Putin răspunde la sancțiunile economice cu amenințarea armelor nucleare.
Logica relațiilor internaționale, în mod obișnuit, este că răspunsul la o sancțiune trebuie să fie o sancțiune egală și de sens contrar, o acțiune în oglindă.
Din amenințarea cu armele nucleare, putem să ajungem cam la următoarele concluzii:
1) Putin nu are ce sancțiuni economice să aplice lumii occidentale, pentru că Rusia nu joacă bine pe scena economică mondială. Din perspectiva Rusiei, singurele acțiuni de sens contrar nu pot fi decât cele de pe scena forței nucleare, o scenă pe care ar putea să joace bine. Rusia nu e un actor bun decât când interpretează roluri militare, iar ultimele zile arată că nici acolo nu excelează. Putin știe asta, așa că apelează la amenințarea (doar amenințarea, deocamdată) cu armele nucleare. Faptul că Putin știe că e slab economic și că nici militar nu o duce bine îl face, iată, să ia decizii în legătură cu chestiuni la care un om rațional nici măcar n-ar face aluzii. Faptul că ia decizii iraționale nu poate să indice decât viitorul său eșec.
Armata Rusiei este comparabilă cu armatele Europei occidentale puse la un loc, dar nu se compară cu armatele NATO puse la un loc.
sau
2) Nu mai operăm după „modul obișnuit”. Logica după care operează Rusia e deja logica războiului clasic, armată versus armată – o logică diferită față de cea folosită în Afganistan, de exemplu, sau chiar și în Siria, unde armatele se confruntau cu un grup de oameni radicalizați, cu luptători de gherilă, cu diverși proxy ori se confruntau diverși proxy între ei, cu intervenții minime ale forțelor militare statale dintr-o tabără sau dintr-alta. După logica asta, Rusia ar trebui să demilitarizeze Ucraina – ceea ce Putin a și declarat fățiș – și să-și extindă influența până la granițele NATO, în lipsa unei intervenții militare a Aliaților. Doar că folosirea armei nucleare pentru demilitarizarea Ucrainei (care decurge mai greu decât așteptările lui Putin) probabil va modifica atitudinea de „jucător strict economic” a Alianței. Când vorbim de folosirea, într-un război de tip „armată versus armată”, a unei arme nucleare, nu știu câte șanse sunt ca teritoriul statelor NATO vecine cu Ucraina să nu fie afectat. Iar activarea Articolului 5, în contextul ăsta, n-ar aduce niciun bine lumii, în ansamblu. Nu pe termen scurt, cel puțin.
sau
3) Ambele variante de mai sus. Adică Putin 1) știe că e slab economic și a știut de la bun început, poate chiar din 2008, așa că 2) a operat de la bun început după logica războiului – doar că aducerea la cunoștința publicului din toată lumea a planurilor lui de a invada a Ucraina l-a pus un pic în încurcătură, iar acum o scaldă. Din câte înțeleg, unii militari ruși de prin Ucraina au impresia că participă la exerciții (sigur, nu poți să te bazezi pe corectitudinea informațiilor venite nici dinspre Ucraina, nici dinspre Rusia, în perioada asta, dar are sens. Că doar făceau exerciții când erau comasați la granițele Ucrainei, până mai ieri, deci, de ce s-ar schimba logica acțiunilor soldaților de pe teren, în ultimele 3 zile? Ei poate doar au continuat un exercițiu, cine știe? Poate de asta înaintează așa greu).
Ei bine, oricare variantă ar fi, toate eforturile diplomatice ale Vestului trebuie să se îndrepte acum spre China. E singurul actor care ar putea să schimbe regulile jocului, un actor bun și pe scena economică, și pe scena militară. În plus, escaladarea la amenințarea atomică poate că amenință inclusiv interesele chineze întrucât China prosperă într-o lume reglată după logica economică, dar nu știm perspectiva Chinei despre o lume distrusă de un conflict atomic. Putem avea o bănuială rezonabilă că nu i-ar fi convenabilă.
La Hollywood, actorul meu preferat e Leo DiCaprio. Dacă NATO ar fi DiCaprio, atunci China e Margo Robbie – e în creștere, iar când o vezi pe ecran, schimbă cu totul atmosfera.
Altfel, dacă Rusia de azi e omoloaga Germaniei din WW2, poate ar trebui să facem din China de azi – omoloaga Rusiei din același WW2.
Ar fi așa rău? Poate că ar fi chiar mai rău, nu știu.
