Back Stages Aurora Király, Sophie Thun, Irène Codréano, Mirela Baciak Galeria Anca Poterașu
Un material de Andreea Grecu
„Back Stages” dezvăluie moștenirea artistei Irina Codreanu (1896-1985), navigând pe urmele „istoriei” artistei, pentru a reflecta modul în care arta există în relație cu sistemele care o înconjoară. Trecând prin sălile muzeelor, coridoarele arhivelor, rafturile tăcute ale bibliotecilor, precum și prin fostele ateliere ale artiștilor din București și Paris, Mirela Baciak, Sophie Thun și Aurora Király s-au angajat în acest proiect de cercetare transcontextuală pentru a căuta înrudirea în timp.
Expoziția este un efort colaborativ și oarecum speculativ de a crea o legătură cu Irina Codreanu aruncând în același timp o privire contemplativă asupra spațiilor instituționale în care arta este arhivată, depozitată sau expusă, și de a explora legătura nuanțată dintre actele de acces, protecție și îngrijire.
Colaborarea cu MNAR – Muzeul Național de Artă al României, care adăpostește o colecție neprețuită de sculpturi ale lui Codreanu, călătoria de cercetare la Paris pentru a vizita Arhivele Brâncuși de la Bibliotheque Kandinsky din cadrul Centrului Pompidou și consultarea materialelor din Arhiva Barbu Brezianu de la Institutul de Istoria Arte „George Oprescu” din București au fost esențiale pentru dezvoltarea proiectului.
Expoziția găzduită de Galeria Anca Poterașu acceptă visul creator ca pe o constantă a vieții și proiectează destinul Irinei Codreanu (1896, București -12 ianuarie 1985, Nogent-sur-Marne, Île-de-France) pe trei dimensiuni principale. Prima, aceea vizibilă nouă ca admiratori ai unei personalități contemporane, cu ambițiile, acțiunile și deciziile cotidiene. A doua, o continuare a primei, aduce în tușe hotărâte componenta umană, privată, dar și publică, căreia nu îi poate scăpa niciun artist sau muritor. Și a treia, care depășește primele două dimensiuni, este cea aspirațională, lucru care face expoziția în sine un mesaj ce amplifică crezul artistic al Irinei Codreanu.
Dacă admirarea unor opere ne permite să concluzionăm că din lucruri urâte vor izvorî frumuseți noi, un obiect de artă superb, purtător de speranță și dorință de mai înalt, atunci, fluturele simbolic al Aurorei Kiraly zboară împreună cu publicul expoziției spre ceea ce am denumi ziua mai bună.
Viitorul pe care îl conturează happening-ul filmat al zborului este la fel de incert precum modul în care contemporaneitatea integrează și utilizează mesajele fiecărui artist, creator, autor: anul 2023 abundă în expoziții dedicate unor artiști majori: Victor Brauner, Constantin Brâncuși, Paul Neagu, în efortul de a prezenta decenii de activitate și abordări diverse și pentru generațiile ce nu au cunoscut pe deplin încă operele și discursurile creatoare. Propunerile expoziționale analizează și modul în care artiștii prezentați publicului român au lăsat o amprentă pe care secolul XXI o poate remodela spre folosul și inspirația unor redescoperiri atât teoretice, cât și stilistice.
Creatorul secolului XX se dovedește a fi un rezultat al unor trăiri, abordări, decizii cu nimic mai prejos celor experimentate de artiștii ce creează în tumultul primului sfert de veac XXI. Poate că până acum nu s-a manifestat contextul ca anumite discursuri feminine să fie rostite sau remodelate, dar cu certitudine feminismul nu este într-o etapă de încetinire, ci mai dinamic ca niciodată, sub forma unui conținut ce invită la meditație, analiză, regrupare, acceptare a unui punct de vedere doar ca moment de lansare a propriei abordări și înțelegeri. Nu cercul este imaginea ce se formează în mintea vizitatorului, ca simbol al perfecțiunii, ci pata de culoare, dacă am putea numi culoare albul amestecat cu gri, imperfecțiunea, pata ca urmă, ca indiciu al trecerii.
Suntem imperfecți, de aceea suntem minunat de surprinzători. Iar imperfecțiunea ne permite să ne transformăm, să creștem, nemulțumiți de ceea ce temporar suntem, de ceea ce am realizat pentru o etapă, nesatisfăcuți de amprenta, tot o pată și ea!, până la urmă, pe care o lăsăm proiectată în mental.
Dacă vizitatorul expoziției și-ar dori ceva anume, atunci acela ar fi o clipă, un moment de fotografiere a efemerului. Și propunerea Aurorei Kiraly este o peliculă ce traversează fragilitatea ca efemer și etern artistic, folosind o coloană sonoră (ritmicitatea prezentării, cadența vizualului, a filmului-obiect, a materialului textil ca un film de altă textură) ce avertizează și hipnotizează privitorul: frumusețea se găsește în ochii celui ce admiră.
Sophie Thun, Backstages, credit foto: Aurora Kiraly