Cu asa un nume, „Viata e frumoasa“, cea de-a doua editie a Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical, organizat de Teatrul National de Opereta, nu are cum sa nu atraga succesul. In primul rând, datorita incarcaturii magice menite sa umple de real cuvintele. In al doilea rând, datorita organizarii cu adevarat profesioniste a festivalului condus de Alina Moldovan si Razvan Dinca. In al treilea rând, datorita diversitatii de categorii, care a alaturat spectacole de opereta cu cele de balet, concerte de muzica de genuri diferite, workshop-uri sau seri traditionale ale tarilor invitate.
Programul a inclus premiera operetei „Silvia“ a Teatrului National de Opereta „Ion Dacian“, spectacolele „Barba Albastra“ (Teatrul de Stat de Comedie Muzicala din Sankt Petersburg), „Liliacul“ (Teatrul de Opereta si Muzical din Budapesta), „Vaduva Vesela“ (Opera de Stat din Slovacia), „Bolero“ – o serie de cinci spectacole scurte de dans de la Teatrul National Slovac din Bratislava, „Cântarea Cântarilor“, in regia Catalinei Buzoianu (Asociatia „Mnémosyne“, Marsilia) sau „Odiseea Visotki“ (regia Alexander Hausvater) si muzicalul de succes al Teatrului National de Opereta, „Romeo si Julieta“. Programul a fost completat de lansari de carte (de Bianca Ionescu, Lucian Vladescu, Gelu Barbu, Viorel Cosma, Ion Moldovan), lansari de CD (Stefan Doniga), workshop-uri pentru copii si studenti, proiecte sociale, conferinte, intâlniri, mese rotunde, vizionari de filme si seri traditionale (Rusia, Ungaria, Slovacia).
In cadrul celei slovace, un veritabil etno entertainer, in costum popular, cânta la o varietate impresionanta de instrumente de suflat. Fiecare moment e prefatat de o istorioara vie, de natura sa forjeze pe loc contactul intre acest animator traditional si public. Seara slovaca a culminat cu recrutarea a sase participanti din public, printre care si coregraful Mario Radacovsky de la Teatrul National Slovac, invitati sa danseze polca si un fel de ceardas. In genul sau, rapsodul slovac a oferit un show perfect.
Printre cele mai frumoase manifestari continute de Festivalul „Viata e frumoasa“ au fost programele sociale. In proiectul „Daruind vei dobândi“ membrii tinerei Companii „Bravo Dance“, reunind artisti vocali, instrumentisti si balerini, au oferit spectacole batrânilor din Centrele de ingrijire „Sfântul Ioan“ si „Sfânta Elena“. Publicul a aplaudat ariile celebre din operete consacrate si momentele coregrafice clasice, moderne si contemporane. Un program care a sensibilizat audienta a fost si workshop-ul coordonat de Adriana Teodorescu, in parteneriat cu Fundatia „Chance for Life“, organizatie non-guvernamentala, in care copiii proveniti din medii defavorizate au confectionat diferite obiecte, fluturasi, papusele, masti etc. pornind de la piesa „Romeo si Julieta“. Din banii strânsi dupa vernisaj din piesele vândute in foyerul teatrului micilor artisti li se vor cumpara cadouri de Craciun.
Moderate de George Ivascu, directorul Teatrului Metropolis, seria de trei intâlniri pe tema „Rostul Muzicii si Artei“ a beneficiat de prezenta unor invitati cunoscuti, ca Yury Schwartzkopf, directorul Teatrului De Stat de Comedie Muzicala din Sankt Petersburg si al Teatrului Academic Mariinsky. Printre subiectele propuse de George Ivascu s-a numarat si promovarea tinerei generatii de artisti in contextul disparitiei marilor personalitati.
Ultima zi a Festivalului a adus pe scena Operetei concursul-spectacol pentru tineri interpreti de opereta si muzical, organizat in premiera, care s-au luptat pentru Trofeul „Ion Dacian“. In concertul de inchidere a festivalului, trupa americana Pink Martini a alaturat elemente de jazz, lounge, muzica latino si clasica, pe placul publicului larg, care a umplut pâna la refuz Sala Mare a Teatrului National, fredonând alaturi de solista refrenele stiute si prizate de toata lumea.
Tiger Lillies
Unul dintre vârfurile acestui festival a fost concertul Tiger Lillies, cu savoarea sa „neagra“. Artistii stapânesc in detaliu arta tuturor contrastelor scenice: cabaret, muzica, circ si chiar teatru, prin dozajul la nuanta al relatiilor dintre performeri. Li se adauga contrastele dintre incredibilele tonalitati ale solistului, de la cele mai ascutite la cele mai groase; apoi, acelea dintre versurile de dark comedy si ludicul inocent care demoleaza usor-usor tesatura neagra, insinuându-se tot timpul intr-un plan doi al spectacolului. Bizareria de bun gust se ostenteaza de la inceput in machiajul interpretului in rol de diva-clovn blazat, care se acompaniaza, pe rând, la acordeon si chitara. Aparitia sa stranie e contrastata de tobosarul simpatic, aflat ca din intâmplare acolo, unde lumea e asa de serioasa si mereu surprins de ceea ce se intâmpla in jur si pus pe sotii, cu un amestec incântator de cinism si copilaresc. Al treilea interpret serios, mai tânar si mult mai linistit, cânta cu mina imperturbabila la bas si fierastrau. Versurile inventive, cu imagini memorabile prezentate grav, sunt serioase si violente, dar ferite de derizoriu, caci mustesc in acelasi timp de inocenta si o autoironie cu potential salvator. Lipsiti de patetism, muzicienii isi interpreteaza teatral povestile sadice doldora de o concretete care se agata de urechi si smulg, inevitabil, zâmbete. Toate lucrurile se desfasoara in paralel intr-o regie atenta. Spectacolul care vorbeste de moarte, violenta, ratare nu e doar un concert de ascultat, ci mai ales de vazut. Muzica lor e despre aceeasi sleahta fara iesire, care se invârte intr-un carusel de bâlci. Senzatia e a unei lumi nebune, de circ, in care grozaviile evocate fara verdicte, dar si fara solutie, nu solicita judecata, ci cultiva zâmbetul. Despre acest tip de concert Adrian Stout, unul dintre membrii formatiei, afirma: „Muzica noastra are tendinta de a lovi intr-un mod neobisnuit uneori. Este destul de emotionala. E facuta sa creeze tensiune si confuzie. Cei care vin sa ne asculte nu vor avea parte de o seara usoara si nici de o muzica usoara. Ne place sa provocam si sa dezorientam audienta si nu ne asteptam ca ea sa fie complet fericita. Trebuie sa mentinem tensiunea. Totul tine de ambiguitate.“
Baletul, ce arta frumoasa!
Doua spectacole de balet au urcat in vârtejuri tonusul audientei reamintindu-le, pur si simplu, si ca „Viata e frumoasa“, si ca buna parte din frumusetea sa se datoreaza artei baletului. Gala Internationala de Balet, in regia lui Iulian Radoi, a confirmat, daca era cumva nevoie, ca publicul gusta, acum ca intotdeauna, intâlnirea cu baletul clasic. Extrase celebre din balete cunoscute, ca „Frumoasa din padurea adormita“, „Romeo si Julieta“, „Lacul lebedelor“, au fost pigmentate din când in când cu fragmente de dans contemporan. Multe dintre momente au stârnit entuziasmul publicului care a aplaudat si scandat generos. Summum-ul a fost atins in fragmentele dansate de balerinul Dinu Tamazlacaru. In primul, „La Sylphide“ de Herman Lovenskiold, coregrafia August Bournonville, produs de Opera de Stat din Berlin, balerinul a evoluat alaturi de Iana Salenko, eterica, gracila, plutind pe scena ca o frunza lipsita de greutate, oase sau incheieturi. Diafane, importate din tarâmuri psihedelice, miscarile sale par sa construiasca armonia in sine. In jurul ei, Dinu Tamazlacaru, cu statura ferma si prize sigure, face o impresionanta demonstratie de virtuozitate tehnica. Si de talent. Aplauze… aplauze… aplauze… dupa „La Sylphide“, dar si dupa „Les Bourgeois“, pe muzica lui Jack Brell, in coregrafia lui Ben van Caunwenberg. Aici balerinul probeaza faptul ca se simte la fel de bine si de inspirat si in dansul contemporan, ale carui miscari le articuleaza cu atâta usurinta. Din spatele acestora rasar permanent ironia, umorul si ludicul.
Spectacolul „Bolero“ a cuprins cinci piese scurte de dans de la Teatrul National Slovac, printre care, fireste, si „Boleroul“ de Ravel, in coregrafia spectaculoasa semnata de Mario Radacovsky. Trupa danseaza printre figurine imense de sah asezate pe scena in timp ce coregraful joaca sah sub scena, cu o fetita de câtiva anisori din public, cu par lung, blond, imbracata in rochie roz, spontana si dragalasa. Deasupra lor, se desfasoara dansul corpurilor acrobatice, cu staturi elongate in posturi statuare sau contorsionate si pasi energici. Fragmentul de final, „Susto“, printre cele mai puternice dansuri contemporane vazute la noi, se deruleaza pe acordurile inaltatoare ale „Imperialului“ de Beethoven, conceput de Paul Lightfoot si Sol Leon ca o meditatie coregrafica asupra timpului care curge permanent, fara a putea fi oprit. Doua perechi imbracate in alb danseaza in, pe lânga si in jurul unei coloane de pulbere. In mijlocul scenei, luminata puternic, coloana redimensioneaza plastic centrul si toata bogatia sa de semnificatii. Momentul e de un spectaculos care taie respiratia. Pe muzica frenetica a lui Beethoven dansul inainteaza dramatic intr-o instalatie vie de corpuri, lumina, miscare si pulbere, care isi schimba vertiginos contururile. Sub coloana de praf-lumina care curge dens, neincetat, fiecare miscare facuta de corpurile balerinilor e prelungita de o trena de pulbere zvâcnind dintr-o parte in alta. Praful alb si stralucitor se asaza ca un nimb printre firele de par ale balerinelor. Devenita centru, lumina alba se reinvesteste cu toate sensurile cunoscute. Dar, dincolo de ele, se vede frumusetea in sine, smulsa parca din chiar salasul originar al frumosului.
Nu se impune decât o concluzie: „Viata e cu atât mai frumoasa“ prin festivalul organizat de Teatrul National de Opereta „Ion Dacian“.