În general, filmele prezentate la evenimentele de tip Astra Film Festival sunt un tip anume de documentar. Aș îndrăzni să-l numesc umanist și dramatic. Asta înseamnă că subiectul filmului este mai degrabă un individ sau grup de indivizi (în contrast cu societatea în general) și că dacă povestea este sfâșietoare, cu atât mai bine. N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Nu cred că este ceva în neregulă cu asta. E important să știm ce-i chinuie pe confrații noștri aflați la distanțe mai mici sau mai mari în spațiu, timp, clasă socială, șamd. E de asemenea important să ne emoționăm când o facem, pentru că emoția ajută la fixarea informației.
Astra Film Festival, refuzând să se înscrie în cadrul restrâns impus de uzanțe, a mers mereu în direcții noi, împingând limitele, diversificând oferta pentru public, atât din punct de vedere al conținutului cât și al prezentării. Avem nevoie poate mai mult decât oricând să înțelegem ce se întâmplă în societatea noastră, în ce feluri este ea bolnavă, și ce ar fi nevoie pentru a o readuce în orice măsură este posibil pe un făgaș mai dezirabil.
Cele patru filme alese în cadrul secțiunii au vizat toate problema centrală a României: corupția și diversele ei moduri de manifestare. De la cele cu impact local prezentate în „Afaceri în spatele cortinei”, ancheta realizată de jurnalistul TVR Răzvan Butaru la Teatrul din Petroșani, trecând prin parazitarea aparatului de stat de către un aparat birocratic supradimensionat expusă de Alex Dima în „Statul degeaba” și deturnarea fondurilor destinate dezvoltării comunităților locale din reportajul Paulei Herlo „România cu de toate”, și ajungând la cel mai mare pericol cu care se confruntă țara noastră în momentul de față, pierderea completă a democrației și așa șubrede, subiect care a fost analizat în investigația celor de la Recorder „Prețul tăcerii”. În stilul deja consacrat AFF, toate cele patru proiecții au fost urmate de dezbateri la care au participat autorii filmelor, invitați cu expertiză relevantă și membri ai publicului care au avut ocazia să pună întrebări celor de pe scenă. Așa ceva nu trebuie ratat, mi-am spus.
Păstrând, firește, ce este mai important pentru final, filmul celor de la Recorder a rulat sâmbătă seara. Deși era disponibil online (fie pe site-ul recorder, fie direct pe youtube), recunosc cu rușine că nu îl văzusem. Am făcut-o atunci, și nu mi-am putut lua ochii de pe ecran din prima până în ultima secundă a celor 50 de minute, iar apoi am fost la fel de prins de discuția chiar mai lungă ce i-a urmat care i-a adus în fața noastră pe doi dintre realizatori – Mihai Voinea și Cristian Delcea – alături de Răzvan Chiruță de la PressHub și, pe post de moderator, Cătălin Striblea de la Europa FM.
Poate că pierderea totală a democrației sună ca o exagerare. Vă asigur că nu este, și dacă veți decide să vedeți „Prețul tăcerii”, lucru pe care vă încurajez, nu, vă rog să-l faceți, veți înțelege de ce. Atunci când principalele două tabere politice ale țării, în loc să fie în colțuri opuse, fac în principiu front comun în exploatarea populației, lucrurile sunt destul de grave. Populația are însă o șansă cât timp este informată, și faptul că, prin sumele impresionante alocate partidelor politice de stat, acestea sunt în curs de a obține suportul sau în cel mai rău caz tăcerea mass media nu poate decât să tragă cel mai grav semnal de alarmă. Insulta finală este că banii cu care este cumpărată colaborarea tacită a televiziunilor sunt chiar banii noștri.
Tăcerea din titlu se referă probabil la cea a televiziunilor. Cea a reprezentanților partidelor politice este însă și ea gravă. Președintele țării este tras și el la răspundere pentru aceeași tăcere de către cei de la Recorder, in absentia ce-i drept, dar la el în bătătură cum s-ar spune, în Sibiu, la un festival realizat sub înaltul său patronaj. Faptul că cei de la Recorder fac acest lucru fără teama că se expun unui risc major este încurajator. Ne-am dori însă ca în momentul în care ne îmbărbătăm să o putem face cu ceva mai mult decât „măcar nu e așa rău ca-n Rusia”.
Așadar, am experimentat simultan conștientizarea faptului că democrația noastră este în pericol dar și confirmarea că este totuși încă vie și că există oameni care se luptă pentru ea. Not bad for a Saturday night, not bad!