| Un material de Adriana Moca |
Clujul s-a trasformat – prin curajul și determinarea unor oameni cu fler – în destinație cultural-turistică extrem de bogată în evenimente care adună anual mii de participanți: festivaluri de muzică, festivalul de film TIFF, concerte, spectacole de teatru la Teatrul Național ori Teatrul Maghiar de Stat, expoziții. Orașul arată spectaculos de bine, cu multe din clădirile de patrimoniu renovate, cu un transport în comun civilizat și monitorizat, astfel încât în majoritatea stațiilor afli, de pe afișajul electronic, câte minute de așteptare ai. Seara, centrul are un aer și mai sărbătoresc. Cu lumini bogate deasupra zonei pietonale și restaurantele elegante, Clujul poate fi confundat lesne cu un burg dintr-o țară occidentală, grație și studenților străini sau IT-iștilor relocați aici. Pe stradă auzi frecvent limba engleză.
Printre manifestările ce fac onoare acestui oraș și îl pun pe o hartă culturală de top se numără și Galactoria, binecunoscuta Gală a Absolvenților Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, care a avut loc anul acesta între 2-11 iunie. Cu douăzeci de ani în urmă, profesorul de actorie Miklós Bács punea bazele unui festival, atipic la vremea aceea în România (ulterior imitat și replicat), o gală a tinerilor absolvenți de actorie. În timp, Facultatea de Teatru de la Cluj s-a îmbogățit cu noi departamente de film, regie, teatrologie astfel că, anul acesta, tinerii au prezentat spectacole ale ambelor secții, române și maghiare, sub conducerea profesorilor coordonatori de an actorie teatru, dar și ale tinerilor colegi regizori, spectacole lectură ale textelor dramatice semnate de absolvenții secției Teatrologie, precum și spectacole invitate, ateliere cu artiști din străinătate, conferințe, concerte, expoziții. Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii și de Facultatea de Teatru și Film, și organizat împreună cu wave hub și Asociația Ataraxia. Uimitoare a fost solidaritatea foștilor studenți sau profesori ai școlii, căci pe lista celor care au contribuit financiar la buna desfășurare a evenimentului se numără alumni ai facultății, profesori și artiști din toată țara, al căror nume merită citat, căci generozitatea e lucru rar în meserie: Miklós Bács, Brezeanu Mihai, Ciprian Scurtea, Bob Rădulescu, Dan Chiorean, David Zoicaș, Stehan Adrian, Alina Ioan, Andrea Gavriliu, Alexandra Dușa, Andrei Boariu, Folosea Fulvia Mădălina, Cosmin Stănilă, Leta Popescu, Mate, Denisee, Robert Trifan, Dumitrean Ramona, Sânziana Tarța, Fatma Mohamed, Doru Taloș, Ionelia, Generația Galactoria 2020, Mihaela Borza, Rednic Ana, Adrian Matioc.
Programul evenimentului a inclus, pe lângă reprezentațiile celor două secțiuni, română și maghiară, altele noi: „Și eu am fost aici” (spectacol creat de foști absolvenți ai Facultății, „Metamorfoze” de la Teatrul din Satu Mare), secțiunea „Mâine” (cu un spectacol reprezentativ din Festivalul de teatru pentru liceeni), sau spectacole ale altor instituții de învățământ superior de specialitate (UNATC București, Accademia Nazionale d’Arte Dramatica Silvio d’ Amico Roma, Italia și Academia Athanor, Germania), ateliere de actorie de film cu directoarea de casting Domnica Cârciumaru, ateliere pentru însușirea metodei PEM ACTING cu Sarah Victoria din Australia și Inka Patricia Butz din Germania, atelier de voce cu Baldo Mikulic din Croația, atelier de stand-up comedy cu Dragoș Pop sau management cultural cu Mateea Marin. Din motive obiective, de timp și – uneori – de programare simultană, am ales doar câteva spectacole din meniul foarte dens al evenimentului în acest an.
La emoționanta deschidere a Galactoriei, au ascultat în picioare imnul „Gaudeamus igitur” profesori și studenți deopotrivă, alumni ai facultății, deveniți actori ai Teatrului Național din Cluj sau ai altor teatre de prestigiu din țară. Au vorbit cu dragoste și prețuire pentru această „generație a pandemiei” care a reușit să surmonteze prin muncă o perioadă nefastă petrecută online, profesorii secțiunilor române și maghiare de Actorie, Regie, Teatrologie, decanul Facultății Liviu Malița, directorul secției române Răzvan Mureșan, profesorii coordonatori ai anului terminal actorie – secția română Irina Wintze (actriță a Teatrului Național Cluj), Camelia Curuțiu și Ciprian Scurtea (actor la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu), Ștefana Pop-Curșeu (director artistic al TN Cluj) și Alexandra Felseghi (Teatrologie), Szilagy Csaba (directorul secției maghiare), Raluca Sas Marinescu, Kozma Gabor (coordonator anul III actorie, secția maghiară). La cele două sedii ale Facultății de Teatru și Film, studioul „Gyorgi Harag” și studioul „Radu Stanca” au fost vernisate expozițiile „Școala în afișe” (afișele celor 19 ediții ale Galactoriei), „Portrete” ale artistului Cătălin Asanache, și „Masca lor, ochii mei” ale artistului Dragoș Bălan. Un program consistent de concursuri one-man show-uri de lecturi publice a avut loc pe 4 și 5 iunie. Concursul a propus promovarea tinerilor actori, dezvoltarea abilităților și stimularea inovației în teatru, prin texte noi. Această inițiativă a dorit să genereze oportunități valoroase pentru consolidarea carierei actorului și exprimarea creativității sale într-un mod autentic. Juriul a fost format din foști absolvenți ai Facultății de Teatru și Film: Ciprian Nicula (absolvent în 2014. Nominalizat de două ori la premiile UNITER, pentru debutul său în 2015 și pentru cel mai bun rol masculin principal în 2017, continuă să facă parte din numeroase producții la Teatrul Național din București. Este membru fondator al Asociației altReal și Vicepreședinte în cadrul Asociației Ataraxia.), Cătălin Asanache (absolvent al aceleiași facultăți: regie de film, actorie, regie de teatru, dar și al UNARTE București. Artist performativ și vizual, antreprenor și manager cultural, a fondat Asociația altReal unde este Director al departamentului de Leading și Inovație, director creativ și vicepreședinte în cadrul Asociației Ataraxia, și director executiv al companiei „wave hub”) și Florin Călbăjos (actor la Teatrul Național din București. A câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala HOP și premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar la Festivalul Internațional de Teatru Atelier. Este, de asemenea, director executiv al Asociației altReal și director operațional în cadrul Asociației Ataraxia). În două zile consecutive, s-au prezentat studenții: Carla Graur cu „Psihoză 4:48” (Sarah Kane), Adrian Stancu cu „Toate acele lucruri minunate” (Jonny Donahue), Denisa Tudora cu „Little body on the wall” (Jan Fabre), Ama Beschieru și Carla Graur cu „Mama, asta e pentru tine” (Amy Nostbakken & Norah Sadava), Medeea Chiriac cu „Iulia, biata de ea” (Gabriel Sandu), Luca Platon cu „Decalogul după Hess” (Alina Nelega), Gabriel Sandu cu „Flori pentru Algernon” (Daniel Keyes), Robert Ioan cu „Ghost Island” (Frederic Beigbeder), Tudor Jula cu „Vara în care mama a avut ochii verzi” (Tatiana Țîbuleac), Jennifer Salma Sidor cu „O floare pătată” (text propriu), Alexandra Rău cu „Scrisoare pentru tata” (Franz Kafka), Raluca Bălan cu „Monoloagele vaginului” (Eve Ensler), Andreea Radu cu „Iphigenia în Splott” (Gary Owen).
Din motive care au ținut de o programare concomitentă a spectacolelor secțiilor română și maghiară, am putut vedea doar câteva din spectacolele absolvenților secției române: „Oldies but goldies”, „Macbeth”, „Efectul Lucifer” și „Orologiul lui Pulcinella”. Poate că data viitoare, organizatorii se vor gândi să ofere timpul necesar vizionării tuturor spectacolelor incluse în gală, atât publicului român, cât și celui vorbitor de limbă maghiară. Poate cu reprezentații duble, sau la ore diferite….?
Să începem cu spectacolele… light, ca să urcăm apoi pe scara intensităților dramatice până la textele cu problematici grave.
„Oldies but goldies” – un muzical pus în scenă de coordonatorii anului terminal, Irina Wintze, Camelia Curuțiu și Ciprian Scurtea (ultimii doi joacă propriile roluri de profesori în spectacol) pe ideea unui casting pentru un spectacol regizat de Răzvan Mazilu ce apare într-o filmare proiectată și-i șarmează pe tinerii nerăbdători să facă parte din spectacolul lui. Cei 17 actori au prospețime și o energie debordantă, funcționează împreună excelent, în momentele de step sau canto, bine coregrafiate. Mai presus de calitățile vocale și fizice, de felul în care evoluează remarcabil ca grup, e impresionant modul profesionist de raportare la munca de dincolo de scenă (montarea/demontarea decorului, solidaritatea dintre ei, mai rar întâlnită). Sunt valori inculcate de profesori, fiindcă pînă la urmă, studenții sunt oglinda maeștrilor lor. Trecând prin istoria muzicii, grație momentelor studiate la orele de canto/dans, învățînd să folosească lavalierele (acest instrument aproape nelipsit din mizanscenele contemporane), să danseze urmând indicații precise și să interpreteze schițe de personaje, întreaga clasă demonstrează apetență și calități pentru un gen de spectacol care face deliciul oricărui tip de public. „Oldies but goldies” poate fi un exercițiu minunat de itinerat prin festivaluri, de jucat într-un teatru care și-ar asuma o mini stagiune dedicată tinerilor absolvenți.
(„Oldies but goldies” – Text: Cosmin Stănilă; Regia: Irina Wintze, Camelia Curuțiu, Ciprian Scurtea; Pregătirea muzicală: Katalin Inctze; Coregrafie: Vlad Sebastian, Antonia Indrei; Coregrafie step: Adrian Strâmtu; Sunet și lumini: Victor Lup; Distribuție: Anul III, Actorie + our special guests: Emanuel Pop/ Leo Chioneac, Paul Tonca, Adrian Strâmtu; Mulțumiri: Răzvan Mazilu, Maria Alexievici)
Un alt spectacol, plin de energie, culoare și antren e „Orologiul lui Pulcinella” (un gen foarte rar jucat de absolvenți, căci pentru commedia dell arte e necesar un antrenament serios). Intru în sală mai devreme și sunt martora acțiunii de igienizare a platoului, pe care o fac pe rând profesorii (pe Ciprian Scurtea și pe Irina Wintze i-am suprins în câteva seri performând la ”mop”), ca să le lase studenților timp pentru machiaj și costume. Căci, pregătirea de commedia dell arte are nevoie de un timp ceva mai îndelungat pentru asamblarea burțile false, a măștilor alambicate, a tuturor ingredientelor necesare. Ionuț Caras (actor al Teatrului Național Cluj, pe care tocmai îl admirasem în rolul seducătorului desăvârșit în Amphitryon, regia Silviu Purcărete) înlocuiește un student. Emoțiile lui – deși le gestionează profesionist – sunt prezente, iar glasul modificat perorează într-una pe intrarea spectatorilor, din vârful unui tobogan. Și el a fost studentul lui Miklós Bács, în promoția 2004, iar ”Profu” – așa cum îl alintă generații întregi care au învățat de la el idealism, atitudine, smerenie și entuziasm față de meserie – e și de data asta în sală. Exercițiul se construiește în jurul ideii de timp, în versuri pline de haz și cu aplomb, cu senzația că se improvizează pe loc. Studenții contează mult pe relația cu publicul, care răspunde cu bucurie, aplauzele finale nesfârșite sunt dovada plăcerii și a generozității transmise de pe scena micului studio.
(„Orologiul lui Pulcinella” – Distribuție: Dottore Passato – Alexandra Rău, Dottore Presento – Carla Graur, Dottore Futuro – Ama Beschieru, Meraviglia – Medeea Chiriac, Colombina – Raluca Balan; Signor Ricco – Bogdan Ifodi, Signor Povero – Andreea Radu, Trivelino – Antonia Crișan, Pulci-tata – Ionuț Caras, Pulci-mama – Gabriel Sandu, Pulci-frații – Ecaterina Ivănușcă & Denisa Tudora, Pulci-bebe – Jennifer Salma Sidor, Il Capitano – Tudor Jula, Brighella – Adrian Stancu, Arlechino – Robert Ioan)
Unul din cele două spectacole complexe ale acestui an III e „Macbeth”, un exercițiu de două ore, după William Shakespeare (semn că s-au operat modificări în text) extrem de dens, o încercare de a familiariza studenții cu opera shakespeariană. „Macbeth” e printre cele mai complicate, mai tulburătoare și mai dramatice piese. Tinerii actori îndeplinesc meritoriu sarcinile și indicațiile, fără să distoneze, fiecare încercând să atingă acele puncte de incandescență artistică. Spectacolul începe cu un moment de real maraton fizic, căci întreaga trupă aleargă pe loc minute bune, fără să-și piardă suflul. Încercați asta acasă și veți vedea că nu e deloc ușor! Pe rând, studenții interpretează scenele cuplului Macbeth-Lady Macbeth, dând culoare personală, senzualitate și energie întunecată. Crima e o acțiune colectivă, momentul fiind dublat de corul omniprezent al femeilor însângerate – feminități sălbatic vrăjitorești. Jocul actoricesc este reprezentat coloristic în roșu și negru – culorile dominante în spectacol – subliniind patima și decăderea eroilor lui Shakespeare, un fel de oglindă a timpurilor contemporane, marcate de violență și ură. Aplauze tinerilor actori la acest început de drum, extrem de greu, pentru care ei dovedesc maturitate și o paletă largă de instrumente ale meseriei.
(„Macbeth” – Distribuția: Raluca Balan, Ama Beschieru, Medeea Chiriac, Antonia Crișan, Carla Graur, Bogdan Ifodi, Robert Ioan, Ecaterina Ivănușcă, Tudor Jula, Luca Platon, Valentin Nechifor, Alexandra Rău, Andreea Radu, Gabriel Sandu, Jennifer Salma Sidor, Adrian Stancu, Denisa Tudora, Alex Todea; Coregrafie: Andreea Gavriliu; Coordonare lupte scenice: Peter Habala; Univers sonor: Șerban Ursachi, Bogdan Ifodi; Costume: Dîrle Răzvan Paul; Light Design: Victor Lup)
Pentru o experiență de teatru fără plasa de siguranță a profesorilor, mereu grijulii cu tinerele speranțe, cei trei coordonatori de an l-au invitat pe regizorul Horia Suru pentru „Efectul Lucifer”, un text scris chiar de studenți în exercițiile colective de improvizație, cu o dinamică provocatoare și atât de contemporană. El însuși absolvent în 2008 al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune – secția Actorie, clasa Miklós Bács, cu un master în Regie Teatru & Multimedia la aceeași facultate, Horia Suru a semnat regia a peste 26 de spectacole la teatre din întreaga țară (Teatrul Național I.L.Caragiale, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Mic, Teatrul Excelsior și Teatrul Point, Arad, Baia Mare, Oradea, Sfântu Gheorghe, Bacău și Botoșani). Un regizor profesionist așadar, într-un excelent exercițiu cu cei mai tineri, pe un text surprinzător. Pornind de la „Experimentul Stanford” al psihologului american Philip Zimbardo (carte apărută la editura Nemira), regizorul investighează și reprezintă resorturile brutalității în orice mediu social (chiar dacă experimentul a plecat inițial de la mediul concentraționar), pornind de la un joc acceptat de bunăvoie al unui grup de tineri care se supune în glumă la început, regulilor jocului. Totuși, pe parcursul spectacolului, personalitățile se deformează, grupul de gardieni devenind de o brutalitate și o cruzime inumane, iar cel al deținuților din ce în ce mai fragil, mai vulnerabil. Horia Suru mânuiește cu talent și subtilitate, toate resorturile interioare care duc la desfigurarea umanității, în numele unei poziții câștigate absolut întâmplător. Cele două grupuri – gardienii și deținuții – sunt egal construite, oferind fiecărui student momente de strălucire actoricească.
(„Efectul Lucifer” – Distribuția: Adrian Stancu, Alexandra Rău, Ama Beschieru, Andreea Radu, Antonia Crișan, Bogdan Ifodi, Carla Graur, Denisa Tudora, Ecaterina Ivănușcă, Gabriel Sandu, Ioan Crișan, Luca Platon, Medeea Chiriac, Raluca Balan, Robert Ioan, Tudor Jula; Regia: Horia Suru; Asistent de regie: Bianca Temneanu; Coregrafie: Sophie Duncan; Costume: Răzvan Dîrle, Kriszta Pop; Lumini, sunet: Victor Lup)
În spectacolul de absolvență al tinerei regizoare Denisa Hălăngău, „Richard III”, aceiași actori (anul III, secția română) strălucitori în musical și commedia dell arte, suprinzător de maturi în „Efectul Lucifer” și „Macbeth”, se pierd sub partituri insuficient argumentate, apelând la stiluri de joc diferite, pendulând între realism psihologic și detașare brechtiană. Semne scenografice recognoscibile din mizanscene celebre (Ostermeier, Radu Afrim, Silviu Purcărete) nu funcționează laolaltă, decât – poate – ca citate ironice cu privire la regizorii celebri. Însemnele ”formelor noi”, cehoviene de care se prevalează tânăra generație, par să se compună aici dintr-un mix de stiluri, ca un puzzle neglijent din care lipsesc figurinele esențiale pentru receptarea corectă a gândului regizoral. O lume posibil post-apocaliptică, eminamente primitivă (scena e acoperită de pământ, cu un ochi de apă mocirloasă ocolit cu grijă de toate personajele, până la ultima scenă) e populată de ființe masculine efeminate, în costume amintind de sex-shop-urile din Place Pigalle, și personaje feminine – urâțite pînă la diformitate, a căror miză de luptă și ură e mereu dublată de o sexualitate incertă. Cu puseuri de infantilă cruzime, capricii de copil răzgâiat, și o apariție de drag-queen, Richard o seduce pe Lady Ann cu un …. inel minuscul. Una din scenele care pun mari întrebări tuturor regizorilor (ca și aceea a fantomei din Hamlet) e rezolvată superficial și neconvingător. Nu efectele exterioare lipite cu super glue de Shakespeare construiesc ideea unui spectacol. E un demers ce presupune cultură, rigoare, lectură atentă, bună cunoaștere a psihicului uman și – măcar embrionar – un univers propriu.
(„Richard III” – Distribuție: Ama Beschieru, Carla Graur, Bogdan Ifodi, Robert Ioan, Valentin Nechifor, Andreea Radu, Jennifer Salma Sidor, Adrian Stancu)
*************************
„Suntem perfect conștienți că acest proiect este extrem de ambițios și frizează utopia, dar ce poate fi mai propriu actorului decât visarea îndrăzneață?” a fost declarația echipei Galactoria 2023. Am încercat să aflu de la profesorii anului III actorie, secția română, cum s-a construit această ediție care și-a ales ca subtitlu „I will be famous”.
Irina Wintze, ai făcut parte din echipa Galactoria încă din 2004, de la prima ediție. Cum se vede cea de-a 19-a ediție din 2023, față de cea de acum 20 de ani, din perspectiva ta? Ce s-a modificat, ce s-a câștigat sau s-a pierdut în aceste 19 ediții?
Lucrurile s-au schimbat enorm…. sigur, ca totul din jurul nostru! Scopul festivalului Galactoria a fost ca el să funcționeze drept rampă de lansare a viitorilor actori. Regizori sau directori de teatre, interesați să ia pulsul unei generații, să dibuiască personalitățile artistice care s-ar fi potrivit în trupele pe care le conduceau, onorau cu prezența lor această sărbătorească vânătoare de talente. Mulți dintre absolvenți și-au găsit locul așa. Astăzi însă numărul școlilor de teatru s-a triplat, numărul absolvenților este uriaș … e suspect să socotești că sunt 100 de actori extraordinari chiar într-o promoție de 600; în plus, posturile sunt blocate, iar teatrul independent nu este suficient ca piață a muncii pentru acești tineri. Acum 20 de ani, totul părea ușor și firesc, mă refer la organizare. Era un eveniment la care participau cu bucurie ceilalți profesori, colegii din anii mai mici, cronicari de teatru. Era o desprindere emoționată de țărmuri, dar și cu nerăbdarea perspectivei orizontului. Nu s-a pierdut nimic din râvna cu care se lucrează la spectacolele în care studenții își pot etala aptitudinile …. doar stelele norocoase de pe cer nu le-am putut desprinde pentru ei! Nesiguranța legislativă din domeniul cultural și artistic care lasă impresia dezinteresului, o specta-cultură de multe ori calpă, atâția tineri energici, inteligenți, puternici, oameni de echipă – care plutesc în derivă, se concretizează într-un zid de ceață care blochează orizonturile.
Cum ar arăta o ediție ideală, ca timing, echipă, program?
În primul rând, ediția ideală ar avea un public de specialitate, într-un răgaz în care pe calendar nu ar fi TIFF, FIT Oradea, FIT Sibiu… dar asta nu o putem evita deoarece perioada de desfășurare a Galactoriei este cea a sesiunii anului III. Anul acesta, pentru că s-au împlinit 20 de ani de la prima ediție, am propus o formulă în care să fie reprezentată ziua de Ieri – prin invitarea unui spectacol care are în distribuție alumni ai facultății noastre, ziua de Azi – prin producțiile studenților de la actorie, regie și teatrologie și ziua de Mâine – prin invitarea unui spectacol premiat la festivalul de teatru pentru liceeni, precum și spectacole ale altor instituții de învățământ artistic superior, din țară și din străinătate. Fiecare echipă este ideală pentru ediția de care se ocupă; fiecare are propriul proiect, adaptat la cerințele și la aspirațiile momentului, și asta ține de spiritul frumos și viu pe care trebuie să îl aibă o manifestare artistică.
Spectacolele de absolvență ar putea fi incluse în repertoriul unui teatru?
Cu siguranță, da! Ar fi extraordinar și benefic și pentru absolvenți, dar și pentru publicul obișnuit al teatrelor care ar participa la un circuit al spectacolelor selectate pentru un astfel de program.
Crezi că „visarea îndrăzneață” continuă să fie un motto bun pentru această meserie?
Absolut!
Camelia Curuțiu, și tu și Ciprian Scurtea sunteți din prima serie de „galactori” absolvenți din 2004. De data aceasta, te afli în postura de coordonator de grupă/an. Pentru care parte/secțiune din programul Galactoria 2023 ai avut cele mai mari emoții?
Fiecare moment al galei a fost gândit cu multă poftă și bucurie, astfel că am avut emoții la fiecare spectacol, eveniment, concert, expoziție, întâlnire. E adevărat, e prima generație pentru care am această calitate/responsabilitate de coordonator de an. Să-i încurajezi pe ceilalți să-și găsească calea și totodată să-ți descoperi propria voce! Cred că aici, la această parte, am avut de fapt cele mai mari și mai diverse emoții. Pentru că m-am simțit răspunzătoare de orice împrejurare provocatoare sau dificilă, de fiecare moment de izbândă, de căderi, trădări sau neputințe, de fiecare minut sau secundă de acțiune sau adevăr, de fiecare destin în parte. Acest rol a fost cel mai greu, să călăuzești și să fii propria călăuză, să devenim împreună cea mai bună versiune a noastră.
Ce ar trebui să știe – dincolo de instrumentele artistice și talentul fiecăruia – un tânăr absolvent de actorie despre lumea pe care se pregătește s-o cucerească?
Mi-ar plăcea să pot răspunde cu tandrețe la această întrebare. Dar am responsabilitatea de a le spune, așa cum am făcut-o de fiecare dată în acești trei ani, că dacă școala e cel mai frumos și mai sigur loc din lume, fiind un spațiu al încercărilor și al greșelilor, al răbdării și al îngăduinței, al bunăvoinței și al vulnerabilității, lumea de dincolo este o lume a lipsei totale a plaselor de siguranță. O lume fascinantă și provocatoare dar imprevizibilă și plină de reale obstacole: de la lipsa locurilor de muncă, la salariile mici ale actorilor debutanți, de la concurența acerbă la lipsa finanțării teatrului independent sau a finanțării neadecvate a proiectelor și a contractelor pe termen lung, până la situațiile umilitoare cu care se vor confrunta, critici, respingeri, eșecuri, impostură, etc.
În același timp îi rog să nu-și piardă credința, de ce-ul acela foarte personal, să fie ghidați de pasiune, dorință și perseverență. Să-și caute în permanență modele de urmat. Să muncească mult și astfel lucrurile vor fi poate, un pic mai ușoare. Să meargă înainte cu inocența anilor lor, să fie ghidați de motto-ul “Un pitic într-o lume de uriași. Ce-aș mai vrea să-i pot călca în picioare!”
Ce planuri ai/aveți pentru următoarea ediție?
Deocamdată nu pot să mă gândesc la ce va fi peste patru ani, când ne vom afla din nou în postura de organizatori. Dar, dacă este ceva la care trebuie să mă gândesc este că mi-aș dori ca acest festival să-și construiască o identitate din ce în ce mai puternică, să aibă o abordare și o strategie mai clară, mai concentrată, să crească în popularitate, impact și oportunități și să devină o platformă reală pentru viitorii noştri absolvenți. Noi toți trebuie să ne preocupăm în mod responsabil, conștient și constant de educația de calitate pe care o oferim studenților noștri, pentru că doar așa vom contribui la dezvoltarea și la creșterea șanselor lor de a avea o carieră artistică. Prin urmare, conceptul “Dream big”, determinarea și responsabilitatea trebuie să devină factori cheie în organizarea festivalului Galactoria în următorii ani.
Ciprian Scurtea, cum consideri că s-a transformat piața artistică din 2004 (prima ediție) până azi, sau ca să pun o întrebare mai directă, ce șanse are tânăra generație la a cărei pregătire ai participat, pe o piață a muncii aproape închisă pentru actori?
Cred că este evident pentru toată lumea că, azi, în România, diferența dintre cerere și ofertă este una extrem de mare. E un fenomen care pe mine mă depășește și nu înțeleg cum s-a ajuns aici. Sunt în jur de 500 de absolvenți care au studiat actoria în fiecare an. Enorm. Mai ales în condițiile în care se fac foarte puține angajări iar astăzi posturile sunt înghețate. Cred că factorii decizionali ar trebui să se așeze la masă și să încerce să reglementeze acestă situație atât de nesănătoasă pentru lumea teatrală din România. De asemenea cred că ar trebui să existe un dialog strâns și mai sincer între teatrele din România și școlile de teatru. Poate așa s-ar putea rezolva această diferență enormă dintre cerere și ofertă. Astăzi, fiecare oraș important din țară are o școală de teatru. E mult prea mult. Din păcate, asta a dus și la o diluare a calității absolvențiilor de actorie, iar unii dintre profesori par a fi uitat că au o responsabilitate enormă față de acești tineri, față de viețile lor.
În 2004, când am terminat eu, lucrurile erau puțin diferite. Aproape fiecare dintre noi am reușit să ne angajăm, lucru care astăzi este aproape imposibil.
Dacă azi ai încheia studiile vocaționale de actorie, cum ai încerca să-ți construiești parcursul?
Vă spun sincer că nu știu, deși copiii noștri sunt destul de optimiști, dar cred că este inconștiența vârstei. Ceea ce este ok. Avem nevoie de ea, mai ales când facem acestă meserie. Eu rămân fidel principiului meu, adică eu consider că primii trei ani după ce ai terminat facultatea sunt extrem de importanți. Sfatul meu este ca – în măsura posibilului – să joace cât mai mult. Oriunde și cu oricine. E o perioadă în care ai nevoie să testezi lucrurile pe care le-ai învățat în facultate pentru a-ți găsi propriul drum. Apoi îți poți lua zborul spre marile scene. Bineînțeles, dacă primești o ofertă de la National Theatre nu o refuzi :)!
Care crezi că e calitatea absolut necesară a unui tânăr absolvent de actorie azi? S-a schimbat ceva față de momentul în care ai absolvit, în 2004?
Aș vrea să cred că studenții noștri nu au plecat cu o singură calitate după acești trei ani petrecuți împreună. Din acest punct de vedere, lucrurile nu s-au schimbat foarte tare din 2004, când am terminat eu facultatea, deoarece consider că există o serie de calități, care ar trebui să rămână constante pe parcursul acestei călătorii. Irina, Cami și cu mine considerăm că studentul trebuie să plece din facultate cu un sistem foarte clar de lucru. Să nu uităm că actoria este și trebuie să rămână o meserie care se face după anumite reguli. Altfel, ne apropiem de teatrul de amatori practicat la nivel de hobby, care nu e un deziderat rău în sine, dimpotrivă, dar trebuie să existe o graniță clară între un profesionist și un amator. O pregătire teoretică despre meseria pe care o practici, o cultură generală cât mai bogată sunt calități absolut necesare actorului secolului 21. Forță de muncă, disciplină, încredere, voință, imaginație, un corp și o minte sănătoase și antrenate, personalitate și bucuria jocului. Și să nu uităm că în primul rând suntem oameni. Din experiența mea, am văzut că, din păcate, nu există o legătură între calitatea de actor și cea de om, dar cred că o să fim mai fericiți la final dacă nu uităm că în primul rând suntem oameni. Mulțumesc studenților pentru acești trei ani de căutări, împliniri și dezamăgiri. Toate fac parte din joc. Mulțumesc că m-ati lăsat să fac parte din jocul vostru. Mulțumesc domnului profesor Miklós Bács pentru ideea Galactoriei și pentru multe altele. Un mare MULȚUMESC Irinei Wintze și Cameliei Curuțiu-Zoicaș. Fără ele, Galactoria 2023 nu ar fi existat. Gata, hai la joacă!
*************************
Într-un fel, „joaca” tinerilor s-a cam încheiat, odată cu finalul Galactoria. Va începe un drum nou, plin de provocări și nu rareori de așteptări cu final dureros. În fiecare an, toate orașele mari în care există un teatru și o facultate de profil vor lansa pe piața muncii zeci de tineri actori. Cât de pregătită e piața muncii artistice pentru a-i absorbi? Cât de pregătiți sunt actorii să-și fondeze propriile companii, să construiască o cultură independentă? Sunt suficiente fondurile publice– AFCN, Ministerul Culturii, ori celelalte foruri locale– să cofinanțeze aceste mici trupe? Unde vor juca ele, în ce spații? Are Ministerul Muncii un program de subvenții acordate teatrelor de stat pentru a încuraja tinerii artiști? Sunt întrebări al căror răspuns negativ îl cunosc. Totuși, ele merită să fie puse în spațiul public. Cine știe, poate le citește cineva și gândește o strategie. Speranța moare ultima. Drum bun și mult noroc tinerilor artiști. Semper sint in flore, Galactoria!