E ceva comic in dramoleta ocazionata de cele 20 de procente posibile (40, daca ar avea loc alegeri in aceasta toamna?) ale proaspatului Partid al Poporului. Intre poetul care redescopera ca apartine unui popor abrutizat si fascinat de abjectie si de morbid si concluzia unui sfatuitor nebarbierit, dar oficial al realesului tarii ca ceea ce le lipseste Romaniei si romanilor este un nou partid, diferenta se situeaza la nivelul sensibilitatii artistice si al mobilarii viitorului.
Poetul e stupefiat si speriat si cade oarecum in admiratie pentru instinctul, daca nu chiar inteligenta sociala a personajului fara de care dramoleta ar fi ramas un oarecare fapt divers de rumegat la televiziune. Sfatuitorul cu barba de doua-trei zile, dovada probabil ca a fost prea ocupat si chinuit de scrutarea decorului politic al patriei care conteaza pe competenta sa, transeaza pragmatic, definitiv, multumit si metaforic: poporul nu mai are incredere nici in partide si nici in politicienii ce s-au perindat de douazeci de ani la putere, poporul e dezamagit, poporul e scarbit, satul de promisiuni si atat de excedat de realitatile mizere de zi cu zi ca-si va cauta salvarea in partidul ce nu s-a sfiit sa se revendice direct din carnea si fiinta sa.
Pericolul e imens, de unde si necesitatea unui alt partid capabil sa redea patriei si celor care au mai ramas in ea, gustul sanatos si tonic al democratiei, al responsabilitatii si al increderii in viitor. Practic, si aici sfatuitorul oficial simplifica pesemne pentru a se face mai bine inteles si eventual luat in serios si de ultimul cetatean abtiguit care nu va sti cui sa-si dea votul la momentul potrivit, acest nou partid menit sa adune suficiente procente pentru a guverna singur in 2012 ar trebui sa fie constituit de figuri noi, care n-au fost vazute la televizor in ultimii douazeci de ani.
Cum suntem in Romania, cum pacaleala cu revolutia a prins, cum au prins si promisiunile campaniilor electorale, cu precadere cele ale ultimei, si cum prind in general toate cretinariile autohtone si straine care curg zi si noapte la televiziune, nu va fi de buna seama nicio problema ca poporul de privitori, de flecari si de uituci sa-si vada curand ecranul invadat de necunoscuti gata sa-i guverneze si partidul acestora sa le cada cu tronc. Un partid al neprihanitilor (Alba ca zapada, sugereaza sibilin nebarbieritul) ce-ar mai exista prin tara, al curatilor la suflet si la minte, al cinstitilor si priceputilor, al izbavitorilor, al facutului a tot ceea ce n-a fost facut in douazeci de ani. Cu alte cuvinte, un partid al celor mai buni dintre romani, ca doar nu naste tara numai pungasi si amatori de abjectii si de morbid. Si mai clar, un alt Partid al Poporului care ne dorim de fapt sa fim si dracu’ stie de ce ni se tot intampla sa nu fim de pus pe picioare, de scos in lume si de plimbat de la o televiziune la alta ca moastele Sfintei Paraschiva facatoare de minuni inainte ca acela deja existent, al otevistului ce face natia de rusine si sperie poetii sa culeaga caimacul. Se anunta lupta mare.
La inceputul anilor ’90 numai cine n-a vrut nu si-a facut partid si, in afara de Partidul Comunist (si el al poporului, daca memoria nu ma inseala, prin fiii si fiicele sale de nadejde ce-ar fi dat bine la televiziune), interzis ca in anii idealizatului capitalism de pe vremuri, aproape toate optiunile politice sau pretinse ca atare erau oferite democratic si increzator alegatorilor ce si-au facut dupa capul lor datoria. A fost ce-a fost si cum a fost, doua decenii s-au scurs, rastimp in care, ca si aiurea in lume, tavalugul neoliberalismului a trecut si in Romania cu aceeasi eficienta peste stanga obligata la o reconvertire vertiginoasa si dreapta renascuta schilod din amintiri si ranchiuna, incat azi ceea ce se mai numeste la noi partide e mai curand un abuz lingvistic. A mai vorbi de clivaje ideologice, de doctrine, de programe si viziuni politice, de proiecte de societate, de idealuri e o gluma proasta de povestit si de rastalmacit in publicatiile confidentiale in care preopinentii ce-ar putea fi prin fire de stanga sau de dreapta (unora li se intampla) se citesc intre ei din placerea inocenta de a nu fi luati in seama.
Toate partidele o apa si un pamant – a priceput poporul de alegatori si nu-i poti arunca in fata ca nu are dreptate si ca un partid al sau macar cu numele nu l-ar aranja cel putin atunci cand isi iese din pepeni. Il are, i s-a oferit pe tava in aceasta vara cu ingredintele al caror secret il cunoaste numai cel care l-a inventat si, nicio surpriza, s-a si repezit poporul de alegatori sa-l adopte si sa-i puna pe ganduri pe strategii partidelor vremelnic sau poate pentru totdeauna abandonate. Va lua ceva timp pana ce neprihanitii, frumosii, cinstitii, priceputii etc. vor fi gasiti si pregatiti cum se cuvine si de cine se cuvine (marketingul politic e o treaba serioasa) sa se arate si sa poarte la televizor vestea cea buna ca a vazut lumina zilei un partid nici de stanga, nici de dreapta, nici prea prea, nici foarte foarte, un fel de abureala bucolica la adapostul careia pungasii sa-si vada nestingheriti de matrapazlacuri. Exact ceea ce ar merita turma alegatorilor numita inca poporul roman.
Exista pe vremuri un cantec sau o lozinca strigata la manifestatii, nu-mi amintesc decat inceputul: „Cu Partidu’ nostru’n frunte…“, dar nu e greu de ghicit ce urma.
(6 septembrie 2010)