Ministerul Educației a pus în consultare publică două proiecte de lege prin care se vizează implementarea Raportului „România educată”, realizat în anii trecuți cu sprijinul Președinției României. Cele două propuneri legislative vizează învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar și sunt deschise consultării până pe data de 24 august, termen până la care pot fi transmise sugestii, obiecții și alte elemente de feedback / link spre pagina consultării publice. După finalizarea acestei etape, cele două legi urmează să fie definitivate ca proiect legislativ transmis Parlamentului pentru dezbatere, modificare și aprobare. Textele celor două proiecte de lege, care își doresc să schimbe radical învățământul din România, au provocat reacții cel mai adesea nefavorabile din partea profesorilor, managerilor din învățământ, a mass-media și a părinților. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, fost ministru al educației, consideră că cele două proiecte de lege, deși se bazează pe Raportul „România educată”, ratează principiile de bază ale acelui raport, păstrând condiții pentru conservarea inechității, mediocrității, lipsei de etică și politizării din învățământul românesc. / Revista Cultura
„Nu cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul «România Educată». Lista de neclarități este lungă, dar trei teme nu au cum să nu iasă imediat în evidență:
(1) nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate;
(2) inexistența unei axe morale, a integrității și meritocrației academice și
(3) politizarea fără precedent a sistemului de educație.
Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi «noi» care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul «celor de la butoane» și în detrimentul celor care au nevoie de o școală de calitate.
Cred că dezbaterea publică va corecta multe dintre aceste deficiențe, cu condiția ca această dezbatere să fie una reală, nu un exercițiu steril de comunicare politică, derulat integral în perioada vacanței de vară. În opinia mea, fără aceste corecții, cele două propuneri de legi nu vor trece nici de Parlament, nici de Președintele Iohannis.
Am salutat și salut în continuare conceptul «România Educată» pentru simplul motiv că nu ne mai permitem să înaintăm cu mediocritatea și politicianismul, care, din păcate, au devenit constante ale politicii din România.
De aceea, noua lege a educației (nu susțin ideea a două legi diferite!) trebuie să fie expresia a ceea ce ne dorim mai bun pentru copiii noștri, nu rezultatul unor contre și scandaluri politice interminabile. Politicienii trebuie să se ridice la nivelul semnificației istorice a momentului aprobării unei legi de o asemenea însemnătate.
SNSPA va participa la dezbaterea publică pe marginea acestor proiecte de legi. Este singura cale instituțională prin care putem încerca să corectăm ceea ce noi credem că este greșit. În același timp, vom asculta cu atenție toate celelalte opinii exprimate, având convingerea că numai prin dialog putem găsi cele mai bune soluții pentru viitor.”
prof. univ. dr. Remus Pricopie