Suntem preocupați în cel mai înalt grad de buna dispoziție. Party-uri, festivaluri, concerte în aer liber, până la saturație. Și reprezentăm ceea ce spune imaginea noastră pe internet că suntem, și nimic altceva. De muncă cine se mai preocupă? Unde ați mai citit dumneavoastră acest cuvânt? Mai știe cineva care este de fapt conținutul lui? De pasiunea profesiei, de dăruirea pentru o meserie sau alta ați mai auzit? De acea meserie pentru care se pare că, la un moment dat, pe parcursul formării noastre, am dovedit vocație, de anii de trudă pentru a ne autodepăși, asta însemnând nopți nedormite, bibliogafii exhaustive, lucrări, examene, trepte de parcurs, concurență internațională.
Închipuiți-vă că vi se propune să fiți numit director la NASA. Și, la rândul meu, îmi închipui că veți accepta imediat. Ba, mai mult, nici nu se va îndoi nimeni de această numire. Veți invita imediat oamenii la un party. Care se va dovedi strălucit. Și veți umple internetul de fotografii. Trăim epoca amatorismului. A entertainmentului. Și a imaginii. Suntem preocupați în cel mai înalt grad de buna dispoziție. Party-uri, festivaluri, concerte în aer liber, până la saturație. Și reprezentăm ceea ce spune imaginea noastră pe internet că suntem, și nimic altceva. De muncă cine se mai preocupă? Unde ați mai citit dumneavoastră acest cuvânt? Mai știe cineva care este de fapt conținutul lui? De pasiunea profesiei, de dăruirea pentru o meserie sau alta ați mai auzit? De acea meserie pentru care se pare că, la un moment dat, pe parcursul formării noastre, am dovedit vocație, de anii de trudă pentru a ne autodepăși, asta însemnând nopți nedormite, bibliogafii exhaustive, lucrări, examene, trepte de parcurs, concurență internațională. Asta, desigur, în cazul muncii intelectuale.
Acum câteva zile, a vent la mine un tâmplar să-mi repare o ușă. Taie-o de jos, i-am spus, fiindcă acolo se agață și nu se mai închide. M-am luptat cu el câteva ore. Exclus!, spunea. Ce-ar zice patronul de la care am învățat eu meserie dacă m-ar vedea c-am tăiat ușa la bază? Păi știți dumneavoastră, doamnă, câte pedepse am primit eu, câtă foame am făcut, ba uneori câți ghionți am încasat până am învățat meseria? Dacă, doamne-ferește, vine pe aici pe la dumneavoastră unul care, la fel ca mine, știe meserie? Și dacă vă întreabă cine v-a tăiat ușa la bază? A rămas să chibzuiască vreo câteva ore. Și până la urmă a găsit soluția pe care o impunea cunoașterea meseriei. Îi port un respect dincolo de margini.
Respectul pentru omul de meserie a trecut, cel puțin pe parcursul vieții mele, prin câteva etape. După 1944 au intrat pe posturi de conducere oameni total nepregătiți. Reprezentau o clasă socială care niciodată nu avusese pârghiile puterii, umiliții de secole, neșcoliții, care acum foloseau prilejul pentru a-și răzbuna condiția. Din nefericire, din punct de vedere sociologic, reacția este ușor de înțeles. Cei pe care se răzbunau – pricepuții, școliții – nu înțelegeau că țara a pierdut un război, or, de când e lumea lume, regele tribului care pierde războiul ajunge sclav în tribul câștigătorilor. Din naivitate sau din proastă și șireată consiliere, ei, școliții, pricepuții, perdanții s-au opus, pe măsura circumstanțelor, celor ajunși la putere. Și au fost pedepsiți groaznic, așa cum, de asemenea, de când e lumea lume și peste tot pe întinsul planetei, cel care se opune puterii oficiale a fost, este și va fi pedepsit.
În anii luptei de clasă nu s-a putut vorbi de vocație profesională. Am trăit momentul când femeia fără profesie, dar cu putere, a fost declarată om de știință. Și pe lângă ea alții, mulți, care acum își reclamau nu numai postul, dar și vocația. Dar… de-a lungul deceniilor s-au ridicat, totuși, și oameni dotați. Ce se întâmplă cu cei cu adevărat obsedați de meserie? Unde se pierd ei? Unde au rămas ei ascunși când, brusc, politica, și ea o profesie (și încă ce profesie!), a intrat pe mâna unora neconectați la mersul internațional al societății, departe de teoria sistemelor, departe de cărțile de căpătâi și de experiența de zi de zi? Unde au rămas oamenii dotați când au început să se-arunce în față poeții, actorii, băieții cu certificate de revoluționari, oportuniștii, îndrăzneții, fiul lui cutare, fata lui cutare? Aceștia au umblat prin lumea pe care o cunosc doar din bursele primite pe ici, pe colo, și-au procurat diplome pe la fel și fel de universități, ba au devenit și honoris causa, pentru succese în meseriile pe care nu le au. Actorii concurează la posturile-cheie în conducerea statului, poeții scriu cărți despre cum trebuie să fie condusă lumea în acest secol matematizat, informatizat, computerizat.
La baza societății, același amatorism. Faci orice pentru un salariu minim sau maxim. Minim, fiindcă nu poți trăi fără telefonul mobil. Maxim, fiindcă nu nevoia te determină-n viață, ci lăcomia.
Școala nu mai cultivă performanța și excelența. Pentru a fi selectivi pe internet, avem nevoie de educație. Internetul ne ajută în muncă doar atunci când suntem conștienți de pregătirea, de capacitatea și de pasiunea noastră pentru profesie. Fiindcă, altfel, doar apăsăm la întâmplare pe butoane și aflăm imediat cine i-a pus o cameră de filmat sub fustă Madonnei. Transmitem imediat informația unui alt pierde-vară. Deci muncim. Și credem că suntem ași.
VEZI
- Note de cititor: „Conștiință și cuvânt,eseuri despre romanelelui Augustin Buzura”de Angela Martin - 7 aprilie 2020
- TânăraGreta șiteoriabalanței - 15 octombrie 2019
- Omul de meserie - 14 septembrie 2019