Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Jurnalul Annei Frank, o lecție despre speranță

Jurnalul Annei Frank, o lecție despre speranță

Speranță! Astfel pot fi descrise mintea și sufletul unui copil: plin de speranță, de viață, de bunătate, simplitate, inocență și voie bună. Anne Frank, într-adevăr un astfel de copil, reprezintă pentru mulți oameni un adevărat simbol al speranței în umanitate și într-un viitor mai bun, o voce ce imprimă, prin sinceritatea sa, experiențele a milioane de evrei, de oameni simpli la urma urmei, care au trecut prin infernul Holocaustului. Descoperit în podul în care și-a petrecut ultimii ani de viață, jurnalul remarcabil al Annei Frank a devenit o mărturie elocventă a spiritului uman.

În 1942, în Amsterdamul ocupat de germani, Anne, în vârstă de 13 ani, s-a ascuns în anexa secretă a unui vechi birou, alături de familia ei și încă patru cunoștințe, cu toții evrei. În timp ce locuia acolo, Anne și-a consemnat experiențele într-un jurnal. Jurnalul ei oferă o imagine fascinantă despre curajul uman și un autoportret convingător al unei tinere extraordinare, a cărei viață a fost întreruptă tragic. Puștoaica trece prin perioada marilor furtuni, adolescența, așa că nu se confruntă doar cu drama colectivă din Europa dominată de nazism, dramă resimțită zilnic și în Anexă, ci și cu propriile frici, contradicții și presimțiri.

Felul în care este scris jurnalul ne permite să observăm o maturizare clară. Începutul surprinde mintea unei tinere încă inocente, cu ieșiri copilăroase, însă câteodată controlate:

„În clipa aia mi-a trecut prin minte: «Îi dau numaidecât una peste bot de-l fac să zboare în perete cu toate minciunile lui!» Și în clipa următoare mi-am zis: «Stai calmă, individul ăsta nu merită să-ţi faci atâţia nervi.»

Nu lipsesc criticile tipice vârstei, la adresa adulților din jur, în special a părinților:

„Când nu pui deloc suflet, este al naibii de greu să te porţi exemplar cu oameni pe care nu-i poţi suporta. Dar văd că într-adevăr mă descurc bine cu un pic de ipocrizie în loc să-mi păstrez vechiul obicei și să spun fiecăruia verde-n faţă ce cred (cu toate că nimeni nu mă întreabă niciodată ce părere am și nu pune preţ pe ea). Firește că-mi ies din rol foarte des și nu-mi pot stăpâni furia în faţa anumitor nedreptăţi (…).”

Dar se observă cum, cu cât timpul se scurge, într-atât de puternic se face resimțită și o perspectivă din ce în ce mai matură a Annei. Uneori ea este cuprinsă de frici sau are momente de depresie:

„De luni de zile nu m-am mai simţit așa de mizerabil, nici măcar după ce s-a dat spargerea n-am mai fost așa de dărâmată, psihic și fizic. (…) Mă tot întreb dacă n-ar fi fost mai bine pentru noi toţi să nu ne fi ascuns, să fim acum deja morţi, ca să nu mai suportăm toată mizeria asta și, mai ales, să-i scutim pe ceilalţi de ea. Dar și de asta ne e tuturor groază. Încă iubim viaţa, încă n-am uitat glasul naturii, încă mai sperăm, sperăm tot felul de lucruri. De s-ar întâmpla curând ceva, la nevoie să se și tragă. Nimic nu ne poate secătui mai mult decât neliniștea. Să vină sfârșitul, chiar dacă e dur. Atunci cel puțin vom ști dacă ne e dat să învingem ori să pierim.”

În același timp însă, scrisul ei este impregnat de gânduri filosofice și realiste, raportate la nedreptățile lumii actuale, ca de exemplu rolul în esență important, dar în practică marginalizat al femeilor în societate. Anne este totodată capabilă de o lucidă introspecție atunci când își analizează propriile comportamente, considerând că „Fiecare copil trebuie să se autoeduce“, pentru a-și forma caracterul, fără a se lăsa pradă lenei și comodității. Anne este o fire dificilă și rebelă, dar și extraordinar de inteligentă. Nu e ușor să te concentrezi pe învățat și să ai atât de multă speranță într-un viitor strălucit, când asiști la discuțiile, certurile și problemele familiei, dar și ale celorlalți clandestini. Anne însă a reușit să se maturizeze, în chiar acele condiții, a dat dovadă de o inteligență și o ambiție curajoasă pentru cunoaștere, fiind interesată de subiecte precum istoria, arborii genealogici ai familiilor regale franceze, germane, spaniole, engleze, austriece, ruse, norvegiene și neerlandeze, mitologia Greciei și a Romei, starurile de cinema, fotografiile de familie, având totodată o mare pasiune pentru scris, pe care afirmă ea însăși că nu-l ia „drept hobby”, ci foarte în serios. De-a lungul experiențelor sale în Anexă, Anne a conștientizat lucruri noi despre sine, pe care le gândea sau le simțea.

Un lucru foarte important de menționat este emoția puternică transmisă prin paginile jurnalului. Orice persoană doritoare să citească jurnalul Annei Frank trebuie să fie conștientă de faptul că, în aceste simple pagini de hârtie, se ascunde povestea marcantă, plină de momente onest împărtășite ce cuprind clipele petrecute într-o ascunzătoare timp de aproximativ doi ani și o lună, între 6 iulie 1942 și 4 august 1944. Aceste momente înfățișează atât simplele confruntări între oameni, diferitele informații transmise la radio despre război, cât și o maturizare semnificativă a gândirii și a sufletului unei tinere adolescente, ajunsă la vârsta explorării propriilor gânduri, principii și valori, dar și a dorințelor afective față de ceilalți, descoperindu-se pe sine prin durerile, fricile, presimțirile și momentele de anxietate și depresie, folosindu-se de acestea pentru a găsi înăuntrul său bucuria speranței. Anne, prin mărturiile sale, ne oferă lecții importante. Spre exemplu, ea scrie cum mama ei avea obiceiul de a o sfătui, în clipele de melancolie, următoarele: „Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele”. În schimb, Anne gândea total diferit. Ea ne îndeamnă după cum urmează: „Ieși afară, mergi pe câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită!“.

Peter, fiul soților van Pels (în jurnal, se referă la familia lor drept van Daan), a reprezentat o nouă portiță afectivă în viața ei, cu ajutorul lui reușind să învețe mai multe despre anatomia corpului uman, despre sentimente și trăiri noi, ajungând să se îndrăgostească unul de celălalt. Transparența față de Kitty (prietena imaginară/jurnalul căreia/uia i se adresează în însemnările din jurnal) reliefează valoarea și impactul emoțiilor pe care Anne descoperea încet, încet că le poate simți, observându-se cum avea o tendință profundă de a aborda sufletul cuiva, în special al lui, cum, prin profunzimea sentimentelor ei, puteai crede că există două Anne într-o singură persoană: cea mereu veselă, rebelă, directă și răzvrătită în ochii adulților și cea sensibilă, capabilă de a avea parte de trăiri puternice, gânduri filosofice și concepții mature despre problemele din societate, care nu se arăta decât în momentele de solitudine, precum în gândurile din jurnal.

Parcă te sfâșie fiecare paragraf în care Anne își face planuri de viitor, în care își clădește visuri, căci tu știi exact ce s-a întâmplat!

„Fiindcă n-ai trecut încă printr-un război, Kitty (…) o să-ţi spun care-i prima dorinţă a fiecăruia dintre noi opt după ce vom ieși de-aici. Margot și domnul Van Daan își doresc cel mai mult o cadă cu apă fierbinte, umplută până sus, în care să stea cel puţin o jumătate de oră. Doamna Van Daan ar prefera să mănânce numaidecât niște prăjituri. Dussel nu știe decât de Charlotte a lui, iar mama, de ceașca ei de cafea. Tata s-ar duce la domnul Voskuijl, Peter în oraș și la cinema, iar eu, de-atâta fericire, n-aș ști cu ce să încep. Cel mai tare îmi doresc o locuinţă proprie, libertate de mișcare și, în sfârșit, să fiu ajutată din nou la teme, deci să mă întorc la școală!”

După ce au rezistat doi ani înghesuiți în anexa unui imobil, luptându-se să nu facă niciun zgomot când la parter se aflau străini, mâncând lucruri teribile, precum legume deja stricate, și trăind împresurați de frică, în august 1944 cineva i-a reclamat și au fost arestați cu toții, împreună cu cei care i-au ajutat. În ciuda tuturor necazurilor, credința Annei în bunătatea oamenilor și în puterea lor de discernământ transpare până în ultimele pagini ale jurnalului.

E o adevărată minune faptul că jurnalul a fost publicat. Tatăl Annei, Otto Frank a fost singurul dintre cei 8 clandestini care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste și care și-a dedicat restul vieții publicării și promovării jurnalului fiicei sale, care este o mărturie semnificativă pentru atrocitățile pe care le-au îndurat evreii în perioada aceea. Anne, prin acest jurnal neprețuit, a devenit vocea atât a adolescenților de vârsta ei, cât și a milioane de evrei care și-au pierdut viața în Holocaust. De asemenea, volumul a fost adaptat în numeroase spectacole de teatru, filme și miniserii de televiziune, documentare, benzi desenate și anime-uri, fiind totodată pus în scenă printr-un spectacol de balet. O ecranizare semnificativă o reprezintă cea din anul 1959, obținând și trei premii Oscar. În anul 2009, organizaţia internaţională UNESCO a inclus manuscrisele Jurnalului Annei Frank în Registrul Memoria Lumii a documentelor cu o valoare universală excepţională. Astfel, memoria adolescentei este celebrată în toate colțurile lumii.

Jurnalul Annei Frank a constituit un punct de reper în cadrul celei mai recente întâlniri a Clubului de Lectură al liceului Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Alături de doamna profesoară coordonatoare am discutat subiectul Holocastului și al pseudoștiinței eugenismului de la începutul secolului al XX-lea, bazându-ne, în primă instanță, pe jurnal. Pentru că eladuce în atenție legile antievreiești, informațiile despre arestări, lagăre, trenuri ale morții, despre disidența studenților față de autoritățile germane, despre nevoia de normalitate și despre viitorul imaginat. Antisemitismul și-a lăsat amprenta asupra lumii până în prezent, însă acum problema este mult mai conștientizată. Anne nu și-a pierdut niciodată speranța că se va întoarce la o viață normală, speranța că există loc de mai bine, credința în bunătatea și dragostea oamenilor și credința în Dumnezeu. Jurnalul Annei Frank este o lecție de viață, de cunoaștere a lumii și a sinelui.

„Pentru mine, Jurnalul Annei Frank a fost o lectură foarte importantă. M-a surprins cât de mult am rezonat cu gândurile ei și cât de puternic m-am atașat de ea, citindu-i gândurile. Unul dintre lucrurile care mi-a atras atenția și m-a emoționat este reprezentat de momentele în care Anne vorbește despre viitorul ei. Ea dorea să devină o jurnalistă, o scriitoare, voia să contribuie cu ceva în această lume și să nu fie la fel ca mama ei. A fost foarte trist să citesc toate astea și să știu că nu va apuca să prindă finalul războiului. Dar, în același timp, Anne a reușit să lase în urmă acest jurnal, rămânând astfel în istorie. Cred că această operă ar trebui citită de toată lumea și chiar integrată în programa școlară.” (Miruna Șurlin)

„Jurnalul m-a făcut să realizez cu adevărat ce au suferit evreii în timpul Holocaustului, conturându-se în mintea mea o imagine mult mai profundă decât cea a unui eveniment istoric cu sfârșit tragic, sfâșietor. Mi-a transmis cea mai puternică și unică mărturie despre război și despre regimul totalitar impus în acea vreme. Din tot ce mi-a oferit această scriere, cea mai de preț învățătură este să ai speranță în bunătatea oamenilor, indiferent de circumstanțe.” (Alexia Mănica)

„Anne Frank a fost și este o inspirație pentru milioanele de oameni care au reușit să-i citească experiențele, gândurile și să se regăsească, într-o anumită măsură, în amploarea sentimentelor ei. Personal, jurnalul m-a emoționat profund cu cât îl citeam mai mult, știind deja soarta de care acei oameni au avut parte, însă mi-a adus totodată un sentiment de furie, tristețe și, inevitabil, neputință, realizând traumele prin care nu doar ea sau familia ei au trebuit să treacă, ci și alte milioane de oameni, din cauza unei uri nefondate moral, care a pătat societatea anilor 30’-40’, cât și perioada ce avea să vină după, până în prezent. Prin paginile de hârtie cu trăiri felurite, Anne redă amintirea vie a tuturor evreilor fără fețe, victime ale Holocaustului, consemnând importanța istoriei și a greșelilor de atunci.” (Teodora Neagoe)

sursa foto: De la Heather Cowper – Flickr: Anne Frank Diary at Anne Frank Museum in Berlin, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=29507941

Teodora Neagoe (cls. a X-a) și Alexia Mănică (cls. a XI-a) sunt membre ale Clubului de Lectură al liceului Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.