Anul acesta, Festivalul Național de Teatru a configurat o alegere repertorială incluzivă, datorată echipei de curatori Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Cebotari. Similară cu a tuturor marilor festivaluri de teatru din lume, care prezintă publicului toate formele de reprezentare artistică, toate genurile scenice și viziunile regizorale, pentru toate gusturile și posibilitățile de receptare.
După doi ani de pandemie, și teatrul și lumea s-au schimbat. Ni s-au modificat atitudinile sociale în urma perioadei de recluziune, precum și percepțiile cu privire la actul artistic. În plus, istoria la care asistăm, uneori neputincioși, ne-a cam luat prin surprindere. Cine se mai aștepta la un război așa de crud, la granițele Europei? Dar și fără acest accident istoric, lumea s-a modificat într-un ritm amețitor, chiar și pentru cei mai tineri, care se presupune că țin pasul cu toate aplicațiile, instastory-urile, tiktok-urile și alte forme de relaționare virtuală. Teatrul e oglinda vremurilor. Shakespeare nu s-a înșelat, astfel că și acest festival a reflectat starea teatrului românesc și a încercat să prezinte spectacole/performance-uri internaționale interesate de sensul confuz în care se îndreaptă societatea modernă.
Din experiența mea de actriță a Teatrului Național din Craiova, a participantului la discuții cu selecționeri/președinți/echipe ale festivalurilor internaționale sau a managerului unei asociații culturale, care se informează atent asupra condițiilor invitaților, a costurilor de producție (extrem de importante) și a timing-ului unei colaborări la acest nivel, știu că un dialog cu parteneri străini pentru un asemenea eveniment are loc cu cel puțin un an înainte, dacă nu mai mult. Agendele regizorilor/companiilor străine se organizează minuțios, din timp. Desigur că un asemenea dialog presupune să știi, tot cu cel puțin un an înainte, bugetul alocat pentru evenimentele tale, ca țară gazdă. Am asistat, nu de puține ori, în anii 1990, la piruetele diplomatice ante-turneu ale domnului Emil Boroghină, am citit scrisorile sale pline de solicitudine, amabilitate și o desăvârșită politețe care plecau de pe faxul Teatrului Național din Craiova către Edinburgh, Viena, Amsterdam, Sao Paolo, Avignon și multe alte festivaluri de prestigiu din lume. I-am admirat ținuta de ambasador al teatrului românesc, în timpuri foarte încercate politic, financiar și economic. Întâlnindu-l peste ani de la plecarea mea din TNC, am continuat să-i admir entuziasmul debordant cu care vorbea despre importante spectacole occidentale pe care voia să le invite la edițiile Festivalului Shakespeare de peste doi, patru sau șase ani. A avut mereu viziune, dar și o organizare precisă, o elaborare a calendarului cu mult timp înainte. Energia lui era și este contaminantă. Dar mai știu cât și cum a bătut la uși politice pentru promisiunea fermă a unui buget. Toți cei care s-au ocupat de bugetele festivalurilor de-a lungul timpului în România s-au lovit de impredictibilitatea acestora. A fost nevoie de nenumărate audiențe în birouri ministeriale, unde au trebuit să pledeze pentru necesitatea unui contract ferm.
Au lipsit spectacole semnate de „greii” occidentului? Păi, să numărăm, coane Fănică, nu steagurile ci banii …. că aici e clou-ul și cuiul lui Pepelea. Ce buget ar fi trebuit să aibă FNT ca să-l invite pe Thomas Ostermeier și cele mai recente mizanscene ale sale „Noaptea regilor”, „Regele Lear” (Comédie-Française)? Sau pe Tiago Rodrigues cu „Dans la mesure de l’impossible”, prezent în Festival d’Automne 2022? Nu pot să fac nici măcar un exercițiu de imaginație, știind că au investit nu mai puțin de unsprezece entități artistice de prestigiu din Europa în co-producția acestui spectacol. Din nefericire, nu avem încă nici multimilionari Mecena, așa cum există peste tot în lume, și nici companii private sau de Stat care să-și asume o continuitate financiară pentru arta și cultura românească.
Cred că tot ce s-a văzut în FNT „dă seama” despre starea/evoluția/dinamica fenomenului teatral românesc și a celui internațional, într-un context social complet nefericit. O pandemie, un război. Apoi, limitele unei economii precare, o lege așteptată îndelung care a mai reglementat bâlbele disfuncționale ale unui OUG și timpul de selecție, foarte scurt. Obiectiv, ar fi injust față de creatorii absenți să discutăm valoarea celor prezenți, fără să luăm în calcul o realitate constrângătoare. Pe urmă, un top e mereu subiectiv, opinia cuiva contra opiniei altcuiva. Nu există instrumente tehnice, șubler sau compas, pentru decriptarea unei viziuni. Toți operăm întâi de toate cu emoții, crezuri, afinități, grad de cultură și educație artistică, cu mult subiectivism. Nu rareori cu prejudecăți. Totuși, încă e loc pentru toată lumea, sau așa ar trebui să fie!
Personal, subiectiv salut apariția în festival a școlilor de teatru (cu o mențiune pentru rigoarea în lucru a Facultății de Teatru din UBB Cluj), și a secțiunii speciale „Pedagogii fluide. Arta deschide școala”, dedicată elevilor. La invitația Mihaelei Michailov, inițiatoarea acestei secțiuni, mai multe asociații culturale au adus în instituții de învățământ din București reprezentări artistice – ateliere sau spectacole lectură. O formulă dezvoltată de artiștii independenți în proiecte cofinanțate de Administrația Fondului Cultural Național sau ARCUB de mai mulți ani, cu rezultate foarte bune și opinii entuziaste din partea publicului tânăr și a profesorilor. Mihaela Michailov, ea însăși implicată în teatrul educațional, a considerat importantă vizibilitatea acestui tip de eveniment în FNT 2022. Astfel, peste 900 de elevi au participat, în cadrul școlilor, la mai multe forme de teatru, realizate de Asociația O2G, Asociația ARPAS, Asociația Vis-a-Vis, MiniREACTOR Cluj-Napoca, Teatrul GONG Sibiu, Teatrul Ion Creangă București, Teatrul de Animație Țăndărică București, Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia, dedicate elevilor, urmate de discuții cu echipele artistice, moderate de masteranzi teatrologi UNATC. Modulul a cuprins și o serie de ateliere realizate de artiști din zona artelor performative: Ana Crăciun Lambru, Cosmin Manolescu, George Cocoș, care au lucrat pe durata festivalului cu grupuri de copii și adolescenți.
La Colegiul Național „Școala Centrală” București a fost prezentat spectacolul lectură „În timpurile noastre se mai poate vorbi despre iubire?”, bazat pe textele Svetlanei Aleksievici, lui Alain Besançon și Denis de Rougemont. Împreună cu minunata actriță Anda Saltelechi, am citit/interpretat pentru elevi dramatizarea inspirată din „Ultimii martori”, „Partea diavolului” și „Nenorocirea secolului”, despre mărturiile copiilor supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial și modul în care se raportează lumea la Răul care o bântuie. Am crezut mereu că istoria se învață cel mai bine când e însoțită de emoție, de chipuri și voci, când povestea se transformă în experiență cathartică! Pentru generația tânără, exercițiul empatiei pe care-l provoacă un artist prin simpla lui prezență e vital. Căci, prea obișnuiți cu experiențe virtuale, copiii se refugiază în imagini și selfie-uri care-i vulnerabilizează. Pot uita că în realitate, a lua o viață e tragic și crud, nu o victorie ca în jocurile video. Că a râde într-un moment/loc nepotrivit sau a-și astupa urechile la un strigăt de ajutor, poate să fie fragilizant ori chiar mortal pentru Celălalt. În vremurile noastre nebune trebuie să le vorbim mult mai mult tinerilor mesmerizați de virtual despre adevăr/manipulare, despre artă, istorie și cultură. Prin varii forme de dialog și întâlnire.
În acest sens, spectacolul celor șapte actrițe din Ucraina, „Imperium delendum est”, precum și „Nu mai ține linia ocupată” (Cluj) au fost adevărate lecții de emoție și implicare în problematici dureroase ale societății contemporane !
Sper că echipa viitorului FNT, oricare va fi ea, va începe curând căutările pentru ediția următoare, că va avea sprijinul financiar de a expanda timpul de desfășurare al evenimentului. Că-și va aloca vreme pentru audiențe explicative și repetitive la ministerele de resort despre importanța vitală a artei/culturii/educației în viața unei națiuni. Ca bugetul din 2023 să existe fizic în timp util, pentru a permite multiple prezențe naționale/internaționale. Nu în ultimul rând, ca programarea să fie predictibilă. În final, pentru depășirea tuturor condițiilor „fluide” și un festival dens, echipa FNT/Uniter 2022 merită aplauze!

Adriana Moca
Actriță & manager cultural
Asociația Vis-a-Vis
- Despre natura umană. O discuție cu principalele modele conversaționale - 19 decembrie 2024
- Ioana Cotulbea, de la pasiunea pentru plantele medicinale la cercetarea mitologiei - 10 decembrie 2024
- Poema română: Immersive Experience. Proiect pilot pentru o nouă componentă a Festivalului Enescu - 22 august 2024