Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Jubileu simultan: „Steaua” și „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” – 75 de ani

Jubileu simultan: „Steaua” și „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” – 75 de ani

Ovidiu Pecican, actualul director al revistei Steaua. Foto: Amalia Lumei

În 2024 revista STEAUA, editată de Uniunea Scriitorilor din România, împlinește 75 de ani. După 1989 avui fericirea de a fi cooptat în redacția acestui mensual de referință  pentru destinele culturii clujene, transilvane și române. O fastă coincidență face ca, simultan, cotidianul de limbă germană al țării noastre – Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien – să celebreze aceeași venerabilă etate. Redactorul ADZ și generosul amic Werner Kremm m-a anunțat – nu fără un justificat orgoliu subliminal – că avem de-a face cu o adevărată performanță publicistică: practic e vorba de unicul jurnal de limbă germană, apărut zi de zi la Est de Viena timp de trei sferturi de secol!

Dubla aniversare mă tușează afectivamente: ca elev al Școlii Elementare Germane din Cluj, între 1958-1962, făcusem parte din clasa cu care și-a început prodigioasa carieră didactică învățătoarea Katharina Cloos (devenită, în timp, o providențială cultivatoare a limbii și culturii germane în rândul succesivelor generații de „tinere vlăstare” ale bimilenarei capitale transilvane). Încă de pe atunci, printre numeroasele ziare și reviste ce îmi sădiseră „fetișismul hârtiei tipărite” (de care nu m-am mai putut debarasa vreodată) se afla și cotidianul Neuer Weg, „organul oficial de limbă germană” din România acelor ani. Dacă la Cluj oferta de publicații interesante pentru mine era destul de diversă (începând de la gazete cotidiene până la periodice de sport, cinema, agrement, iar mai apoi cele cultural-literare…), atunci când îmi petreceam vacanțele de vară la bunicii paterni domiciliați în Criț (= Deutschkreuz), opțiunile se restrângeau la România liberă și Neuer Weg, pe care le puteam procura de la Oficiul Poștal din centrul comunei. Cred că sporadic am fost și abonat la N.W., în primul rând ca adjuvant întru perfecționarea cunoștințelor mele de germană. Încă de pe atunci devenisem conștient că lecturarea presei poate juca un rol major în viața cuiva interesat să cunoască lumea (și) prin intermediul limbilor străine.

După câștigarea libertății de expresie în 1989, ziarul editat la București avea să-și schimbe titulatura în ADZ și să devină o veritabilă tribună a (din păcate) mult diminuatei numeric comunități germanofone din România. Un moment decisiv în relația mea cu această veritabilă instituție culturală a intervenit în urmă cu vreun deceniu, când fusesem invitat la Muzeul Literaturii Române din București, spre a participa – ca vechi „echinoxist” clujean – la o celebrare a faimoasei mișcări literar-libertare Aktionsgruppe Banat. „Ultimul mohican” al acesteia rămas în țara unde s-a născut – congenerul Werner Kremm – își continuă invidiabila activitate literar-jurnalistică în România. Cu binecunoscuta-i jovialitate, mi-a propus să-mi ofere un abonament la versiunea electronică a ADZ. Din acel moment și până azi, o fracțiune zilnică a interesului meu pentru presa mondială de calitate este dedicată parcurgerii materialelor oferite de acest excelent jurnal.

Nina May, redactoarea-șefă a cotidianului Allgemeine Deutsche Zeitung 
für Rumänien. Foto: George Dumitriu

Admir dinamismul, persistența și consistența travaliului depus de colectivul redacțional spre a-și informa cât mai obiectiv cititorii, profesionalismul cu care sunt tratate cele mai diverse aspecte ale existenței comunității germane (quasi-milenară pe teritoriul actual al României), atenția acordată societății române în integralitatea sa, actualității politice mondiale, dar și temelor de stringent interes cultural. Succesul jurnalistic al ADZ demonstrează că – în pofida consternantului exod al majorității germanilor, atingând cota de avarie după căderea regimului totalitar – a continuat totuși să activeze la noi o anumită elită intelectuală a populației germanofone, aptă să-i perpetueze tradițiile cultural-identitare (chiar și în confruntarea cu vicisitudinile succesivelor „tranziții”). Actualmente, cotidianul Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, având-o ca redactor-șef pe doamna Nina May e editat de Forumul Democratic al Germanilor din România. Dinamica aparte a publicației se datorează optimei colaborări dintre redacția centrală din București și subredacțiile din Sibiu, Brașov, Reșița, Timișoara, Satu Mare. Mă bucur să le pot adresa felicitări tuturor realizatorilor acestui ziar de înaltă ținută, a cărui aniversare de 75 de ani coincide cu jubileul de 75 de ani al revistei clujene de cultură STEAUA, căreia i-am dedicat o mare parte din viață – de la debutul din 1970, până în prezent. În circumstanțele imprevizibile ale actualității, ce altceva mi-aș putea dori decât ca ambele noastre publicații să subziste, spre binele general, până la sărbătorirea Centenarului și mai departe…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.