Dincolo de vălul de neliniște: Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială. Raport elaborat de un grup de cercetători din cadrul ICCV

Consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030.

România se confruntă, în paralel, cu două crize: prima, criza medicală, ce ţine de evoluţia şi dinamica pandemiei, a cărei durată rămâne imprevizibilă. A doua criză este de natură economică. Spre deosebire de cea medicală, care produce efecte imediate, criza economică are implicaţii sociale care încep să se resimtă şi vor fi vizibile pe termen imediat şi mediu.
Sub şocul pandemiei, problemele structurale îşi vor (re)face resimţită prezenţa şi vor deveni din ce în ce mai presante.

Evaluarea background-ului
„În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice: (1) marea criză din 1929-1933;
(2) anii 1940 şi 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică; (3) anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziţiei, (4) 1990-1992 și (5) 1997-1999;
(6) recesiunea din 2009-2010.”
„Populaţia României este cea care a suportat o parte disproporţionat de ridicată a costurilor economice şi sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare generaţie a cunoscut o perioadă «de sacrificiu»; costurile au fost inegal distribuite, apăsând îndeosebi pe umerii celora cu venituri medii şi mici.”
„Numărul de ani necesar pentru a reveni la situaţia de dinainte de criză a excedat simţitor durata în ani a recesiunilor. În plus, numărul de ani necesar revenirii la puterea de cumpărare de dinainte crizei a fost unul ridicat: 6 ani în cazul recesiunii începute în 2009, 8-10 ani pentru cea începută în 1997. În cazul recesiunii din 1990-1992, revenirea salariului mediu şi a pensiei medii la valoarea din 1990 a fost întreruptă de o nouă recesiune. Nivelul dinaintea crizei a fost atins abia după 17 ani în cazul salariului mediu şi 18 ani în cazul pensiei medii.”
„Aşadar, pe baza experienţei privind crizele, putem afirma că:
1. perioada cea mai dificilă pentru standardul de viaţă va urma după ce criza medicală va trece sau se va reduce; la momentul aprilie 2020, populaţia se raportează încă, psihologic, la nivelul veniturilor din februarie-martie, nu la privaţiunile din viitor;
2. consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030.”
„Particularitatea situaţiei actuale constă în faptul că, pentru prima dată, experimentăm o criză care îşi are originea în sănătate.”

Un inventar al carcateristicilor forței de muncă
„Modelul economic al României se bazează, în mare măsură, pe forţa de muncă ieftină, slab calificată (low skill, low pay). Cu alte cuvinte, există o mare masă de salarii mici şi locuri de muncă precare. Pe termen mediu şi lung, reducerea ritmului depopulării României este incompatibilă cu permanentizarea modelului ocupaţional al economiei româneşti. Altfel spus, fără ieşirea din modelul low skill, low pay, economia României se va confrunta cu o problemă crescândă şi insolubilă a lipsei forţei de muncă, după ce economia se va fi relansat.
În contextul tranziţiei s-a cristalizat o structură a pieţei muncii în care numeroşi salariaţi au locuri de muncă ce presupun în cea mai mare parte calificări reduse. Potrivit datelor privind structura socio-ocupaţională a salariaţilor din octombrie 2017, printre primele 20 de ocupaţii ca număr de salariaţi se numărau: şofer autocamion/maşină de tonaj mare (152 mii salariaţi); lucrător comercial (143 mii salariaţi); vânzător (142 mii); şofer de camioane şi autoturisme (105 mii); muncitor fără calificare specială la asamblarea, montarea pieselor (96 mii); agent de pază (95 mii); muncitor fără calificare specială în industria confecţiilor (95 mii); asistent medical generalist (94 mii); manipulant mărfuri (85 mii); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (85 mii); însoţitor al unei persoane cu handicap grav (65 mii); agent de vânzări (63 mii).
Proliferarea locurilor de muncă slab calificate şi prost remunerate este, în cea mai mare parte, efectul dezindustrializării din perioada de tranziţie. Locurile de muncă pierdute prin închiderea unităţilor industriale nu au fost înlocuite nici numeric, nici ca nivel de remuneraţie. Între 1992 și 2014, ponderea muncitorilor calificaţi şi a meseriaşilor în totalul salariaţilor s-a redus cu 18%, cea a operatorilor şi asamblorilor de instalaţii, maşini şi echipamente cu 7%, iar cea a tehnicienilor şi specialiştilor în domeniul tehnic cu 4%. În schimb, ponderea lucrătorilor în sectorul serviciilor şi al comerţului a crescut cu 8%.”

O analiză a tipurilor de venit și a inegalităților de distribuire
„În România, veniturile populaţiei provin, în proporţie covârşitoare, din venituri băneşti. La rândul lor, acestea sunt constituite în principal din salarii şi, secundar, din transferuri sociale, în cea mai mare parte pensii. Alte venituri provin din activităţi neagricole independente, agricultură şi din proprietate.
Ca urmare a tranziţiei, o trăsătură marcantă a societăţii româneşti ţine de nivelul ridicat şi persistent în timp al inegalităţilor de venit. România este unul dintre cele mai inegale state membre ale UE. În mod constant, ţara noastră ocupă una dintre primele poziţii – de obicei, alături de Bulgaria şi Grecia – la principalii indicatorii ce ţin de inegalităţile de venit: sărăcie relativă, coeficientul Gini, raportul S80/S20. Această poziţionare a României are la bază atât nivelul de dezvoltare economică, cât şi mecanismele de distribuire şi redistribuire ale valorii nou create. O altă particularitate a inegalităţilor de venit este că nu sunt influenţate deloc sau aproape deloc de creşterea economică; altfel spus, inegalităţile au devenit structurale. Între altele, acest fapt este oglindit de ponderea relativ constantă a populaţiei aflate în risc de sărăcie (între 22-25%).”

O strategie de protecţie socială
„Adoptarea măsurilor de protecţie socială în perioada pandemiei impun asumarea orientării strategice pentru protejarea clasei de mijloc, confruntată cu reducerea sau chiar pierderea veniturilor, concomitent cu ajutorarea celor evaluaţi ca vulnerabili conform reglementărilor în vigoare. În contextul actual este lesne de anticipat o creştere a nevoii de protecţie socială pentru ambele categorii de populaţie. Opţiunea pentru susţinerea clasei de mijloc este justificată de nevoia imperioasă de a menţine ramurile economiei şi de a le relansa cât mai curând pe cele momentan reduse sau chiar închise. Opţiunea pentru susţinerea celor mai vulnerabili va fi presantă în condiţiile cronicizării riscului de sărăcie şi al masivei reveniri din străinătate.”
„Conform paradoxului redistribuirii, «cu cât beneficiile sunt mai mult orientate spre săraci şi cu cât mai mult suntem preocupaţi de crearea unei egalităţi prin intermediul transferurilor publice pentru toţi, cu atât mai puţin vom reuşi să reducem sărăcia şi inegalitatea». Se ajunge la un efect contrar celui scontat prin adâncirea distanţei dintre cele două categorii. Cu cât orientezi mai mult măsurile de protecţie socială exclusiv către cei săraci, cu atât obţii mai puţină redistribuire. Soluţia o reprezintă schimbarea de paradigmă în proiecţia măsurilor de politică socială, prin încorporarea şi protejarea contributorilor la susţinerea costurilor de funcţionare a societăţii în general, a statului bunăstării în special.”

„Impozitul de solidaritate”. Evaluarea unei măsuri excepționale
„Intervenţia pentru a salva cât mai multe vieţi – deci cât mai mult din patrimoniul uman al României – necesită un efort colectiv din partea tuturor membrilor societăţii. La baza efortului colectiv stau o serie de valori definitorii pentru noi ca societate: compasiunea, iubirea şi solidaritatea faţă de semenii aflaţi în nevoie, afirmarea demnităţii umane. Transpunerea în practică a valorilor respective înseamnă participarea la un efort comun în lupta împotriva răspândirii pandemiei şi a combaterii efectelor sale socio-economice. Cum această luptă are mare nevoie de resurse suplimentare, excepţionale, contribuţia în plan economic poate să fie şi sub forma unui impozit de solidaritate.”
„Impozitul de solidaritate pe care îl propunem reprezintă un impozit direct pe o perioadă determinată, universal, fără nicio excepţie, de la un anumit prag al veniturilor în sus, indiferent de sursa acestora.
„Impozitul de solidaritate ar include: veniturile din muncă, veniturile din pensii, veniturile din capital şi proprietate”
„Pragul pe care îl propunem pentru impozitul de solidaritate este de 3.200 lei / lunar, respectiv valoarea salariului mediu net în februarie 2020. Tot ce depăşeşte acest prag, indiferent de sursa de venit (salariii, pensii, chirii, dividende, rente) intră sub incidenţa impozitului de solidaritate. Cu alte cuvinte, primii 3.200 de lei de venit net (după plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în cazul salariilor şi pensiilor) nu sunt impozitaţi deloc prin impozitul de solidaritate, ci numai tranşa de venit dincolo de pragul de 3.200 lei lunar. Cota de impunere poate fi stabilită de decidentul politic în funcţie de criterii fiscale şi de rezervele de solidaritate ale societăţii.”
Avantaje ale Impozitului de solidaritate:
„Impozitul de solidaritate are o perioadă determinată: de la câteva luni până la un an; spre deosebire de tăierile de salarii din anul 2010, oamenii vor avea orizontul revenirii la normalitate”;
„Impozitul de solidaritate este universal şi cu adevărat solidar: toţi cei cu venituri lunare nete de peste 3.200 lei plătesc, fără nicio excepţie (este binecunoscut că prima excepţie atrage după sine o sumedenie de alte categorii socio-profesionale)”;
„Impozitul de solidaritate este moral dezirabil, deoarece este just ca acei care au mai mult să contribuie mai mult; în acest fel, solidaritatea clamată de liderii politici îmbracă o formă concretă; e momentul să învăţăm din lecţiile trecutului, iar costurile sociale ale crizelor să fie mai corect distribuite în populaţie, nu doar pe umerii celor cu venituri mici şi medii.”
„Impozitul de solidaritate rezolvă temporar problema controversată a pensiilor „speciale”, fără a fi nevoie de revizuirea legislaţiei acestora; și poate fi un exercițiu de utilă acomodare în vederea rezolvării definitive a problemei pensiilor «speciale», prin impozitarea acestora.”
„Impozitul de solidaritate evită măsurile de austeritate, economic contraproductive, de tipul tăierilor de salarii din 2010, care dezbină societatea şi incită grupuri şi categorii socio-profesionale unele împotriva altora.”
„Impozitul de solidaritate este în linie cu măsura luată de guvernele din toate timpurile şi toate locurile în situaţii de tip economie de război: obţinerea de venituri fiscale excepţionale prin impozite excepţionale.”
„Impozitul de solidaritate este o formă compensatorie prin care «câştigătorii tranziţiei» dau ceva înapoi societăţii.”

Selecție realizată de redacția „Cultura”

Lasă un răspuns