„Nu putem face arta numai pentru noi”
Coregraful italian Massimo Gerardi este profesor la Universitatea de Muzica si Dans din Köln. Si-a inceput in 1986 cariera de cincisprezece ani de dansator profesionist in Baletul Municipal din Florenta, continuând la Aterballetto din Stadttheater Augsburg, apoi in Teatro la Fenice din Venezia. Intre 1991 si 1998 este solist in cadrul Baletului din Nürnberg, unde realizeaza si primele coreografii. Lucreaza apoi cu Baletul din Dortmund, Linz si Staatstheater Oldenburg. Primele productii concepute ii aduc premii in cadrul concursurilor de coregrafie din Florenta, Treviso si Hannovra. Spectacolele si le concepe pe muzica contemporana si electronica, dar si pe muzica clasica.
Montarile sale sunt interesate de studiul relatiilor interumane si de comunicarea emotiei. In ultimii ani incepe sa colaboreze cu Compania de Dans si Teatru „movingtheatre.de“ din Köln. In 2006 i se decerneaza Premiul Köln pentru Dans si Teatru.
Anul trecut, publicul bucurestean a avut ocazia sa vada doua reprezentatii ale spectacolului sau „Flashback“, coproductie movingtheatre.de (singura companie itineranta din Germania) si ArCub, in care a fost invitat sa danseze si Razvan Mazilu. La sfârsitul saptamânii precedente, in cadrul programului „Dans la Odeon“, initiat acum zece ani si coordonat in tot acest timp de Razvan Mazilu, a avut loc premiera „Depeche//Dance“ in coregrafia aceluiasi Massimo Gerardi.
Cristina Rusiecki: Sunteti profesor de dans la Universitatea de Muzica si Dans din Köln. Ce cursuri tineti?
Massimo Gerardi: Tin cursuri studentilor mai avansati, nu celor de optsprezece ani, asa ca nu trebuie sa le predau numai tehnica. Ii invat cum sa se foloseasca de corpul lor ca sa comunice cât mai bine. Le predau improvizatie si dansul in pereche sin original, partnering, n.m.t. Partnering este termenul contemporan pentru pas de deux. Ii invat un mod nou de a-si folosi corpul si greutatea, diferit de cel din duetul clasic. In dansul contemporan s-a schimbat distributia rolurilor. In pas de deux-ul clasic balerinul statea mai mult in fundal. Azi ponderea rolului masculin tinde sa devina egala cu a celui feminin.
C.R.: Stam de vorba acum intr-una din salile de repetitie de la Centrul National de Dans din Bucuresti. Ce v-a adus in România?
M.G.: Am venit sa montez spectacolul „Depeche//Dance“ la invitatia lui Razvan Mazilu. E o productie pe muzica foarte populara a lui Depeche Mode, pe care o stie toata lumea. Depeche Mode tine afisul de douazeci de ani si are fani de toate vârstele, de la spectatorii tineri pâna la cei de vârsta mijlocie. Eu cred ca e foarte important pentru o productie de teatru sa se relationeze cu un public mai larg decât cel obisnuit. Muzica lui Depeche Mode e atuul de care se foloseste aceasta productie. Pe aceeasi coloana sonora am mai facut un spectacol si in Germania. Dar aici, la Teatrul Odeon, am conceput o noua montare, cu alti dansatori, cu o coregrafie noua, cu alte detalii. Va fi diferit de ceea ce am facut data trecuta.
C.R.: Câti dansatori aveti in distributie?
M.G.: Opt, carora li se adauga Razvan Mazilu. Productia se construieste in jurul melodiilor, tinând cont si de cuvintele lor. Astfel ca fiecare cântec presupune crearea unei noi situatii.
C.R.: Am observat ca in „Flashback“ ati creat o paleta larga de situatii explicite, acordând o pondere importanta naratiunii. Considerati ca in dans e mai util genul acesta de abordare?
M.G.: Publicul poate intra mult mai usor in relatie cu spectacolul daca sunt situatii si povesti decât daca se uita doar la dans, la miscare pura. Ii e de folos sa urmareasca ce „se intâmpla“ pe scena. De aceea e necesar un cadru usor iar genul acesta de sugestii il ajuta totdeauna. Chiar când e vorba numai despre miscare, asemenea amanunte sunt binevenite.
C.R.: Când lucrati un spectacol va concentrati numai asupra a ceea ce vreti sa transmiteti sau aveti in vedere si gustul publicului?
M.G.: Initial, nu. Dar de la un anumit punct incolo, cu siguranta da. Sunt constient ca traim intr-o societate care nu mai e asa de tare interesata de arta ca inainte. De aceea pentru un coregraf sau un regizor e foarte important sa ramâna constient ca publicul trebuie recâstigat pentru teatru. Nu stiu care este situatia in Româna, dar in Germania ne confruntam cu aceasta problema. Pâna la urma trebuie sa fim constienti ca nu putem face arta numai pentru noi, e necesar ca macar sa incercam sa echilibram oarecum lucrurile din acest punct de vedere. E nevoie sa interactionam cu publicul un pic mai mult, nu sa ne multumim numai cu cercul nostru restrâns.
C.R.: Puteti sa-mi dati un exemplu concret? Cum se reflecta aceasta intentie in spectacolele dumneavoastra?
M.G.: Daca comparam pur si simplu cele doua spectacole, „Flashback“ si „Depeche//Dance“, se vede cum pe cel din urma l-am conceput gândindu-ma mai mult la gustul publicului.
C.R.: V-am pus aceasta intrebare pentru ca am impresia ca la noi, in România, cei care fac dans contemporan prefera mai degraba sa etaleze metafore sau emotii si senzatii in stare pura. Iar asta ingreuneaza oarecum lucrurile pentru spectatorul obisnuit caruia, iesind de la spectacol, ii vine greu sa formuleze o fraza despre ceea ce tocmai a vazut. De aceea am apreciat foarte tare in „Flashback“ faptul ca avea o poveste, si inca una destul de actuala. Mai mult, spectacolul era o dramatizare dupa romanul autobiografic „Camere separate“ al scriitorului italian P.V. Tondelli, mort in anii ’90 de Sida. Considerati important pentru un coregraf sa monteze o poveste din zilele noastre? In fond, puteati dramatiza sa zicem „Romeo si Julieta“, cum s-a intâmplat de atâtea ori.
M.G.: E adevarat ca exista o groaza de interpretari moderne pentru „Romeo si Julieta“. O tema shakespeareana poate fi citita cu infinite variatii. Depinde ce doresti sa faci cu spectacolul. Dar daca am de ales, eu prefer ceva mai contemporan, mai apropiat de existenta noastra de azi decât temele clasice. Dar aceasta e doar o optiune personala.
C.R.: Deci in spatele acestei optiuni nu se afla vreun statement incendiar.
M.G.: Nu refuz deliberat temele traditionale, doar ca ma simt mult mai aproape de cele de azi.
C.R.: Cum de v-ati oprit la romanul „Camere separate“?
M.G.: L-am citit acum multi ani si la vremea aceea a produs un efect puternic asupra mea. Mi-am dorit multa vreme sa fac acest spectacol si anul trecut am gasit personajele potrivite. In comparatie cu spectacolul de acum, „Depeche//Dance“, „Flashback“ e mai profund, isi ia cadrul din roman, exploreaza mai adânc interiorul personajelor. „Depeche//Dance“ nu-si propune sa intre in asemenea subtilitati. Dar sigur combinatia dintre muzica, situatii, lumini, decor poate crea o atmosfera distincta care va absorbi publicul.
C.R.: Cum l-ati ales pe Razvan Mazilu pentru unul dintre rolurile din productia internationala „Flashback“?
M.G.: Ne-am intâlnit anul trecut, când am tinut un workshop la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“. Am vazut doua dintre spectacolele lui Razvan si mi s-a parut foarte potrivit pentru „Flashback“. Am inceput colaborarea cu el. Apoi Razvan Mazilu mi-a vazut productia cu „Depeche Mode“, i-a placut si s-a gândit ca ar fi o alegere potrivita si pentru Teatrul Odeon din Bucuresti.
C.R.: Am citit insa ca incercati sa cultivati in spectacolele dumneavoastra si anumite tuse de critica sociala.
M.G.: Da. Nu va fi insa cazul cu productia montata la Teatrul Odeon, „Depeche//Dance“. Dar in general, da. Incerc sa pun degetul pe ranile societatii de azi.
C.R.: Care au fost ranile grave pe care ati pus degetul pâna acum?
M.G.: Cea mai recenta productie a companiei pe care am infiintat-o in Germania, movingtheatre.de, este despre separarea Germaniei in doua dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Ce soi de conflicte a adus, ce tip de asteptari a creat, daca ele s-au implinit sau nu… Aceste contraste au facut substanta spectacolului.
C.R.: In „Flashback“ ce aspect social aveati in vedere?
M.G.: In „Flashback“ m-am referit la homosexualitate, la modul in care homosexualii isi duc viata de cuplu. Pentru ei e dificil sa-si traiasca povestile in societatea noastra. Sigur, conditiile depind mult de tara in care se afla.
C.R.: Câte productii noi ofera
movingtheatre.de intr-un an?
M.G.: Doua.
C.R.: Stiu ca este singura companie itineranta din Germania.
M.G.: Singura companie itineranta care prezinta spectacole de dans si teatru. Foloseste metoda spectacolelor lectura, dar le combina si cu piese muzicale, solo-uri, la granita dintre cabaret si one-man-show, unde productia se dezvolta cu ajutorul unui cântaret si al unui actor.
C.R.: Facându-mi documentarea inainte de interviu am citit ca sunteti adeptul „mixturii muzicale“. Dar, din câte stiu, cei mai multi coregrafi contemporani opteaza pentru un mix de muzici.
M.G.: Imi place sa combin o multime de teme muzicale, atât din muzica noua cât si din cea clasica. Nu-mi place sa ma cantonez intr-o singura epoca, un singur moment sau un unic autor. Nu folosesc muzica unui singur compozitor de la inceputul pâna la sfârsitul unui spectacol.
C.R.: Stiu ca ati montat spectacole pe scena, dar si in situri specifice.
M.G.: E adevarat. E mai usor de conceput o productie pe scena conventionala. Stii ce trebuie facut, ce atuuri iti ofera scena, pe ce anume te bazezi, ce tip de ambient folosesti. In spectacolele din spatii neconventionale e nevoie de mai multa improvizatie. Trebuie sa te adaptezi la situatii, sunt oameni care vin si pleaca din locul acela in timpul reprezentatiei. Dar aceasta constituie pâna la urma un stimulent mai puternic.
C.R.: Ce situri specifice ati folosit?
M.G.: Am facut spectacole in piatete. Am ridicat scena in mijlocul scuarului incercând sa ma folosesc de arhitectura locului. Am facut doua spectacole de acest gen in Italia, poate si pentru ca acolo vremea e mai generoasa. Pentru unul dintre ele am ales un scuar pe care toata lumea il ura. Oamenii spuneau ca arata oribil. Nu le placea deloc noua arhitectura a locului. Dar eu m-am gândit ca aceasta noua arhitectura poate fi foarte potrivita pentru dans.
C.R.: Cum a reactionat publicul?
M.G.: Spectacolul a fost foarte bine primit. A avut cronici pozitive. Iar lumea, dupa ce l-a vazut, si-a zis „poate ca scuarul acesta a fost facut pentru dans, nu pentru plimbare“.