Școala nu înseamnă numai sala de clasă
Faceți ore la muzeu, în livadă, oriunde aveți inspirație și vi se deschid uși. Care credeți că este importanța spațiului în procesul de educare a copiilor?
Sunt de părere că este necesar ca mediul învăţării să fie suficient de stimulativ şi de diversificat, astfel încât să ofere fiecărui elev o motivaţie susţinută. Trebuie să aduci cu tine, oriunde ai preda (în clasă, în mediul online sau în aer liber) entuziasmul și vivacitatea, să creezi momente de surprindere în fața „noului” (sau „surprize”, cum le numesc elevii mei).
Școala nu înseamnă numai sala de clasă, iar educația se poate realiza oriunde și oricând, pandemia dovedindu-ne, din plin, acest lucru. Sătui de școala online și dornici de socializare, am căutat soluții pentru a ne continua activitatea didactică în condiții de siguranță. Și am găsit!! Inspirația a venit de la proiectul colegilor italieni, „Scuola diffusa” aparținând școlii Reggio Emillia, care, în perioada pandemiei, și-au mutat clasele în muzee, palate de cultură, biblioteci sau cooperative agroturistice.
Printr-un parteneriat încheiat cu Muzeul Național de Istorie a României, ne-am stabilit și noi clasa într-una din sălile muzeului. Sub „paza„ prietenilor noștri, soldatul dac și cel roman, ne-am desfășurat zilnic activitatea școlară la muzeu, valorificând la maximum această oportunitate de învățare în mediu nonformal. Am reușit să îmbinăm foarte ușor și firesc istoria cu geografia, cu abilitățile practice sau cu matematica și limba română, iar în completare, am dat zilnic o fugă prin expozițiile muzeului. Pe lângă acestea, am studiat hărți vechi din perioada războaielor daco-romane, am realizat monede prin tehnica metaloplastiei, am modelat din lut diferite obiecte (asemeni celor găsite de arheologi) și am ascultat fascinați poveștile cutremurătoare din timpul celui de-al doilea război mondial.
Am părăsit cu regret sala noastră temporară de clasă, dar promitem să continuăm proiectul „Școala la muzeu”, căci consider că arta și patrimoniul nostru național sunt resurse neprețuite în dezvoltarea emoțională, intelectuală, creativă și socială a copiilor noștri. Numai astfel putem forma generații de viitori adulți care înțeleg, experimentează, gândesc critic lumea în care trăiesc.
În perioada pandemiei, am îmbinat, cu succes, școala online cu „școala în aer liber”, care este interesantă și, de ce nu, distractivă. „Școala marionetelor în aer liber”, așa cum am numit-o noi, se bazează în primul rând pe învățarea experiențială, folosește materiale didactice din natură și apelează la experiențe practice de viață. Am realizat în natură activități de matematică, limba română, științe ale naturii, muzică, arte vizuale și abilități practice și la care copiii mei au participat cu mult interes și entuziasm. Au fost lecții memorabile din toate punctele de vedere! Dar, cel mai important a fost că elevii au avut posibilitatea de a se manifesta mai liber, de a fi mai relaxați, de a respira aer curat, de a face mișcare și de a socializa.
Sunt multe alte lucruri care fac din mediul școlar, un spațiu de poveste
Vă urmăresc evoluția de la clasă, plină de fantezie, de joc și încredere în cei mici. Așa că de multe ori mă întreb dacă aveți sau ați avut elevi care se simt mai bine la școală decât acasă?
Sincer nu pot face această comparație, căci vorbim de medii diferite, cu roluri distincte. Sigur că am făcut tot posibilul ca elevii mei să se simtă foarte bine la școală, să fie văzuți, ascultați și valorizați. De multe ori sunt uimiți de cât de repede trece ziua și trebuie să plece acasă, exclamând în cor „Ce tare a fost ziua aceasta, ce păcat că s-a terminat!”, iar la finalul ei, eu primesc bilețele cu mesaje scrise, cum ar fi: „Aș dori să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru noi, curioșii creativi. Mereu faceți activități deosebite și transformați fiecare oră într-una unică. Știu că pentru fiecare lecție nouă lucrați mult, însă de fiecare dată, să știți că reușiți să ne surprindeți!”
Sunt multe alte lucruri care fac din mediul școlar, un spațiu de poveste… Spre exemplu, în clasa noastră există și „Banca prieteniei”, unde cel care se simte trist sau are o problemă se așază și un alt coleg încearcă să îi schimbe starea de spirit, să îl facă să se destăinuie, oferindu-i la nevoie un sfat sau o vorbă bună. Avem, de asemenea, și o cutie poștală a clasei unde primim scrisori de la părinți, de la personaje din povești, de la autori ale căror cărți le-am citit sau de la marionetele noastre. Să nu uit de cutia „numai ochi și urechi”, cea care ne cunoaște toate secretele, căci acolo copiii îmi scriu lucruri pe care nu le pot comunica oral, lucruri pe care numai eu trebuie să le știu.
Facem, de asemenea, o mulțime de lucruri împreună, cum ar fi să servim în pauza mare legume proaspete sau banane inscripționate cu mesaje motivaționale, care ne reamintesc că trebuie să evoluăm și să devenim pe zi ce trece o versiune mai bună a noastră. În vacanțe sau în perioada pandemiei mi-am surprins elevii cu scrisori sau cu felicitări confecționate de mine, scrise de mână și trimise prin poștă fiecărui copil acasă. Toate aceste mici amănunte transformă mediul școlar rigid și plin de reguli, într-unul primitor, cald și plin de iubire, căci învățarea, după cum se știe, nu trebuie asociată niciodată cu emoțiile negative.
Exerciții de dezvoltare personală, de creștere a stimei de sine și a încrederii în forțele proprii
Aveți în curs de derulare un experiment împreună cu copiii. Ați luat două flori identice pe care le veți îngriji la fel la clasă. Doar că pe una o veți descuraja constant prin cuvinte și o veți jigni, iar pe cealaltă o veți lăuda și iubi, împreună cu cei mici. Sunt copiii asemenea florilor când e vorba de cuvinte? Unii se ofilesc și alții înfloresc, în funcție de atitudine?
Având în clasă ușoare tendințe de manifestare a bullying-ului verbal între copii, am inițiat acest proiect-experiment al florilor, numit „Puterea cuvintelor„. Două plante identice vor fi zilnic îngrijite la fel, dar „tratate„ diferit: cu una vom vorbi frumos, o vom lăuda, încuraja și iubi/ pe cealaltă o vom descuraja, o vom jigni, defăima și disprețui. Apa cu care le vom uda va fi și ea încărcată pozitiv (apă vie„) sau negativ („apă rea„), urmând exemplul savantului japonez Masaru Emoto. Peste două luni, la finalul experimentului, vom trage propriile concluzii, care sper să le rămână întipărite în minte copiilor mei toată viața. Deja, primele reacții empatice au fost impresionante: „Doamna, m-am simțit așa de rău… parcă mi-ar fi spus mie acele lucruri!„, „Biata floare, mi-e milă de ea!„,„Cred că o dor cuvintele noastre!”
„Înalță cuvintele, nu tonul vocii! Acestea vor fi ca ploaia care crește florile, nu precum tunetul” spunea Rumi. Cu toţii am fost elevi şi ne amintim cum tremuram atunci când intra în clasă un anumit profesor, cum înţepeneam în bancă ore întregi, nemişcaţi, eventual şi cu mâinile la spate, cum unii eram lăudaţi, alţii umiliţi, chiar loviţi. De când am pășit într-o clasă în calitate de profesor, am încurajat în permanență copiii, i-am tratat cu respect și am condamnat criticile, sarcasmul sau amenințările des întâlnite în actul educațional. Exact așa cum spuneți, copiii sunt asemeni florilor, cărora nu le trebuie doar un sol fertil, ci au mare nevoie de dragoste, de înțelegere, de încurajare și de susținere. Noi practicăm des în clasă exerciții de dezvoltare personală, de creștere a stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. De exemplu, ne începem ziua stând în cerc și repetând în cor următorul mesaj motivațional: „Fii bun cu ceilalţi!/ Fii bun şi cu tine!/ Îmbrăţişează-te!/ Bate-te pe umeri!/ Bravo mie!/ Am încredere în mine!/ Sunt puternic!/ Ştiu că pot, oricât ar fi de greu!/ O zi bună să avem şi spor în toate! Aceste practici, alături de mesajele de încurajare transmise de profesori, dar și de părinți, reușesc să scoată din copil tot ceea ce este mai bun, mai creativ și mai constructiv.
Greșelile sunt oportunități de a învăța și de a evolua
Cum vedeți relația profesor-elev-părinte?
La seria pe care o finalizez anul acesta, colaborarea cu părinții a fost extraordinară, aceștia fiind deschiși la orice sugestie sau sfat din partea mea, având încredere că totul este doar spre binele copiilor dumnealor. Astfel, le-am sugerat să nu îi descurajeze dacă nu reușesc să facă anumite lucruri, să le transmită în permanență mesaje de iubire și de susținere, să nu îi compare cu nimeni, să petreacă timp special împreună și să evite etichetările sau jignirile, atât de dăunătoare pentru mintea și sufletul copilului. Mesaje ca acestea din urmă distrug entuziasmul, încrederea în sine, reduc până la anulare curajul, curiozitatea, pofta de a acționa. În plus, copiii își vor asuma etichetele puse de membrii familiei sau de profesori și astfel vor renunța ușor, nefinalizând sarcinile și se vor izola social.
Atunci când m-am confruntat cu situații mai puțin favorabile am încercat să văd omul din fața mea, să îl cunosc, să îi aflu frământările. Și am făcut-o cu delicatețe, prin comunicare deschisă și empatică, focusându-mă pe soluții, nu pe acuze sau pe reproșuri. Nu m-am ferit să îmi recunosc greșeala, dacă a existat, căci, așa cum le spun și elevilor mei, greșelile sunt oportunități de a învăța și de a evolua. În general, am reușit să le câștig încrederea părinților, prin disponibilitate și perseverență, asigurându-i că tot ceea ce fac este spre binele copiilor.
Accent pe trăirile copiilor și pe starea lor de bine
Ați lucrat în pandemie și de acasă, unde ați rămas la fel de spectaculoasă. „Acasă„ al dvs pare un atelier de lucru dacă ne uităm la materialele pe care le folosiți.
Marea provocare a fiecărui cadru didactic în școala online a fost aceea de a capta atenția copiilor și de a le menține viu interesul pentru învățare. Eu am pus foarte mult accent pe trăirile copiilor și pe starea lor de bine, în primul rând. Le zâmbeam mereu, mă interesam de cum se simt, dicutam orice problemă apărea și de orice natură, le făceam diverse surprize, mă costumam în tot felul de personaje, periodic aveam invitați și mă foloseam, bineînțeles, și de marionetele clasei noastre, care ne-au însoțit și în online. Pentru aceasta, chiar a trebuit să transform una dintre încăperile casei într-un adevărat studio, plin cu materialele didactice pe care noi le foloseam la școală, reușind astfel să trec dincolo de ecranul laptopului și să realizez o învățare activă și participativă.
Cum reacționează familia dumneavoastră la faptul că vă dedicați atât de mult meseriei? Nu se simte neglijată?
Ziua de lucru se prelungește mult după miezul nopții, pregătind materiale didactice, proiectând situații de învățare atractive, corectând caiete și teste, scriind proiecte educaționale, realizând teme la diverse cursuri de formare, scriind articole de specialitate sau gândind ateliere pentru profesori. Toate acestea nu ar fi posibile fără susținerea și înțelegerea membrilor familiei, pe care ajungi să îi neglijezi în favoarea pasiunii pentru educație. Eu le sunt profund recunoscătoare și le mulțumesc, căci fără ei, nu aș fi realizat atât de multe lucruri în acest domeniu, pentru care am fost recompensată cu premii importante, cum ar fi: „Profesor de 10”, acordat de Consiliul Național al Elevilor, sau „Creatori de Educație 2019” și „Creatori de Educație 2021”, acordate de Ministerul Educației.
E România un „acasă” bun pentru copiii ei?
Da, cred cu tărie că România este un „acasă” bun pentru copiii noștri. Zilele acestea, România a dovedit că este în stare să le transmită copiilor ei valori și atitudini fundamentale: solidaritatea, empatia, respectul și iubirea pentru semeni.
Consuela Colțan este învățătoare și predă la Școala Gimnazială Nr. 280 din Sectorul 5, București. A studiat Facultatea de Sociologie și Asistență Socială la Universitatea din București. Este câștigătoare a Concursului „Creatori de Educație”, edițiile 2021 și 2019
