Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Cât de tânără sau de matură este literatura? (II) Cât de tineri sunt scriitorii?

Cât de tânără sau de matură este literatura? (II) Cât de tineri sunt scriitorii?

În lume, scriitorii născuți în anii 1960-1970 domină piața literară, cu puțin peste 50% din vânzări. Ca medie, vârsta autorilor de literatură este de 48 de ani. Spre deosebire de media mondială, în România, generațiile 1960-70 însumează doar un sfert din piață. Specificul pieței interne este, pe de o parte, ponderea nefiresc de mare a literaturii vechi de un secol și, pe de altă parte, o deschidere semnificativ mai mare pentru debut. Astfel, tinerii născuți după 2000 reușesc să apară, cu un procent, nu doar în statistica titlurilor nou-apărute, dar și în topurile de vânzări.

Pentru prima parte a articolului, vezi Cât de tânără sau de matură este literatura? (I) Vârstele literaturii. Epoca romanului

2. Vârsta autorilor de literatură. Generații și cohorte

Scriitorul de limbă engleză este femeie, are 42 de ani, dar își ascunde vârsta, inclusiv în materialele de prezentare. Vrea să pară cât mai apropiat de media de vârstă a cititorilor săi, care e semnificativ sub 40 de ani. Este convivial și are întâlniri permanente cu publicul, în lungi turnee de promovare. Scrie romance.

Scriitorul francez este bărbat, are 68 de ani și e preocupat de premiile literare. Este semnificativ mai în vârstă decât cei din jurul său și vrea să fie înțelept sau, cel puțin, șocant. Se întâlnește cu publicul la târguri de carte și la manifestații publice. Scrie policier sau spionaj, dar cartea trebuie să aibă un fason clasic.

Scriitorul român este și mai bărbat. Are 65 de ani, a copilărit în comunism, dar vrea să ascundă asta. E mai în vârstă cu 20 de ani decât cititorii săi, dar și asta vrea să ascundă. Scrie, în funcție de inspirație, proză sau poezie, în timpul liber care îi rămâne după job. Nu trăiește din scris, o face de plăcere. Pentru a-și câștiga viața, este profesor sau jurnalist. Se întâlnește cu publicul când poate, la un salon de carte sau la o bere.

Date statistice

Dincolo de glumă și de simplificări forțate, există mari diferențe între autorii anglo-saxoni și cei europeni. Piața de carte, mult mai activă în limba engleză, realizează venituri care îi permit o dezvoltare sută la sută profesionistă. Ca urmare, succesul atrage succes, iar activitatea de scriitor – adesea la pachet cu cea de scenarist – devine atractivă pentru oameni din toate vârstele și segmentele culturale.

vârsta autorilor de literatură
Vârsta autorilor de literatură în România, SUA și Franța. Apariții recente și bestseller

Gloria este postumă

În țările UE, cea mai rentabilă generație de scriitori este cea trecută de 100 de ani. Puțini oameni din acele generații sunt încă în viață, dar nu e cazul niciunuia dintre autorii bine poziționați pe piață. Ponderea diferă foarte mult de la o țară/piață la alta, dar autorii născuți înainte de 1920 reprezintă categoria cu cele mai bune vânzări. În cele două studii spot, în România și Franța, realizate în această toamnă de revista Cultura, autorii născuți cu cel puțin un secol în urmă au o pondere în vânzări de două ori mai mare decât în cărțile nou-apărute.

Capitalul de notorietate

Sunt mai multe explicații pentru asta. În primul rând, opera lor a căpătat un capital de notorietate care a crescut de la an la an timp de câteva decenii. În al doilea rând, au fost favorizați de studiile literare, care i-au clasicizat/canonizat. Până în perioada foarte recentă, programa școlară avea o minimă deschidere spre autorii contemporani, favorizând operele definitive. Acest lucru a contribuit la „canonizarea” unora dintre autorii vechi, expresia făcând trimitere la canonul literar, dar și la constituirea unor forme de cult, nu întotdeauna fondat pe o receptare critică. De aici, un conservatorism al cititorilor de carte, care și el favorizează scrierile vechi. Nu rareori, acest conservatorism este fondat/motivat ideologic și se constituie într-un act de propagandă cultural-politică.

În al patrulea rând, tot datorită studiilor literare, s-a efectuat o decantare valorică sau de notorietate. Deși scriitorii foarte vechi reprezintă un segment fierbinte al pieței, doar foarte puțini dintre ei intră în acest segment. Mulți au fost dați la o parte. Publicațiile literare populează constant liste de „autori uitați”, dar foarte puțini dintre ei reușesc după moarte să iasă de pe această listă. Urmuz și Max Blecher sunt exemple rarisime. Cei mai mulți, uitați rămân. Lista celor care reușesc să își mențină atractivitatea este, astfel, una scurtă, ceea ce o face comprehensibilă publicului larg.

Nu în ultimul rând, o parte dintre autorii acestei generații sunt ieșiți din protecția drepturilor intelectuale, iar opera lor face parte din domeniul public. Acest lucru se dovedește deosebit de atractiv în special pe piețele sărace, cum este și România. Aici, supraviețuirea editurilor ține de reducerea la maxim a costurilor și activarea oricărei surse de profit.

Centenarii pe piața de limbă engleză

Mult mai dezvoltată cantitativ, piața cărții în limba engleză publică un volum uriaș de autori în comparație cu oricare alte piețe europene. Cantitatea enormă de propuneri editoriale – un sfert până la o treime din toate cărțile din lume – ține active toate generațiile de autori. Dar ponderea lor în vânzări este radical diferită. Datele comparative dau rezultate evidente.

În România autorii născuți înainte de 1920 au o pondere de peste 16% în aparițiile recente/reeditări și o cotă de piață de până la 36%. În Franța, aceleași generații au o pondere de doar 6% în aparițiile recente și 11% în vânzări. În piața de limbă engleză – SUA, UK, Canada, Australia – autorii centenari au până la 20% din aparițiile recente și doar 4% din vânzări.

Un alt context specific pieței anglo-saxone este procentul foarte mic al traducerilor din alte limbi. 3% pentru SUA, 5% pentru UK. România are un procent de 50%. Dar, în cazul cărții vechi de literatură, procentul traducerilor este semnificativ mai mare și în piața anglo-saxonă. Pe lângă clasicii literaturii engleze – Dickens în primul rând – și americane – Poe, Twain – acest segment de piață include și autori ca Saint-Exupéry, Tolstoi, Dostoievski, Márquez, Kafka. Cu toate acestea, cărțile autorilor mai vechi de un secol este de doar 4%. Piața este dominată de autorii aflați la maturitate.

În concluzie, un singur autor a reușit să intre în lista New York Times Bestsellers la mai mult de o sută de ani de la nașterea sa. Este vorba despre un volum neterminat al lui Tolkien, publicat în 2007, la 34 de ani de la moartea autorului și după succesul ecranizării cărților sale.

Piața americană – vârsta autorilor de literatură best seller

Generația cu cele mai bune vânzări în State este cea a autorilor născuți în anii 1970 – aproape o treime din cifra de afaceri. Ei sunt cu un deceniu mai în vârstă decât media de vârstă a autorilor americani, dar vârsta best-seller-ului diferă foarte mult după genul de literatură pe care o scrie. Inthebook.com a publicat propriile date, conform cărora autorii de horror au 41 de ani, autorii de SF 45, autorii de romance 46, cei de fantasy 47 și cei mai în vârstă sunt cei de thriller – 51 de ani. Studiul cuprinde autori din perioada 1940-2020. De-a lungul acestei perioade, media vârstei autorilor de best-seller a crescut cu 7 ani.

Din cei 50 de mii de scriitori americani din statisticile editoriale – sau peste 200 de mii, conform Fiscului – doar câteva zeci ating statutul de autori de best-seller. Până în anii 1990, numărul acestora era de 20-30 pe deceniu. În prezent este de cca 50, respectiv unu la mie. Pentru restul pieței cifrele sunt puțin diferite.

Puțini autori debutează cu best-seller. Mary Shelley, Anne Frank, Thomas Pynchon, Eleanor Catton, Catherine Webb sunt printre puținele exemple de copii sau adolescenți care s-au impus de la debut. Marea majoritate trebuie să aștepte o vârstă matură nu doar pentru a se impune, ci și pentru a debuta. În roman, vârsta medie a debutului în SUA este de 36 de ani. Din cei 36 de ani, în medie 11 sunt consumați pentru ca autorul să fie acceptat de o editură.

Infografie BooksOnTheWall, detaliu: vârsta marilor autori la debut. Vârsta la care 101 de scriitori importanți au publicat prima operă majoră.
Click pe imagine pentru infografia completă.
Infografie Blinkbox Books, via Electric Lit, detaliu. Vârsta marilor scriitori la publicarea cărților lor.
Click pe imagine pentru infografia completă.

Generațiile de autori din România și semnificația lor culturală

Probabil nicăieri vârsta autorilor de literatură nu este mai importantă decât în România. De regulă, anul nașterii unui scriitor este o informație de context, fără prea mare legătură cu opera. Însă în România generațiile au luat amploarea unor filosofii artistice.

La început au fost optzeciștii

Prima generație care a devenit sinonimă cu o mișcare artistică a fost cea a optzeciștilor. În etichetarea lor, contează nu anul nașterii, ci al debutului. De regulă, sunt autori născuți în anii 1950-60, care au publicat în volume colective în anii 1980 și au făcut parte din cenacluri studențești în aceeași perioadă. Întregul context este că, după relaxarea ideologică din 1968, care a ținut până la jumătatea anilor 1970, cenzura comunistă a fost reintrodusă în alte forme, iar debutul tinerilor scriitori a redevenit foarte dificil.

Pe de altă parte, un minim acces la muzica și mișcările new age din întreaga lume exercita și în literatură o presiune pentru inovație. Fără a fi o disidență propriu-zisă, optzeciștii au constituit forme de literatură dezideologizată și deschisă către experiment. Din toate aceste motive, ei au fost restricționați și au putut publica doar în volume colective, „desanturi”, care i-au conturat mai întâi ca grupare artistică și abia târziu ca autori individuali.

Optzeciștii au căpătat relief individual abia în anii 2000. Prăbușirea economiei și a întregii societăți în anii 1990 a întârziat și a limitat măsura în care ei puteau deveni influenți în literatura contemporană. Între timp, apăruseră și nouăzeciștii, ca o altă generație compactată de contextul socio-politic mai mult decât de viziuni și filosofii artistice. Istoria literară a făcut restul. Autorii care au debutat după 2000 au fost catalogați în toată presa culturală ca fiind „douămiiști”. Recursiv, generațiile de dinainte au fost recuperate ca șaizeciști și șaptezeciști. În toate aceste cazuri, există elemente de context cultural care permite gruparea lor. Dar mult mai important este contextul politic.

Fragmentare

Dispariția cititorilor din România, în vidul anilor 1990, a provocat o și mai mare fragmentare a mediului literar. Piața literară rămasă a fost invadată de traduceri bune și proaste. În lipsa cititorilor, care să funcționeze ca moderator, grupările, mișcările, generațiile, cohortele de autori au escaladat toate diferențele dintre ele, contribuind la pulverizarea și mai profundă a pieței.

Ultimii ani au adus pași spre o reechilibrare a pieței interne. Unul dintre puținele elemente de politici culturale – încurajarea debutului prin mai multe linii de finanțare publică – începe și el să dea rezultate. Mai multe edituri importante au lansat colecții dedicate autorilor români. Librăriile, inclusiv cele online, au deschis „rafturi” dedicate scriitorilor români contemporani. Impactul librăriilor online este și mai important pentru că asigură un răspuns granular la nevoile pieței. Dacă librăriile „cărămidă și mortar”, cum se zice în engleză, oricât de mari, au un spațiu de expunere limitat și sunt nevoite să își reducă oferta la acele titluri care sunt suficient de active în piață, în schimb librăriile online pot propune cititorilor o mult mai mare varietate de titluri, care să se adreseze fiecărui segment de piață, oricât de mic, iar acest lucru favorizează autorii noi, cu o notorietate redusă la propriul bubble sau pe cei cu o operă extrem de nișată.

Activitatea literară, pe generații

Un amestec de autori optzeciști și nouăzeciști constituie în prezent segmentul cel mai activ din literatura română. Autorii născuți între 1950 și 1970 semnează peste 50% din volumele nou-apărute. Ei au o pondere de o treime din vânzări. Ei echilibrează, relativ, segmentul autorilor foarte vechi, care, încă domină piața. Mai slab reprezentați decât aceste două segmente de autori, cei născuți între 1920 și sfârșitul anilor 1940 sunt perdanții momentului. În ceea ce îi privește pe douămiiști, ei reprezintă 15% din propunerile editoriale și 10% din vânzări. O mențiune specială trebuie făcută pentru autorii născuți după 2000. Politicile de activarea a tinerilor autori au produs ceva rezultate. În prezent, ei reprezintă un procent din oferta literară și aproape un procent din vânzări.

Despre metodă

Multe date care să permită o diagnoză corectă a pieței literare lipsesc sau sunt inconsistente. Spre deosebire de literatura americană, literatura română este aproape necartografiată. Chiar și datele din acest articol trebuie privite ca estimări. Ele țin să contureze un fenomen, fără a avea puterea să-l clarifice.

Literatura nu trebuie nicidecum confundată cu piața de carte. Deși cărțile de literatură sunt cele mai vizibile și atrag un anumit tip de atenție, ele reprezintă sub 10% din totalul titlurilor apărute în fiecare an. Ca atare, datele valabile pentru întreaga piață sunt doar în parte relevante pentru mediul literar. Chiar și atunci când există informații financiare sau indicatori sociali pentru piața de carte, ei nu reprezintă în mod direct literatura.

În aceste condiții, analiza cantitativă poate suplini într-o măsură lipsa informațiilor specifice. Fără a avea precizia altor instrumente de cercetare socială, analiza cantitativă oferă, totuși, o imagine generală, obiectivă, și care, deși blurată, poate funcționa ca bază pentru evaluări și cercetări ulterioare, cu un mai mare grad de specificitate.

Un comentariu la „Cât de tânără sau de matură este literatura? (II) Cât de tineri sunt scriitorii?”

  1. Pingback: Cât de tânără sau de matură este literatura? (I) Vârstele literaturii. Epoca romanului - Revista Cultura

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.