Nu cred ca scrisul e mai bun ca oralitatea. Cred, doar, ca acum suntem mai bogati: avem vocea, avem scrisul, avem tehnologiile. Dar fiecare serveste unui alt scop. Daca nu am fi avut oralitatea, n-am fi avut scrisul, daca n-am fi avut scrisul n-am fi avut ziare sau reviste stiintifice, daca n-am fi avut electronice, n-am fi putut face multimedia. Dar electronicele nu sunt mai bune. Doar ca acum avem mai multe unelte pe care sa le putem folosi.
O.P.: Ati inceput recent, in Italia, un proiect de istorie orala pe muzica emigrantilor. Despre ce este vorba?
Alessandro Portelli: Proiectul se bazeaza pe faptul ca Italia devine o tara periculos de rasista. Si acesta este un mare prejudiciu pentru straini, incluzându-i chiar si pe români, dar nu numai. Trebuie sa-i cunoastem pe acesti noi cetateni, cetateni europeni si ai lumii si sa aratam clar care este contributia lor. Unul dintre aspectele acestei contributii este ca strainii au adus muzica inapoi pe strazile Romei. Imi amintesc ca inainte oamenii cântau pe strazi si imi amintesc sunetul instrumentelor. Ce se intâmpla acum? Tot ceea ce auzim, auzim la radio: inregistrari. Iar acum avem din nou muzica pe strazi. La coltul strazilor tiganii români cânta la vioara, sud-americanii cânta la chitara. Avem muzica pe strazi, avem muzica la metrouri. Acesti oameni vin si aduc nu numai muzica cu ei. Una dintre cele mai interesante experiente din Roma s-a bazat exact pe aceste constientizari ale alteritatii. Orchestra di Piazza Vittorio, orchestra multiculturala, s-a format din muzicieni din tari diferite si este un grup de succes. Dar ceea ce caut eu nu sunt doar profesionistii, ci ma intereseaza ce muzica aduc oamenii obisnuiti cu ei. Cel mai recent am cunoscut si inregistrat o doamna din Ucraina care munceste in Italia si are grija de batrâni. Cânta minunat. Dintr-o data ii vezi pe acesti oameni intr-o alta lumina. Italienii nu mai cânta. Faptul ca acesti oameni cânta reprezinta o contributie la calitatea vietii din orasul nostru. Imi place muzica traditionala, dar nu este singurul gen de muzica pe care il au. O tânara din România stabilita in Italia care are o voce fantastica mi-a interpretat intr-adevar câteva cântece antifasciste ale unei cântarete din anii ‘30, care aveau ca subiect cultura democratiei. Proiectul este abia la inceput. Asteptam inca finantari. Pâna acum avem inregistrari cu sapte români, cu ecuadorieni, cu somalezi, chiar si cu chinezi. Nu vreau sa termin acest proiect niciodata. Sper ca subiectul sa nu se epuizeze.

O.P.: Care este importanta existentei unui Institut de Istorie Orala la Cluj-Napoca?
Alessandro Portelli: Cred ca este important sa existe un Institut de Istorie Orala in România. Impresia mea este ca au trecut saizeci de ani, timp in care ati avut doar o versiune a ceea ce s-a intâmplat in istorie si cultura. Istoria orala este un antidot pentru orice naratiune care domina. Istoria orala aduce aminte ca exista mai multi naratori si ca nu exista o singura versiune a trecutului sau a prezentului.

Alessandro Portelli la Universitatea Babes-Bolyai
Alessandro Portelli este autorul a numeroase articole stiintifice privind istoria orala si a unor studii cum ar fi „The Death of Luigi Trastulli and Other Stories“ (State Univ. of New York Press, 1991) si „L’ordine è stato eseguito“ (Donzelli 1999). Intre 12-15 ianuarie a sustinut la Institutul de Istorie Orala al Universitatii Babes-Bolyai un seminar practic de istorie orala pentru tinerii cercetatori clujeni, despre „Memory, Meaning and the Event: The Killing of Luigi Trastulli“ („Memorie, semnificatie si eveniment: Uciderea lui Luigi Trastulli“).