Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Cum a fost primul festival de literatură queer din România

Cum a fost primul festival de literatură queer din România

S-a desfășurat între 25-27 martie, sub titlul „Contrar așteptărilor” și în cadrul proiectului „Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?]”, primul festival din România dedicat literaturii persoanelor queer – adică, foarte pe scurt, a celor de alte orientări sexuale și de gen, dar, într-un sens mai larg, și a celor care deviază în alte moduri (persoane neurodivergente, vegane ș.a.m.d.) de la normele, așteptările societății –, desfășurat la Institutul Goethe din București. Curatorierea le aparține lui Vlad Viski de la ONG-ul MozaiQ și poetei Ileana Negrea, parte a Cenaclului X, din care fac parte în jur de 60 de persoane queer (printre care precizez, ca disclaimer, că mă număr și eu).

Inițiativa a fost finanțată în cadrul Programului RO-CULTURA, prin Granturile SEE 2014 – 2021, acordate de către Islanda, Liechtenstein și Norvegia pentru reducerea disparităților sociale din cadrul Uniunii Europene, dar a reprezentat în exclusivitate un eveniment al comunității locale. În alte țări din Uniunea Europeană (în care am intrat abia după ce a fost decriminalizată homosexualitatea), manifestările de acest gen au devenit acceptate de câteva decenii. În capitalismul contemporan, aceste minorități ajung să fie percepute ca o bază de consumatori și de forță de muncă, care poate fi curtată pentru publicitate pozitivă sau pentru a extrage resurse de „creativitate”…

Festivalul acesta a adunat peste 50 de persoane care scriu și/sau traduc, a adunat, în cadrul mini-târgului de carte de la intrare, 7 edituri (Nemira, OMG, frACTalia, Hecate, Pagini Libere, Black Button Books, Casa de Pariuri Literare) și 2 reviste (CUTRA și post/h/um). Poate și pentru că bugetul a mers mai mult către remunerarea cum trebuie a tuturor celor au participat decât înspre promovare (ceea ce ar trebui să fie de lăudat), cea mai mare parte a publicului l-au constituit persoanele din cercurile noastre. În mod semnificativ poate, nici presa culturală nu a fost prezentă. Va trebui, de pe o poziție părtinitoare, să trec eu în revistă ceea ce s-a întâmplat.

Prima zi de festival a fost dedicată non-ficțiunii. S-a lansat ultimul număr al revistei post/h/um, „Feminism(e)”, dedicat unor traduceri de teorie feministă mai nouă, alături de primul volum din colecția „post/h/um boox” la editura frACTalia, și anume „Testo Junkie. Sex, droguri și biopolitică în epoca farmacopornografică”, semnat de autorul trans Paul B. Preciado și tradus de Daniel Clinci și Adina Mocanu. Tot la frACTalia a apărut „Sex work is work. O poveste transgen” de Antonella Lerca Duda și Jerzy Ioana. Editura Hecate a prezentat „Un spațiu doar al nostru. Povești de dragoste LGBTQ”, coordonat de Luca Istodor, și, ca titlu de referință pentru zona acesta de acum înainte, „Queer. Gândire critică, conștiință politică și practici culturale în România”, un volum colectiv coordonat de Valentina Iancu și editorul Ovidiu Anemțoaicei.

Un performance poetic subversiv, cu mesaje de solidarizare, susținut de Veda Popovici, a precedat dezbaterea despre ce înseamnă traducerea queer, dezbatere moderată de Alina Purcaru, cu Laura Sandu, Ioana Filat, Ovidiu Anemțoaicei și Ruxandra Vișan. S-a vorbit despre cum traducerile în ultimii ani din teoria și literatura queer internațională au ajutat la constituirea producției locale (inclusiv capabilă de abordări originale, adaptate contextului local), pentru că până atunci, cum spunea Anemțoaicei, „ne-am simțit mai acasă în limba engleză pentru că aveam limbajul prin care puteam să ne vorbim nouă”. Laura Sandu a subliniat apoi latura politică a actului în sine de traducere pe o piață unde „editurile vor să vândă cărți și mai puțin să contribuie la un câmp de cunoaștere sau să intervină politic”, preocuparea pentru drepturilor celor care întreprind, alături de grija față de limbaj, de termeni și contextele lor. Ruxandra Vișan de la Universitatea din București a vorbit despre „interogarea modelelor dominante din teoria traducerii” și chestiuni precum „trecerea de la o limbă cu gen semantic, cum este engleza, la o limbă cu gen gramatical, abstractizat, cum este româna”. Ioana Filat a vorbit despre plăcerea de a traduce și dificultățile de a traduce sentimente și contexte nemaiexprimate până acum în română.

A doua zi a fost cea a poeziei. Editura frACTalia a lansat „stilizări, ap.”, debutul lui alexandru adam. Apoi Ileana Negrea a citit textul manifest al Cenaclului X, înainte de a prezenta următoarele persoane din cenaclu (care au citit sau din care s-a citit în numele lor): Flavius Sindie, Mara Cioroianu, Mișa Dragomir, Corina, Alina-Elena Fluțăr, Ceza Bularca, Oana Ciobanu, Andy Andreea, Maria Martelli, Victor Horațiu Troșan și Andra Tălpeanu. Au urmat, în cadrul grupajului „Newcomers”, lecturile din patru volume de debut aflate în curs de apariție, semnate de Ada Eliane, Emilian-Cătălin Lungu, Mădălina Oprea și Nóra Ugron. Vlad Viski a prezentat o serie de alte nume care au publicat deja în volum (o parte sunt și în cenaclu): Teona Galgoțiu (videopoeme), Tudor Pop, Răzvan Andrei, Nicoleta Onofrei, Ileana Negrea, Carolina Vozian, Denisa Ștefan, Alexandru Nathan Moisii, Yigru Zeltil și Mihail Tamba. Lectura „Alte perspective” a cuprins un videopoem de Medeea Iancu, o înregistrare audio trimisă de bianca ela, Iulia Militaru citind din textele heteronimului Maia Șerbănescu, precum și avanpremiera cărții lui Grigore Șoitu, dedicată fiului său trans.

Seara s-a încheiat cu o dezbatere pe tema poeziei queer, la care au participat: Ileana Negrea, Alina Purcaru, Tudor Pop, Răzvan Andrei și cu mine. Moderatoarea Mihaela Michailov ne-a întrebat cum ne poziționăm subiectivitățile și căutările intime în raport cu politicul, ce înseamnă o poezie queer situată politic, ce schimbări au avut loc în ultimii ani, dacă există spații de apartenență și ce ar trebui schimbat în câmpul literar, cum ar putea fi refăcute dinamicile din interiorul literaturii și ce ar mai lipsi poeziei queer.

Ileana Negrea definește poezia queer drept o poezie a protestului, poezie-mărturie, „pentru că mărturia însăși în cazul persoanelor queer este politică” (conform dictonului feminist: „personalul este politic”, în sfera privată se răsfrânge politicul), și spune că „e important să ne autoreprezentăm”, să lăsăm în urmă o literatură în care personajele queer au fost uneori prezente „doar pentru senzațional”, și că acest lucru se poate întâmpla prin limba română. Deși nu aparține exclusiv Cenaclului X, mai multe persoane folosesc desinența „-x” pentru a include orice orientare de gen („membrx”); iar din cenaclu, care s-a format online în timpul pandemiei, fac parte persoane din toată țara și din afara țării. Înainte de acesta, au mai existat oaze precum cercul Dysnomia și inițiativa Literatură și Feminism.

Practicând poezia și critica deopotrivă, Alina Purcaru surprinde faptul că spațiul literar în care s-a format tinde să fie limitativ și să excludă, consideră esențial de urmărit „relația dintre centru și margine” și pledează pentru „susținerea unor voci care n-au atâta vizibilitate”. Despre poezia de la festival spune că este extraordinar de vibrantă, că asistăm (și contribuim) la un moment de înflorire și că această zonă ar merita mai departe să fie explorată și să i se acorde atenție și resurse. Ea consideră că mainstream-ul ar putea învăța de la scena queer, cu energiile sale destructurante, revigorarea unui sistem prins în structuri patriarhale, beneficiile unei structuri de rețea care încurajează solidaritatea, nu doar individualismul.

Tudor Pop consideră că literatura în general este politică, „chiar și cea care revendică doar valoarea estetică”. Nu se vede scriind decât în română, dar apreciază deschiderea poeziei recente către engleză și apreciază apariția unor spații precum SUPER și Art200 unde fiecare voce se poate dezvolta singură, se poate depăși spiritul de competiție anterior și omogenitatea unui „anumit tip de scriere”, revendicându-se de la „destructurarea limbajului” operată din anii 2000 încoace de Gabi Eftimie sau Cosmina Moroșan.

Format într-o generație care opunea esteticul ideologicului și neavând o tradiție locală la care să se raporteze, Răzvan Andrei nu considera inițial că scrisul său are o dimensiune politică. El apreciază că în ultimii câțiva ani a avut loc o explozie de cărți și evenimente queer, că există acum un cadru precum Cenaclul X care numără în jur de 60 de persoane active (în care vede o efervescență de negăsit în restul lumii literare), și remarcă faptul că desinența „-x” se potrivește mai puțin vorbirii decât scrisului, dar are calitatea de a te obliga să renunți la automatisme și prejudecăți, fiindcă „prejudecățile sunt lucruri pe care nu le gândim”, și să cântărești vorbele și valorile. În final, ne avertizează că dacă intrăm în mainstream, există riscul de a ne pierde vocea. „Suntem parte a unei societăți care e în mare suferință”, și atunci ar trebui ca entuziasmul și revolta din poezia queer să se transmită și către cultura mai largă în care trăim cu toții, „să împrumutăm și societății din revolta noastră”.

În ceea ce mă privește, am venit de asemenea dintr-un fundal mai puritan, provincial, dar chiar și cu o inițiere mai tradițională în câmpul literar, fiind și persoană autistă, am înclinat către avangardă și experiment, o direcție respectată în spațiul vestic, dar la noi marginalizată, alături de poezia feministă, de către o lume literară populată de ideologi conservatori care ne stigmatizează, ceea ce, pe măsură ce s-a politizat și restul societății, nu a făcut decât să ne apropie. Afinitatea noastră? Contestarea culturii majore, încercarea de a nu lăsa nimic nechestionat, pentru a nu aluneca, așa cum s-a întâmplat cu o mare parte din scriitorii „generației 2000”, către politici conservatoare, chiar indiferent de identitatea noastră minoritară.

A treia zi, cea dedicată prozei, a cuprins două lansări – Maria Martelli cu basmul „Povestea scroafei și a devenirii omului”, la editura Hecate, și Sașa Zare cu volumul de debut „Dezrădăcinare”, la editura frACTalia –, precum și următoarele lecturi: Laura Sandu (care urmează să debuteze cu romanul „Întoarcerea”, însă a prezentat un alt fragment), Elena Aerim, Horea Sibișteanu, Ștefan Iancu, Roxana David, Ilinca Mănescu și Adrian Schiop.

În această ultimă zi s-au întâmplat două lucruri care au stârnit controverse. În discuțiile care au avut loc la Goethe și apoi pe Facebook, asupra textelor lui Ștefan Iancu și Horea Sibișteanu, s-a ridicat acuza de rasism. Cât despre ultima lectură, Adrian Schiop a ales să citească nu din proza sa, ci din ideologul Deng Xiaoping, cel considerat arhitectul tranziției Chinei la economia de piață, drept pentru care a fost oprit de aplauzele în semn de protest ale feministelor intersecționale și anarhiste din sală.

Atât la încheierea festivalului, cât și ulterior în online, Ileana Negrea a declarat că nu toată literatura persoanelor LGBT+ este queer în sens politic, nu tot ce s-a auzit la festival se împacă întocmai cu exigențele feminismului intersecțional (incluzând aici antirasismul), ceea ce a fost etichetat drept excludere de către Ștefan Iancu, care a acuzat o „lipsă de toleranță față de experiența tipică bărbaților gay etnic majoritari din generația mea”, și Adrian Schiop, care a lansat în public și în privat atacuri meschine.

Deznodământul acesta pune la îndoială posibilitatea de a se mai face momentan un asemenea eveniment, pornind de la numitorul comun identitar și ignorând contradicțiile (un subiect mai amplu care ar avea nevoie de un alt context decât articolul de față). Ca atare, deși sper să mă înșel, s-ar putea ca festivalul în această formulă să rămână unicat – însă nu mai puțin o bornă. Despre această literatură marginală însă, cel puțin o vreme, veți mai auzi – pentru că este apogeul unor tendințe de sincronizare cu arealul occidental, pentru că în ea se intersectează mai multe probleme actuale, care în ultimă instanță ar trebui să preocupe nu doar minoritățile defavorizate, și surprinde schimbări mentalitare.

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.