Zgomote, întârzieri şi o mare actriţă

O mare actrita. Un gen unic. De o feminitate coplesitoare care ti se insinua prin toti porii. De o frumusete cum putine actrite exista. De un talent ravasitor. De o eleganta cum rar mai vezi pe scenele noastre. De un dramatism care-ti taia rasuflarea. Cu o tehnica pe care orice colega a ei ar trebui s-o venereze. Toate acestea le pastreaza înca, doar ca joaca mult mai rar. Una dintre marile artiste care au dat identitate teatrului românesc pret de o jumatate de secol. Pe scurt, un monstru sacru. Unii o considerau prea mironosita, altii cârcoteau ca n-are suficienta forta. Eu zic ca n-o vazusera în destule roluri. Sau ca pur si simplu urla în ei… obtuzitatea.
Lucram la emisiunea Ora 7 Buna dimineata. Parea ca aceasta era singura fiinta din breasla pentru care realizatorul de atunci, actorul-vedeta de televiziune, gasea cuvinte de respect. Ea îl rugase sa trimita o echipa sa-i filmeze premiera. Îmi facea mare placere. Autorul era bun, regizoarea – celebra, ea, cum v-am spus, dumnezeiasca. Iar eu – îndragostita de teatru. Doar ca s-a întâmplat ca producatorul emisiunii sa ia masina ca sa-l duca acasa. Si iata cum am întârziat la filmare. Sala era mica si n-am mai putut intra. A doua zi de dimineata, la sedinta de sumar, scandal! Actorul-vedeta, care-si conducea redactia în regim de forta, a explodat: MOTIVELE ÎNTÂRZIERII! Din mic, producatorul s-a facut si mai mic. Aproape ca nici nu se mai vedea. Plina de colegialitate, nu l-am dat de gol. Am luat tacit totul asupra mea. Vedeta, cunoscuta pentru lipsa de eleganta a exprimarii, a tunat: „Ma … în cartile pe care le-ai citit. Data viitoare sa fiti la timp!“. Plus o suma de amenintari. Filmarea s-a reprogramat. De data aceasta am ajuns cu o jumatate de ora mai devreme. Publicul înca nu intra, asa ca actrita se mai foia înca prin spatiul intim al salii. Cameramanul a început sa-si monteze trepiedul. Fiarele mai scrâsneau, mai scârtâiau. La fiecare zgomot, pe ea o scutura nevralgia din cap pâna-n picioare. Vazând ca mai e mult timp pâna la spectacol, mi-am scos faxurile recente ca sa caut subiecte pentru zilele urmatoare. Foile lucioase fosneau. Atât i-a trebuit. A venit glont la mine si, cu ochii sticlind de rautate, mi-a spus: „Sper ca n-o sa faceti asa si în timpul spectacolului“. Am bâiguit ceva… fireste ca nu. În sfârsit, ca sa mai dregem busuiocul pentru pocinogul din ajun, am invitat-o în emisiune. M-a chestionat rece: „Cine mai vine? Nu apar cu oricine“. Toata nobletea ei de pe scena se dusese pe apa sâmbetei. Eram destul de mica si toti acesti mari actori, pentru mine, stateau pe un soclu artistic (dar la vremea aceea artisticul echivala si cu umanul) de neatins. Am plecat din cale-afara de dezamagita. Eram tânara si proasta. Acum, dupa atâtea deplasari cu autocarul, pe la tot felul de spectacole din tara, stiu cât conteaza lânga cine stai, ce discutii auzi în jur, cum reusesc ceilalti sa te umple de energiile lor toxice. Asa ca înteleg de ce m-a întrebat. Dar naiva care eram pe atunci i-a taxat brutal deficitul de umanitate. Actrita se tinea înca bine, era frumoasa si pe pozitii de forta.
Au trecut câtiva ani. Lucram tot în Pro Tv. Am reîntâlnit-o în împrejurari grele pentru ea. Soarta a vrut sa-i pot face un marunt serviciu. Fiul ei îi vorbise frumos despre mine asigurând-o ca poate avea încredere. Nu uit cum în locul actritei pline de aroganta în fata mea statea acum o femeie care facea eforturi sa-si înabuse tristetea cu demnitate. A venit la mine cu flori. Am respectat-o atunci, asa cum am respectat-o întotdeauna. O mare actrita! Pacat ca acum joaca atât de rar.