Radu Afrim despre „Antologia dispariției”

„Antologia pe care o alcătuim sub ochii spectatorilor poate să anticipeze, să provoace nostalgii, poate să bântuie și poate să-i descurajeze pe fanii palpabilului când li se spune că doar amintirea ne salvează de la dispariție.” (Radu Afrim)

On topic cu Radu Afrim

„E un joc de care nu mă mai satur jocul ăsta în care pun laolaltă texte ieșite din talentul unor scriitori care – aparent – nu au nimic în comun. Am primit multe texte în care apărea dispariția. Apărea și dispărea. Am rămas la textele în care dispariția persistă. Am stat cu actorii zile lungi la sortat de proză scurtă. Acum suntem posesorii unei colecții de dispariții. Cele mai frumoase dispariții. Cine are nevoie de ea?

Performanța mea (cel aflat în plină eră a disparițiilor) stă în faptul că am reușit să conving niște actori, cei mai mulți aflați la vârsta „aparițiilor”, a acumulărilor, vârsta construirii ceva în jurul cuiva, să-i conving să vorbească despre dispariție, să spună lumii că lumea dispare, relațiile dispar, sentimentele dispar, memoria dispare. Și să fie convingători. Pentru că una e să joci un text despre dispariția rațiunii, a iubirii și a încrederii, adică „Hamlet”, un text verificat de-a lungul secolelor și pe care toți vor să-l joace și alta e să convingi o echipă întreagă că prozele românești ale unor scriitoare contemporane pot genera emoție și că le vor ieși pe gură poate chiar mai bine decât povestea unui rege străin povestită de Shakespeare (am pus cuvântul „poate” din pură eleganță).

De la cea mai sumbră dispariție (viața unei fetițe într-un sat din nord-estul României) până la cea mai absurd-datată (dispariția unor pipote ceaușiste în burta unor cetățene) antologia pe care o alcătuim sub ochii spectatorilor poate să anticipeze, să provoace nostalgii, poate să bântuie și poate să-i descurajeze pe fanii palpabilului când li se spune că doar amintirea ne salvează de la dispariție.”

Antologia dispariției
Regia: Radu Afrim
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi