„Cred că aceasta este și o carte despre noi, în orice caz, pentru noi, fiindcă este vital să ne cunoaștem trecutul și adevărații eroi. ” (Cristina Cioabă)
On topic cu Cristina Cioabă
„Acest album are în primul rând o dimensiune monografică. Cu alte cuvinte, punctează momentele esențiale ale vieții Monică Lovinescu. O viață exemplară, care de la un moment dat încolo se confundă cu istoria. Cartea este, așadar, și un excurs în istoria recentă. Însă există și ceva în plus, pe care am vrut să-l sugerez prin cuvântul <<destin>>. Proiectul de viață al Monicăi Lovinescu, asumat individual prin decizii și fapte, urmat cu tenacitate dârză până în ultimele consecințe (să nu uităm de atentatul din 1977 care arată ce importată era misiunea ei) a fost să le ofere celor rămași prizonieri în închisoarea care devenise întreaga țară, celor care erau striviți de soartă, adică de blestemul istoric numit comunism, dreptul la un destin. Și astfel, destinul ei s-a împlinit fiind de fapt și destin al nostru: <<Sensul existenței mele acesta a fost: înfruntarea cu sistemul totalitar, un microfon, solidaritatea cu purtătorii de cultură ce se cereau salvați, încăierarea cotidiană cu călăii ascunși în cutele utopiei>>. Așadar, cred că aceasta este și o carte despre noi, în orice caz, pentru noi, fiindcă este vital să ne cunoaștem trecutul și adevărații eroi.
La început m-am apropiat de Monica Lovinescu dintr-o curiozitate de natură academică. Mă interesa partea legată de critica literară care m-a ajutat să înțeleg cum stau lucrurile cu literatura din perioada comunistă. Apoi, pășind pe treapta memorialistică, am reușit nu doar să aflu ce s-a întâmplat, ci mai ales, să înțeleg lumea în care trăiesc, m-a învățat, ca să zic așa, să am instinct istoric bun. Asta înseamnă să-mi construiesc o balanță etică interioară. Am mai spus-o și o repet și aici că am în mine ceea ce am numit metaforic <<busola Monica>>. Îmi este esențială ca să nu rătăcesc. Ori de câte ori vreau să înțeleg pe ce lume trăiesc intru în dialog cu ea. Ce ar spune acum Monica Lovinescu, mă întreb. Și ascultând-o sunt sigură că nu greșesc. Or, așa ceva nu te învață oricine. Și nu în ultimul rând mi-a educat gustul estetic. Pe urmele Monicăi Lovinescu am ascultat muzică de calitate, am vizitat muzee, împrumutând felul ei de a privi, am văzut filme și spectacole de teatru și, desigur, am citit o mulțime de cărți care m-au format. Avea un fel de voluptate estetică de care m-am molipsit.”
Pingback: „Monica Lovinescu. O viață, o voce, un destin”. Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023 - Revista Cultura