În octombrie 2019 s-a acordat Premiul Nobel pentru Economie lui Abhijit Banerjee, Esther Duflo și Michael Kremer, care au împărțit între ei 916 474 $ USD, pentru rezultatele cercetării lor. În ce constau aceste rezultate?
Cercetătorii au răspuns la întrebarea: de ce unele state sunt sărace și altele sunt bogate? În anul 1990, 36% din populația planetei trăia cu un salariu de 1,90$ pe zi, după 25 de ani sărăcia lumii s-a ameliorat și numai 10% din populația planetei trăia cu 1,90$ pe zi, adică numai 700 de milioane de oameni, de două ori populația Europei continuă să trăiască în sărăcie. Pe planeta Pământ, un total de 1,3 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie severă și un miliard de copii în sărăcie absolută. Focarul de maximă sărăcie este în Africa. În Statele Unite și în țările dezvoltate, inegalitatea standardului de viață este în creștere. În anul 2017, 39,7 milioane de americani trăiesc în sărăcie. Și, paradoxal, toate aceste realități au loc concomitent cu o creștere a produsului mondial brut (PMB) al statelor de pe planetă, care, în anul 2017, a atins cel mai înalt nivel (79 280 de miliarde), fapt care scoate în evidență inegalitatea crescândă între straturile sociale.
Cercetătorii menționați au analizat sărăcia într-o populație de indieni și au utilizat două programe: unul de remediere prin instruire școlară și al doilea prin prevenirea stării de sănătate. Aceste programe au fost calificate de Academia de Științe a Suediei ca eficiente pentru soluționarea sărăciei în India. Concluzia principală însă a fost necesitatea de a găsi pilonii de bază în lupta contra sărăciei și de a organiza un program de lucru bazat pe o înțelegere științifică a ei. Orice altă încercare de a lupta contra sărăciei, fără a înțelege rădăcinile ei adânci, dezvoltând programe de combatere specifice, este o caricatură.
Economiștii care au abordat studiul sărăciei încercând să transforme structurile naționale din rural-agricole în urban-industriale au eșuat. De asemenea, studiile macroeconomiei bazate pe variabilele capitalului internațional și ale crizelor financiare au eșuat și ele. Autorii au studiat importanța elementului masculin ca factor dominant în activitatea socială și consideră că femeile ar trebui angrenate în mod egal în muncă.
Dar iată că la numai câteva zile de la decernarea Premiului Nobel pentru lupta contra sărăciei, 39 de cadavre de vietnamezi au fost găsiți înghețați într-un container refrigerator, în periferiile Londrei, în lupta lor contra sărăciei. Gradul de sacrificiu pe care sărăcia îl cere în timpurile moderne atinge apogee neîntâlnite în istorie. Poate invaziile barbare au mai avut la bază factorul sărăcie, dar nu au atins proporțiile de azi.
Concluziile importante ale celor trei laureați au loc într-un context istoric-social care face ca lupta contra sărăciei, la care asistăm zilnic, oră de oră, să devină insuportabilă. Noul complex istoric-social constă în schimbările ireversibile ale biosferei planetei noastre, degradarea mediului prin secetă, deteriorarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, despăduririle, creșterea găurii de ozon, modificările climatice, având ca efect creșterea temperaturii pe glob, reducerea drastică a diversității biologice, dispariția speciilor pe uscat și în ape, prin poluarea permanentă. Tot acest complex determină ca sărăcia să capete un grad de sacrificiu și de risc al vieții, într-un proces de migrație al popoarelor mult mai accentuat. În această nouă realitate, creierul nostru este angajat într-o nouă luptă de adaptare la noul context.
Apariția omului pe pământ este rezultatul principiului evoluției (Henri Bergson, „L’Evolution Créatrice”), care a transformat primatele hominide în homo sapiens, în decurs de 1,9 milioane de ani. Creierul primatelor a ajuns să cântărească 700 gr. după un milion de ani de evoluție. După încă 900 000 de ani, cântărește 1350 gr. Schimbarea drastică a naturii înconjurătoare impune creierului nostru o nouă adaptare la sistemele de comunicare cu el. „Readaptarea antropologică” este un nou imperativ. Acest proces de readaptare trebuie să țină cont de noul sistem de comunicare între oameni, având la bază factori ca: globalizarea, robotica, cyborgizarea, biotehnologia și ingineria genetică. Cyberul permite, printr-o apăsare de buton, mondializarea oricărei informații. Este oare creierul nostru adaptat la această nouă situație? Dataismul creează un nou strat în jurul planetei, cu excepția atmosferei, și anume noosfera sau sfera undelor gândirii. Această magie a undelor impune creierului o readaptare imediată. Va putea creierul nostru să o facă? Cum se va reflecta această readaptare asupra conștiinței noastre? Asupra moralei? Sunt întrebări încă fără răspuns. Este o certitudine faptul că lumea s-a schimbat, oare creierul nostru va reuși și el să se schimbe?
- Problema vaccinului pentru COVID-19 - 19 noiembrie 2020
- De ziua ta, Augustine, 22 septembrie 2020 - 20 septembrie 2020
- La 3 ani de latrecerea înnemurire a lui Augustin Buzura - 4 august 2020