Echilibru precar

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Traim într-un spatiu al ratarii în care nimic nu ne mai poate mira. Nu stiu cum se face, dar nu ne-a mai ramas nicio farâma de timp pentru spirit, pentru frumos, pentru cele câteva întrebari esentiale care ne diferentiaza de înaintasii nostri pe scara animala. Cei foarte putini alearga dupa bani, cei foarte multi – dupa hrana. Urla si unii si altii, ataca si unii si altii mânati de aceeasi ura, dezlantuita odata cu Revolutia. Înainte de caderea comunismului credeam ca lumea va beneficia de experienta Estului, în sensul ca aici oamenii au simtit teroarea, agresivitatea si ura în chipurile lor cele mai rafinate, moartea fizica si psihica, umilinta, absenta libertatii, astfel ca ele nu se vor mai repeta prea curând. Din pacate, judecata a fost superficiala, caci, dupa atâtia ani de totalitarism, aici s-a consolidat mentalitatea de lagar si s-a nascut o specie aparte, un fel de supravietuitor prin orice mijloace într-un rai al prostilor, brutelor si derbedeilor. Nu ma gândeam atunci  ca fiintele crescute în custi – la propriu si la figurat –  nu se vor îndeparta de ele dupa ce usile vor fi deschise. Si nici ca libertatea se învata atât de greu, mai ales ca, la noi, dascalii de libertate si de demnitate, cum erau pe vremuri Soljenitin si Saharov, nu au existat. Si nicio patura luminata care sa se opuna celor ce si-au facut o profesie din a minti si a însela. Convingerile multor intelectuali români s-au schimbat si se schimba în functie de bursele si avantajele cu care  li se cumpara tacerea sau laudele. Experienta postdecembrista arata ca multi si-au însusit rolurile dupa  nevoile sponsorilor, devenind când circari, când enoriasi ai putinei gândiri a celor ce i-au platit, când maciucari sau chiar calai ai adversarilor acestora.  Iar dincolo de asta, cum bine spunea Machiaveli, „cel care însala îl va gasi întotdeauna pe cel care se lasa înselat“. Dupa cum si parazitii – niste câini care sa-i treaca strada. Iar oamenii, cum s-a vazut, nu sunt obisnuiti sa-si puna întrebari, renunta usor la libertate delegându-si altora raspunderea. Nu se revolta, ci se adapteaza! Chiar daca au facut acelasi lucru si înainte de Revolutie. Caci nicio dictatura nu se poate instala fara contributia celor multi, fara un anumit climat în care monstrii se pot dezvolta. De aceea nu trebuie sa învinuim pe nimeni pentru ceea ce traim, pentru umilintele îndurate acum, dar nici nu trebuie sa asteptam salvari miraculoase, din afara. Viitorul depinde numai si numai de noi. Totul este ca nu cumva sa ne dam seama prea târziu. Prin urmare, „politicienii“ aflati la putere nu trebuie sa se iluzioneze ca trocul cu prietenii de coalitie, udemeristii, se va opri în clipa în care vor fi cadorisiti si cu Legea minoritatilor. Pasii importanti ai partenerilor de-abia acum urmeaza. Cine a urmarit festivitatea de la Cluj a dezvelirii Statuii lui Matei Corvin si-a putut da seama cu usurinta ca ceasurile unora s-au oprit în 1867. Cât despre aroganta celor care au uitat în ce an si în ce spatiu se afla, ar fi multe de spus. Am observat însa ca din când în când uita ca un partid nu este o tara si ca lumea te judeca si dupa respectul  pe care îl ai fata de  demnitatea celorlalti. Este motivul pentru care am amintit de festivitatea de la Cluj.  Oricum,  pentru cele ce  se petrec zilnic sub ochii nostri, par necesare alte cuvinte în masura sa le sublinieze gravitatea si particularitatile. Prin urmare, a afirma ca udemeristii sunt discreditati pozitiv, ar fi mult prea putin. De asemenea, cuvinte precum: prostie, abuz, nerusinare, indiferenta, crima pot deveni  simple alinturi în comparatie cu realitatea pe care ar trebui sa o defineasca.  Si, suntem obligati sa observam, lista acestora se îmbogateste mereu. Acum, de exemplu, este la moda cuvântul „reforma“, care, în realitate, este prea blând pentru modul foarte primitiv de a se afla în treaba al unor diletanti sadici.

Nu exista domeniu, vârsta, colt de tara asupra carora incompetenta si ura acestora sa nu se fi manifestat cu brutalitate. Reforme pe coltul mesei, facute în graba, fara nicio analiza, de niste  ministri total nepriceputi, reforme esuate din start, reforme de râsul lumii. Dupa cea din Educatie, care viza nu numai închiderea multor scoli, reducerea calitatii învatamântului, ci si editarea unor manuale pe gustul actualilor internationalisti – adica, tot ce tine de specificul nostru trebuie anulat sau minimalizat –, a venit rândul Sanatatii. Închiderea multor spitale si desfiintarea unor institute de mare performanta care ne tinusera în pas cu lumea, intra în firescul reformei. Mai întâi, au fost agresate numele care însemnau ceva în cultura noastra. Si atacurile sunt departe de a se fi sfârsit. Un grup de golani s-a luat pâna si de vârsta oamenilor. Lumea a fost împartita între expirati si neexpirati, adica între cei în vârsta si nulii cu pretentii, adica ei. Cât despre reforma, se pare ca numarul mortilor si al bolnavilor nu a fost suficient,  bietii batrâni nu „ieseau din sistem“, adica nu mureau atât de repede pe cât,  probabil, s-a dorit, astfel ca disparitia a 67 de spitale si a institutelor pomenite va scuti acest guvern de caraghiosi cu pretentii de o parte din griji.  Reforma fara sa fi cladit un singur spital nou, fara dotari, fara salvari moderne si  elicoptere? Si, desigur, bani. Doi oameni, iata, au si parasit sistemul. Unul, la poarta spitalului din Balcesti, unde venise pentru ca nu aflase ca spitalul nu mai exista. Un altul, din  judetul Constanta, a decedat în ambulanta care nu avea decât asistenta. Si când ne gândim ca  reformele sunt abia la început… Daca toata lumea se trateaza în Viena, unde exista spitale de mare performanta, în frunte cu celebrul A.K.H., de ce nu am adopta sistemul austriac? Dupa banci, petrol etc. vândute austriecilor, asa cum stim, ar fi logic sa învatam modul lor de organizare a sistemului sanitar. Nu stiu cum se face ca, de fiecare data când se începe vreo reforma, îmi amintesc de  îndreptatita observatie a presedintelui: „Daca vrem sa ne distrugem tara, suntem pe drumul cel bun!“ Sigur este ca pâna în momentul de fata, datorita reformelor si modernizarii pe care el însusi le binecuvânteaza, nu ne-am abatut de la el.  Dar stau si ma întreb: daca, în sfârsit, am învata de la altii si am fi scutiti de putina imaginatie a reformatorilor nostri, ne-am afla oare „pe drumul cel bun“? Pâna una-alta, lumea ne stie mai ales dupa criminalii nostri, dupa hoti si fete frumoase si ieftine. Si, cu toate astea, oricât ar parea de ciudat, ma încapatânez sa cred ca într-o zi vom înceta sa fim un fel de apa statuta în care târâtoarele si rapitoarele traiesc într-un echilibru precar. Ca vom redeveni cu adevarat un popor,  cum am fost pentru o scurta perioada în august 68, la Revolutie si, mult mai departe în trecut, la 1 Decembrie…

3 comentarii pentru “Echilibru precar”

  1. aprilie 17, 2011 la 5:30 pm

    Scrisoare deschisa
    In Romania dictatura nu s-a terminat cu Ceausescu

    Este timpul ca romanii, cetatenii majoritatii, sa se destepte din aceasta neomeneasca stare de aservire si degradare si sa se uneasca daca doresc sa-si afirme si revendice drepturile de om.
    Este timpul pentru a proba ca nimic nu poate sa reziste vointei unui popor care doreste sa fie liber si care este disperat de drepturile si siguranta existentei sale.
    Nu ma pot recunoaste in aceasta societate romaneasca in care minciuna, incompetenta, lichelismul politic, lasitatea, jaful la drumul mare exploateaza adevarul si buna credinta. Aceasta societate romaneasca , aceasta viata, nu poate fi opera si in ordinea umanitatii.
    Ce este Romania? O tara cu moravuri indoielnice, cu drepturi pe hartie, unde poporul zace in ignoranta, unde arbitrajul administrativ si guvernamental isi continua nederanjat existenta si sunt expresia samavolniciei desavarsite.
    Sunt douazeci de ani de cand am desfiintat un sistem inlocuindu-l cu un altul, o asa zisa democratie. Douazeci de ani de minciuna, lasitate si prostie. Este adevarul, ascuns sub masca DEMOCRATIEI. Democratie ce le permite sa ne injoseasca, sa ne tina in obscuritate si sa le dea credinta ca pot scapa la infinit de lege. Avem o Constitutie, buna si rea, dupa care intreg poporul stapaneste si este suveran, doar pe hartie. Realitatea ne prezinta o gasca ce jefuieste tara.
    Dupa douazeci de ani partidele politice (de dreapta, de stanga, centru sau cum ar mai fi ele) au o singura dorinta – de a se mentine la putere iar mijloacele prin care guverneaza pentru a-si atinge scopurile le sunt indiferente. Politicul, solidarizandu-se pentru pastrarea privilegiilor, sta inchis in fortareata regimului electoral (asa zis democratic) uitand si incalcand principiul statului de drept . Atat statul cat si comunitatea si institutiile trebuie sa se supuna legilor. Acest principiu are posibilitatea sa limiteze si sa corecteze neajunsurile care provin din contradictia imperativului majoritatii. Dar care legi, care Constitutie?
    Atunci cand Presedintele Romaniei, Guvernul Romaniei si Parlamentul acestei tari reduc salariile sub salariul minim garantat, cand dreptul la ocrotirea sanatatii nu mai exista prin concedierile din sistemul sanitar si inchiderea spitalelor, cand dreptul la invatatura nu mai este garantat prin lipsa dascalilor din scoli si inchiderea unitatilor de invatamant, cand dreptul la cultura dispare prin desfiintarea marilor valori culturale a acestei tari, cand dreptul la munca este terfelit prin injosirea tuturor categoriilor sociale, cand dreptul la greva este categorisit ca fiind atentat la siguranta statului si sindicalistii sunt terorizati cu amenintari, cand dreptul de a avea acces la informatii de interes public este ingradit prin dezinformare si minciuna ,cand Parlamentul tarii fraudeaza voturile de adoptare a legilor, cand se castiga alegerile prin frauda si minciuna, prin legi care nu se mai aplica, cand ne mintiti privindu-ne in ochi …..
    Atunci toate acestea sunt pentru a va intari puterea PARTIDULUI-STAT si puterea personala. Acesta este statul roman- autoritar,totalitar, dictatorial.
    Romania NU ESTE UN STAT DEMOCRATIC . Cu ce este mai buna Romania de astazi decat cea de ieri ? Cu ce este mai buna democratia romana decat comunismul? Au aceleasi valori duse la rang de politica de stat:
    – pastrarea si intarirea puterii Partidului-Stat;
    – tolerarea unui Parlament formal ;
    – anularea tuturor componentelor societatii civile si afectarea grava a componentei sociale si culturale;
    – incalcarea principiului constitutionalitatii;
    – incalcarea principiului separatiei puterilor in stat;
    – anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin minciuna, inscenari si fraude;
    – atingerea gravă a integritatii fizice si mentale a romanilor;
    – supunerea intentionata a natiuniii la conditii de existenta care antreneaza distrugerea fizica totala sau partiala ;
    – utilizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii;
    – politica de anihilare a unor intregi categorii sociale;
    – abandonarea intereselor naţionale;
    – distrugerea reperelor morale ale societatii romanesti si a valorilor ei de solidaritate;
    – degradarea comportamentului instituţiilor şi pe cel al oamenilor;
    – folosirea in interes personal si de grup al serviciilor secrete, parchetului si justitiei;

  2. aprilie 17, 2011 la 5:30 pm

    Doamne ajuta! Bun editorial. Mergeti mai departe.

  3. aprilie 17, 2011 la 8:51 pm

    Personal, scepticismul mi-a cuprins intreaga fiinta. Traiesc intr-un sistem in care pumnul este impins in gura la primul murmur si-ajungi sa fii inlaturat si izolat, spre bucuria celor multi, din jur, ce stau la panda sa se napusteasca asupra unui loc liber. Mai sunt si spectatorii, ce-i drept, care privesc, suspina si multmumesc divinitatii ca ei de bine, de rau, se descurca. Si nici nu isi doresc mai mult de-atat. Acesta e raspunsul astazi atunci cand cei putini dar puternici lovesc prin reforme, legi, discursuri sau chiar prin incalcarea drepturilor celor multi. Dar oare numai astazi? Am senzatia ca traiesc in mijlocul unei natiuni intr-o permanenta confuzie a valorilor, mult prea docila si fricoasa pentru a se putea gandi ca are voie si ca de ea depinde sa isi construiasca o viata frumoasa si corecta… Articolul scris e superb, dar cine il va citi si mai ales cine va lua atitudine? Cred ca suntem un popor care nu stim sa vrem ceva sau poate problema vine din alta parte – nu stim nici ce sa facem si nici ce sa obtinem…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper