Despre documentarul-portret realizat de Mugur Marin / N-trance Media
Credit foto / cadru film: Mugur Marin / N-trance Media.
Există filme care încep în ziua în care pornești camera și filme care încep cu mult înainte, fără să știi încă faptul că le faci. Documentarul „Ion Mândrescu — Om, Timp, Spațiu” aparține celei de-a doua categorii. Îl cunosc pe Ion de aproximativ douăzeci de ani. Ne-am întâlnit prin prieteni comuni, în atelierul lui, iar relația s-a construit în timp, din conversații, expoziții, întâlniri și momente în care camera nici măcar nu era prezentă. La un moment dat am înțeles că nu vreau doar să filmez un sculptor important, ci să păstrez ceva din omul pe care îl cunoscusem.
Filmul nu a pornit ca o comandă și nici ca o prezentare promoțională. Tocmai de aceea miza lui a fost alta: să lase loc pentru vocea lui Ion, pentru ritmul lui, pentru atelier și pentru materialele cu care lucrează. Lutul, bronzul, focul, mâinile, uneltele, obiectele rămase într-un colț al atelierului nu sunt decoruri. Ele spun ceva despre felul în care se construiește o operă și, uneori, despre felul în care se construiește un om.
Filmarea principală a avut loc în vara lui 2024, la Mihoveni. Am construit o zi de filmare în jurul spațiului real, nu invers. Interviul a fost filmat cu trei camere, iar în profunzimea cadrului am folosit focul ca element vizual, nu ca efect, ci pentru că aparține firesc universului material al sculpturii. Sunetul a fost înregistrat separat, cu două lavaliere, un microfon shotgun și două recordere. Dincolo de partea tehnică, surpriza acelei zile a fost disponibilitatea lui Ion de a vorbi. Interviul a devenit coloana vertebrală a filmului.
Dar documentarul nu este doar filmarea din 2024. O parte din el exista deja în arhiva mea. Cu mulți ani înainte îl filmasem pe Ion lucrând, uneori cu mijloace foarte simple. Îmi amintesc o zi la mare, când venise cu un butoi de lut și modela capete, fiecare cu altă expresie. Aveam doar telefonul și mă chinuiam cu aplicațiile de atunci ca să blochez expunerea și balansul de alb. Tehnic, imaginile acelea sunt departe de ceea ce pot filma astăzi. Documentar, însă, au o valoare pe care n-o mai poți recrea: timpul însuși.
În total, proiectul a ajuns la peste aproximativ un terabyte de material, iar montajul s-a întins pe aproape un an. Filmul final are 44 de minute. Cifra spune însă prea puțin despre proces. Montajul a însemnat în primul rând să găsesc o formă în care imaginile vechi, interviul, lucrările și atmosfera atelierului să nu se anuleze între ele. Uneori a însemnat și să renunț. Există material bun care nu a intrat în film pentru că, scos din context, ar fi mutat atenția de la ceea ce voiam să păstrez. Un documentar se construiește și din ceea ce alegi să nu folosești.
Una dintre ideile lui Ion care mi-au rămas în minte este că „fiecare material are limba lui”. Mi se pare că aceeași observație se poate aplica și filmului. Camera are limba ei, microfonul are limba lui, lumina are limba ei. În sculptură, materialul nu este neutru. Nici în film instrumentul nu este neutru. Distanța camerei, felul în care cade lumina, durata unui plan, o pauză păstrată în montaj schimbă felul în care un om ajunge la spectator.
Tema „Omul, Timpul, Spațiul” traversează de mult creația lui Ion Mândrescu. Filmul revine la aceeași axă, dar nu încearcă să o explice din exterior. Îl lasă pe artist să vorbească și urmărește relația lui cu materia și cu timpul. Lucrările apar, firește, dar nu sunt singurul centru al imaginii. M-a interesat și omul din jurul lor: vocea, umorul, tăcerile, gesturile, felul în care atinge materialul și felul în care atelierul păstrează urmele procesului.
Poate acesta este și rolul cel mai important al unui asemenea film. O sculptură poate rămâne zeci sau sute de ani. Un catalog poate fixa informații, un text critic poate construi contexte. Filmul păstrează însă altceva: vocea, ritmul unei fraze, o privire, o mână care lucrează, felul în care artistul locuiește propriul spațiu. Este o memorie diferită și, tocmai de aceea, complementară.
Cu Ion am vrut să fac un film despre sculptor. Dar mai ales am vrut să fac un film despre Ion. Pentru mine, diferența dintre cele două formulări este esențială. Prima descrie un subiect. A doua descrie o relație și o responsabilitate: să nu reduci omul la reputația lui, la expoziții sau la operele terminate, ci să păstrezi cât mai mult din ceea ce îl face recognoscibil atunci când camera nu mai este acolo.
Date de producție
| Titlu | Ion Mândrescu — Om, Timp, Spațiu |
| Format | Documentar-portret / artă |
| Durată | 44 minute |
| Filmarea principală | Vara 2024, Mihoveni |
| Realizare / imagine / montaj / post-producție | Mugur Marin |
| Producție | N-trance Media |
| Camere | 2 × Sony A7 III + Sony NX80 |
| Sunet | Două lavaliere, microfon shotgun și două recordere separate |
| Material acumulat | Peste aproximativ 1 TB, inclusiv imagini mai vechi |
| Montaj | Aproximativ un an |
| Pagina proiectului | https://ntrance.ro/proiecte/ion-mandrescu-documentar/ |
| Filmul integral | https://www.youtube.com/watch?v=9AbzAFxGFt4 |
| IMDb | https://www.imdb.com/title/tt44925897/ |
Credit imagini și utilizare editorială: © Mugur Marin / N-trance Media.
Reproducerea imaginilor este permisă doar cu acordul explicit al N-trance Media.
Video:
Pagina canonică a proiectului este:
https://ntrance.ro/proiecte/
Filmul integral:
https://www.youtube.com/watch?