Recunoscut internațional pentru descoperirile sale în genomică și în cercetarea cancerului, doctorul Victor Velculescu este co-director și profesor de oncologie, patologie, medicina și biologia cancerului la Centrul de Cancer „Sidney Kimmel“ din cadrul prestigioasei Universități de Medicină „Johns Hopkins”, Baltimore. Este membru de onoare al Academiei Române și membru al academiei asociației americane de cercetare în cancer. De asemenea, este consilier în mai multe organizații și centre academice din lume din domeniul cercetării cancerului. Importanța muncii sale a fost apreciată cu multiple premii, fiind laureat al unor organizații de prestigiu americane și europene.
Acest nou interviu-profil din seria dedicată personalităților marcante ale diasporei româno-americane aduce în discuție posibilul rol al cercetătorilor din diaspora în revigorarea tradițiilor academice și intelectuale din țară, prin sprijinirea centrelor de cercetare și dezvoltare.
Victor Velculescu a terminat facultatea de științe biologice la Universitatea Stanford, California, și apoi a urmat facultatea de medicină și un program doctoral în cadrul Universității „Johns Hopkins”, unde lucrează până în prezent.
S-a născut și a copilărit până la șase ani în București.
Cine au fost cei care au avut un impact major în formarea dumneavoastră și ce anume din bagajul cultural specific societății în care v-ați născut a jucat un rol important în integragrea dumneavoastră profesională și socială în societatea adoptivă?
În primul rând, părinții și bunicii au avut un rol important în formarea mea. Cu siguranță, duceau o viață destul de grea, dar eu nu realizam acest lucru. Cred că sunt lucruri pe care am ajuns să le interiorizez, care mi-au marcat propriile decizii de viață, pe care cred că le-am preluat de la ei: importanța educației, compasul etic în tot ceea ce faci, necesitatea de a te gândi la impactul pe care îl ai asupra celor din jur, dorința de a construi și de a lăsa în urmă ceva în beneficiul tuturor. Sunt valori care, uneori, par a fi în contrast cu societatea modernă, în care individualismul înțeles greșit primează. Toți cei din cercul intim al familiei în România, deși impliniți profesional, erau persoane extrem de modeste, atenți la cei din jurul lor, la coeziunea grupului, la echipele și prieteniile legate. Modestia aceasta este o valoare ce-ți permite să pui în perspectivă lucrurile importante în viață, să definești ce înseamnă succesul personal prin contribuția adusă societății. Sigur, poți ajunge să fii tu cel care conduce echipe de lucru, dar, făcând acest lucru din pasiune și cu modestie, ești, de fapt, mult mai eficient decât dacă ai ca țintă impunerea voinței tale asupra celor din jur și ești motivat de dorința de a te autopromova. În retrospectivă, modelele oferite în acest cerc al familiei mi-au inspirat o atitudine cu aplicabilitate atât în viața personală, cât și în cea profesională, și o percep ca fiind un atu. De altfel, în medii profesionale, cum este cel al cercetării științifice, spiritul de echipă este necesar, cunoașterea este incrementală și deservirea binelui public este primordială. Modestia, politețea și bunul-simț duc la relații mai firești cu cei cu care lucrezi decât o viață de continuă autopromovare, atât de comună societății curente.
De asemenea, am avut ca mentori profesori din Statele Unite, locul în care am primit toată educația mea, începând cu cea elementară și terminând cu studiile postdoctorale. Unii dintre ei au avut un impact major. Este de remarcat corectitudinea și seriozitatea sistemelor de învățământ și de cercetare americane. Disciplina și modul direct de a discuta subiectele cele mai dificile formează o bază pentru cercetare avansată și progres în multe domenii științifice.
Ce aspecte din drumul dumneavoastră de viață și din experiența personală a emigrării au contribuit la depășirea obstacolelor întâlnite?
Valorile culturale ale familiei au impulsionat alegerea facultății și a carierei. Ca nou veniți, părinții lucrau enorm pentru a-și putea relua carierele, iar modelul lor m-a motivat. Aceasta etică a muncii, tipică imigranților, se transmite copiilor. La rândul meu, țineam să dovedesc că nu sunt mai prejos de cei privilegiați, născuți aici. Necesitatea de a munci foarte mult pentru a supraviețui (fără resurse din familie, proprietăți și confort financiar moștenite) pare a fi un dezavantaj, dar, pentru un copil care vrea sa facă bine, aceste lipsuri pot fi un imbold. Am înțeles că trebuie să mă descurc de unul singur, că părinții au trecut un ocean și au traversat un continent să mă aducă până aici, iar acum trebuie să performez cât mai bine pe tărâmul american. Sacrificiul a fost prea mare ca eu să nu încerc să fac lucruri remarcabile. Nu a fost o așteptare exprimată, dar am interiorizat de mic copil acest lucru. Ei nu au mi-au impus direcția, ci m-au încurajat să studiez ceva ce-mi face plăcere și să aleg o profesie prin care să îi pot ajuta și pe alții. De fapt, experiența emigrării îți dă o anumită încredere, realizând că, împreună cu familia, ai trecut prin niște lucruri incredibile. Pentru cei ce au trăit doar în societatea americană nu există termeni de comparație cu ceea ce înseamnă dictatura, ce înseamnă regim totalitar. Ce a fost rar în experiența mea a imigrării este, totuși, că trauma dezrădăcinării nu a primat. La sosirea în Statele Unite am avut parte de relații cu oameni calzi din jurul familiei și acest lucru a făcut ca trauma acelei despărțiri să se resimtă mai puțin.
Ce a determinat alegerea carierei?
Am avut norocul de ajunge la Universitatea Stanford. Mă gândeam că voi deveni medic, dar am realizat că îmi plăcea cercetarea, în special biologia moleculară, care formează substratul tuturor proceselor medicinei. Am terminat facultatea de științe biologice, participând încă de atunci într-un grup de cercetare puternic al departamentului de biochimie, un centru recunoscut pentru cercetarea proceselor moleculare de bază. Am avut parte de mentori buni în domeniul transportului intracelular, un domeniu apropiat de studiile lui George Palade.
În acea perioadă a studenției, am trăit intens, dar de la depărtare, căderea regimurilor comuniste și urmăream îndeaproape evoluția României. Cu entuziasmul tinereții, am făcut parte din grupul „Studenți pentru Democrație în Europa de Est”. Acest grup a călătorit în acea perioadă în Cehoslovacia și în Polonia, iar eu am inițiat o relație cu cei din România. Mergeam împreună cu alți studenți și predam engleza studenților din București la cursuri de vară.
Am optat apoi pentru programul combinat de medicină și doctorat la facultatea de medicină „Johns Hopkins”, în Baltimore, prima și cea mai cunoscută facultate de medicină în America. Aici am realizat că pasiunea mea este genetica umană, „genomics”, studierea cauzelor cancerului, ca boală genetică provocată de transformări anormale la nivelul ADN-ului. Studiile mele în ultimii 30 de ani ne ajută să înțelegem mai bine aceste schimbări și cum le putem folosi în noi terapii sau pentru îmbunătățirea diagnosticării. În 1995, în timpul doctoratului, am dezvoltat o metodă nouă pentru a vedea exprimarea simultană a tuturor genelor (tehnologia SAGE). Era ceva nou la acea vreme și am prezentat-o la o conferința UNESCO găzduită la Brașov în 1997.
Recunoașterea și distincțiile repetate, obținute datorită descoperirilor făcute în domeniul dumneavoastră, vă impun ca model și persoană publică de prestigiu, care face cinste, bineînțeles, și diasporei științifice românești. Însă relevanța acestor contribuții în societatea americană se cuantifică în limbajul impactului comercial, cel al antreprenoriatului. Cum ne-ați sfătui să hrănim această percepție pozitivă a imigranților pentru a spori prestigiul diasporei științifice românești și implicit al societății românești în țara noastră adoptivă?
Cariera mea în cercetarea geneticii cancerului a dus la multe descoperiri. În primii 10 ani, observații făcute de echipele noastre au dus la noi terapii. Am făcut prima secvențiere a unui genom al cancerului și această analiză detaliată a dus la dezvoltarea medicinei personalizate. Ca rezultat al studiilor noastre se pot face teste specifice care analizează un cancer și identifică terapia specifică cea mai folositoare pentru persoana respectivă. Analizele de țesut și sânge permit ajustarea rapidă a tratamentului. Prima și singura analiză genetică de cancer aprobată de FDA curent pe piață în America și în toată lumea a fost însă doar primul pas. A dus la realizarea aplicabilității acestei tehnologii în depistarea cancerului la persoane care nu prezintă simptome, în ideea de a interveni mai devreme și a avea o rată mai bună de succes în prevenirea și tratarea cancerului. Metodologiile curente nu sunt însă suficiente. Se estimează, de exemplu, că doar 6% din populația care fumează este testată pentru cancerul de plămâni. Un test de sânge, ușor de efectuat ca rutină anuală, împreună cu toate celalalte teste de sânge, implementat de toate cabinetele medicilor de familie, nu doar în America, dar și în restul lumii, ar revoluționa capacitatea de monitorizare și prevenire a cancerului. Această nouă metodologie dezvoltată de noi se numește DELFI (DNA Evaluation of Fragments for Early Interception). Este o metodă ușor de implementat, care poate fi reprodusă la o scară mare, și accesibilă financiar. Aceasta tehnologie de depistare timpurie și intervenție rapidă utilizează inteligența artificială pentru a detecta orice fel de cancer, prin identificarea amprentelor universale ale cancerului în sânge. Și, deoarece fragmentarea este diferită în fiecare tip de cancer, tehnologia poate identifica unde este localizat și care este tipul de cancer. Tehnologia DELFI oferă perspectiva unei eficiențe a costului, ceea ce poate duce la o implementare la scară largă. Testele genetice în cancer sunt în general extraordinar de scumpe și nu pot fi folosite pe scară mare nici în Statele Unite și nici în țări în curs de dezvoltare. Aici intervine etica personală a cercetătorilor, convingerea că cercetarea este menită ajutorării umanității, nu deservirii doar a unei elite selecte.
Cum considerați că diaspora ștințifică poate asista centrele de cercetare din țară sau poate favoriza includerea cercetătorilor români în grupuri de studiu internaționale?
Aș fi dorit să existe mai multe oportunități de încurajare a participării cercetătorilor din țară în programe și echipe trans-naționale. Am ajutat în acest sens, în cursul anilor, la stabilirea unor punți prin participarea mea la numeroase congrese din țară, dar și prin consilierea unor instituții, în structurarea unor proiecte. Cred însă că eforturile personale nu sunt îndeajuns. S-ar putea face mult mai mult dacă ar exista un interes susținut și s-ar aloca resursele necesare. Într-un raport din martie 2021 al Comisiei Europene, România avea raportat cel mai mic buget alocat cercetării și dezvoltării dintre toate țările membre ale Uniunii Europene. Sumele guvernamentale alocate cercetării sunt în continuă scădere. De asemenea, absorbția fondurilor europene pentru cercetare accesibile României prezintă una dintre cele mai slabe rate de succes din cadrul Uniunii. Acest ciclu nefast limitează perspectivele României în atragerea unor tineri cercetători, care să revină în țară și să continue în ramurile de cercetare deja probate, în care țara are totuși o tradiție și o reputație pentru excelență. Există expertiză în cadrul diasporei, oameni care ar putea sprijini consolidarea unor institute specializate, care să colaboreze îndeaproape cu centre de excelență din Statele Unite. Cred că sunt foarte multe persoane stabilite în străinătate care ar putea sa ajute în consilierea pentru modelarea structurii acestor organizații destinate cercetării. Este însă nevoie de o dorință internă susținută și apolitică pentru a se putea face aceste lucruri.
Înțelegând valorile și sistemele de referință (atât cele ale țării natale, cât și ale societății americane), ce sfaturi bazate pe experienţa personală aţi oferi celor care vizează o carieră în cercetare sau în antreprenoriat medical şi, posibil, în stabilirea în Statele Unite?
În ziua de astăzi există vaste oportunități, nu doar în medicină, dar și în multe domenii complementare. Cu suficient interes și cu educația necesară, sunt multe oportunități de afirmare, oriunde te afli. Științele medicale de astăzi (spre deosebire de trecutul nu foarte îndepărtat) se intersectează cu inteligența artificială, cu bioinformatica, iar toate aceste interacțiuni transdisciplinare au tradiții si ramuri puternic dovedite, atât în țară, cât și în diaspora științifică. Aș încuraja persoanele pasionate de cercetare să considere aceste domenii, care cunosc o dezvoltare rapidă, exponențială, și în care există perspectiva afirmării și împlinirii profesionale dacă rămâi fidel valorilor și compasului etic în care ai fost format. Pandemia nu a făcut decât să scoată în evidență necesitatea investițiilor în aceste domenii – al cercetării bolilor infecțioase, dar și în cel al prevenției. Costurile ridicate ale unei societăți pentru a asista bolnavi ajunși în faze terminale evidențiază eficacitatea investițiilor și intervențiilor preventive. Medicina post-pandemie se îndreaptă accelerat spre intervenții incipiente, cu potențial imens în reducerea costurilor umane și financiare. Eforturile noastre de a dezvolta un test de sânge care poate semnala timpuriu prezența incipientă a cancerului ar putea duce la descentralizarea depistării cancerului, la diagnosticare nu doar în centre specializate, ci simplu, prin efectuarea unor analize recurente, accesibile tuturor. Sistemul de sănătate publică din țară și centrele specializate de cercetare de acolo ar putea fi în avangarda acestor transformări care creează o fenomenală deschidere spre accesabilitatea financiară, la scara largă, a medicinei personalizate.