Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Doina Ruști țese o dantelărie de întâmplări adevărate, detalii istorice picante și mini-adaosuri ficționale

Doina Ruști țese o dantelărie de întâmplări adevărate, detalii istorice picante și mini-adaosuri ficționale

Alecu, fiul rebel al lui Ienăchiță Văcărescu este un soi de James Dean al epocii. Mănușile de dantelă, blănurile de veveriță siberiană, muselinele brodate, șalurile de Persia nu sunt organizate într-o paradă muzeală, ci crează legături spirituale subtile între toate aceste veșminte și viețile prin care ele se perindă.

Din amprenta fatalistă a țoalelor, a mâncărurilor, a miresmelor, Doina Ruști reușește să realizeze superbe flash-uri de microsociologie. Iar „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” este un splendid volum de 47 de povestiri în care autoarea țese o dantelărie de întâmplări adevărate, detalii istorice picante și mini-adaosuri ficționale, având la bază documente din secolul al XVIII-lea. Capacitatea epică a Doinei Ruști de-a se întrupa în estetica fanariotă nu mai are nevoie de nicio prezentare, metempsihozele-i süskindiene sunt veritabile master class-uri de reconstrucție documentară. Și asta mă duce cu gândul la ceva ce spune un personaj al lui Thorton Wilder în „Ziua a opta”: „Imaginație e când vezi prin perete”. În cazul de față, imaginație e când vezi limpede prin monografii și acte domnești și știi să sufli peste ele o peliculă revelatorie.

Un fenomenal magnetism al stilului

Șlefuite ca niște paftale de aur și însoțite de ilustrații de epocă, povestirile ne transportă într-un București vrăjit de amantlâcuri boierești, idile sângeroase, obsesii picarești și beții erotice. Fastul etnografic al Doinei Ruști acoperă ca un radar tot ceea ce-a însemnat perioada fanariotă, enormul ambuteiaj de influențe și confluențe, de la parfumuri, năzbâtii culinare și moda constantinopolitană și până la belșugul ei etimologic și realitățile topo-hidrografice ale Bucureștiului.

Întreaga încărcătură senzorială se degajă printr-un fenomenal magnetism al stilului. Când te adâncești în tainițele unei epoci apuse, mai ales una plină de contraste și sinestezii, trebuie să fii foarte atent cum dozezi calofilia astfel încât să obții un balans prietenos cititorului și-n același timp provocator între reprezentativitatea lingvistică a arhaicului și cea a prezentului. Capitol la care Doina Ruști ne-a arătat că ocupă un loc fără concurență. Niciun adjectiv nu face exces de zel la contactul cu termenii epocii, umorul zvăpăiat metabolizează discursul investigativ, metaforele piperează apetitul etimologic, iar diminutivele („năsturei”, „pânzica” etc.) sporesc complicitatea dintre narator și cititor. Scriitura cameleonică a Donei Ruști are această capacitate uluitoare de-a recompune un soi de prospețime bazală, originară a diferitelor scheme de limbaj cu care operează; cercetează și folosește disonanțele lexicale ca pe niște codificări magice.

O extravagantă inițiere în tainele fanariote

Aglutinat printre meandrele, grindurile și popinele Câmpiei Vlăsiei, Bucureștiul fanariot a fost produsul unei minuni, o aglomerare cosmopolită născută din cei mai morbizi factori: năvăliri, stihii, molime. Iar efervescența-i culturală a fost pe măsura năpastelor înfrânte, făcând din această așezare un creuzet de feerii creștine și de fasoane orientale. Epoca fanariotă a pregătit covorul roșu pentru modernitatea românească și a predat istoriei noastre naționale o antropologie spumoasă, marcată de un insațiabil spirit de aventură. Cu o ținută grafică jos pălăria, „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” nu-i doar un volum de nelipsit dintr-o listă de cadouri, ci, pentru cei care au oroare de tomurile de istorie, și-o extravagantă și îndestulătoare inițiere în tainele fanariote.

Nu există nimicuri în viața unui om, orice lucru poartă o pecete nevăzută. Așa cum ne demonstrează și-n această carte excelentă, Doina Ruști este o specialistă a acestor peceți, extrăgând cu o pensetă ingenioasă mici povești, așchii odiseice, din marea poveste a umanității.

 

„Trei servitori pun pe el hainele: anteriul, o vestă șic și-o degremea de mătase, înnodată cu neglijență la gât. Apoi vine momentul mult așteptat, când Leurdeanca îi răsucește un șal de cașmir peste abdomen, peste șale, întinzând pânza meseriaș, fără cute, fără eșecuri. În acest brâu își ținea punga cu bani, ceasul cu lanț și un mic pumnal cu safire. Abia după aceea venea servitorul cu ghetele de călătorie, cu haina de jder, cu ișlicul verde, tivit cu mătase de India. Iar de la distanță, de pe divanul împănat cu perne de cașmir, Leurdeanca supraveghează atent aceste ultime amănunte ale unei zile de aur.”

Fragment din „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” (Editura Litera, 2022)

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.