Am fost la ASTRA, mi-a plăcut, mă chinui încă să așez toată informația acumulată în ordine și să o procesez.
[00]
FOMO și FOBO, respectiv fear of missing out (frica de a rata) și fear of better options (frica de opțiuni mai bune), sunt în principiu fenomene mai vechi, care au fost însă exacerbate de ritmul din ce în ce mai amețitor al vieții moderne. Deși ambele concepte sunt actualmente utilizate în principal în legătură cu social media, ele se aplică și în afara acestui spectru, și recunosc că le-am experimentat pe deplin anul acesta la Sibiu.
Ediția 2022 a festivalului de film documentar „Astra” de la Sibiu s-a încheiat. Depinzând de psihologia internă a fiecăruia, experiența a fost fie satisfăcătoare, fie ușor stresantă, fie de creștere personală. Sau, cel mai probabil, toate la un loc. AFF (pentru că, nu-i așa, cine mai are timp în ziua de azi să spună „Astra Film Festival”) a fost și este un eveniment special în peisajul cultural românesc. De departe cel mai important festival de film documentar de la noi din țară, după 29 de ani de prezență neîntreruptă reușește să rămână relevant și să crească nu numai național, dar și european.
[01 – natură vie cu bărci, mori și film documentar]
Știam că am ratat warm-up-ul din septembrie, dar mă împăcasem cu ideea. Mi-aș fi dorit, evident, să privesc documentare pe un ecran imens aflat între mori de vânt și stuf în timp ce plutesc într-o barcă pe lacul din Dumbrava Sibiului, mai ales că unul dintre filme mă atrăgea în mod special – „Who Made You?”, o producție finlandeză despre etică și inteligență artificială. Nu am ajuns atunci, însă eram pregătit să-mi „scot pârleala”. M-am îndreptat deci spre festival cu entuziasm. Aflasem că regizorul britanic de origine română Liviu Tipuriță, prezență de altfel obișnuită la AFF, urma să inaugureze programul „O viață în documentar – Maeștri”, și că invitatul de anul acesta avea să fie nimeni altul decât Nick Broomfield. Părea un motiv suficient să fiu acolo. Deci, ad astra ut cognitionem.
[02 Liviu Tipuriță și Nick Broomfield]
Problema, în măsura în care se poate vorbi despre așa ceva, a apărut când m-am uitat pe restul programului festivalului. Cele 73 de filme din selecția oficială, din care trei sferturi in premieră națională sau internațională, îmi spuneau că nu voi reuși să le văd pe toate. Enter FOMO. Apoi, faptul că ele rulau de multe ori în paralel, în câteva locații din Sibiu (sala Thalia, Piața Mică, cinematograful din Mall Promenada), însemna că orice film vizualizat însemna un alt film ratat. Enter FOBO. Să fii răsfățat de prea multe opțiuni dezirabile e însă un lux cu care te întâlnești rar, și cu fricile târâte după mine m-am bucurat de un festival spectaculos.
[03 Pocalul]
Încă din prima zi, când am văzut „Pocalul. Despre fii și fiice”, film ce urma de altfel să câștige premiul cel mare la secțiunea „România”, mi-am adus aminte de ce iubesc să vin aici. Filmele documentare vin în aproape o infinitate de variante. Cele pe care le urmăresc eu cel mai des sunt educative, dar într-un mod oarecum sec și academic. Linia comună care unește practic tot ce se întâmplă la AFF este umanismul. O aplecare grijulie asupra societății și mai ales a individului. Este un alt tip de documentar, nu mai puțin educativ, și în plus evocator de sentimente. Supraîncărcați poate de trăiri (dorite și nedorite), mai ales în această perioadă agitată a istoriei contemporane, tindem să ne „salvăm” din apele nesigure ale emoționalului retrăgându-ne pe terra firma reprezentată de rațional. Păstrând însă metafora, trebuie să realizăm că apa dătătoare de viață nu trebuie ignorată, și măcar ocazional să ne întoarcem la ea.
[04 Expozitia romilor cortorari]
Cu apetitul deschis de incursiunea în viața mai mult sau mai puțin secretă a corturarilor, am decis să văd și expoziția pe aceeași temă din locația din Piața Mică. Experiența a întregit înțelegerea dată de film, deși recunosc că m-a lăsat cu aceleași dileme. Îmi plac dilemele, întrebările, și le colecționez cu pasiune, mai mult decât pe răspunsuri. În cazul acesta, însă, simt o tensiune internă. E oare dezirabil, în numele diversității și al respectării altor culturi, să privim cu înțelegere și acceptare ceea ce în esență este un abuz al drepturilor omului? Femeia nu este o persoană de rangul doi în comunitățile descrise. Este mai degrabă o posesiune, la limita dintre obiect și animal. Singura ei valoare este dată de procrearea unui copil de sex masculin. În afara societății moderne din multe puncte de vedere, dar conectați la ea în alte feluri (ubicuul telefon mobil, cu accesul la informație sau live-streaming, sau ecografia care permite identificarea sexului fătului și duce de multe ori la avorturi, uneori extrem de târzii, mai ales când ar urma o a doua fată în familie), obiceiurile și valorile țiganilor corturari din Transilvania par să fie considerate moșteniri ce merită protejate inclusiv, poate paradoxal, chiar de protagonista filmului. Pentru mine, e greu de înțeles. Valoarea documentarului este însă tocmai aceasta – prezentarea unei realități. Concluziile nu sunt impuse, ideile nu sunt prezentate deja formate.
[05 Nelu Târnovan – antrenor, manager, copil de mingi, vopsitor de tușe]
După o săptămână întreagă de festival, vei fi acumulat multe astfel de dileme. Vei fi aflat multe probleme care îi macină pe mulți oameni din multe locuri, dar și multe soluții sau atitudini în fața dificultăților. Unele dintre povești te vor fi revoltat. Unele te vor fi înduioșat sau încântat. Unele, chiar, te vor fi distrat. Acestea din urmă sunt mai rare, pentru că pare să existe un consens în lumea realizatorilor de documentare de genul celor prezentate la Sibiu care spune că un film este cu atât mai valoros cu cât drama prezentată e mai mare. Celălalt film premiat la categoria „România” prezintă un foarte bun contraargument acestui principiu. „Vulturii din Țaga” reușește să prezinte o realitate care multora dintre noi, orășenii, ne este foarte puțin sau deloc familiară – viața satului contemporan românesc – și face asta cu umor. Se poate, deci. Nu este vorba că viața aceasta ar fi lipsită de probleme, și nici că respectivele probleme ar fi luate în râs. Nu. Doar că dacă personajul urmărit – „domnul Nelu” – are simțul umorului și o atitudine pozitivă, și dacă realizatorii filmului nu țin cu orice preț la lacrimogenitate, rezultatul poate fi ceva rar și valoros. Un film care are și valoare informativă, și de divertisment.
[06 Q&A cu Valer Cosma și Gelu Duminică după „Chris the Swiss”]
Pus în fața unui asortiment atât de variat și interesant de documentare, dilema legată de alegere este suficient de dificilă, însă AFF îți va mai fi rezervat surprize generatoare de acronime fobice. Pentru că odată terminată proiecția, vei fi tentat să fugi spre altă locație, spre un alt documentar, dar de multe ori vei rămâne la sesiunea de întrebări și răspunsuri – mă scuzați pentru vorba lungă, am vrut să spun Q&A – sau uneori chiar dezbaterea pe temele prezentate în film. Invitații, specialiști în domenii relevante și realizatori sau personaje ale filmului, îți vor îmbogăți înțelegerea și îți vor oferi perspective noi. Vei avea ocazia să asculți legende ca Nick Broomfield vorbind despre opera și tehnica lor (chiar dacă prin intermediul Zoom-ului, pentru că a făcut CoVid și nu a putut zbura de data asta până aici). Te vei relaxa la un concert Nightlosers. Vei vedea cum o echipă de entuziaști a colaborat cu inteligența artificială pentru a readuce la viață geniul cinematografic al lui Felini.
[07 Felini]
Vei vedea o actriță americană jucând pe scena din fața ta un segment din piesa în care a apărut de peste 300 de ori deja.
[08 Melissa Lorraine într-un extras din Julieta]
Și în ultima zi, vei face cunoștință cu băieții de la Recorder și filmul lor de investigație. Te vei întrista și revolta de cele aflate – vă rog pe toți să vedeți „Prețul tăcerii”, pentru voi și noi toți – și când te vei întreba dacă mai există vreo șansă pentru țara asta, poate îl vei întreba personal pe Mihai Voinea dacă are vreo urmă de optimism, iar el îți va spune că tinerii sunt, contrar așteptărilor tale, interesați de politică, că știrile lor sunt urmărite și la oraș și în mediul urban, că jurnaliști bine intenționați există încă și că el e decis să lupte.
[09 Recorder]
Bineînțeles, nu vei face niciunul dintre aceste lucruri, pentru că AFF 2022 s-a încheiat. Vei face însă altele cel puțin la fel de interesante când festivalul domnului Budrală se va autodepăși din nou în 2023. Vei dormi puțin, vei mânca pe apucate, îți vei petrece mai tot timpul ingerând informație. Sau poate vei fi mai înțelept decât mine, vei pune FOMO la colț, și te vei relaxa vizionând doar cât și când e confortabil, plimbându-te prin centrul foarte pitoresc și bucurându-te de mâncarea locală.