Kimia este eroina și naratoarea unui roman de debut extraordinar ce vorbește despre dorința de a fi mamă, despre identitate orientală și prejudecăți occidentale, despre ce înseamnă să fii emigrant și ce înseamnă „acasă”, despre sindromul posttraumatic de stres al unei familii care se dezrădăcinează violent din sânul unei culturei atât de zgomotoase și de calde cum este cea iraniană spre a se „înșuruba” într-o cultură pe care o percepe drept rece și arogantă, deși o admiră și o studiază…
Kimia este o tânără femeie care vrea să devină mamă. Kimia este născută în Iran, și a emigrat în Franța în urma revoluției Islamice din 1979 pentru care familia ei a avut de plătit un preț scump. Kimia este cea mai mică dintre cele 3 surori ale familiei Sadr, „fata lui tata”, băiatul mult așteptat într-o familie dominată de femei, „băiețoiul”, copilul zvăpăiat și care s-a născut în aceeași zi în care străbunica ei a murit, iar sufletul străbunicii a trecut în trupul ei, un trup ce urma să fie al unui băiețel atât de așteptat în familia Sadr… Așadar Kimia este lesbiană, DJ, pankistă cu brațe tatuate, dezorientată cultural și emoțional, romancieră și femeie care își dorește enorm un copil, pe care îl concepe alături de un prieten seropozitiv, în tumultuoșii ani 80 din Franța…
Pentru că familia Sadr este una de intelectuali. Tatăl, Darius, este jurnalist și filosof, doctor la Sorbona, mama e profesoară de istorie, fetele vorbesc franceza la fel de bine precum vorbesc farsi. Familia Sadr luptă pentru libertatea cuvântului și pentru drepturi democratice cu un curaj vecin cu sfidarea. Darius este arestat, dispare o perioadă, fratele mamei lui Kimia (pe care aceasta o pomenește după numele mic, Sara), este și el arestat și probabil torturat, mama, Sara, își apără soțul cu mândrie și cu o solidaritate ce merge dincolo de datoria conjugală, fiind o misiune personală, de conștiință civică a unei femei care nu se identifică doar prin rolul de mamă de familie și de cetățean simplu, ci vrea să aibă o contribuție mai mare la mersul istoriei, să salveze ce se mai poate salva dintr-un Iran splendid și care cade în marasm…
Familia Sadr fuge în Franța, iar exilul este a doua parte a unei povești complexe și care trebuie spusă, pentru că francezii trebuie să înțeleagă că ignoranța nu este o scuză și că iranienii sunt victim ai unui regim abuziv, nu agenți ai terorii, că iranienii sunt fascinanți în manifestările lor emoționale de tot felul și bogatul repertoriu relațional familial, că iranienii sunt de o noblețe și de o modestie pe care Occidentul nici nu le bănuiește și peste care trece cu indiferență sau cu dispreț…
Cartea lui Kimia (alter-ego-ul autoarei Negar Djavadi) trebuia scrisă pentru ca Franța să afle că tatăl ei, intelectualul iranian cu doctorat la Sorbona nu îndrăznea să ia scările rulante la metrou, pentru că „scările sunt pentru ei”, pentru cei care plătesc impozite și nu pentru niște imigranți, niște oameni deveniți de mâna a doua în patria care i-a primit, i-a apărat, dar care îi lasă de izbeliște în deriva lor identitară și lipsa de sens a noii vieți… Pentru că „exilul este doar o cușcă mai mare” decât țara care te ține captiv, decât Iranul splendid și decăzut politic.
Dar ceea ce romanul acesta – intitulat atât de inspirat „Dezorientală” (un „mot-valise” între „orientală” și „dezorientată” ce cuprinde într-un singur cuvânt întreaga tramă a cărții) – are mai inedit este povestea miticei familii Sadr, cea cu 6 fii cu ochii albaștri, concepuți de Nur, Mama mitică a familiei, o femeie de o frumusețe izbitoare, cu ochi albaștri neobășnuiți în spațiul oriental și de Mirza Ali, cu aceiași ochi turcoaz ce vor fi semnul distinctive al unui clan extraordinar.
Mama Nur este o prințesă mitică, cea mai iubită dintre fiicele unui tată cu multe femei, fii și fiice în harem, care a iubit-o atât de mult că nu se îndura să o dea de soție. Mama Nur face 6 băieți, lucru care îi crește valoarea într-o cultură patriarhală, unde femeile dețin puterea familiei dar niciodată pe cea mare, socială, politică. Fiii ei sunt unul și unul și pentru că sunt atât de deosebiți și de la fel în același timp, ei vor deveni pentru Kimia și surori un grup de unchi cu…numere: Unchiul cu 1, 2, 3, 4, 5, 6. Kimia va avea o relație specială cu unchiul Nr. 2, cel despre care familia bănuiește că este homosexual, condiție foarte delicată în Iran. Clanul Sadr e zgomotos, populat de inși foarte diverși ca personalitate, superstițios, prietenos, militant, bogat și cu umor. Clanul Sadr va fi risipit în toate colțurile pământului de către vânturile istoriei celei mari și nefericite a Iranului.
Și aici se mai evidențiază o calitate a scriiturii lui Negar Djavadi: autoarea, educată în arta filmului, scrie un roman-film: cu tăieturi de montaj, cu inserții ale istoriei mari în istoria mică, de familie, cu zoom-in și zoom out care fac această carte atât de dinamică fără însă a-i pierde coerența narativă. Cartea aceasta ar fi putut foarte bine să fie un film, și nu neapărat o dramă, deși vorbește despre exil, tortură și depresie. Kimia are un umor negru pe care îl bănuim a fi arma ei în lupta cu „djinii depresiei”…
Un roman captivant despre ceea ce înseamnă exilul, identitatea etnică, identitatea familială, despre maternitate și despre copilărie. Teme mari
- Emoțiile și banii. Dan Ariely, Dolari și rațiune - 6 septembrie 2019
- Când copacii vorbesc. Peter Wohlleben, Viața secretă a copacilor - 6 septembrie 2019
- Literatura anti-tabu. Édouard Louis, O istorie a violenței - 6 septembrie 2019