Avem un sistem în care nimeni nu este responsabil de nimic, iar directorul nu poate nici angaja, nici da afară profesorii…

|Interviu realizat de Corina Taraș-Lungu|

Care credeți că sunt cele mai urgente probleme de rezolvat în domeniul educației?

Probleme sunt multe. Dacă există măcar un acord unanim în România pe tema educației, consensul este clar legat de faptul că NU STĂM BINE DELOC. Ratele oficiale de analfabetism funcțional, de părăsire timpurie a școlii, de participare la programe educaționale pe tot parcursul vieții, toate întrunesc unanimitatea de opinie a tuturor actorilor educaționali. La nivel de soluții nu mai cădem la fel de ușor de acord. Dacă mă întrebați pe mine, vă voi spune direct că cea mai importantă problemă cu care se confruntă educația din România este neguvernabilitatea ei. Ca să fac o paralelă cu biologia, sistemul educațional este astăzi mai degrabă asemănător unei moluște decât unei vertebrate. Nu avem în sistem pârghii, leviere, segmente tari care să transforme o idee, o viziune sau o politică publică în educație în realitatea zilnică de la clasă. De ce nu avem această guvernabilitate? Sunt mai multe motive și le voi prezenta pe scurt pe fiecare. De departe, problema numărul 1 în ochii mei este halul de politizare la care a ajuns educația românească. Inspectoratele Școlare  Județene reprezintă astăzi rampe  politice de lansare către funcții politice de membri ai Consiliului Județean și către primarii de municipii, locul în care din pix sunt pedepsiți sau răsplătiți inspectorii, directorii, profesorii. Sunt locurile în care se ajunge la acte repetate de trafic de influență și locurile de care profesorii buni din sistem sunt fie îngroziți, fie scârbiți. Această primă problemă le generează pe a doua și pe a treia. A doua este lipsa competențelor oamenilor-cheie din sistem: inspectori și directori. Când politicul hotărăște după bunul plac cine să ocupe un post și nu concursul – păi, e simplu! –, vom avea oameni numiți din ce în ce mai apropiați de inspectorii generali și din ce în ce mai slab calitativi. Vom avea oameni supuși și nu profesioniști independenți, capabili și doritori să își exercite meseria fără a accepta ingerințe externe. A treia problemă este exterminarea oricărei motivații autentice de a face bine educației a celor din sistem. Nu cred că a-i demotiva pe oamenii buni (profesori și directori) reprezintă o agendă explicită a politicii vechi (deși am auzit des teoria asta cu „țara te vrea prost” ca să nu știi ce votezi), cred mai degrabă că este un rezultat la care se ajunge natural atunci când politizezi un sistem și apoi recompensezi lingăii servili și obligațiile de partid, în loc să recunoști valoarea reală a oamenilor. Am fost trainer și consultant pentru aproape două decenii și am lucrat cu foarte multe organizații. În toate se petrece același fenomen descris mai devreme – este suficient să iei câteva decizii clare în favoarea prietenilor și nu în sprijinul competenței și vei obține un sistem în care mor încrederea și motivarea de a mai contribui la sistem. Soluții sunt multe. Dar a considera că singura problemă a domeniului este subfinanțarea eu cred că este o greșeală. Dacă introduci într-un sistem politizat și corupt chiar și de zece ori mai mulți bani, vei avea aceleași rezultate. Orice ministru care își dorește impact trebuie să își propună construcția  guvernabilității sistemului. O coloană vertebrală puternică care să pornească de la nivel de minister și care să ajungă până în fiecare clasă din România. Iar asta înseamnă depolitizare, profesionalizare continuă prin programe de pregătire și decizii curajoase de descentralizare.

Se discută foarte mult despre procedurile de numire în funcție a directorilor. Dat fiind faptul că legea e acum în re-examinare, înseamnă că anul școlar ne prinde nepregătiți din acest punct de vedere. Cum afectează concret această situație buna funcționare a proceselor educaționale și administrative?

Decizia președintelui de a trimite către re-examinare propunerea legislativă care prevedea ca, în cazul vacantării funcțiilor de directori, interimarii să fie stabiliți de către consiliile de administrație ale școlilor, face, din păcate, un singur lucru. Îi lasă pe inspectorii școlari județeni să stabilească din pix în această lună a lui august cine să conducă școlile până la organizarea concursului, sau până la finalul anului școlar 2021-2022 dacă nu se prezintă nimeni la concurs. Nici eu și nici colegii mei nu am dorit prin legea propusă să interferăm cu organizarea concursului de ocupare a funcțiilor de directori. Am propus doar modificarea mecanismului de stabilire a directorului interimar. Temerea mea este că toamna ne va prinde cu o întreagă serie de scandaluri în școli, pentru că unii dintre inspectori vor abuza de poziția avută și își vor numi oamenii apropiați ca interimari în diferite școli. Nu e suficient că începem anul școlar sub fricile declanșării unui nou val epidemiologic, închipuiți-vă ce ar însemna ca într-o mare parte din școli să existe discordie asupra celui care va lua decizii organizatorice în școală: consilii profesorale care nu ascultă de un director impus cu forța sau conduceri noi care declanșează anchete şi vânători de vrăjitoare în rândul profesorilor, așa cum s-a întâmplat și în 9 ianuarie anul curent. E trist. Absolut trist și regretabil faptul că am ajuns aici.

Un bun director este mai degrabă un bun manager, nu un bun pedagog. Cum facilitează statul formarea acestor manageri și buna lor selecție? Cât va mai dura până când oameni competenți din afara sistemului vor avea acces la concursurile de directori?

Din păcate, astăzi nivelul de pregătire al managerilor școlari este ZERO. Am avut în lege această construcție a unui corp de experți – Corpul Național al Experților în Management Educațional –, o inițiativă excelentă a legii 1/2011 care a fost în timpul Guvernului Ponta masacrat de către ministrul Liviu Pop și majoritatea din Parlament de atunci, prin crearea unor reguli atât de laxe pentru a intra în acest corp, încât aproape oricine care obținea  cumva o diplomă care să îi ateste absolvirea unui curs de management educațional putea intra în acest corp. Așadar, chiar și puținele  demersuri bune au fost distruse de decizii politice ulterioare. Ultima întrebare e foarte grea. Pentru a putea permite oamenilor din afara sistemului sa aibă acces la concursurile de director va mai dura mult dacă nu schimbăm paradigma cu care operăm. Astăzi, se discuta în sistemul de învățământ că directorii trebuie să fie profesori ca să poată înțelege actul educațional. Pe același model, că un manager de spital trebuie să fie un medic bun ca să poată înțelege actul medical. Până nu ne scuturăm de asta și până nu schimbăm structura de putere din arhitectura instituțională, vom avea aceiași profesori aserviți politic care ajung directori (doar din interiorul sistemului) și învârtim roata șoricelului la infinit fără niciun rezultat.

Cu ce vom mai fi nepregătiți în acest an școlar?

Din păcate, cred că situația epidemiei ne va lovi din nou. O vorba veche din mediul privat spune – Hope for the best, plan for the worst (Speră la mai bine, dar pregătește-te pentru mai rău). Eu salut ideea redeschiderii școlilor din toamna acestui an și îmi doresc să avem un nou an școlar neafectat de pandemie, dar cred că trebuie să ne pregătim și pentru situații neașteptate, deci tipologii de scenarii roșu, galben, verde, indiferent cât de tare le urâm, tot trebuie să fie pregătite. Nu sunt un specialist în sănătate sau epidemiologie, dar eu mă aștept să avem focare noi în orașe-surpriză. De ce? E simplu: orașele mari sau orașele greu încercate de pandemie în valurile anterioare au obținut imunitate fie prin boală, fie printr-o rată mai mare de vaccinare, pe un motiv foarte simplu – dacă ai avut multe rude și cunoscuți care au murit din cauza pandemiei, ai mai multe șanse să te vaccinezi și să iei toată pandemia în serios, decât dacă nimeni din cercul tău apropiat nu s-a confruntat cu problema. Așadar, vom avea fostele concentrări umane afectate mai sigure și e posibil să avem focare în orașe medii unde tronsoanele de mobilitate nu au adus în perioadele anterioare virusul atât de răspândit. Dar lucrul acesta se poate schimba, din nefericire, în această toamnă. Asta este temerea cea mai mare. Din păcate, mă aștept și ca multe școli să nu fie pregătite fizic de reînceperea anului școlar: șantiere neîncheiate, lipsa autorizației de funcționare etc…

România este țara cu cei mai puțini absolvenți de studii superioare, iar cei mai mulți dintre tineri nu profesează conform specializării obținute. Cum calibrăm balanța dintre specializări și locuri de muncă? E asta o prioritate?

Se discută mult în cercurile de specialitate despre școli postliceale organizate la nivelul universităților – cu studii reduse – și cu programe de specializare accelerată. Eu cred că asta este direcția în care trebuie să ne îndreptăm. În felul acesta vom permite atât absolvenților de liceu, dar și tuturor adulților, pe întreg parcursul vieții, să participe la cursuri de calificare și recalificare în domenii tehnice restrânse. Trebuie să încetăm cu mentalitatea asta simplistă:  copilărie-școală-muncă și să înțelegem că în aceste vremuri moderne în care progresul tehnologic este colosal pe de o parte, dar avem și o speranță de viață mult mai mare (deci vom fi în câmpul muncii o perioadă mult mai lungă) pe de altă parte, ciclul școală-muncă va avea mai multe bucle pe parcursul unei vieți de om.

Ce încredere să aibă copiii români în măsurile din domeniul educației, când la BAC avem lucrări corectate și de 4 ori și care au obținut note diferite? Ce încredere să aibă în implementarea unui sistem informatizat de evaluare? Sau în orice lider politic din educației care promite ceva în țara asta?

Situația corectărilor de la BAC este una extrem de delicată pentru că ea afectează, așa cum spuneți, nivelul de încredere al cetățenilor în sistem. Cred că în orice țară și în orice organizație se întâmplă greșeli. Este absolut natural. Ce nu are voie să se întâmple este să permiți aceeași greșeală în mod repetat.  Eu cred că vom avea în 2022 un sistem măcar pilot de evaluare informatizat. Specialiști din Ministerul Educației au lucrat la propuneri pentru un astfel de sistem de cel puțin 5 ani. Din păcate, vocea lor nu este auzită și asta este o mare pierdere pentru toată lumea. Eu cred că un ministru bun are capacitatea să integreze toate resursele disponibile din sistem. Altminteri, nu avem cum să progresăm.

Sunteți mulțumit de dependența financiară a școlilor față de primării? Cum afectează ea calitatea proceselor educaționale?

Absolut deloc. Am mai spus-o de multe ori în spațiul public. Noi trăim în România o scenă prelungită a absurdului. Astăzi, dacă un părinte merge supărat pe o problemă de școală la un director, avem două spețe. Fie vorbim de speța A –  o problemă legată de dotarea și condițiile fizice de desfășurare a scolii, lipsesc dulapuri, echipamente, laboratoare, toalete, consumabile, produse de curățenie etc. –  caz în care directorul școlii dă din umeri și trimite părintele să își rezolve reclamația la Primărie. Fie vorbim de speța B – o problemă care ține de cadrele didactice, de învățători și profesori abuzivi, de calitatea slabă a predării, de volumul prea mare sau prea mic de teme etc. – caz în care directorul dă din umeri și trimite părintele cu plângerea sa către inspectoratul școlar. Dacă sesizați fenomenul, indiferent de problemă, directorul dă din umeri și te trimite către o altă instituție spunând: „eu nu pot face nimic”. Cum afectează asta calitatea proceselor educaționale? Păi, enorm. Avem un sistem în care nimeni nu este responsabil de nimic, iar directorul nu poate nici angaja, nici da afară profesorii, nu poate nici rezolva de urgență probleme care țin de săpun, dezinfectant sau reparații bănci. De aceea am spus-o și o repet insistent, avem nevoie de o descentralizare continuă a responsabilității, însoțită de programe de pregătire și profesionalizare la nivelul descentralizării, însoțită de mecanisme de intervenție pentru cazurile în care cei cu o putere sporită abuzează de ea la nivel local.

România Educată. Un program care a fost așteptat îndelung, care are și plusuri și minusuri, dar care își propune o coerență a sistemului de învățământ național. Cum se vor transforma recomandările de acolo în politici și seturi de măsuri și care sunt dificultățile?

O să vă spun extrem de cinstit. România Educată este astăzi cel mai avansat nucleu de la care să pornească orice nouă lege a educației. Asta nu înseamnă însă că, fiind cel mai avansat material, este unul perfect. Dimpotrivă, există și susținători, dar și critici ai acestui document de viziune. Tehnic, știm astăzi că va exista un grup interministerial coordonat de prim-ministru, care are responsabilitatea de a avea pe 1 octombrie un text de lege care să ajungă spre Parlament, cu misiunea de a încheia anul cu o lege promulgată. Personal, cred că este un termen extrem de scurt, dar, ca parlamentari în comisiile reunite de învățământ, am decis împreună cu colegii mei că vom acorda tot sprijinul posibil. Dificultățile translatării documentului de viziune în lege sunt mai multe. În primul rând, avem teme centrale nelămurite în detaliu în documentul România Educată. Pentru mine personal, tema arhitecturii instituționale și a descentralizării din sistem este una critică. Recunosc că m-aș fi bucurat să o găsesc mai explicită acolo. Altminteri, din textul documentului de viziune fiecare poate înțelege ce vrea. Discutăm despre reorganizarea atribuțiilor actualelor inspectorate, despre înființarea unor noi direcții de asigurare a calității și inspecție școlară – așa-numitele organizații DACIS la nivel județean –, dar nu vorbim nicăieri explicit despre puterea directorilor de școală de a angaja și concedia profesori (în strânsă legătură cu unul din cele mai criticate procese din învățământul de astăzi: titularizarea în sistemul de învățământ). Pe scurt, vom avea mult de lucru și va fi o toamnă extrem de fierbinte din această perspectivă.

Sloganul USR-PLUS în campanie a fost „O Românie fără hoție”. Cine și cum fură în sistemul de educație?

O să vă dau câteva exemple: fiecare profesor mai slab care este prioritizat din motive de lege și sistem în fața unui profesor mai bun fură sistemului ocazia de a avea competențe mai bune prezente în rândul dascălilor. Vezi titularizarea și situația profesorilor tineri pasionați, dar care sunt doar suplinitori și care așteaptă cu aniii eliberarea unui post de titular. Haideți să o spunem drept, mai mulți ani în sistem nu înseamnă automat că ești un profesor mai bun. Inspectorii școlari județeni care la început de an școlar  pleacă în campanie electorală fură copiilor șansa de a avea un sistem preocupat doar de binele lor. Fiecare inspector care primește mită pentru acordarea gradațiilor de merit la nivel județului fură nu doar bani din banii celor care ar fi meritat această gradație, dar fură și demnitatea profesorilor care se sacrifică astăzi în sistem pentru a avea ore mai bune. Fiecare ministru care NU demarează niște proiecte naționale de anvergură, chiar și proiecte cu fonduri europene, inițiate de predecesori, doar pentru că nu doresc să dea câștig de cauză fostului partid de la guvernare, fură României șansa de a avea o reformă reală și de a putea implementa la termen proiectele europene promise. O să închei spunând că fiecare partid și lider din partidele vechi care crede că politizând directorul de școală obține marile avantaje electorale ale UAT-ului nu doar fură șansa unui viitor mai bun al educației, dar își fură singur căciula păcălindu-se că un aparent beneficiu electoral pe termen scurt e mai valoros decât un proces generalizat de depolitizare a învățământului, din care cu toții am avea de câștigat. Haideți să lăsăm școala să facă educație și nu politică de partid.

De ce nu reușesc, ca în țările civilizate, Opoziția și Guvernarea să se așeze la masă și să remedieze probleme de interes național, cum sunt cele din educație?

Cred că problema stă în modul în care partidele vechi sunt construite. Din acest punct de vedere, partidele au multe asemănări cu sistemul educațional. Dacă partidele vechi ar fi cu adevărat niște organizații în care meritocrația să triumfe și tineri cu talent politic și cu dragoste de țară ar fi promovați constant în  cadrul partidelor, atunci am vedea mai mulți politicieni care ar pune pe primul loc binele țării și abia apoi binele partidului din care fac parte. Dar cum astăzi NU avem la vârfurile partidelor vechi cei mai merituoși oameni, ci mai degrabă cei mai rezistenți, cei mai longevivi și cei cu rețelele de interese cel mai bine conturate, atunci aceștia au constant o altă listă de priorități. Eu cred că apariția și consacrarea USR-PLUS pe scena politică românească va pune suficientă presiune pe partidele vechi să își grăbească reformele atât interne, cât și pe cele externe. Și, în felul acesta, peste un orizont de timp rezonabil, vom vedea politica românească mai aproape de nivelul politicii europene, asigurând astfel un tip de stat de care românii să nu mai fugă, ci, dimpotrivă, către care să se întoarcă cu încredere și curaj de a construi un viitor mai bun. Până atunci însă, contează fiecare centimetru de teren câștigat către normalitate și performanță. Este o bătălie de orizont mediu și lung.

Ștefan Pălărie dezvoltă de 13 ani programe educaționale pentru ONG-uri, corporații, instituții de stat.
Este coordonator al Grupului de lucru pentru Educație din USR-PLUS.

Un comentariu la „Ștefan Pălărie: „Cea mai importantă problemă cu care se confruntă educația din România este neguvernabilitatea ei ””

  1. Pingback: Adevărata educație pentru viață. Un sistem incompetent nu poate crea competențe – Cultura

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.