Dialog cu prof. univ. dr. Marian Siminică,
directorul ISF, despre educație financiară, standarde și generația digitală
În România, unde educația financiară devine infrastructură critică și nu simplu deziderat, Institutul de Studii Financiare (ISF) funcționează ca un nod de coerență între autorități, industrie și mediul universitar. În centrul acestui ecosistem se află prof. univ. dr. Marian Siminică — o prezență constantă și echilibrată în dezbaterile despre competențele economice ale României, capabil să lege formarea financiară de standardele internaționale și de nevoia de predictibilitate în politicile publice.
Discreția lui instituțională nu îi diminuează influența: în ultimul deceniu, puțini academicieni au reușit să medieze cu atâta consecvență relația dintre universități, reglementatori și piețele financiare. Sub coordonarea profesorului Siminică, ISF a devenit un actor strategic într-un ecosistem care altădată funcționa pe logici paralele. Instituția produce competență profesională, susține formarea continuă și repoziționează educația financiară în logica responsabilității publice — un salt conceptual care duce România din zona cursurilor izolate spre o infrastructură de încredere.
Expertiza sa universitară — de la analiza economico‑financiară la conducerea programelor doctorale — îi permite să traducă standardele OECD și bunele practici internaționale în mecanisme concrete pentru piața locală. Acolo unde alte instituții reacționează, ISF începe să funcționeze anticipativ.
În ultimii ani, rolul său s-a extins dincolo de certificări, devenind un partener metodologic pentru reglementatori, un sprijin constant pentru universități și un reper pentru industrie. Dacă educația financiară înainte era un capitol secundar în politicile publice, astăzi nu mai poate fi separată de stabilitatea economică, de protecția consumatorului sau de profesionalizarea piețelor.
În dialogul de față discutăm despre evoluția educației financiare, despre convergența la standardele OECD, despre rolul ISF în arhitectura de politici publice și, mai ales, despre cum poate România trece — cu luciditate, nu cu emfază — de la inițiative dispersate la o cultură financiară capabilă să genereze predictibilitate, reziliență și performanță într-o economie digitalizată.
„…nu doar cunoașterea, ci și modul în care competențele economice sunt integrate în viața de zi cu zi”
Adrian Leonard Mociulschi:
Indicatorii PISA și standardele OECD arată un progres clar al României în educația financiară — semn al unei adaptări la ceea ce Ulrich Beck numea „societatea riscului”.
Cum interpretați aceste evoluții? Și ce indicii avem că România intră într‑o etapă de disciplină și coerență financiară?
Prof. Marian Siminică:
Aceste evoluții trebuie citite dincolo de comparațiile statistice. PISA și OECD măsoară nu doar cunoașterea, ci și modul în care competențele economice sunt integrate în viața de zi cu zi. România începe să depășească logica recuperării și intră într-un proces de consolidare instituțională.
Un element esențial este faptul că aceste progrese nu apar în izolare. În ultimii ani, România a început să participe mai activ la discuțiile europene privind educația financiară și protecția consumatorului. Standardele OECD, la care ne raportăm tot mai frecvent, pun accent pe formarea unor competențe transversale: capacitatea de a evalua riscul, de a înțelege produse financiare complexe și de a lua decizii responsabile într-un mediu dominat de digitalizare.
În acest sens, România nu doar se aliniază unor indicatori, ci își calibrează treptat mecanismele interne la direcțiile europene privind alfabetizarea financiară și buna guvernanță. Această sincronizare este importantă pentru că aduce coerență politicilor publice, crește încrederea în instituții și transformă competențele financiare într-un bun civic necesar funcționării economiei moderne.
Semnele sunt multiple: interesul pentru educație financiară crește ca instrument de autonomie; tinerii folosesc tehnologie financiară și înțeleg mai bine relația risc–economisire–investiție; industriile financiare se profesionalizează; iar cooperarea dintre autorități, universități și sectorul privat devine coerentă.
Programele BNR, ASF, BVB, ale asigurătorilor, băncilor și universităților creează premisele integrării educației financiare în școli și în formarea continuă. În acest cadru, disciplina financiară se formează natural: decizii mai informate și instituții mai transparente.
„…semne de maturizare instituțională în domeniul educației financiare
Adrian Leonard Mociulschi:
ISF articulează dialogul dintre autorități, piața financiară și mediul universitar — rol vizibil și la ECFS, unde coordonați partea academică. Care sunt mizele pentru universități și pentru ediția jubiliară ECFS 2026?
Prof. Marian Siminică:
Integrarea educației financiare în universități este una dintre direcțiile strategice ale modernizării. Într-o economie digitalizată și expusă riscurilor sistemice, alfabetizarea financiară devine necesitate, nu opțiune.
Un aspect pe care îl consider esențial este că România începe, într‑adevăr, să arate semne de maturizare instituțională în domeniul educației financiare. Vorbim despre o maturizare care nu se vede doar în rapoarte sau indicatori, ci în felul în care instituțiile își asumă consecvent rolurile: autoritățile devin mai transparente și mai orientate spre colaborare, universitățile își articulează mai clar responsabilitatea formării, iar industria financiară adoptă standarde profesionale mai riguroase. Acest fenomen nu este spectaculos, ci profund — o trecere de la reacție la planificare, de la inițiative sporadice la continuitate. Pentru că în educația financiară, aceasta este poate cea mai importantă schimbare: apar premisele unei culturi care își susține singură progresul.
Universitățile pot conecta cercetarea cu nevoile pieței și ale politicilor publice. Parteneriatele cu autoritățile și sectorul financiar, programele interdisciplinare și formarea capitalului uman specializat sunt mecanisme de convergență la standardele internaționale. ECFS 2026 este o platformă de lucru, nu doar un eveniment.
Ediția de la Brașov confirmă capacitatea României de a reuni actori relevanți: conducerea ASF, rectori ai universităților, asociații profesionale și reprezentanți ai BVB. Panelurile au arătat că sinergiile dintre universități, industrie și reglementatori transformă educația financiară într-un proiect sistemic. Temele legate de guvernanță, transparență și protecția consumatorului indică întărirea infrastructurii de încredere.
Miza strategică: formarea unei culturi financiare orientate spre responsabilitate și performanță — condiție a integrării la standardele economiilor avansate.
„…tehnologia ca aliat, nu ca substitut al gândirii critice”
Adrian Leonard Mociulschi:
Tinerii vin astăzi cu o fluență tehnologică fără precedent. Ce le transmiteți în această economie augmentată tehnologic?
Prof. Marian Siminică:
Tehnologia aduce oportunități, dar și vulnerabilități. De aceea, alfabetizarea financiară trebuie văzută ca protecție intelectuală. Este esențial să înțeleagă dobânda, riscul, investiția și planificarea — pentru a-și păstra autonomia într-un mediu complex.
Îi încurajez să folosească tehnologia ca aliat, nu ca substitut al gândirii critice. Avantajul durabil vine din decizii consecvente și bine fundamentate, nu din viteză sau din aplicații sofisticate.
Stabilitatea financiară se construiește gradual: economisire, investiții informate, diversificare, adaptare. Disciplina devine capital personal și sursă de reziliență.
Iar viitorul aparține celor care combină competențele tehnologice cu înțelegerea mecanismelor economice.
Pe scurt, disciplina financiară este o formă de libertate. Într-o lume accelerată, progresul sigur rămâne cel clădit pe rigoare și echilibru.
Dincolo de dialogul academic
Așadar, România se află într‑un moment de creștere, în care educația financiară avansează constant, universitățile și ISF consolidează un dialog instituțional coerent, iar noile generații intră în economia digitală cu un potențial tehnologic remarcabil; în această ecologie convergentă, mesajul profesorului Siminică pune accent pe continuitate, responsabilitate și luciditate — trei ingrediente prin care progresul devine structură, nu excepție.
În fond, totul se reduce la un lucru simplu: prosperitatea devine reală atunci când instituțiile, oamenii și noile generații trasează aceeași direcție — una în care educația financiară, dialogul academic și cultura tehnologică se întâlnesc nu ca inițiative separate, ci ca părți ale aceluiași impuls de maturizare.
Cuvinte cheie: educație financiară, competențe economice, alfabetizare financiară, standarde OECD, indicatori PISA, piețe financiare, guvernanță, politici publice, economie digitală, fintech, inteligență artificială, date și algoritmi, cultură economică, autonomie financiară, profesionalizare, formare continuă, Marian Siminica, cooperare instituțională, universități, infrastructură de încredere, protecția consumatorului, investiții, risc financiar, economisire, convergență europeană, capital uman, maturizare, reziliență economică
- De ce în România funcția publică asigură prestigiu, iar capitalul nu – o traumă istorică netratată - 18 aprilie 2026
- De la Oratoriul de Paște al lui Bach la Recviemul lui Ștefan Niculescu: continuitatea verticală a sensului în anul Brâncuși - 12 aprilie 2026
- Ramurile care nu ard: Finicul, Măslinul și Salcia – un mesaj de pace în vremea incertitudinii - 5 aprilie 2026
Pingback: Learning to Count: How Romania’s Financial Awakening Mirrors a Quiet Cultural Shift – Cultura